Părintele Iulian Lazăr are aproape nouăzeci de ani (88) de petrecere pământească, pe care și i-a albit în rugăciune neîncetată. Iar pentru curăția inimii lui Dumnezeu l-a învrednicit cu multe răspunsuri la întrebări chiar nerostite. „Bătrânul” din Prodromou – cum îi spun aghioriții cu multă dragoste – este un duhovnic cum tot mai rar întâlnești pe pământ: un schimonah care plânge cu tine pentru păcatele tale și-ți tămăduiește totdeauna rănile sufletului cu povețele și rugăciunile sale. Mare împlinitor al poruncilor, el este unul dintre aceia despre care s-a spus că „cel ce va face și va învăța, acela mare se va chema în împărăția cerurilor” (Matei V, 19). Are un suflet curat care oglindește cerul pentru nevicleșugul inimii sale, iar când se bucură, fața toată i se înseninează și este o adevărată desfătare să fii în preajma lui atunci, pentru că ai sentimentul că stai pe genunchii unui bunic cu barbă colilie care-ți iubește copilăria sufletului tău. Și totuși, deși are „inimă bună și mână ușoară” (vorba părintelui Arsenie Papacioc pentru duhovnici), el poate fi și foarte aspru cu păcatele tale, atunci când te vede stăruitor în ele. Dar, chiar în asprimea sa (împotriva păcatului și niciodată împotriva păcătosului!) răzbate dragostea sa de oameni.
Pentru curăția vieții sale, Dumnezeu l-a învrednicit să poată vedea întotdeauna (înaintea ta!) unde este „spărtura” inimii tale: locul pe unde năvălesc patimile către sufletul tău. Și exact locul acela te învață avva Iulian să ți-l oblojești.
Fost-am la început de februarie (AD 2014) la avva Iulian după cuvânt de învățătură împreună cu trei buni prieteni: Marian, Sorin și George. Și nouă așa ne-a grăit Bătrânul într-o seară, când ne-am plâns de mulțimea grijilor lumești și lipsa vremii de rugăciune:
Theosis
Văd că sunteți oameni cu multă treabă și ar fi multe de spus – dacă ar trebui spuse – dar de însemnătate cred că este să te nevoiești în viața aceasta pentru cea de dincolo. Că Dumnezeu ne-a dat timpul și viața aceasta ca să ne ducem la El pregătiți. Iar noi nu știm – că nu ne este dat a ști – nici clipa, nici ceasul când ne vom duce la Domnul, ca să dăm socoteală. Că Dumnezeu nu ne-a creat fără un scop. Și scopul l-a anunțat încă de la începutul Bibliei, de la Facere I, 26: „Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”. Dar versetul următor zice că „a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut”, dar despre asemănare nu pomenește nimic pentru că ea trebuia făptuită de Adam. Așadar, acesta este scopul vieții noastre: îndumnezeirea, că scris este: „Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru cel ceresc, desăvârșit este!” (Matei V, 48).
Rugăciune și sfințenie
Nu știm cum arată, căci, așa cum găsim la Ioan I, 18, „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”. Adevărat lucru este acesta, dar ne putem întâlni cu El în rugăciune. Du-te în camera ta, în cămara ta, în inima ta și, întâi de toate, gândește-te bine cu cine stai de vorbă și spune apoi cum te-nvăț eu, om bătrân: „Doamne, mulțumescu-Ți Doamne, că m-ai adus să stau de vorbă cu Tine, pe mine… omul cel mai păcătos!”. Și pe urmă stai și grăiește cu Dumnezeu. Că ce vrea El de la noi? Să scoatem dinlăuntrul nostru toate păcatele care ne-ntinează. La miezul nopții, ori chiar la miezul zilei, că noi toată ziua păcătuim, intră în cămara sufletului tău și stai de vorbă cu „Cel ce curățește toate fărădelegile tale” (Psalm CII). Și zi atunci: „Iartă-mă Doamne, iartă-mă, că n-am știut că în fața ochilor Tăi s-au petrecut! Iar eu nesimțitor eram și la Tine nu mă gândeam”. Și fă așa zi de zi și învață să stai înaintea lui Dumnezeu, că așa te vei curăți și te vei pregăti pentru judecata viitoare. Și tot așa îți vei vedea micimea ta și mulțimea păcatelor tale, dar și mărinimia lui Dumnezeu, Care „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu” (Iezechiel XXXIII, 11).
Toate rugăciunile sunt frumoase și bine este să citiți și pe cele din Ceaslov, ori Paraclisul Maicii Domnului, dar dacă vremea vă este puțină, stați înaintea lui Dumnezeu cum v-am învățat eu și grăiți-I din preaplinul inimii voastre. Așa să faceți și o să ajungeți să-L simțiți pe Dumnezeu! Și o să fiți conștienți că toate câte le faceți, înaintea Lui le faceți! Și iarăși să v-aduceți aminte că atunci când rugăciunea voastră încetează, atunci începe păcatul! Chiar și încetarea rugăciunii e păcat, că Dumnezeu a spus: „Fiți sfinți!”, și eu de sfinți fără rugăciune n-am auzit. Iar Apostolul Pavel spunea să ne rugăm… „neîncetat”! Neîncetat, nu din când în când. În veacurile acelea nu erau nici preoți, nici biserici, nici călugări: era doar o comunitate de creștini într-o lume păgână. Lor le spunea apostolul să se roage neîncetat și îndemnul e bun și pentru voi, cei care n-aveți vreme de rugăciune, că nici cei din timpurile apostolice nu știau câtă vreme de rugăciune mai au, pentru că erau tot timpul sub prigoană.
Boala sufletului
Acum s-o luăm și altfel: ne vom duce dincolo. Vom muri lumii acesteia: ne doare aici, ne doare dincolo… Și cum ne doare ceva alergăm la doctor și ne îngrijim trupurile noastre. Dar boala sufletului? De ea de ce nu ne grijim la fel? Se poate ca sufletul tău să fie bolnav și tu să nu știi de ce suferă. Când ți se îmbolnăvește trupul te duci la doctor după vindecare. Tot așa, când sufletul tău te doare, trebuie să cauți alinare și vindecare la duhovnic. Să știți că omul cu adevărat sănătos îl are totdeauna pe Dumnezeu în inima lui. În Evanghelia de la Luca XVII, 21, dacă ați citit, știți că scrie acolo așa: „împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”. Și tot așa găsim la I Corinteni III, 16 un alt text care-l sprijină pe acesta: „Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” Vedeți că Apostolul Pavel pune semnul întrebării: oare chiar nu știți că Dumnezeu locuiește în voi? Va să zică trupul este templul Duhului Sfânt. De asta trupurile unor sfinți nu putrezesc, sau au bună mireasmă, pentru că în toată viața lor pământească, aceștia au slăvit pe Dumnezeu în ei. Toată viața lor s-au silit să se sfințească.
Dar boala sufletului? De ea de ce nu ne grijim la fel? Se poate ca sufletul tău să fie bolnav și tu să nu știi de ce suferă. Când ți se îmbolnăvește trupul te duci la doctor după vindecare. Tot așa, când sufletul tău te doare, trebuie să cauți alinare și vindecare la duhovnic. Să știți că omul cu adevărat sănătos îl are totdeauna pe Dumnezeu în inima lui.
Dragoste și milă
Voi știți că „Dumnezeu este iubire”, doar Apostolul Ioan scrie și în prima sa epistolă că: „Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV, 8). Dar la Luca VI, 36 scrie așa: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv”. Iubirea și milostenia. Deci asta vrea să afle Dumnezeu în inima omului: iubire și milă. Iar dacă le află, atunci împărăția Lui va fi într-acea inimă. Trebuie să se gândească fiecare: oare împărăția lui Dumnezeu se află în mine? Am eu atâta dragoste și milă? Iar dacă așa stau lucrurile și sigur stau așa pentru că Dumnezeu nu minte, atunci ar trebui să se întrebe omul: oare ce gânduri trebuie să iasă din mintea mea, dacă eu sunt templu al Duhului Sfânt? De aceea, paza gândurilor e lucru mare în lupta cu potrivnicul. Însă răutatea n-ar putea ajunge la inimile voastre dacă ar fi pline de dragoste și milă, căci spune și Domnul: „iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și vă rugați pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei V, 44). Care răutate v-ar mai mâhni dacă v-ați iubi vrăjmașii?
Asta vrea să afle Dumnezeu în inima omului: iubire și milă. Iar dacă le află, atunci împărăția Lui va fi într-acea inimă.
Trebuie să mai știți însă că la II Timotei III, 12, scrie că „toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți”. Deci trebuie să vă așteptați la necazuri și supărări dacă doriți împărăția lui Dumnezeu, iar pentru aceia care vă prigonesc, Mântuitorul spune să vă rugați.
Nedreptatea și îndreptățirea
Primul lucru care îmbolnăvește sufletul este îndreptățirea. Omul greu poate suferi o „nedreptate” în pace și fără să-l urască pe cel care i-a pricinuit-o.
Sfântul Isaac Sirul spune că „cel ce poate să rabde o nedreptate și îi stă în putință s-o îndrepte, a căpătat mângâiere de la Dumnezeu”.
De bună seamă că așa este. Cum ar fi oare dacă, în loc să răspunzi cu ură la o nedreptate, i-ai zâmbi prietenos prigonitorului tău și te-ai ruga pentru el? Un bun creștin nu trebuie să aibă dușmani. Măcar cu voia și știința sa. Și nu numai din pricina sa: dacă știi că cineva își face pricină de poticnire din cauza ta, du-te și cere-i iertare, că de te vei mânia împotriva lui, vor fi doi oameni prinși de ură dar, dacă te vei îndrepta cu dragoste către el, s-ar putea să-l câștigi și să dobândiți pace amândoi. Dumnezeu a spus să iertați că atunci veți fi și voi iertați. Și cine n-ar avea nevoie de iertare? Și atunci pentru ce să te lipsești de ea și să-ți faci singur dreptate, când știi că una mai bună o va face Dumnezeu, pentru că numai El cunoaște inimile oamenilor? Lasă Domnului dreptatea și răsplata, iar sufletul tău va găsi pacea în felul acesta.
Râvna pentru Dumnezeu
Iar dacă sufletul tău și-a găsit liniștea, caută de acuma să ai râvnă pentru Dumnezeu. Stai cât mai mult de vorbă cu El și păzește legile pe care ți le-a dat ca să dobândești viață veșnică. Stăruie în post și rugăciune, că „fără de Hristos nu putem face nimic”. De aceea, cât se poate, să păzim posturile pentru că, prin ele, pe noi ne păzim. Noi nu suntem omorâtori de trupuri dar trebuie să le smerim și să le învățăm cu postul și cu nevoința ca să putem să ne vindecăm sufletele. Și nu putem face aceasta fără duhovnic. Când omul s-a dus la duhovnic și a plâns pentru păcatele sale, mărturisindu-le încă din vremea prunciei lui, atunci acela devine un om sănătos sufletește. Iar dacă tu devii sănătos, nu te poate lăsa indiferent zbuciumul sufletesc al celorlalți. Și din dragoste pentru aproapele tău, trebuie să încerci să-i salvezi sufletul. Trebuie însă să ai discernământ, căci Hristos a spus să „nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” (Matei VII, 6). De acum trebuie să fiți și foarte înțelepți, ca șerpii, ca să puteți câștiga și alte suflete pentru Hristos și să se mântuiască.
„Ai văzut pe aproapele tău? L-ai văzut pe Dumnezeu”, zicea sfântul Clement Alexandrinul.
Da. Cum am spus eu mai-nainte despre chipul lui Dumnezeu în om. Sau cum ziceau Părinții că „de la aproapele îți vine mântuirea, dar și osânda”. Dacă ai venit la duhovnic și n-ai ascuns de el (și de Dumnezeu) nici un păcat și dacă ții canoanele… te duci în Rai. Dar trebuie să-ți pară rău de greșelile tale, că altfel nu dobândești iertare de la Dumnezeu. Însă dacă rămâi în legătură cu duhovnicul și te silești să-i urmezi sfaturile vei avea un suflet sănătos și râvnă pentru cele sfinte. Trebuie avut însă grijă să nu rămână păcate nespovedite pentru că în lume, la bisericile de mir, taina pocăinței este anevoie de împlinit. Asta pentru că sunt mulți creștini, preoți destui de puțini, iar duhovnici și mai puțini. Ș-atunci duhovnicul nu mai are destul timp să cerceteze sufletul creștinului, iar acesta se poate întoarce acasă cu păcate (făcute din neștiință, de exemplu) nemărturisite. În vremurile de demult oamenii aveau câte un carnețel în care-și notau căderile în păcat pentru ca nu cumva să le uite la spovedanie, dar acuma, după ce a trecut și comunismul peste bieții oameni, s-a pierdut de tot această deprindere sănătoasă.
În vremurile de demult oamenii aveau câte un carnețel în care-și notau căderile în păcat pentru ca nu cumva să le uite la spovedanie, dar acuma, după ce a trecut și comunismul peste bieții oameni, s-a pierdut de tot această deprindere sănătoasă.
Epitimii
Mi-aduc aminte că și avva Iustin Pârvu pomenea de obiceiul ăsta. Să vă întreb ceva părinte: oare ai voie să te mărturisești în timpul în care ești sub canon și ești oprit de la împărtășanie?
Bineînțeles. Dacă conștiința te apasă pentru vreun păcat pe care l-ai săvârșit, dă fuga repede la duhovnic și spovedește-te. Nu sta în păcat și, mai ales, nu-ți amâna pocăința. Pentru că scrie la Apocalipsă XXI, 27, că „în cetate nu va intra nimic pângărit și nimeni care e dedat cu spurcăciunea și cu minciuna!”
Dar dacă te afli în aceeași situație, ai primit epitimie și se întâmplă să mori neîmpărtășit, mai-nainte de a-ți isprăvi canonul. Ce se întâmplă cu sufletul acela?
Se mântuiește. Câtă vreme este sub canon și îl face, el este iertat de păcate. Dar… Am citit odată, demult, într-o gazetă „a satelor”, despre o maică din Basarabia care a căzut la pământ în timp ce se încălța, s-a lovit și a rămas mai multe zile într-o stare de leșin, ori poate comă. Oricum, de murit n-a murit că inima îi bătea regulat. Când și-a revenit a povestit la toată obștea cum s-a întâlnit cu fosta stareță într-un loc minunat, iar aceasta i-a mărturisit că n-a fost dintru început acolo, dar că rugăciunile maicilor au adus-o în acea stare după șase săptămâni de la moartea ei. Stareța aceea murise neîmpărtășită și numai rugăciunile obștii au adus-o într-acel loc binecuvântat.
Înseamnă că și cel care moare sub canon nu se duce chiar unde ar trebui să meargă: „la loc luminat… de unde a fugit toată durerea și-ntristarea”?
S-ar putea să ajungă acolo numai cu rugăciunile Bisericii. Ale celor rămași în viață. Eu am prins mulți părinți care înaintea morții ne cereau: „Rugați-vă pentru mine!” Poate să fie și așa. Dumnezeu știe. Dar omului sporit într-ale Duhului îi pare rău de orice suflet și ar voi ca toți să meargă în Rai și atunci se roagă pentru aproapele său ca pentru sine însuși (ba chiar mai mult!). Apostolul Iacov spune: „rugați-vă unul pentru altul”, iar Sfântul Pavel să ne „rugăm neîncetat”.
Cuvânt
Și un cuvânt de folos părinte?…
Măi, drept sfat eu am să v-aduc aminte de cuvintele Apostolului Iacov, „ruda Domnului”, care zicea că „prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu. Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu” (Iacov IV, 4). Depinde de voi ai cui prieteni vreți să fiți…
Pentru toate acestea și pentru încă multe altele pe care mi le-a spus mie avva Iulian, eu îndrăznesc să cred că el este unul dintre „cei desăvârșiți, care nu vorbesc de la ei ci grăiesc numai ce le dă Duhul”…