Cuvânt de laudă la Sfântul Întâi Mucenic Ștefan

Traducere din limba elină1 de Petru Molodeț, text revizuit de Maria Luiza Oancea și Octavian Gordon

1. Răsărind peste pământ soarele descoperit [privirii], se ivesc deolaltă cu el Boarul, Orionul, Pleiadele, ba și Luceafărul de dimineață, pe când Soarele dreptății, strălucind din fecioreștile sânuri, nu primește pe lângă Sine dănțuirea stelelor într-un mănunchi de lumină, dar pe Ștefan, întâiul Mucenic, l-a făcut să răsară alături de Sine ca un al doilea soare cu razele cele fără de moarte. ‹Soarele› acela, călătorind pe calea ce duce dinspre miazănoapte spre miazăzi, uneori micșorează, alteori mărește întinderea zilei, însă Acesta, prin pogorârea Lui din ceruri până la noi, făcând să crească dreptatea, a păzit neîntinată și nescăpătată lumina acesteia; acela este urmaș al nopții, Acesta-i vrăjmaș al morții; acela alungă noaptea, Acesta nimicește păcatul; acela luminează timp de douăsprezece ceasuri, Acesta strălucește peste veacuri. Acela călătorește printre aștri, Acesta strălucește prin Apostoli; acela își plinește crugul prin anotimpuri și prin ani, Acesta este propovăduit prin Prooroci și Evangheliști; acela urzește anii cu repeziciune în iureșu-i, Acesta prin cuvânt sporește bisericile. Pe acela zugravii îl înfățișează mergând într-un car de luptă, pe Acesta teologii Îl vestesc dormind într-o iesle – o iesle care este aidoma cerului; o iesle care se face asemenea celei a heruvimilor; o iesle care se ia la întrecere cu tronul cel negrăit; o iesle ce cuprinde hrana cuvântătoare; o iesle care primește în sine Viața întregii zidiri; o iesle care Îl poartă pe Cel Care pe toate le poartă; o iesle mai încăpătoare decât întreaga zidire deolaltă (pe Cel pe Care zidirea nu-L încape, prin har pe-Acesta ieslea L-a încăput); o iesle descoperită de steaua care-a călătorit ziua, o iesle care preînchipuie în sine altarul de jertfă, o iesle care a făcut din peșteră Biserică.

2. Haideți, dar, să căutăm și noi să fim aidoma cuvioșilor magi și să ne minunăm la vederea Bisericii în locul Betleemului; în locul peșterii să primim cu bucurie altarul preoțesc; în locul ieslei să ne închinăm înaintea jertfelnicului; în locul Pruncului să cuprindem în brațele noastre pâinea binecuvântată prin Prunc; pe lângă toate acestea, să-L preamărim pe Împăratul vestit astăzi de Ștefan. O, minunate2 lucruri ale Străinului3 Împărat! Ieri a fost adus pe lume, iar astăzi Ștefan I-a fost adus înainte; Ștefan, mucenicul cu nume bine ales4; Ștefan, cunună-nsuflețită; Ștefan, diadema de ea însăși împletită; Ștefan, îngrădire de ea însăși făurită; Ștefan, împrejmuire a propriului creștet de la sine rodită; Ștefan, vlăstar plin de flori al credinței; Ștefan, trandafirul preaînmiresmat al iubirii; Ștefan, floarea nădejdii care nicicând nu se veștejește; Ștefan, spicul preabogat al harului; Ștefan, vița purtătoare de mult rod a viei veșnice; Ștefan, strugurele dulce ca mierea al nemuririi; Ștefan, mlădița care crește până la cer din Cel Răstignit; Ștefan, împlinirea desăvârșită a întregii bune lucrări și a tot cuvântul; Ștefan, turnul de neclintit al mărturisirii credinței; Ștefan, stânca de nezdruncinat a pătimirii răbdătoare; Ștefan, războinicul purtător de cruce al stăpânirii de sine; Ștefan, ostașul nebiruit al dreptei credințe; Ștefan, căpetenia plină de zel a oștirii; Ștefan, cutezătorul retor împotriva ucigașilor de Hristos. Trudit-am, trudit-am îndelung împletind cunună pentru Ștefan, dar nicidecum n-am avut parte de împletitură. Prin urmare, să lăsăm pe seama Scripturii încununarea lui Ștefan.

3. Căci, ‹aceasta› spune: «Plin de har și de putere, Ștefan făcea semne și minuni mari în popor» (Faptele Apostolilor VI, 8). În ce fel voi aduce laudă Cununii, pe care harul și-a împletit-o cu propriile-i degete? Ce mulțumită-i voi aduce lui Ștefan, care încununează tot creștetul mucenicilor? Ce pot eu să adaug la cununa cu har împletită? Cu ce fel de cuvânt împodobi-l-voi pe cel care este mai strălucitor decât întreaga zidire? Cu ce fel de vorbe minunate am să-l cinstesc pe cel care se mândrește cu nenumărate minuni? Căci, spune ‹Scriptura›, «plin de har și de putere, Ștefan făcea semne și minuni mari în popor». Harul și puterea îi împleteau lui Ștefan cununa. Cu amândouă mâinile își aduna ceea ce este bun pentru luptă. Una îl potrivea pentru credință, cealaltă pentru mărturisire. Una îl călăuzea spre slujire, cealaltă spre cuvânt. Una îl rânduia spre îndrăzneala în cuvânt, cealaltă spre pătimirea răbdătoare. Una îl pregătea pentru minuni, cealaltă pentru fapte minunate. Har și putere, răsad de-o aceeași cinstire; har și putere, vlăstar crescut de-o aceeași vreme; har și putere, ramură crescută de-o aceeași rădăcină; har și putere, unire de-un același trai; har și putere, îndoita mlădiță a credinței; har și putere, armonie de sunete într-un glas; har și putere, ochii preafrumoși ai dreptei credințe; har și putere, sânii îngemănați ai Bisericii; har și putere, ostași împreună-sălășluitori cu Hristos; har și putere, paznici neadormiți ai lui Ștefan. Căci, spune ‹Scriptura›: «Ștefan, plin de har și de putere».

Imagine

4. Cădelniță a harului era Ștefan, tămâie a sfințeniei cu răspândită mireasmă. Izvor al harului era, revărsându-se-n șuvoaie de virtute. Un Nil al harului era, de peste tot izvoditor în șiroiri de evlavie. Atlet al harului era, punându-se de-a curmezișul oricărei puteri a potrivnicilor. Ostaș al harului era, asupra oricărui șiretlic al dușmanilor, a zarvei lor de multe feluri și a răzvrătirii lor năpustindu-se; cu tărie sub săgețile tuturor sub prigoane rămânând; prin minuni biruind; patimile pe fugă punând; bolile izgonind; dracii alungând; cerșetorilor slujind; pe cei suferinzi alinând; pe văduve sprijinind; în ajutorul orfanilor venind; scut al celor nedreptățiți făcându-se; propovăduirea Evangheliei sporind; credința vestind; crucea teologhisind; cu piroanele mândrindu-se; cinstire trestiei aducând; legăturile preamărind; sulița vestind; Coasta străpunsă, Cea mai presus de zidire cinstind; înaintea Patimii celei omorâtoare de moarte închinându-se; înaintea ieslei aruncându-se; cu scutecele fălindu-se; cu pălmuirea lăudându-se; de temnița lui Pilat nerușinându-se; de mormânt neascunzându-se; cu Învierea mândrindu-se; pe iudei mustrând; pe farisei de rușine făcând; pe saduchei mustrând; gura învățaților închizând; Legea tălmăcind; pe Prooroci cercetând; Scripturile tâlcuind; în ele pe Hristos Luminătorul dezvăluind; împotriva celor care L-au răstignit ridicându-se; pe cei nelegiuiți învinuind; asupra celor lipsiți de evlavie năpustindu-se; pe cei necredincioși prin credință biruind; cu iudeii veniți din toate părțile țării la sfat privind învățătura Evangheliei prinzându-se. Căci «s-au ridicat unii dintre cei care vin din sinagoga ce se numește a libertinilor și a cirenienilor și a alexandrinilor și dintre cei din Cilicia și Asia, stând la sfat împreună cu Ștefan, și nu aveau puterea să stea împotriva înțelepciunii și Duhului celui care vorbea» (Faptele Apostolilor VI, 9-10). Multe erau valurile împotrivirilor, dar ceresc era Cârmaciul. Cumplite erau furtunile, dar corabia – de cruce purtătoare. Vijeliile trăgeau când dintr-o parte, când dintr-alta, dar mijlocul corabiei era strâns legat de sus. Nu pot valurile să se ridice cu împotrivire până la cer; nu poate duhul cel rău să se lupte cu Duhul Care vine de sus; nu poate corabia să piară când este cârmuită de Viața Însăși.

5. «S-au ridicat unii dintre cei care vin din sinagoga ce se numește a libertinilor și a cirenienilor și a alexandrinilor și dintre cei din Cilicia și Asia, stând la sfat împreună cu Ștefan, și nu aveau puterea să stea împotriva înțelepciunii și Duhului celui care vorbea». Dar despre cine vorbesc ei? Despre Cel purtat în pântece în chip de negrăit; despre Cel Născut în afara firii; despre Cel alăptat mai presus de cuvânt. Cum de a ajuns Fecioara mamă fără de împreunare? Cum de a putut fi aflată iarăși fecioară după naștere? Cum de firea s-a supus minunii? Cum se face că în Maria firea nu se supunea propriilor hotare? Cum se face că Cel de necuprins a fost cuprins într-un Prunc? Cum se face că era în pântece și dădea chip tuturor celor care din pântece așteptau să iasă la lumină? Cum se face că a fost născut și a dat tuturor putința de a se naște? Cum de a fost alăptat și tuturor celor care alăptează le-a dăruit din belșug izvoare de lapte? Cât de mare este deosebirea dintre lege și har! Cum de una osândește, iar celălalt îngăduie; cum de una pedepsește, iar celălalt izbăvește; cum de una slujește, iar celălalt stăpânește; cum de una dospește păcatul, iar celălalt îl stinge cu totul; cum de una întinde sabia, iar celălalt mânuiește milostivirea; una ține rânduiala poporului, iar celălalt stăpânește ca un împărat; una îl pune pe cel osândit în ștreang, iar celălalt îndepărtează semnul de moarte cu dreapta iubitoare de oameni.

6. De vreme ce Ștefan teologhisea astfel de lucruri despre har înaintea iudeilor, ‹Scriptura› spune că cei care se luptă cu Dumnezeu, «venind asupra lui și apucându-l, l-au dus în sinedriu» (Faptele Apostolilor VI, 12). Acolo unde este o răpire, acolo este și o adunare a mulțimii de iudei; unde este învălmășeală, acolo este și poporul urâtor de Hristos; acolo unde o nedreaptă ucidere se săvârșește, acolo este un sinedriu al învățaților. De ce pângărești scaunul lui Moise, nelegiuitule? De ce spurci tronul pe care Legea l-a împodobit? Legea lui Moise a spus: «Să nu ucizi! Să nu dai mărturie mincinoasă!» (Ieșirea XX, 13.16) Deci, fie păzește Legea, fie părăsește locul. «Și au pus martori mincinoși, care ziceau: Omul acesta nu încetează a spune vorbe de hulă împotriva acestui loc sfânt și a legii. Căci l-am auzit zicând că Iisus, Nazarineanul Acesta, va nimici locul acesta și va schimba datinile pe care ni le-a dat nouă Moise» (Faptele Apostolilor VI, 13-14). Și iarăși: «Au pus bărbați mincinoși să spună: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu» (Faptele Apostolilor VI, 11). Acum, o, pârâșule, îl cinstești pe Moise? Acum îl cinstești ca dătător de lege pe cel pe care, când trăia, îl scuipai? Acum te aprinzi ca un apărător al Legii? Acum te răscoli pentru Dumnezeu? Acum te răzbuni pentru că ești hulit? Nu ai aruncat înaintea tuturor pietre împotriva lui Moise? Nu ai cinstit întotdeauna înaintea lui Dumnezeu pietre, lemne și idoli? Și acum, ca să faci ucidere, vestești e­vlavia? Ca să verși sânge nevinovat, te prefaci că aduci închinare lui Dumnezeu? Tu, care și odinioară și acum tulburi adevărul; tu, care și odinioară batjocoreai cu obrăznicie și acum cinstești hulind; tu, care uneltești să cumperi sânge cu răutate; tu, care mereu aduni ceată de martori mincinoși. Căci, spune ‹Scriptura›: «Au pus martori mincinoși care ziceau: Omul acesta nu încetează a spune cuvinte împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu și împotriva acestui loc sfânt și a Legii. Ce fel de vorbe? Căci l-am auzit pe el zicând că Iisus, Nazarineanul acesta, nimicește acest loc». Și ce? Oare, dacă îl vei ucide pe Ștefan, locul nu va fi nimicit? Ba, cu atât mai mult va fi nimicit, pentru că ai ucis și pe Stăpân, și pe slujitor; pentru că ai ucis turma împreună cu Păstorul; pentru că ai omorât ostașul împreună cu Împăratul. O cetate în care împăratul a fost omorât nu poate să stea neclintită. Niciun templu în care a fost săvârșită uciderea stăpânului nu poate să fie cinstit. Căci oare nu a descoperit Ștefan: «Iată, casa voastră este lăsată pustie» (Matei XXIII, 38)? Oare nu a spus Ștefan: «Nu va rămâne în templu piatră pe piatră» (Matei XXIV, 2)? O, minune nouă! O, lucru mai presus de minte! Dumnezeu S-a arătat, iar un om este judecat. Hristos a fost osândit, iar Ștefan primește pedeapsa. Împăratul a mărturisit adevărul, iar ostașul este chemat să dea seama. Tu, iudeule, ești pricina unei astfel de judecăți. Ai înfipt o cruce în pământ și ai dezrădăcinat Ierusalimul. Ai spus: «Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri» (Matei XXVII, 25). Primește, așadar, pedeapsa pe care singur ți-ai câștigat-o.

7. «Și fiind – spune ‹Scriptura› – Ștefan plin de Duhul Sfânt, ridicând privirea spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu» (Faptele Apostolilor VII, 55). Dar cum spune Pavel că El șade? Căci spune: «A șezut de-a dreapta tronului măririi lui Dumnezeu întru cele înalte» (Evrei XII, 2). Prin urmare, care este pricina faptului că El stă5 acum? Ce fel de grijă L-a făcut să Se ridice din tronurile părintești? L-a văzut pe atlet luptându-se și ca un judecător S-a ridicat să-i dăruiască biruința. L-a văzut pe năier despicând în grabă văzduhul spre cele de sus și i-a deschis cerurile de dinaintea limanului. «Să nu-ți fie frică, Ștefane!» spune El. Nimeni nu te va lipsi de cunună pentru lupta-ți! Voind să-ți dau mâna dreapta, M-am ridicat de pe tron. Privind spre Mine, Cel Răstignit, înfruntă cu îndrăzneală lupta! Eu sunt Acela pe Care L-ai văzut spânzurat cu Trupul pe lemn: cu răstignire-n în trup, te voi încununa. Eu sunt Judecătorul luptei, căci am fost și Atletul muceniciei. Am luptat pe Cruce ca în arenă. Prin faptul că M-am lăsat prins, l-am zdrobit pe vrăjmașul diavol. Nu-ți fie teamă de cei care aruncă cu pietre: fără vrerea lor îți ridică o scară spre cer. Nu-ți fie teamă de cei care aruncă cu pietre: pietrele îți vor fi trepte spre cer. Nu-ți fie teamă de pietre, fiindcă dinlăuntrul tău Îl vestești în toate părțile ca Dumnezeu pe Iisus Hristos, Piatra cea din capul unghiului, Căruia I se cuvine slava și puterea în vecii vecilor. Amin!

Privind spre Mine, Cel Răstignit, înfruntă cu îndrăzneală lupta! Eu sunt Acela pe Care L-ai văzut spânzurat cu Trupul pe lemn: cu răstignire-n în trup, te voi încununa. Eu sunt Judecătorul luptei, căci am fost și Atletul muceniciei. Am luptat pe Cruce ca în arenă. Prin faptul că M-am lăsat prins, l-am zdrobit pe vrăjmașul diavol. Nu-ți fie teamă de cei care aruncă cu pietre: fără vrerea lor îți ridică o scară spre cer.

• 1

  Traducerea s-a făcut după originalul grecesc al ediției J.-P. MIGNE, Patrologia Graeca, vol. 65, col. 809-818: Λόγος ΙZ’. Ἐγκώμιον εἰς τὸν ἅγιον πρωτομάρτυρα Στέφανον.

• 2

  În original, παράδοξα, care înseamnă, literal, „ceea ce este paralel cu opinia comună”, „neobișnuit”, de unde „paradoxal” (Octavian Gordon).

• 3

  Numirea lui Hristos ca „Străin” este recurentă în literatura patristică (Octavian Gordon).

• 4

  Șirul lung de laude care urmează explicitează sensurile din greaca veche ale numelui Sfântului Mucenic Ștefan, care, ca substantiv comun, înseamnă coroană, cunună (Petru Molodeț).

• 5

  Contrastul este evident în limba greacă, între verbul ἵστημι („a sta [în picioare]”) și verbul καθίζω („a ședea”). În română, verbul „a sta” însemna, odinioară, doar „a sta în picioare” (continuator al lat. sto, stare), dar, cu timpul, „a sta” a interferat semantic cu „a ședea”, astfel încât regăsim în română sintagme precum „a sta jos”. În textul Sfântului Proclu, tocmai în aceasta constă punerea în contrast: Hristos șezând de-a dreapta Tatălui și Hristos ridicat în picioare de-a dreapta Tatălui, la vederea luptei duse de Mucenicul Ștefan (Octavian Gordon).