Activitatea Episcopului Sofronie Vulpescu la Râmnic (1913–1918) II

Episcopul Sofronie a păstorit efectiv la Centrul eparhial mai puțin de patru ani. Deși se cunosc puține fapte din scurta lui păstorire, el a găsit totuși vreme să se implice în activitățile gospodărești. Ca om de cultură, era conștient că orașul Râmnicu-Vâlcea va deveni un centru bisericesc și cultural recunoscut numai printr-o școală teologică bine organizată. De aceea, între 1913–1914 a construit un nou local pentru Seminarul Teologic, pavilionul dinspre strada Carol, pe un teren dăruit de Episcopie. După o întrerupere a cursurilor între anii 1916–1918 din cauza ocupației străine, s-a ridicat și a doua aripă a Seminarului, care se va finaliza în 1922, în timpul episcopului Vartolomeu Stănescu1. Deosebit de util demersului nostru este discursul rostit de ierarh la punerea pietrei de temelie în anul 1913, din care vom reda câteva rânduri: „Este știut de toți, că o instituție, ca să poată să-și îndeplinească bine rolul său, are nevoie, între altele, și de un local propriu și în condiții bune. Ei bine, acest lucru lipsea Seminarului Eparhiei. Cerul a voit ca această lipsă să fie îndeplinită azi […] De azi înainte, școala preoțească se va așeza pe vecie în sălașul ei; de acum înainte fiii oltenilor noștri, luminătorii satelor și orașelor nu vor mai avea să lupte cu mizeria clădirii în ruină, care i-a adăpostit până mai ieri, neîncăpătoare, întunecoasă și umedă. Mai în voie vor putea avea de aici înainte grija studioasă întocmai ca aceea a albinelor, ca să meargă din floare în floare și să strângă mierea cea duhovnicească, cu care să se întoarcă la stupul lor, în mijlocul obștilor; și acolo să împartă tuturor hrană de viață duhovnicească și trupească”2.

Grija sa statornică pentru carte rezultă și din actele oficiale ale Sfântului Sinod, în care avea să spună cu nostalgie: „Eram preot paroh, când citeam cu drag cele ce zicea în Sfântul Sinod repausatul episcop Melchisedec, care numea «Tipografia și Revista» cele două fiice ale Sfântului Sinod. Erau pe acele timpuri la Revistă numai doi sau trei redactori, membri ai Sfântului Sinod, ale căror articole și astăzi când le citește cineva face mare plăcere și sunt foarte mult folositoare oricărui cleric, căci erau foarte bine scrise…”3.

Un ierarh învățat cum era Sofronie avea nevoie de o tipografie, care să publice lucrările necesare credincioșilor și preoțimii oltene în preajma Primului Război Mondial. Astfel, pentru a astâmpăra foamea după hrană duhovnicească a păstoriților săi, a manifestat un interes aparte pentru reorganizarea tiparniței eparhiale, care va fi servit o vreme scopurilor administrative ale orașului4. În acest scop, adresează Ministerului Industriei și Comerțului o scrisoare, prin care își exprima dorința de a înființa un „teasc tipografic, cum a mai fost aici pe vremi și chiar aici, în ograda Sfintei Episcopii, în afară de alte începuturi”, pentru „reînvierea unui trecut de glorie al Bisericii, iar nu o instituție de speculă și comercializare”. Din raportul inspectorului industrial Gigurtu, întocmit la 11 iulie 1914, rezultă că tipografia propusă a se înființa nu era „încă complet instalată”, fiind așteptat al doilea motor și două mașini de tipărit, iar scutirea de taxe și impozite se va putea acorda atunci când va corespunde cerințelor. Din păcate, abia în ședința din 9 decembrie 1914, comisia industrială ajunge la concluzia că trebuie să i se acorde avantajele legale5.

Conștient de rolul său în reorganizarea tipografiei, arhimandritul Iuliu Scriban scria că „își făcuse o bună tipografie, înzestrată cu material foarte bun. Avea frumoasa pasiune de a tipări, nu însă și pe aceia de a se întovărăși cu oameni pricepuți care să-l facă a tipări lucruri bune”6. În această tiparniță, cât și la alte imprimerii din țară, el însuși a publicat Calendarul Bisericesc Ortodox, timp de 21 de ani7. Din însemnările timpului aflăm că aceste tipărituri, destul de utile în procesul de culturalizare al credincioșilor, erau întocmite chiar de ierarh, fără să accepte alte intervenții: „Aceste calendare, ajunseseră cu fiecare an destul de folositoare, printr-o mulțime de date bisericești și prin catalogul de sfinți, prin care foarte ușor găseai la ce zi cade serbarea cutărui sfânt. Autorul nu asculta însă când îi spuneai că poate face lucrarea și mai folositoare, deși în unele calendare punea o foaie în care cerea să i se facă propuneri despre îmbunătățirile de făcut în aceste calendare. Scriitorul acestor rânduri i-a făcut astfel de propuneri, dar răposatul n-a voit să le urmeze”8. Nu este lipsit de interes să subliniem că actele sinodale din 1913 precizează că tiparul și tirajul erau plătite de 15 ani din banii săi, „și de aceia și scot calendarul în broșuri separate, pentru că îmi convine mai bine din punct de vedere material”9.

Dintr-o simplă răsfoire a acestor calendare, ne putem da seama că în paginile lor au fost dezbătute o diversitate de probleme de ordin religios, cultural, istoric, moral, literar, economic și agricol, care urmau să insufle cititorilor sentimente de dragoste de neam și țară, de limbă și credință strămoșească. De pildă, la 29 noiembrie 1899, protosinghelul Sofronie nota în prefața calendarului: „Calendarele fiind singurele publicații care pătrund cât se poate de adânc în straturile poporului nostru și «Calendarul Bisericesc Ortodox» cu modul acesta cred că va ajunge să pună în relief publicului știutor de carte cunoștințe spre zidire întru bune și este de un viu interes atât clericilor cât și oricărui binecredincios de a cunoaște progresele ce se fac în «Biserica noastră Ortodoxă» pe calea culturală”10. În calendarul din anul 1900, alături de sărbătorile religioase, naționale și domnești, apar știri despre bâlciurile din România, repausul duminical, catalogul cronologic al mitropoliților Ungrovlahiei, portretele lui Iosif Gheorghian și Iosif Naniescu, sinoadele de la Ierusalim, fiziologia râsului, consistoriile din țară și numele superiorilor de la mănăstiri11. Calendarul din 1904 prezintă, printre altele, date despre sfințirea Mănăstirii Sinaia12, iar cel din 1907 despre aniversările Casei Regale, puterea legislativă în România, Sinodul VII Ecumenic, Familia Regală, numărul bisericilor și mănăstirilor, ajutoarele ce se pot da la accidente13. Merită să ne rețină atenția calendarul din 1914, din care aflăm viața Sfântului arhidiacon Lavrentie14, și cel din 1915, unde sunt menționate câteva învățături ale episcopului către preoți și diaconi pentru Sfânta Liturghie15. Având în vederea munca sa neobosită în apariția neîntreruptă a acestor tipărituri, peste două decenii, suntem îndreptățiți să-l considerăm un adevărat părinte al calendarului Bisericii Ortodoxe Române de la începutul secolului al XX-lea.

O altă realizare editorială de seamă o constituie teza sa de licență, cu titlul Voința liberă a omului ca principiu al acțiunii morale, tipărită în 1898, la București, „în semn de adevărată iubire frățească” față de preotul Marin Vulpescu din Lupșanul. Lucrarea cuprinde 103 pagini, în patru capitole, în care autorul prezintă, printre altele: importanța voinței omului pentru viața morală, imputația, originea răului, învățătura Bisericii contra gnosticismului, pelagianismului și protestantismului, existența voinței libere și a libertății la omul căzut în păcat sau aflat în stadiul de perfecțiune, piedicile care pot restrânge libertatea voinței și înrâurirea ce pot avea acestea asupra caracterului faptelor omenești și, nu în ultimul rând, cultura voinței16.

Trebuie notată aici și cartea Priviri generale despre viața și operele lui Immanuel Kant. Culegere de pre mai mulți autori, publicată în 1906 la Institutul de Arte Grafice Eminescu din București. Are 105 pagini, structurate în șapte capitole despre: Kant și timpurile sale, perioada anticritică, critica rațiunii pure speculative, metafizica moravurilor, critica rațiunii practice, critica facultății de a judeca și filozofia religioasă. De reținut cuvintele de încheiere prin care arată scopul întocmirii acestei lucrări: „noi n-am avut alt scop, decât a pune în evidență, după o lungă perioadă de evoluție și pipăire, unitatea și progresiva continuitate a gândirii critice. Dualismul naturii și al libertății nu reprezintă la Kant antagonismul a două concepții succesive. Fără îndoială, dezvoltarea logică a sistemului său l-a adus în oarecare momente să accentueze cu o insistență particulară cutare sau cutare punct al doctrinei”17.

În 1908, Sofronie a editat o lucrare de 56 de pagini, intitulată Viața și pătimirea Sfintei Marii Mucenițe Ecaterina, fecioara cea prea înțeleaptă. În Cuvântul Către cititori, semnat de autor la 28 ianuarie, stă scris: „Lucrarea nu este decât o coordonare a celor relatate despre această sfântă în Mineiul din luna noiembrie și în Viețile Sfinților de Simeon Metafrast, cu cele publicate în Acta Sanctorum ale Bulandiștilot și în alte monografii mai noi, precum în ale DD. S. Masson și Abatele Jacquet. Monografia aceasta era menită a dezvolta sentimentul religios între mulții cititori ai acelui ziar popular”. La final, cărticica prezintă în câteva pagini viața și pătimirea întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan18.

Tot atât de însemnat din punct de vedere editorial este Noul Testament prescurtat, adică Părți alese, din: Evangheliile de la Mateiu, Marcu, Luca și Ioan; Cele patrusprezece trimiteri ale Apostolului Pavel; Epistolele sobornicești și Apocalipsul. Din „Cuvântul introductiv” aflăm că această carte, de 255 de pagini, a fost finalizată la 7 ianuarie 191119. Trebuie să precizăm că în 1913, Comisiunea pentru cercetarea lucrărilor religioase și cărților didactice aproba Noul Testament prescurtat, care umplea „prin așezarea-textelor sfinte după chestiuni, un gol în literatura noastră bisericească”20. Doi ani mai târziu, cartea se vindea cu 3 lei21.

În 1916, a tipărit la București o altă lucrare, cu titlul Minunata viață a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Miralichiei, scrisă cu mâna și litografiată. După cum arată în primele file, această carte, în format mic, de 95 de pagini, a fost tradusă chiar de el după alte scrieri mai vechi. În cuprins, găsim numeroase informații despre patria și părinții sfântului, studiile sale teologice, călătoria la Locurile Sfinte, suferințele din vremea persecuțiilor, participarea la Sinodul de la Niceea și minunile săvârșite22.

Tipograf iscusit, Sofronie a publicat în 1923, tot la București, Luter. Viața și-nvățătura sa. Originile Protestantismului, o lucrare de 44 de pagini, care cuprinde șapte capitole. După ce prezintă Wittembergul, tinerețea și revolta lui Luther, întemeierea Bisericii Protestante, cei din urmă ani ai reformatorului, portretul și doctrina sa, în încheiere, autorul scrie: „În felul acesta era în ale sale mari linii, strâmta învățătură a lui Luther. Ea oferea instinctelor naturii scuze așa de lesnicioase și îmbărbătări atât de puțin deghizate, încât ea era datoare a târî sufletele acolo, dar tot p-atâta a provoca și dezordini”23.

Fără să intrăm în detalii, trebuie notat că, tot sub semnătura lui Sofronie, au mai ieșit de sub teascurile tiparului și alte lucrări, care-i întregesc profilul cultural: Foaie de perete, Harta eparhiilor Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, Micul catehism ortodox, Eclesiastul și Apocalipsa (Comentarii) și Noul Testament24, vândut în 1910 cu 4 lei, la Tipografia Cărților Bisericești25. Pentru a-i înțelege mai bine preocupările culturale, trebuie să mai amintim și alte scrieri apărute în timpul păstoriei sale, în diverse reviste ale timpului: Scepticismul lui Kant, Studiu istoric după manuscriptele coptice ale Sinodului de la Nicea și Alexandria, Sfinții Constantin și Elena, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ilie Tesviteanul, Nașterea și Adormirea Maicii Domnului, Schimbarea la Față, Aflarea și Înălțarea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, Cuvioasa Maica nostră Eufrosina, Sf. Grigorie Luminătorul Armeniei celei mari, Sinoadele ținute în Ierusalim, Sf. Apostol Iacov al lui Alfeu, Sf. Atanasie cel Mare, Milostenia, Aducerea moștelor Sf. Ioan Gură de Aur în Constantinopole, Sf. Efrem Sirul, Isidor Pelusiotul, Meletie Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, Apostolul Filimon, Apostolul Onisim, Ortodoxia, 40 de mucenici, Sf. Sofronie Patriarhul Ierusalimului, Sf. Ioan Scărarul, Duminica Tomii, Sfinții Apostoli Vartolomeu și Varnava, Harta administrativă a bisericii din regatul României, Sf. Sfințit mucenic Simeon, Episcopul Ierusalimului, rudenia Domnului, Temerea de Dumnezeu, Sf. Policarp episcopul Smirnei26, Nifon Mitropolitul Ungro-Vlahiei († 5 mai 1875)27, Arhiereii titulari în biserica noastră28. Pe lângă aceste tipărituri, în 1910 i s-a aprobat publicarea manuscrisului Faptele Sfinților Apostoli. Trimiterile Sf. Apostol Pavel. Epistolele sobornicești și Apocalipsa29. Deși spre sfârșitul vieții a dorit să publice un tratat mai mare despre doctrina creștină, totuși nu a mai apucat să-l editeze, deoarece s-a îmbolnăvit8.

Activitatea sinodală

Un capitol important din viața episcopului Sofronie Vulpescu îl constituie activitatea sa dinamică în cadrul ședințelor Sfântului Sinod, unde, la 1 mai 1901, a fost ales în Comisia pentru cercetarea cărților de învățământ religios, cursul primar, și în cea a socotelilor Tipografiei și ale revistei Biserica Ortodoxă Română, în locul episcopului Silvestru Bălănescu al Hușilor, trecut la Domnul30. Pentru a-i reliefa contribuția, considerăm potrivit să spunem că la 16 noiembrie 1900 a prezentat în cadrul Comisiei pentru luarea socotelilor raportul nr. 82, referitor la cererea preotului din cătunul Satischioi, comuna Șiriu, din județul Constanța, de a primi gratuit pentru biblioteca parohiei colecția revistei Biserica Ortodoxă Română. În cadrul acestei ședințe, a citit și raportul nr. 99, prin care Episcopia Hușilor cerea cărți de ritual pentru tinerii elevi seminariști care citeau cu greutate literele chirilice la slujbele din catedrală31.

O analiză atentă a documentelor ședinței din 24 octombrie 1907 ne arată că Sofronie a fost însărcinat de Sfântul Sinod să lucreze calendarul de perete și în broșură, dar Administrația Cassei Bisericii a aprobat să se tipărească numai calendarul în foaie mare. În urma intervenției sale, ministrul Cultelor a încuviințat să se editeze și în broșură, deși „anul trecut s-au tipărit în plus vreo 3.000”32.

Apreciat de ierarhii Sfântului Sinod, la 1 mai 1908 a fost ales în Comisia de petiții și în cea pentru Revistă, Tipografie și revizuirea cărților liturgice. Actele ședinței arată că meritele i-au fost recunoscute, fiind retribuit în 1907, pentru corectarea cărților bisericești de ritual, cu suma de 250 de lei, pe lună. Tot acum, prezintă membrilor sinodali lucrarea Viața și pătimirea Sf. Marii Mucenițe Ecaterina și a Sf. întâiului Mucenic Arhidiaconul Ștefan, scrisă și tipărită tot de el, oferindu-le câteva exemplare episcopilor și Bibliotecii Sfântului Sinod33.

La fel de importantă este și ședința din 5 mai 1908, în care a prezentat o petiție pentru cercetarea manuscrisului întitulat Calendar bisericesc ortodox pe anul 1909, întocmit chiar de el. În cadrul acesteia, a citit apoi și rapoartele Comisiei de petiții cu privire la câteva cereri de tundere în monahism în așezămintele monahale de la Gorovei, Rarău, Râșca, Almaș, Agapia și în alte mănăstiri din țară34.

Se cuvine să notăm că, în ședința din 17 mai 1910, a citit proiectul de regulament pentru cazuri de afurisenii și anatemă și raportul Comisiei de petiții referitor la suplica preotului Simion Popescu, cu care a înaintat broșura Întâmpinare la referatul D-lui Profesor Dr. I. Cornoiu și al Păr. I. Popescu-Mălăești privitor la o altă broșură intitulată Septuaginta și textul evreiesc în Biserica Ortodoxă, amândouă scrise de el. De asemenea, a citit raportul privitor la Manualul de predici al preotului Ioan Grigoriu din Vaslui, care a primit aprobarea Sfântului Sinod, cu mențiunea de a nu fi impus bibliotecilor parohiale35. După numai câteva luni, la 13 octombrie, în ședința Consistoriului Superior Bisericesc, s-a citit suplica episcopului Sofronie, care a prezentat 37 de exemplare din Micul Catehism Ortodox, alcătuit pe baza învățăturii din Mărturisirea ortodoxă și tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod36.

Activitatea culturală atât de prodigioasă a fost remarcată și de membrii Sfântului Sinod, care l-au ales, în ședința din 2 noiembrie 1911, raportor în Comisia Bibliei Sfântului Sinod37. La 30 octombrie 1913, actele arată că Noul Testament Prescurtat, scris de ierarhul oltean, este bine întocmit, „îndeplinind prin așezarea textelor sfinte după chestiuni, un gol în literatura noastră bisericească. Sfântul Sinod deci îi poate da cuvenita aprobare, comisia ținând să mulțumească cu smerenie Preasfințitului autor, pentru așa de meritoase îndeletniciri”38.

De o deosebită importanță demersului nostru este ședința desfășurată o zi mai târziu, la 31 octombrie, în cadrul căreia episcopul prezintă cu regret situația pastoral-misionară din țară: „Avem în întreaga țară 5 parohii urbane vacante și 62 filiale. Acestea sunt lesne de suplinit, căci ușor poate preotul de la o parohie servi și la parohia vacantă alăturată. Dar la țară lucrul acesta nu se poate. Sunt 2.182 de biserici filiale rurale, sunt sate întregi de câte 200 de familii care sunt până astăzi fără preot. La stabilirea parohiilor – să-mi fie iertat să o spun – s-a făcut mare nedreptate prin unele locuri. Mergi poști întregi și se numește parohia cutare, cu 5–6 sate! Când zicem 2.182 biserici filiale, zicem 2.182 de sate! Încât să nu neglijăm partea aceasta, căci este de mare importanță. Trebuie să avem mare grijă de sate, căci acolo năpădesc tot felul de necredincioși”39.

Ca și alți slujitori ai Bisericii, a ridicat glasul atunci când a fost nevoie, având mai multe intervenții salutate de membrii Sfântului Sinod. Astfel, în ședința din 31 mai 1912, solicita „să dea o urmare chestiunii privitoare la înființarea locurilor de arhierei titulari la bisericile ale căror testamente ctitoricești prevăd să aibă și un arhiereu, pe care l-au și avut, după cum se vede din documentele vechi, până când eforiile respective au redus postul de arhiereu pe cale bugetară”40. Deoarece erau puțini preoți în țară, avea să propună ministrului, în ședința din 24 octombrie 1913, să întocmească un proiect de lege prin care să se modifice legea dată în 1893, „primindu-se la hirotonie și acești absolvenți cu 4 clase de seminar, numai pentru această una și singura dată”41.

Din însemnările pe care le avem, reiese că episcopul Sofronie era și un bun cunoscător al realităților bisericești din țară, dar și al provinciei românești dintre Dunăre și Mare, unde, în trecut, au funcționat mai multe centre episcopale. Astfel, la 30 martie 1914, cu prilejul votării Legii pentru organizarea administrativă din Dobrogea Nouă, a cerut în Senat să se înființeze o mitropolie la Constanța, precum a fost între anii 290–530, iar la Silistra o episcopie42. Deși a solicitat reînființarea Mitropoliei Tomisului, aceasta a fost reorganizată abia în anul 1923, cu titulatura Episcopia Constanței, având ca prim păstor pe episcopul Ilarie Teodorescu.

Ctitor de locașuri sfinte

În acest răstimp, vlădica Sofronie s-a implicat în renovarea și consolidarea unor locașuri de cult din eparhie și va fi sfințit altele care se vor fi ridicat acum. Reținem în primul rând bisericile Sfântul Nicolae din Zgubea (1907–1915), Sfântul Nicolae din Ioneștii Govorii (1909–1916), Sfântul Nicolae din Voineasa (1910–1914), Sfântul Nicolae din Alunu (1910–1920), Sfântul Nicolae din Băbeni (1911–1915), Sfântul Ioan Botezătorul (1911–1923) și Sfântul Dumitru (1912) din Băile Govora, Cuvioasa Parascheva din Râmești (1912), Sfântul Nicolae din Rusănești (1912), Adormirea Maicii Domnului din Risipiți (1912), Buna Vestire din Scăueni (renovată, 1912), Cuvioasa Parascheva din Bărcănești (1912–1915), Sfântul Ioan Botezătorul din Modârceni (1912–1916), Sfântul Nicolae din Diculești (1913), Cuvioasa Parascheva din Sinești (1913), Sfânta Filofteia din Greblești (1913), Sfântul Ioan Botezătorul din Urși (1913), Cuvioasa Parascheva din Bărbătești (1913), Sfântul Nicolae din Izvoru (1913), Sfinții Voievozi din Mitrofani (1913–1914), Intrarea în Biserică din Afumați (1913–1914), Sfântul Nicolae din Diculești (1913–1915), Sfântul Dumitru din Râmnicu-Vâlcea (renovată, 1914), Sfântul Dumitru din Predești (1914), Sfânta Treime din Băluțoaia (1914), Sfântul Nicolae din Orlești (1914), Sfântul Nicolae din Bereni – Drăgășani (1914), Adormirea Maicii Domnului din Câmpeni-Măneasa (1914), Intrarea în biserică din Gușoeni (1915) și Sfântul Dumitru din Fumureni (1916–1920), toate în județul Vâlcea43. La acestea se adaugă bisericile Sfântul Nicolae din Deveselu (1905–1912), Sfântul Nicolae din Fărcașul de Jos (1910–1911), Buna Vestire din Caracal (1910–1912), Sfântul Dumitru din Balș (reparată, 1913), Înălțarea Domnului din Sprâncenata (reparată, 1914), Adormirea Maicii Domnului din Drăgănești-Olt (reparată, 1914) și Duminica Tuturor Sfinților din Frumoasa – Seaca (renovată, 1915), în județul Olt44, dar și cea din Măceșu de Sus, în județul Dolj, sfințită la 17 mai 191445. Este bine să notăm și două ctitorii din județul Ialomița, de care s-a îngrijit și pe care mai apoi le-a sfințit: Adormirea Maicii Domnului din Condeești (1907)46 și Sfântul Nicolae din Ciulnița (1910)47. De asemenea, trebuie spus că, la 23 aprilie 1915, a participat la sfințirea Mănăstirii Căldărușani, împreună cu Ghenadie Petrescu, fostul mitropolit primat, și episcopul Evghenie Humulescu48. Presupunem că și alte așezăminte din județele Gorj și Dolj, care aparțineau pe atunci Eparhiei Râmnicului, construite în timpul păstoririi lui, au fost sfințite tot de el.

Chipul său a rămas zugrăvit pe pereții bisericilor Sfântul Dumitru din Râmnicu-Vâlcea și Sfântul Nicolae din Voineasa, ca o mărturie peste veacuri. Potrivit anumitor surse, în 1914, cu ocazia sfințirii acestui așezământ, a citit rugăciunea Dezlegarea cea Mare, spre mulțumirea sătenilor, întrucât „se vorbește de mult că P. S. Calinic, fostul episcop de Râmnic, într-o împrejurare oarecare ar fi blestemat locurile acestea de aici, adică pe voinesari”. După ce i-a binecuvântat pe credincioși, îndemnându-i „să fie uniți și tari în credință, căci numai așa vom învinge pe inamicul nostru și numai așa vom putea avea fericirea să trăim într-o Românie mare, noi și copiii noștri”, la plecare, a donat „suma de lei 200 (două sute) pentru biserica din Voineasa, pentru ca să fie pomenit la slujbele ce se vor face în sfânta biserică”49.

Păstor de suflete

Cu siguranță că vlădica va fi făcut și unele vizite canonice în eparhia sa, spre a cunoaște starea religios morală a credincioșilor, dar și situația materială a preoților. A slujit atât în Catedrala Episcopală din Râmnicu-Vâlcea, dar și în numeroase alte biserici din întregul cuprins al Olteniei. Deși va fi hirotonit preoți și diaconi și va fi călugărit mulți tineri, care doreau să intre în viața monahală, în anul 1913 prezenta Sfântului Sinod o situație tristă pentru străvechea Episcopie, în care se aflau 120 de biserici fără preoți, propunând, asemenea episcopului de la Argeș, să fie hirotoniți seminariștii cu patru clase „și nu în Cadrilater, dar chiar aici, căci aici avem mare necesitate”50.

Remarcabil om de cultură, episcopul Sofronie Vulpescu a rostit sute de predici în cadrul slujbelor săvârșite, fie de la amvonul Catedralei episcopale, fie de la cel al bisericilor pe care le-a vizitat și sfințit, aducând cuvânt de învățătură, de mângâiere și încurajare ascultătorilor săi. Iată, de pildă, ce spunea în anul 1913, la Mănăstirea Sărăcinești, cu prilejul reînființării ei: „lăcașul acesta sfânt ar fi trebuit păstrat cu toată pietatea de către posteritate; și totuși, printr-o crudă ironie a soartei, adusă de vitregia vremilor, moșiile sale au fost scoase la un adevărat mezat, iar schitul – purtat pe aripile nimicnicirii – ar fi fost menit să se prăbușască în ruină și uitare, dacă o întocmire providențială n-ar fi făcut ca una din moșiile sale să cadă în mâna unui bun creștin, cum sunteți Domnia Voastră, Domnule Ministru, care, poate, de aici din preajma acestui sfânt locaș v-ați simțit însuflat în multe din pornirile generoase și binefăcătoare, care a făcut din Domnia Voastră un metafizician profund, un gânditor la căile Domnului…”51.

Pe de altă parte, vlădica a fost în mijlocul păstoriților săi și prin pastoralele ocazionale, care constituiau o modalitate eficientă de a comunica direct atât cu oamenii simpli, cât și cu autoritățile vremii. Putem evoca, spre exemplificare, câteva cuvinte din toastul ținut la Palatul episcopal, la 22 martie 1915, în noaptea de Paști, în fața reprezentanților locali: „Învierea Domnului, pe care întreaga creștinătate de toate riturile de pe pământ o prăznuiește azi, fie simbolul de încetare al măcelăririi aproapelui, pe care alții blasfemiind pe Dumnezeu, îl duc în numele Crucii și se pretind Creștini […] Iar neamul nostru cel risipit adunăse, pentru ca sub același steag să strigăm: «trăiască neamul nostru» mereu răstignit de potopul atâtor neamuri, însă cu voia lui Dumnezeu reînviat la flacăra atâtor daruri…”52.

Preocupat de soarta păstoriților săi, a inițiat în cadrul eparhiei o serie de conferințe, care au dezbătut probleme teologice, istorice, literare și sociale deosebit de importante pentru acele vremuri. Astfel, Procesul-verbal al Conferinței protoierești din 15 septembrie 1915, prezidată de el, arată că s-au luat în discuție: întocmirea monografiilor parohiale în timp de un an, în locul conferințelor generale contramandate din cauza evenimentelor, conferințele pe cercuri, înzestrarea bisericilor cu obiecte care lipsesc, îngrijirea curților și a cimitirelor și instrucțiunile cu privire la costumul preoțesc conform Regulamentului Sfântului Sinod (purtarea de baston)53.

În același an, la 21 octombrie, o altă conferință protoierească, susținută sub președinția sa, a aprobat câteva măsuri pentru Eparhia Râmnicului, privind ținerea conferințelor generale pastorale, fără derogare de la respectarea lor anuală, precum prevede regulamentul elaborat de Consistoriul Superior Bisericesc, temele acestor conferințe, păstrarea focului de întrebuințat în cădelniță, până la alte timpuri mai prielnice, într-un lighean de pământ pus pe un piedestal de lemn, introducerea în fiecare biserică a unui tăietor de anaforă, după modelul trimis de ierarh la fiecare Protoierie54. De reținut și Conferința ținută cu protoiereii, la 20 ianuarie 1916, în cadrul căreia s-au luat în discuție teme deosebit de însemnate pentru întreaga Biserică olteană: lărgirea mai multor circumscripții parohiale urbane, pentru a se stabili o dreaptă repartiție de enoriași între preoții respectivi (pentru orașele Craiova și Târgu Jiu), cazul unor cântăreți luați în armată, care cereau menținerea în state, extensiunea pangarului și procurarea mangalurilor lucrate din pământ, după modelele din satul Glogova și apelul inginerului Iosif Armășescu din Turnu Severin, care dorea ajutorul preoțimii pentru a-și pune în practică invenția: un aparat de aviație completat cu plutire la înotat și în aer în caz de accident55.

Tot aici trebuie să menționăm Procesul-verbal al Conferinței protoierești din 17 martie 1916, care prezintă alte aspecte dezbătute sub directa sa supraveghere, în pofida conjuncturii nefavorabile a acelor timpuri: înființarea pangarelor în eparhie și a unei subscripții printre preoți pentru ajutorarea unui orfelinat din Sibiu, pentru fiii ostașilor morți pe câmpul de luptă, împrejmuirea cimitirelor la o anumită distanță de sat, recunoașterea Societății Vistieria Ajutorul de către Senat56. Nu în ultimul rând, la aceste mărturii documentare, adăugăm Conferința cu protoiereii din 24 mai 1916, în cadrul căreia s-a discutat despre societatea mai sus pomenită, revista Crucea, pelerinajul preoțesc la mormântul reginei Elisabeta și recepția bisericilor, care urma să se facă de o comisie de protoierei57.

Înzestrat cu o putere de muncă rar întâlnită și cu o inteligență deosebită, ierarhul a știut să întrețină o strânsă legătură și cu Organizația cercetașilor vâlceni. Din actele vremii aflăm că la 7 iunie 1915 a participat la depunerea jurământului cercetașilor, Cohorta Constantin Brâncoveanu, alături de principii Carol, mare comandant al Legiunii cercetașilor, și Nicolae, și autoritățile de la Râmnicu-Vâlcea58.

Corespondența

Pentru a-i putea contura cât mai corect personalitatea, trebuie să notăm că a ținut o bogată corespondență atât cu autoritățile vremii, cât și cu ierarhii țării și păstoriții săi. De pildă, la 12 martie 1914, primea o telegramă din partea prefectului județului Vâlcea prin care era solicitat să oficieze slujba de Te-Deum la Catedrală, două zile mai târziu, pentru aniversarea proclamării regatului59. În luna următoare, la 22 aprilie, prefectul i-a adresat o altă telegramă, prin care îl ruga să participe la oficierea slujbei de la Catedrală, cu ocazia celebrării numelui reginei, în ziua de 24 aprilie60. La fel de importantă este scrisoarea din 15 octombrie 1914, prin care ierarhul este invitat din nou să ia parte la slujba oficiată în cinstea reginei, cu prilejul zilei de naștere61. Sfârșitul anului 1914 îi mai aduce o telegramă din partea Prefecturii, prin care îi solicita să săvârșească slujba de sfințire a apelor la Bobotează și să-i comunice numele tuturor membrilor clerului care vor lua parte la această procesiune62.

Conștient că legăturile trebuie cultivate atât cu autoritățile județului, cât și cu suveranul țării, în 1915, când regele Ferdinand a aniversat 50 de ani, Sofronie i-a adresat o telegramă, în semn de prețuire, rugându-L pe „Dumnezeu să ocrotească Sceptrul Majestății Voastre pentru propășirea norodului românesc și îndeplinirea întregului ideal național…”53. Merită amintită, de altfel, și scrisoarea trimisă regelui, cu prilejul aniversării a 23 de ani de la căsătorie, în care mulțumește Celui Atotputernic că „S-a milostivit și S-a arătat cu toată bunătatea unind două suflete mari într-o singură gândire de iubire pentru a lucra împreună la întărirea statului român”63. Respectându-l cu mare cinste, a simțit nevoia să-i trimită o nouă telegramă de Paști, lăudându-i faptele, „în alinarea suferințelor celor obijduiți a fost primită cu duioșie și lacrimi de bucurie de întregul popor. Facă Domnul ca pilda frumoasă a Majestății Voastre să fie un imbold al moralei pentru alinarea suferințelor celor neputincioși și vrednici de milă”64.

De asemenea, trebuie să reținem că episcopul de la Râmnic a avut un schimb de scrisori și cu mitropolitul primat Conon Arămescu-Donici. Astfel, în 1916, cu ocazia Anului Nou, i-a scris întâistătătorului Bisericii o scrisoare, în care îi evoca „munca fără preget și rodnică ce depuneți”, care „a dat zilnic roade atât de strălucite fiind un imbold puternic pentru toți cei chemați a servi Biserica și Neamul ca să își facă datoria”65. Importantă este și scrisoarea lui Conon, care, în calitate de președinte al Societății pentru Educațiunea Cetățenească, avea să-i transmită în același an recunoștința pentru gestul manifestat față de copiii silitori la învățătură: „Comitetul de Direcție al Societății pentru Educațiunea Cetățenească luând cunoștință de generoasa donație a Preasfinției Voastre de 5000 lei ca fond inatacabil, din venitul căruia să se ajute copiii de țărani meritoși, conform art. 3, V din Statute, ne însărcinează a Vă exprima viile sale mulțumiri. Conform art. 5. din Statute, avem onoarea a Vă comunica că prin aceasta Vi s-a conferit titlul de «Membru Donator al Societății pentru Educațiunea Cetățenească»”66.

Cred că nu este lipsit de interes să spunem că în timpul său, la 16 iulie 1915, s-a înființat la Râmnicu-Vâlcea Societatea Clerului Român Vistieria Ajutorul din Oltenia, care avea drept scop să sprijine familiile sărace ale membrilor decedați, să dea ajutoare membrilor infirmi și fără mijloace, să plătească cheltuielile de înmormântare la încetarea din viață a societarilor și să ajute din fondul de asistență publică persoanele nevoiașe67. Cu prilejul întrunirii preoților din județul Vâlcea și autentificarea statutelor, protopopul D. Bănescu i-a adresat o telegramă, care pune în lumină grija sa pentru înființarea Societății: „Preoții județului Vâlcea adunați azi la Râmnicu Vâlcea, votând statutele societății «Vistieria Ajutorul» pe care onor. Tribunal le-a autentificat după cererea lor și mergerea în corpore la Tribunal mulțumindu-vă respectuos pentru îndrumarea ce le-ați dat…”. Înțelegând însemnătatea momentului, vlădica le-a răspuns destul de prompt, binecuvântând această instituție, care urmărea „numai alinarea suferințelor celor neputincioși și în suferință”, și rugând pe „Dumnezeul milelor, ca ocrotind din cerul cel sfânt al său Societatea Preoților Vâlceni să o aibă sub a Sa Sfântă pază în veci pentru binele neamului românesc și fala Bisericii autocefale Ortodoxe Române”68.

În anul următor, la 30 iunie, la prima prăznuire a ocrotitorilor societății, Sfinții Apostoli, a slujit la Biserica Toți Sfinții din Râmnicu-Vâlcea, împreună cu membrii secțiunilor din toate capitalele județelor din eparhie. Cu această ocazie, a acordat rangul de sachelar mai multor preoți, membri ai comitetelor, iar după slujbă, a dăruit, ca prim fond al Societății, suma de 5000 lei, pe care i-a înmânat președintelui secțiunii centrale69.

Alte fapte de seamă

În mod special, trebuie să reținem faptul că episcopul Sofronie Vulpescu s-a implicat în organizarea unor manifestări cu caracter național. Apreciat pentru calitățile sale, la 20 iulie 1905, a prezidat un mare miting de protest în sala Dacia, „contra prigonirilor fraților noștri din Macedonia, îndurate din partea Grecilor”, citind numeroasele telegrame sosite din toate colțurile locuite de români, prin care se declarau solidari cu mitingul antigrecesc, precum și moțiunea, care înfiera purtarea grecilor din România, îndemnând românii de pretutindeni se rupă orice fel de legături cu ei. Era pentru prima dată în istorie când un ierarh român conducea o întrunire politică, producând o impresie puternică în rândul societății, întrucât „lupta pe care o duc românii din Macedonia este pentru limba lor și pentru biserică”70.

Alte știri ne arată că, la 25 ianuarie 1914, vlădica Sofronie a oficiat, însoțit de personalul administrativ eparhial, stareții mănăstirilor și preoții din Râmnicu-Vâlcea, slujba de parastas, cu prilejul împlinirii a șaisprezece ani de la moartea episcopului Ghenadie Enăceanu, ale cărui rămășițe pământești se află lângă bolnița Arhiepiscopiei71. Luând în considerare documentele vremii, știm că la 15 august 1914, ierarhul a sărbătorit la Mănăstirea Hurezi, în chip deosebit, comemorarea a două sute de ani de la moartea martirică a Sfântului Constantin Brâncoveanu, ctitorul ei72. Ca un prinos de recunoștință, festivitățile au fost mutate apoi la București, fiind încununate de un frumos cuvânt ținut de marele istoric Nicolae Iorga73.

În sfârșit, se cuvine să notăm, fără a detalia, că la 18 mai 1917, Sofronie a slujit la slujba de înmormântare a episcopului Calist al Argeșului, împreună cu ierarhii Valerian Râmniceanu și Meletie Constănțeanul74.

Eparhia Râmnicului în timpul Primului Război Mondial

În timpul Primului Război Mondial, Eparhia Râmnicului și-a adus contribuția din plin, sprijinind idealurile de libertate și unitate națională. Identificându-se cu păstoriții lor, numeroși preoți și-au făcut datoria față de neam și țară, fiind bătuți, anchetați, jefuiți, condamnați la ani grei de închisoare sau împușcați.

Solicitată pentru realizarea unor „producțiuni mai întinsă și regulată de șiac călugăresc pentru armata”, în atelierele monahale, Episcopia Râmnicului a confecționat prin mănăstirile de călugărițe, 20.000 m de pânză fir bumbac, pentru Regimentul I obuziere ușoare din Slatina. Totodată, în primăvara anului 1916, s-au colectat din parohiile vâlcene bani pentru sprijinirea orfelinatului românesc din orașul Sibiu, creat pentru îngrijirea copiilor lipsiți de părinții lor, luați în armata austro-ungară pe frontul din Italia și Galiția și căzuți în luptă, iar în septembrie, soldații aflați în convalescență au primit de la Episcopie cărți de rugăciuni și iconițe. Deși la 1 octombrie 1916, Comitetul militar a solicitat să tipărească bilete de spital (4000), foi de dietă (5000), raport telegrafic (1000) și tabele nominale de răniți (2500), Centrul eparhial a răspuns că „Sfânta Episcopie n-are tipografie proprie, iar ceea care este proprietate personală a P. S. Sofronie nu funcționează, întrucât personalul este mobilizat de la 15 august a. c.”.

Din nefericire, în această perioadă, Biserica olteană păstorită de episcopul Sofronie a avut mult de suferit din partea trupelor de ocupație, locașurile de cult fiind profante sau jefuite, iar de multe ori distruse din cauza bombardamentelor. Pe lângă faptul că a primit familii întregi de preoți și mireni, refugiați din Transilvania, așa cum reiese dintr-o telegramă din 21 septembrie 1916, Sofronie a alcătuit și o mișcătoare rugăciune, pentru a încuraja soldații pe front, ce se citea de preoți în biserici și din care redăm un scurt fragment: „Așa, Doamne, Dumnezeul milei, auzi-ne pe noi, smeriții și nevrednicii robii tăi, în ceasul acesta […], iar oștirile trecute peste hotare pentru întregirea neamului românesc și aducerea lui la îndeplinirea unei Românii Mari, de pretutindeni, împuternicește-le”75.

Ani de neliniște

În aceste vremuri de restriște pentru popor, vrednicul ierarh a trecut prin grele încercări, fiind nevoit să se retragă la București, spre sfârșitul anului 1916 sau începutul celui următor76 ori mai degrabă la 13 mai 1917. Părăsind reședința episcopală, vlădica a lăsat toate bunurile în grija a trei împuterniciți, „fiecare administrând în felul lui, făcând fiecare încasări și plăți fără nicio regulă”77. Din cauza atitudinii ostile față de ocupanți, la 19 mai 1917 a fost arestat de către autoritățile germane76 și ținut o lună și jumătate în închisoarea de sub Cercul Militar din Capitală, la întuneric78. Un raport al Prefecturii Vâlcea, înaintat la 28 august 1917 Ministerului Cultelor, pentru a arăta situația anormală de la Episcopie, cu trei administratori, precizează că autoritatea județeană nu a fost informată de întemnițarea sa79. Despre acest fapt avea să vorbească preotul Marin Vulpescu din București, care îi face și o scurtă descriere: „Episcopul Sofronie avea însă o fire curioasă, moștenită poate de la cine știe ce strămoș. Așa-s mocanii, oameni cutezători, spun tot adevărul, lovesc în plin tăișul sabiei și vorbei. Oameni dintr-o bucată. Au dinți de șarpe când nu le convine un lucru. Or, acest fel de a fi nu se potrivea cu smerenia cerută de cinul călugăresc. Cum s-ar fi putut împăca îndârjirea aceasta mocănească, dacică, cu asuprirea vrăjmașului năvălitor în țară în toamna anului 1916? Când mergea pe drum îi scuipa, îi ocăra în gura mare. Așa era Sofronie. Nu-și putea stăpâni ura împotriva lor. Purtarea aceasta nu putea rămâne fără urmări neplăcute pentru el, ori cât de vlădică ar fi fost”78.

Surghiunit cu domiciliul forțat la Mănăstirea Cheia, în județul Prahova, a fost exilat apoi la schitul Peștera Ialomicioarei, unde a trăit într-o mare mizerie și deznădejde. Pentru a pune capăt acestei stări, i-a scris mareșalului Mackensen de la București, cerându-i să fie „decapitat aici unde sunt, or să fiu deportat în Germania. Mai ușor pot suferi pe pământ străin decât pe pământ românesc”. În scrisoarea de răspuns, mareșalul îl informează că „nu are cunoștință de sechestrarea” lui și îi îngăduie să-și aleagă „dincoace între Carpați și Dunăre un loc fix și potrivit cu situația P.S. Voastre, în apropiere de observațiunile germane, pentru o hrană mai bună, lângă persoane cunoscute și voia de a vă lua vechea ocupație cu scrieri bisericești”. Astfel, după îndelungate intervenții, s-a stabilit la Căldărușani, apoi s-a mutat în București, la nepotul său, preotul Marin Vulpescu de la Biserica Crețulescu80. Scurte însemnări arată că la Căldărușani l-a cunoscut pe preotul Ilie Roșoga, din județul Gorj, care „are multe de povestit din vremea trăirii împreună cu episcopul său”8.

După arestarea lui, Episcopia a rămas fără cârmuitor până în toamna anului 1917, când a fost aprobat ca locțiitor episcopul Meletie Dobrescu81. Eliberat în primăvara anului 1918, a plecat la Iași, după semnarea păcii de la București, din 7 mai, pentru a participa la ședințele Sfântului Sinod82. Din păcate, în timpul zborului spre Iași, a fost victima a doi tâlhari, care „i-au furat mitra episcopală, cruci, bijuterii și o sumă de bani de aproximativ 15.000 lei, pe care au împărțit-o frățește”83. Nu se știe dacă a luat parte la vreo ședință, fiindcă, la 8 iunie, printr-o scrisoare adresată regelui și înaintată ministrului Cultelor, a cerut să fie demis din demnitatea de episcop, întrucât era slăbit trupește după cele întâmplate în timpul surghiunului. Se pare că suferințele îndurate l-au slăbit, încât „n-ar mai putea conduce Eparhia Râmnicului cu râvna din trecut”, dar își exprima dorința să fie menținut membru al Sfântului Sinod, fiind trecut în postul de arhiereu cu titlul de Bârlădeanu, în locul lui Calistrat Bârlădeanu, trecut la cele veșnice în 191684.

Pentru că i s-a aprobat numai demisia, în anii următori a solicitat Sfântului Sinod să fie primit membru al său, ca arhiereu cu titlul Bârlădeanu sau ca locțiitor de episcop la Râmnic, în vremea când acest scaun nu avea titular. Înaltul for, însă, de fiecare dată i-a respins cererea, motivând că demisia sa a fost legal primită85. Cunoscându-i situația, preotul Marin Vulpescu nota cu regret câțiva ani mai târziu într-una din comunicările sale: „Faptul că nu s-a retras în Moldova, cât și ocrotirea acordată de Mackensen, felul său de a fi, au contribuit la pierderea scaunului său episcopal”86. Pe de altă parte, gestul său de a pleca din Râmnicu-Vâlcea, când Oltenia era ocupată, a fost sancționat atât de autoritățile vremii, cât și de mitropolit, care, la 18 septembrie 1917, spunea că „încă din toamna trecută, fără permisiunea noastră canonică sau vreun concediu în regulă, după mai multe luni de zile lipsind din scaunul său […] acum a fost luat ca ostatic […] Lipsește și vicarul, P.S. Alexie Craioveanul, respins de însuși P.S. Sofronie a locui împreună acolo, însă acesta s-a strămutat la Iași”87.

Ultimii ani ai vieții

În toată această perioadă, proinepiscopul Sofronie Vulpescu a trăit în București, ca pensionar, publicând calendare bisericești, dar și alte scrieri, consemnate mai sus88. În ziua de 6 septembrie 1923, și-a dat obștescul sfârșit, fiind înmormântat, la vârsta de 67 de ani, în cimitirul Mănăstirii Cernica89. La scurt timp, arhimandritul Iuliu Scriban scria în presa bisericească un articol despre activitatea sa de ierarh, care ne arată că, deși era un om de cultură, cu numeroase cărți și broșuri tipărite, nu s-a bucurat de prea multe aprecieri din partea cunoscuților.

Mai presus de toate însă trebuie să spunem că de la el au rămas o casă în strada Romană și o bogată bibliotecă, pe care, la moartea sa, a lăsat-o Seminarului Nifon Mitropolitul, unde învățase și absolvise cursul inferior secundar. După anul 1948 fondul său de carte, dimpreună cu biblioteca, au fost înglobate în Biblioteca Patriarhiei Române90.

Acestea sunt, în linii mari, viața și activitatea episcopului Sofronie Vulpescu, rânduit în fruntea Eparhiei oltene în anii viforoși ai Primului Război Mondial. Ridicat prin propriile sale puteri, el a știut să biruiască cu hotărâre și încredere toate neajunsurile întâmpinate, deși a fost criticat de unii contemporani, care poate nu i-au cunoscut îndeajuns viața și trăirile și mai ales faptele puse în slujba Bisericii și a neamului. Acceptând că nu s-a făcut apreciat de cei care au trăit în preajma sa, nu trebuie să uităm că a lăsat urme în viața culturală a vremii, reînființând o tipografie la Râmnicu-Vâlcea, lăsată de ani buni în grija unor meșteri locali, și construind o nouă clădire pentru Seminarul teologic oltean. Autor de lucrări teologice, păstor de suflete și bun gospodar, și-a primit cu resemnare retragerea din demnitatea arhierească, fiind nevoit să trăiască, aproape uitat, până la sfârșitul vieții, deși a fost singurul ierarh român care a pătimit în timpul războiului. Într-un fel, poate că a contribuit și el, prin atitudinea și convingerile sale, la realizarea actului Marii Uniri din 1918, așa cum au făcut și alți slujitori ai Bisericii, despre care dau mărturie numeroase izvoare.

Socotim potrivit să încheiem această scurtă evocare a activității sale cu încrederea că pe viitor vor apărea și alte lucrări omagiale care să-i cinstească memoria și să-i pună în lumină realizările, așezându-l în rândul ierarhilor care au păstorit cu demnitate în scaunul vlădicesc al Râmnicului.

Imagine

• 1

  P. GÂRBOVICEANU, „Seminarul din Râmnicul-Vâlcei”, în BOR, an. XXXVII (1913), nr. 10, pp. 489-518, Pr. PARTENIE, Anuarul Seminarului „Sf. Nicolae” din R.-Vâlcea pe anul școlar 1924–25 cu un scurt istoric de la înființare și până în prezent, Tipografia Matei Basarab, Râmnicu Vâlcea, 1926, p. 112; Pr. Const. GRIGORE, Anuarul Seminarului Sf. Nicolae din Râmnicul Vâlcii pe anii școlari 1925–1929, Tiparul Tipografiei Cozia a Sfintei Episcopii a Râmnicului Noului Severin, Râmnicu-Vâlcea, 1930, pp. 112-113.

• 2

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului Noul-Severin, Calendarul Bisericesc Ortodox pe lunile octomvrie, noemvrie și decembrie din anul 1913, Tipografia Profesională Dimitrie C. Ionescu, București, 1913, pp. 123-125.

• 3

  „Acte oficiale. Sumarele ședințelor Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă a Sfântului Sinod. Ședința din 22 octombrie 1912”, în BOR, an. XXXVI (1913), nr. 11, p. 17.

• 4

  Direcția Generală a Arhivelor Statului R.S.R., Vâlcea în documente 1865–1881, vol. II, București, 1986, nr. 8, pp. 145, 312.

• 5

  Gheorghe PÂRNUȚĂ, Nicolae ANDREI, Istoria cărții, presei și tiparului din Oltenia, Craiova, 1994, pp. 303-304.

• 6

  Arhim. SCRIBAN, „Moartea episcopului Sofronie”, în BOR, an. XLI (1923), nr. 12, p. 938.

• 7

  Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 347; Pr. Dumitru SANDU, Eparhia Râmnicului și Argeșului. Monografie, vol. I, Râmnicu Vâlcea, 1976, p. 138, afirmă că „la Râmnic a înființat o tipografie în care a tipărit de câteva ori «Calendarul Bisericii Ortodoxe», timp de 20 de ani”.

• 8a8b8c

  Arhim. SCRIBAN, Moartea episcopului Sofronie…, p. 938.

• 9

  „Ședințele Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă”, în BOR, an. XXVII (1913), pp. 139-140.

• 10

  Protosinghelul Sofronie VULPESCU, Calendar bisericesc ortodox pe anul mântuirii 1899, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1899, p. 4.

• 11

  Protosinghel Sofronie VULPESCU, Calendar bisericesc ortodox pe anul visect 1900, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1900, pp. 1-187; G., „Bibliografie. «Calendar bisericesc ortodox pe anul bisect 1900» tipărit de Protos. Sofronie Vulpescu”, în BOR, an. XXIII (1900), nr. 11, p. 1059.

• 12

  † Sofronie VULPESCU, Calendar bisericesc ortodox pe anul visect 1904, Editura Gutenberg, București, 1904, pp. 125-128.

• 13

  † Sofronie CRAIOVEANUL, Calendar Bisericesc Ortodox pe anul 1907, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1907, pp. 1-162.

• 14

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe lunile iulie, august și septembrie din anul 1914, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1914, pp. 1-162.

• 15

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe lunile aprilie, maiu și iunie trimestrul al doilea din anul 1915, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1915, p. 42.

• 16

  Protosinghel Sofronie VULPESCU, Voința liberă a omului ca principiu al acțiunei morale, București, Tipografia Gutenberg Joseph Gobl, București, 1898, p. 108.

• 17

  † Sofronie CRAIOVEANUL, Priviri generale despre viața și operile lui Immanuel Kant. Culegere de pre mai mulți autori, Editura Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1906, p. 109.

• 18

  † Sofronie CRAIOVEANUL, Vieața și pătimirea Sfintei Marei Mucenițe Ecaterina, fecioara cea prea înțeleaptă, Editura Librăriei Naționale, București, 1908, pp. 1-56.

• 19

  † Sofronie CRAIOVEANUL, Noul Testament prescurtat, adică Părți alese, din: Evangheliile de la Mateiu, Marcu, Luca și Ioan; Cele paisprezece trimiteri ale Apostolului Pavel; epistolele sobornicești și Apocalipsul, București, 1913, pp. 5-11.

• 20

  „Ședințele Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă. Ședința de la 30 octomvrie 1913”, în BOR (1913), p. 197.

• 21

  „Spre știință”, în BOR, an. XXXIX (1915), nr. 4, p. 446.

• 22

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului, Minunata vieață a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Miralichiei, București, 1916, p. VI.

• 23

  † SOFRONIE, episcopul, Luter. Vieața și’nvățătura sa. Originile Protestantismului, Tipografia Profesională, Dim. C. Ionescu, București, 1923, p. 42.

• 24

  G…, „Literatura religioasă”, în BOR, an. XXXIII (1909), nr. 8, p. 950 (recenzii); † SOFRONIE, episcopul, Luter…, copertă.

• 25

  „Spre știință”, în BOR, an. XXXIV (1910), nr. 2, p. 120.

• 26

  B., Arhiereul Sofronie Vulpescu…, p. 53.

• 27

  † Sofronie CRAIOVEANUL, „Nifon Mitropolitul Ungro-Vlahiei († 5 mai 1875)”, în BOR, an. XXVI (1902), nr. 1, pp. 67-68.

• 28

  † Sofronie CRAIOVEANUL, arhiereul, „Arhiereii titulari români în Biserica noastră”, în BOR, an. XXXVI (1912), nr. 8, pp. 744-751.

• 29

  „Sumarele ședințelor Sfântului Sinod. Ședința din 19 maiu 1910”, în BOR, an. XXXIV (1910), nr. 4, p. 419.

• 30

  „Desbaterile S-tului Sinod din sesiunea de primăvară. Anul 1901. Procesele verbale ale ședințelor Sântului Sinod din sesiunea de primăvară a anului 1901”, în BOR, an. XXV (1901), nr. 4, pp. 7-9.

• 31

  „Desbaterile S-tului Sinod din sesiunea de primăvară. Anul 1901. Procesele verbale ale ședințelor Sântului Sinod…”, pp. 55-57.

• 32

  „Acte oficiale. Sumarul ședinței din 24 Octombre 1907”, în BOR, an. XXII (1908), nr. 3, p. 245.

• 33

  „Acte oficiale. Sumarul ședinței din 1 Mai 1908”, în BOR, an. XXII (1908), nr. 3, pp. 246-252.

• 34

  „Acte oficiale. Sumarul ședinței din 5 Mai 1908”, în BOR, an. XXII (1908), nr. 3, p. 258.

• 35

  „Sumarele ședințelor Sfântului Sinod. Ședința din 17 maiu 1910”, în BOR, an. XXXIV (1910), nr. 4, p. 413.

• 36

  „Acte oficiale. Consistoriul Superior Bisericesc. Ședința din 13 octombrie 1910”, în BOR, an. XXXIV (1910), nr. 8, p. 863.

• 37

  „Ședințele Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă. Ședința de la 30 octomvrie 1913…”, pp. 187-188.

• 38

  „Ședințele Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă. Ședința de la 30 octomvrie 1913…”, p. 197.

• 39

  „Ședințele Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă. Ședința de la 31 octombrie 1913”, în BOR (1913), p. 207.

• 40

  „Acte oficiale. Sumarele ședințelor Sfântului Sinod. Ședința din 31 mai 1912”, în BOR, an. XXXVI (1913), nr. 11, p. 2.

• 41

  „Ședințele Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă. Ședința de la 24 octombrie 1913…”, p. 130.

• 42

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului Noul Severin, Calendarul Bisericesc Ortodox pe lunile aprilie, maiu și iunie din anul 1914, Tipografia Profesională Dim. C. Ionescu, București, 1914, pp. 62-64; „Cuvântarea Prea Sfințitului D. D. Sofronie al «Râmnicului Noul Severin» în Senatul țării, în ziua de 30 martie 1914, cu prilejul votărei legei de organizare administrativă a teritoriului anexat”, în BOR, an. XXXVIII (1914), nr. 3, pp. 270-274. Pr. Claudiu COTAN, „Episcopul Sofronie Vulpescu și Eparhia Râmnicului Noul Severin în anii 1913-1918”, în Ortodoxia, seria a II-a, an. VIII (2016), nr. 1, pp. 149-150.

• 43

  Pr. dr. Laurențiu RĂDOI, Vâlcea, vatră de cultură și spiritualitate românească, Editura Alma Mater, Sibiu, 2012, pp. 151-450 (cu bibliografie).

• 44

  Dumitru SANDU, Eparhia Râmnicului…, pp. 512-591.

• 45

  „Comuna Măceșu de Sus, județul Dolj”, http://www.comunamacesudesus.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=14&Itemid=17&limitstart=2, accesat la 28 decembrie 2018.

• 46

  Prof. Dr. Ștefan Sava GRIGORESCU, „Biserica Adormirea Macii Domnului - Condeești” http://marketbiz.ro/d/condeesti/-info/154/istoric-condeesti/, accesat la 28 decembrie 2018.

• 47

  „Parohia Ciulnița”, https://lacasuriortodoxe.ro/d/ciulnita/-info/376/istoric-ciulnita/, accesat la 28 decembrie 2018.

• 48

  P. G., „Două biserici, monumente istorice”, în BOR, an. XXXIX (1915), nr. 2, p. 170.

• 49

  Nicolae MOGA, Gheorghe STANCIU, Voineasa - paradigma identității. Studiu monografic, Editura Timpul, Reșița, 2002, p. 151.

• 50

  „Ședințele Sfântului Sinod. Sesiunea de toamnă. Ședința de la 21 octombrie 1913”, în BOR (1913), pp. 92-93.

• 51

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului Noul-Severin, Calendarul Bisericesc Ortodox pe lunile octomvrie, noemvrie și decembrie din anul 1913…, pp. 126–127.

• 52

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe luna septemvrie din anul 1915, Tipografia „Episcopul Sofronie”, Râmnicu-Vâlcea, 1915, p. 134.

• 53a53b

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe luna septemvrie din anul 1915…, p. 130.

• 54

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe luna noemvrie din anul 1915…, p. 167.

• 55

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox luna fevruarie pe anul visect anul 1916, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1916, p. 40.

• 56

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pentru anul 1916, aprilie, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1916, p. 96.

• 57

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe luna iunie din anul 1916…, p. 146.

• 58

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox luna iunie din anul 1916…, p. 155.

• 59

  ARHIVELE STATULUI VÂLCEA, Prefectura Jud. Vâlcea, 1914, dosar 24, p. 14 (se va cita ASV).

• 60

  ASV, Prefectura Jud. Vâlcea, 1914, dosar 24, p. 21.

• 61

  ASV, Prefectura Jud. Vâlcea, 1914, dosar 24, p. 42.

• 62

  ASV, Prefectura Jud. Vâlcea, 1914, dosar 24, p. 54.

• 63

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pentru anul 1916, ianuarie, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1916, p. 18.

• 64

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox luna maiu din anul 1916, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1916, p. 134.

• 65

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pentru anul 1916, ianuarie…, p. 18.

• 66

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe luna iunie din anul 1916…, p. 159.

• 67

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox luna fevruarie pe anul visect anul 1916…, p. 43; † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox luna martie pe anul visect anul 1916, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1916, p. 86.

• 68

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pentru anul 1915, august, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1915, p. 111.

• 69

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe luna iulie din anul 1916, Tipografia Episcopul Sofronie, Râmnicu-Vâlcea, 1916, pp. 177-183.

• 70

  C., „Scrisore din Bucuresci”, în Gazeta Transilvaniei, 1905, nr. 162, p. 2.

• 71

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului-Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pe luna septemvrie din anul 1915…, pp. 122-123, 128.

• 72

  † SOFRONIE, episcopul Râmnicului Noul Severin, Calendar Bisericesc Ortodox pentru anul 1915, august…, nenum.; Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 348.

• 73

  Claudiu COTAN, Episcopul Sofronie Vulpescu…, p. 150.

• 74

  Arhim. I. SCRIBAN, „Cronica bisericească internă. Moartea episcopului Calist”, în BOR, an. XL (1922), nr. 6, p. 461.

• 75

  Laurențiu RĂDOI, Vâlcea, vatră de cultură…, pp. 487-490 (cu bibliografie).

• 76a76b

  Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 348.

• 77

  Prof. Dumitru GAROAFĂ, „Soarta lăcașurilor de cult vâlcene în anii ocupației străine (1916–1918)”, în Misiunea, an. V (2018), nr. 1 (5), p. 116.

• 78a78b

  Grigore N. POPESCU, Preoțimea română…, p. 347.

• 79

  Dumitru GAROAFĂ, Soarta lăcașurilor de cult vâlcene…, p. 119, nota 73.

• 80

  Arhim. I. SCRIBAN, „Cronica bisericească internă. Demisiunea Episcopului Sofronie”, în BOR, an. XL (1922), nr. 6, p. 461; Grigore N. POPESCU, Preoțimea română…, pp. 347–348; Niculae ȘERBĂNESCU, Episcopii Râmnicului…, p. 206; Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 348.

• 81

  Arhim. I. SCRIBAN, „Cronica bisericească internă. Episcopii din vremea Ocupațiunii germane”, în BOR, an. XL (1922), nr. 6, p. 462; Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 349; „Bibliografie. «Anuarul Eparhiei Râmnicului Noul Severin pe anii 1921-1925» întocmit de P.S. Vartolomei al Râmnicului Noul Severin”, în BOR, an. XLIII (1925), nr. 4, p. 256; Dumitru GAROAFĂ, Soarta lăcașurilor de cult vâlcene…, p. 116 (La 14 septembrie 1017, printr-o adresă, Administrația Casei Bisericii anunța Prefectura că „în scurtă vreme toate neajunsurile de la Sfânta Episcopie a Râmnicului vor fi înlăturate, întrucât Administrația militară s-a decis să trimită Sfintei Episcopii un girant”.).

• 82

  Grigore N. POPESCU, Preoțimea română…, p. 348 (Cu ocazia primelor schimburi de ostatici între Români și Germani, a izbutit să treacă în Moldova prin mijlocirea profesorului universitar Dragomir Demetrescu.); Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 348.

• 83

  Carmen ANGHEL, Tata Moșu. Hoțul devenit erou de benzi desenate, https://m.jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/reportaje/tata-mosu-hotul-devenit-erou-de-benzi-desenate 683825.html https://wikivisually.com/wiki/Sofronie_Vulpescu, accesat la 28 decembrie 2018.

• 84

  Grigore N. POPESCU, Preoțimea română…, p. 348 (Preotul Marin Vulpescu din București spune că la Iași nu i s-a permis să mai participe la ședințele senatului, fiind chiar sfătuit să-și dea demisia, ceea ce a și făcut cu condiția să fie numit arhiereu - locotenent pe viață la o episcopie din Moldova.); I. SCRIBAN, Cronica bisericească internă. Demisiunea Episcopului Sofronie…, p. 463; Niculae ȘERBĂNESCU, Episcopii Râmnicului…, p. 206; Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 348; Claudiu COTAN, Episcopul Sofronie Vulpescu…, pp. 153-154, apud ARHIVELE NAȚIONALE ISTORICE CENTRALE, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Direcția Contabilității, Dosar nr. 773/1918, f. 2.

• 85

  Niculae ȘERBĂNESCU, Episcopii Râmnicului…, p. 206.

• 86

  Grigore N. POPESCU, Preoțimea română…, p. 348.

• 87

  I. SCRIBAN, Cronica bisericească internă. Episcopii din vremea Ocupațiunii germane…, p. 462; Ciprian-Marius SÂRBU, „Episcopii Râmnicului și viața politică românească în perioada 1859-1918”, în Buridava, X, Râmnicu-Vâlcea, 2012, pp. 168-169.

• 88

  I. SCRIBAN, Cronica bisericească internă. Demisiunea Episcopului Sofronie…, p. 464; Niculae ȘERBĂNESCU, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 348.

• 89

  Arhim. SCRIBAN, Moartea episcopului Sofronie…, p. 938; Niculae ȘERBĂNESCU, Episcopii Râmnicului…, p. 206.

• 90

  Arhim. SCRIBAN, Moartea episcopului Sofronie…, p. 938. („Se spune că a lăsat prin testament Seminarului Nifon unde a învățat frumoasa sa bibliotecă, în urmă însă dezminte. A murit fără a fi regulat ceva cu averea sa”.) Niculae ȘERBĂNESCU, Episcopii Râmnicului…, p. 206; N. Șerbănescu, Ierarhii plaiurilor oltene…, p. 348.