Ieromonahul Antim Ivireanul – tipograf la Mitropolia Ungrovlahiei și egumen la Mănăstirea Sfântul Sava din București (1691–1694)

Apariția oficială a ieromonahului Antim Ivireanul drept conducător al tiparniței domnești din București în vara anului 1691 a ridicat înaintea cercetătorilor câteva întrebări îndreptățite:

1. Unde, când și de la cine a învățat Antim arta tiparului?

2. Sfântul Constantin Brâncoveanu l-a adus pe Antim la București?

3. Cum s-a angajat Antim pe calea mărturisirii creștine prin arta tipografiei?

Vom da și noi răspunsuri acestor întrebări, prezentând însă mai întâi opiniile cele mai bine întemeiate ale cercetătorilor de dinaintea noastră.

Episcopul Melchisedec Ștefănescu a lansat ipoteza că „pe la anul 1690, Domnitorul Constantin Brâncoveanu, voind a perfecționa arta tipografică în capitala sa, București, și a înlesni tipărirea cărților trebuitoare atât în limba română, cât și în cea grecească, a chemat pre Antim din Constantinopole și i-a încredințat tipografia Mitropoliei”1. Această opinie a fost preluată apoi de majoritatea istoricilor.

Astfel, s-a încetățenit la nivel oficial ideea că atunci când „Sfântul Constantin Brâncoveanu l-a adus la București, știa despre el că este priceput în meșteșugul tiparului, că este un desenator de talent și un caligraf neîntrecut și s-a gândit că omul care aduna în sine atâtea daruri, i-ar putea fi de folos în opera de înălțare culturală a neamului și de întărire a credinței ortodoxe pe calea cărții tipărite, la care râvnea ca om de carte și voievod pravoslavnic”2.

Mihail Gabriel Popescu spunea că Brâncoveanu l-a primit în București, în mod prioritar ca tipograf, „mai probabil în 1690”, pentru care „pledează, credem, și faptul că în acest an Brâncoveanu a întemeiat noua tiparniță domnească de la București”3, la recomandarea patriarhului Dosithei și a profesorilor greci „aduși de Brâncoveanu pentru Școala domnească”4 (Sevastos Kyminitis și Gheorghe Hrisogon Trapezundiul), scopul venirii lui Antim fiind de „a duce la o înflorire și mai mare arta tipăriturilor”5, lucru confirmat de secretarul Anton Maria Del Chiaro („ridicase la perfecțiune arta tipografiei și înzestrase tiparnițele”6).

Ca mulți alți cercetători, academicianul Gabriel Ștrempel susținea că, pe la 1689–1690, Domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus pe georgianul Andrei (mirean fiind) din Constantinopol la București7, unde a devenit ucenic-tipograf al episcopului Mitrofan de Huși, iar apoi, prin 1690, Antim a îmbrăcat haina monahală și a fost hirotonit ieromonah8.

Informații precise despre venirea ieromonahului Antim Ivireanul în Țara Românească (când și cum) nu sunt menționate în documentele vremii. Există însă câteva mărturii care ne lămuresc parțial aceste enigme: 1. Scrisoarea lui Hrisant Notara către sfetnicul Ianache Văcărescu (descoperită recent de noi) din decembrie 1709, 2. Prima scrisoare de apărare a mitropolitului Antim către Domnitorul Constantin Brâncoveanu din 13 ianuarie 1712 și 3. Prefața Evhologhionului din 1706 scrisă de Mihail Iștvanovici.

1. Patriarhul Hrisant Notara scrie sfetnicului Ianache următoarele: „…l-am luat de acolo [de la Iași, unde era egumen] atunci și l-am adus acolo [la București – n.n]9. Și, văzându-l iscusit, iarăși prin voința răposatului stăpân am vorbit cu kyr Mitrofan, episcopul Buzăului, să îl învețe tipografia, târguindu-se să îi plătim și două sute de groși (și astfel, datorită nouă, a venit acolo și a devenit cunoscut și a ajuns cel ce este acum10). – … τὸν ἐπήραμεν ἀπ’ ἐκεῖ τότε καὶ τὸν ἠφέραμεν αὐτοῦ. Καὶ μὲ τὸ νὰ τὸν ἰδοῦμεν ἐπιτήδειον, πάλιν μὲ θέλησιν τοῦ μακαρίτου δεσπότου ἐσυντύχαμεν τὸν κὺρ Μητροφάνην, ἐπίσκοπον Μποζέου, νὰ τὸν μάθῃ τυπογραφίαν, κάμνοντες παζάρι νὰ τὸν πληρώσωμεν καὶ διακόσια γρόσια· (καὶ οὕτως ἀπὸ αἰτίαν ἐδικὴν μας, ἦλθεν ἀντοῦ καὶ ἐγνωρίσθη καὶ ἔφθασαν εἰς αὐτὸ ὁποῦ εἶναι τώρα).”11 Deci, la îndemnul patriarhului Dosithei al Ierusalimului, ieromonahul Antim Ivireanul a fost adus de la Iași la București de către Hrisant Notara care l-a tocmit pe episcopul Mitrofan cu 200 de groși12 ca să-l învețe meșteșugul tiparului pe Antim13. Probabil, venirea lui Antim în București a avut loc în anul 1689, prin lunile august – decembrie, perfecționarea lui în arta tiparului necesitând timp și experiență.

Deși nu este pomenit în nici una dintre cărți, este posibil ca Antim să fi lucrat cu episcopul Mitrofan la tipărirea cărților grecești Manual contra schismei papistașilor (Ἐγχειρίδιον κατὰ τοῦ σχίματος τῶν παπιστῶν) a lui Maxim Peloponesianul (ianuarie 1690), Întâmpinare la principiile calvine și la chestiunile lui Chiril Loukaris (Κατὰ τῶν καλβινικῶν κεφαλαίων, καὶ ἐρωτήσεων κυρίλλου τοῦ λουκάρεως Ἀντίῤῥησις) a lui Meletie Sirigul și Manualul contra rătăcirii calvine, redactat de Dosithei, patriarhul Ierusalimului (Ἐγχειρίδιον κατὰ τῆς καλβινικῆς φρενοβλαβείας, septembrie 1690) și a cărții românești Mărgăritarele duhovnicești ale Sfântului Ioan Gură de Aur (în 1691)14.

La 10 iunie 1691, Mitrofan a fost ales episcop de Buzău, unde a și editat apoi în noua tipografie domnească de la episcopie Pravoslavnica Mărturisire în luna decembrie, lăsându-l la conducerea tipografiei din București pe ieromonahul – tipograf Antim Ivireanul (ceea ce însemna că excela în arta tiparului mai mult ca alți ucenici, mai vechi, ai lui Mitrofan) care avea să tipărească prima carte în grecește în luna octombrie 1691.

2. În prima sa scrisoarea de apărare din 13 ianuarie 1712 către Constantin Vodă Brâncoveanu, Sfântul Antim Ivireanul scrie: „Eu aici, în țară, n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă”15. Dacă nu a venit de voia lui, înseamnă că Antim făcea ascultare, fiind ieromonah și se supunea ierarhului lui. După cum am văzut mai înainte, patriarhul Dosithei l-a trimis pe Antim „aici, în țară”, adică în Țara Românească (Ungrovlahia), cu un scop bine definit, iar el a acceptat de bunăvoie, nu pentru că ar fi fost sărac și umbla (precum clericii greci din Răsărit) după ajutoare pe la Curtea brâncovenească, ci doar din ascultare duhovnicească, pentru a se desăvârși ca tipograf și pentru a fi util Bisericii, pentru că nu de traducători, pictori sau caligrafi aveau nevoie patriarhul Dosithei și Vodă Brâncoveanu, ci de tipografi buni care să lucreze cu dăruire la împlinirea proiectului lor de a întări Ortodoxia în toate țările din Răsăritul creștin.

3. Ucenicul lui Antim, ipodiaconul Mihail Iștvanovici, ne lămurește chestiunea întâlnirii dintre Constantin Vodă Brâncoveanu și Antim în Prefața Evhologhionului tipărit la Râmnic în 1706, unde scrie: „Acolo dară la Eghipet aflându-să legat Iosif, și dezlegând visul lui Faraon, au luat cinstea și dregătoria purtării de grijă a roadelor pământului, ca să le strângă și să le adune în jitnițele lui, auzind și acel cuvânt de bucurie (au și mai vârtos i-am zice de Prorocie): unde vom afla om ca acesta, carele are Duhul lui Dumnezeu într-însul? [Fac. XLI, 38] Aici în țara noastă, nu ca acel eghiptenesc Faraon, ci cel blând, asemenea lui David, Prealuminatul zic și înălțatul nostru stăpân și Domn Ioann Constandin B.(asarab) B.(râncoveanu) Voevod aflându-te, și văzându-te pre iubirea ta de Dumnezeu, și cercetându-ți ascuțita minte, te-au aflat vrednic și iscusit, nu întru dezlegări de visuri, (precum Faraon, atunci, pre Iosif), ci întru vederoasă și apucătoare de mână lucruri, carele văzându-le și cu mintea pricepându-le minunatul acesta Domn au zis (și poate zice): au doară vom afla om ca acesta, i proci. Că a ce fel de meșteșug și lucrare iscusită nu te-ai arătat desăvârșit? De voiu zice în toate, nu voiu minți, că adevărat voiu grăi, după cuvântul dumnezeescului Pavel”16. Observăm că Mihail Iștvanovici spune „Aici în țara noastră… Prealuminatul nostru Domn … aflându-te și văzându-te… și cercetându-ți ascuțita minte, te-au aflat vrednic și iscusit…”, adică Antim era venit deja în Țara Românească atunci când Vodă Brâncoveanu l-a întâlnit prima oară și l-a apreciat, văzându-i înțelepciunea și priceperile cele multe.

Cercetătorul Doru Bădără a exploatat și a evidențiat cel dintâi aceste cuvinte ale lui Mihail Iștvanovici, susținând că „integrarea lui Antim Ivireanul în proiectul cultural patronat de Constantin Brâncoveanu s-a făcut în urma unei întâlniri directe, în condiții de lucru, la București”17, fie prin 1689–1690, fie „în vara lui 1691, atunci când domnitorul căuta un nou conducător pentru tipografia domnească din București în locul lui Mitrofan”18.

Gianina Picioruș, pornind de la același text al lui Mihail Iștvanovici, susține că Antim ar fi fost chemat de Șerban Vodă Cantacuzino (pentru că nu a venit de voia lui) probabil odată cu Mitrofan în 1686, iar întâlnirea dintre Brâncoveanu și Antim este posibil să fi avut loc chiar înainte ca Brâncoveanu să preia domnia Țării Românești, probabil pe când era în lucru Biblia lui Șerban, în 168819. Totodată, cercetătoarea afirmă că, în cuvintele lui Antim adresate Sfântului Constantin Brâncoveanu „Eu aici, în țară, n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă”, mitropolitul Antim spune cu alte cuvinte că „nu el, Antim, a fost cel care a solicitat ajutor în Țara Românească, ci a fost cel care a fost solicitat spre a ajuta la prosperitatea spirituală și culturală a țării. De aceea, i-a reamintit voievodului, în mod subtil, că nu numai el îi datorează recunoștință pentru susținerea de care s-a bucurat, ci și domnul țării trebuie să fie recunoscător pentru efortul pe care el l-a depus pentru binele țării sale de adopție”20, fără să urmărească beneficii personale sau laude, de altfel, meritate. Trebuie să facem o remarcă importantă: faptul că multe dintre cărțile tipărite de Antim „răspundeau la o acțiune la nivelul dezideratelor ecumenice și a scrierilor personale ale militanților greci întru apărarea Ortodoxiei”21 confirmă că inițiativa venirii și instalării lui Antim ca tipograf în București venea din afară22 (de la Dosithei al Ierusalimului în principal, precum am arătat), dar se articula perfect cu dorința și puterea financiară a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Noi avansăm ipoteza că, deși Antim a venit la București în: toamna anului 1689 – primăvara anului 1690, Sfântul Constantin Brâncoveanu l-a întâlnit pe ieromonahul Antim Ivireanul după ce acesta a deprins îndeajuns de bine arta tiparului, încât să-i stârnească admirația domnitorului (care s-a întrebat „au doară vom afla om ca acesta, carele are Duhul lui Dumnezeu într-însul?”), ca un posibil vrednic urmaș al lui Mitrofan la conducerea tipografiei din București. Aceasta s-ar fi petrecut în primăvara anului 1691, pe când Mitrofan aduna materiale pentru noua tipografie din Buzău, unde avea să plece ca episcop în iunie 1691. Oricum, această întâlnire avea să fie pentru Antim decisivă în a-i câștiga încrederea și susținerea lui Vodă Brâncoveanu, pe care avea să i le confirme în mod repetat și în cei peste 20 de ani de împreună lucrare misionar-culturală.

Despre rânduiala de viață duhovnicească și călugărească a Sfântului Antim Ivireanul în Imperiul Otoman (Ierusalim, Constantinopol) sau în Țările Române (Iași, București) nu cunoaștem nimic precis nici din mărturisirile lui, nici din ale ucenicilor, nici din cronicile sau documentele vremii, nici cât timp și nici unde a viețuit exact. Știm doar că a devenit egumen la Mănăstirea Cetățuia din Iași, de unde a venit apoi în București.

Putem presupune acum că, lucrând ca ucenic-tipograf la Mitrofan, ieromonahul Antim a viețuit la Mitropolie (unde erau și atelierele tipografiei domnești)23 sau la Mănăstirea Sfântul Sava (închinată Sfântului Mormânt)24 și s-a perfecționat în cele ale teologiei grecești și ale culturii române la Academia Domnească25.

Monah aghiotafit, ager la minte și priceput în artele frumoase, ieromonahul Antim Ivireanul a fost adus, așadar, de către arhimandritul Hrisant Notara de la Iași (unde fusese și egumen al Mănăstirii Cetățuia închinată Patriarhiei Ierusalimului) la București (la porunca patriarhului Dosithei Notara) ca să învețe meșteșugul tiparului, dar și ca să folosească prin talentele sale comunitatea eclezială a Sfântului Mormânt. Prezența sa nu era una ștearsă26, iar înțelepciunea, cultura teologică și filologică, precum și artele pe care le dobândise cu trudă și ascultare (sub starețul Macarie ieromonahul) la Mănăstirea Cetățuia și la tipografia episcopului Mitrofan au confirmat, dar au și stârnit așteptări ierarhului său – patriarhul Dosithei Notara (precum și nepotului lui, Hrisant). Așa că, fiind și om de mare încredere al lor, Antim a fost închinoviat, cum și era de așteptat, la Mănăstirea Sfântul Sava, unde funcționa și Academia Domnească. Mai mult decât atât, considerăm noi (cu îndrăzneala de a afirma ceva original27), ieromonahul Antim Ivireanul a devenit și egumen al acestei faimoase mănăstiri închinate Sfântului Mormânt, probabil odată cu preluarea conducerii tipografiei, în vara anului 1691, după plecarea lui Mitrofan la Buzău.

Ipoteza noastră se confirmă printr-un document28 datat 12 decembrie 7202 (1693) prin care este adeverit că domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruiește „cinstitului și preasfințitului părintelui nostru kyr Dosoftăio, patriarh Sfântului Ierusalim” o biserică de piatră în Călinești-Prahova, „o casă cu pivniță și o vie în deal, cu 2 stânjeni de moșie”. Purtătorul de grijă (administrator) al acestor bunuri „urma să fie Antim egumenul de la Mănăstirea Sfântul Sava29 din București. Venitul îl va strânge părintele Antim „pre seama lui” și a Sfântului Mormânt”30.

Putem să ne imaginăm că în acești ani, mai puțin în primăvara-vara lui 1694 (când probabil nemulțumirile lui Antim au depășit nivelul critic și voia să plece de acolo), ieromonahul Antim s-a dovedit un bun egumen, un bun duhovnic și un bun gospodar, care a colaborat cu patriarhul Dosithei Notara și cu „mâna lui dreaptă (τὸ δεξί του χέρι)”31, Hrisant Notara. Că Antim și-a făcut treaba în mod conștiincios o dovedește faptul că în Scrisoarea către sfetnicul Ianache Văcărescu din decembrie 1709, după ce amintește de trimiterea lui Antim ca ucenic al episcopului Mitrofan de Huși și sporirea lui în arta tipografică (până prin vara lui 1694), imediat Hrisant Notara, cu vădită indignare, afirmă că Antim „a plecat de la metania lui”, provocându-i supărare mare patriarhului Dosithei (sau cel puțin așa zice Hrisant) care ar fi vrut „să-l caterisească și să-l anatematizeze”, dar Hrisant ar fi intervenit decisiv pentru iertarea lui: „El însă, ca un instrument al unui suflet viclean și nerecunoscător și rob al unui cuget fără de minte, a făcut pe ascuns ceea ce a făcut și a plecat de la metania lui32. Prin urmare, răposatul stăpân [Dosithei] s-a scandalizat mult și voia, după canoane ale sfintelor sinoade ecumenice și după dreptul bisericesc să îl caterisească și să îl anatematizeze, după cum s-a făcut și cu alții de acest fel și este martor Dumnezeu Cel lipsit de minciună că noi am împiedicat aceasta din cursul său până la sfârșit, din multe cauze33, care nu este nevoie să fie explicate în prezent. (Aὐτὸς ὅμως ὡς πονηρᾶς καὶ ἀχαρίστου ψυχῆς ὄργανον καὶ διανοίας ἀπονενοημένης δοῦλος, κρυφίως ἔκαμεν εἴτι ἔκαμε καὶ ἔφυγεν ἀπὸ τὴν μετάνοιάν του. Ὅθεν ἐσκανδαλίσθη πολλὰ ὁ μακαρίτης δεσπότης, καὶ ἤθελε κατὰ κανόνας ἱερῶν οἰκουμενικῶν συνόδων, καὶ κατὰ τὸ ἐκκλησιαστικὸν δίκαιον νὰ τὸν καθήρη καὶ νὰ τὸν ἀναθεματίσῃ, καθὼς ἔγινε καὶ εἰς ἄλλους ὁμοίους, καὶ μάρτυς εἶναι ὁ ἀψευδὴς Θεὸς πὼς ἡμεῖς τὸ ἐμποδίσαμεν ἀπὸ τὴν ὁρμήν του ἄχρι τέλους διὰ πολλὰ αἴτια, τὰ ὁποῖα δεν κάμῃ χρεία νὰ ἐξηγῶνται ἐπὶ τοῦ παρόντος.)”34.

Ne punem însă întrebarea justificată: ce anume l-a făcut pe Antim „să facă ce a făcut în ascuns” și să plece de sub ascultarea de patriarhul Ierusalimului? Răspunsul nu este ușor de dat, dar pentru un om ca Antim, încercat cu greutăți fizice și sufletești și intolerant cu ipocrizia și nedreptatea, decizia credem că i-a fost îndreptățită. Probabil că a văzut niște abuzuri acolo care l-au scârbit, probabil că s-a săturat de obediența totală pe care o pretindeau de la el, deși despre aceste nedreptăți el nu a vorbit niciodată. Însuși Hrisant nu amintește de vreo abatere morală sau financiară, ci îl acuză că s-a comportat atunci ca un om viclean, mitocan și nerecunoscător35…

De asemenea, trebuie să menționăm faptul că Antim nu s-a semnat niciodată „Antim Aghiotafitul” nici măcar pe primele cărți grecești tipărite de el, ci numai „Ivireanul” și prin aceasta arătând că identitatea sa spirituală nu rezona cu ethosul grecesc al Patriarhiei de Ierusalim și al Frățiilor aghiotafite.

În concluzie, dorim să subliniem două idei importante:

1. în această perioadă, cât a stat în București (1690–1694), Sfântul Antim a înțeles și importanța prezenței și a activității misionare a mănăstirilor citadine;

2. de la acești oameni erudiți care erau Dosithei și Hrisant Notara, precum și de la profesorii Academiei Domnești, ieromonahul Antim a agonisit multă experiență (atât duhovnicească și intelectuală, cât și administrativă36 și misionar-filantropică), pe care avea s-o folosească mai târziu la construirea și orânduirea Mănăstirii Tuturor Sfinților peste 20 de ani.

Carte domnească37 de danie a domnitorului Constantin Brâncoveanu către Patriarhia Ierusalimului reprezentată de egumenul Antim de la Mănăstirea Sfântul Sava din București, 12 decembrie 1693

„Sfintii și dumnizieștii Cetăți a Ierusalimului, unde iaste Mormântul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și cinstitului și preasfințitului părintelui nostru chir Dosoftăiu patriarh Sfântului Ierusalim, ca să fie Sfântului Ierusalim o bisearecă de piatră în sat, în Călinești, hramul Uspenie Preasf‹in›tii B‹ogorodi›ță și o casă cu pivniță și o vie în deal cu 2 stânjăni de moșie, însă acestora să fie purtători de grijă părintele Antim egumenul de la sfânta și dumniziasca mănăstire ce se chiamă Sfântul Sava den orașul domnii mele, den București, care iaste închinată iar la Sfântul Ierusalim. Și venitul ce ar fi de la această bisearecă și de la casă și de la pivniță și vie să aibă a strânge tot părintele Antim egumenul pre seama lui, pentru că această bisearecă ce scrie mai sus fostu-o-au făcut den temeliia e‹i› Iorga postelnic, iar viia și casa cu pivnița o au cumpărat Gheorghie, feciorul Neculei, fratele Iorgăi stolnic.

Deci, petrecându-se ei toți și nerămăind alte rudenii niminea mai di aproape, fără decât Teofan călugărul, care s-au chemat pre numi mirenescu Tudorașco vornic, feciorul Iorgăi stolnic, nepotul Iorgăi postelnic de soră, văr premare lu Ghiorghie, fecior Neculii și văzând el că rămâne biserica la lipsă și viile să pustiescu, el au socotit ca să nu rămăe acea pomeană jos. Deci, le-au dat și le-au închinat la Sfântul Ierusalim ca să fie di ajutor și de-ntărire, iar lui și unchii-său și părinților veacinică pomenire, precum am văzut domnii‹a› mea și zapisul lui Teofan călugărul la mâna părintelui Antim egumenul de la mănăstire de la Sfântul Sava, întărit cu mare blestem.

Dirept aceia, și domnii‹a› mea încă am dat această carte a domnii mele, părintelui Antim egumenul, ca să aibă a ținea această biserică și casa și pivnița și viia pre seama Sfântului Ierusalim cu bună paace, ca să-i fie di ajutor și di-ntărire în veci.

И написах аз, Stanciul logofăt, оу București.

Measeța decembrie 12 dni, leat 7202 ‹1693›.

Toma C‹antacuzino› vtori logofăt procit + ‹m.p.›”

Imagine

• 1

  „Notițe biografice despre Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul”, în deschiderea volumului Predici făcute la praznice mari de Antim Ivireanul, ediția I. Bianu, București, 1886, p. V.

• 2

  „Cuvântarea Preafericitului Justinian la slujba de comemorare a mitropolitului Antim, oficiată la Târgoviște”, în Glasul Bisericii, nr. 9-10 / 1966, p. 914.

• 3

  Mihail-Gabriel POPESCU, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc și propovăduitor al Evangheliei. Teză de doctorat, București, 1969, p. 12.

• 4

  Mihail-Gabriel POPESCU, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul…, pp. 13-14.

• 5

  Mihail-Gabriel POPESCU, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul…, p. 13.

• 6

  Anton Maria Del Chiaro, Istoria Delle Moderne Rivoluzioni Della Valachia (Revoluțiile Valahiei), tradusă în românește de S. Cris-Cristian, cu o introducere de N. Iorga, Editura Viața Românească, Iași, 1929, p. 142.

• 7

  Gabriel ȘTREMPEL, Antim Ivireanul, Editura Academiei Române, București, 1997, p. 65.

• 8

  Cf. cronologiei din volumul Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, ediție îngrijită de Mihail Stanciu și Gabriel Ștrempel, Editura Basilica, București, 2010, p. 43.

• 9

  Noi susținem că Antim a fost trimis la București, însă nu din pricina vreunui scandal (cum zicea Hrisant), ci mai ales pentru a deprinde meșteșugul tiparului și a fi de folos în activitatea misionar-culturală a patriarhului Dosithei și a mitropolitului Teodosie sprijiniți de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu.

• 10

  În 1709 Antim era cunoscut deja ca fiind cel mai activ tipograf din spațiul creștin-ortodox. Pe lângă multele cărți imprimate de el, Antim trimisese o tipografie în Transilvania (1699), una în Siria (1705) și una în Iviria (1708).

• 11

  Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, Editura Basilica, București, 2014, pp. 53-54.

• 12

  Faptul că Mitrofan a primit bani pentru a-l învăța tipografia pe Antim poate induce concluzia că Mitrofan nu făcea acest lucru cu generozitate și bucurie, ci chiar cu invidie și cu teama că noul ucenic (pe care l-a evaluat bine, observându-i agerimea minții, perseverența și calitățile artistice) ar putea să-l depășească și să-i ia locul (lucru care s-a și întâmplat, de altfel). Din acest motiv, pesemne, relațiile dintre Mitrofan și Antim nu au fost așa de apropiate.

• 13

  Încă o dată, patriarhul Hrisant evidențiază rolul lui și al unchiului său, Dosithei, („datorită nouă” – „ἀπὸ αἰτίαν ἐδικὴν μας”) în devenirea lui Antim ca ierarh și tipograf.

• 14

  Vezi și Gabriel ȘTREMPEL, Antim Ivireanul, pp. 67–68.

• 15

  Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, p. 214.

• 16

  Evhologhion adecă Molitvenic, vol. I și II, Râmnic, 1706, f. 3.

• 17

  Tiparul românesc la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, Editura Istros, Brăila, 1998, p. 113.

• 18

  Tiparul românesc la sfârșitul secolului al XVII-lea…, p. 113.

• 19

  Gianina PICIORUȘ, Antim Ivireanul, avangarda literară a paradisului, Editura Teologie pentru azi, București, 2010, p. 32.

• 20

  Gianina PICIORUȘ, Antim Ivireanul…, p. 28.

• 21

  Virgil MOLIN, „Antim Ivireanul – editor și tipograf la Râmnic”, în Mitropolia Olteniei, nr. 9-10 / 1966, p. 826.

• 22

  Cf. Gianina PICIORUȘ, Antim Ivireanul…, p. 38.

• 23

  Doru BĂDĂRĂ, Tiparul românesc…, pp. 62-63.

• 24

  Vom confirma această ipoteză în cele ce urmează.

• 25

  Vezi și Elena GRIGORIU, Istoricul Academiei Domnești de la Sf. Sava, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978, pp. 5-53.

• 26

  Om tăcut și delicat, răbdător și înțelept, rugător și muncitor, Antim nu făcea nimic doar demonstrativ, nu avea vanitate și nici avere personală, dedicându-se integral lui Dumnezeu și Bisericii Lui Dreptslăvitoare. Prin aceste virtuți care radiau firesc din el, Antim se făcea apreciat de către cei din jur, ajungând să smulgă cuvinte de laudă și de la mari personalități ale Ortodoxiei din vremea sa.

• 27

  Afirmația noastră nu e o simplă speculație, cum au susținut și alți istorici (Nicolae Iorga, Gabriel Ștrempel), ci este susținută de două mărturii istorice.

• 28

  Această carte domnească i-a fost dată egumenului Antim de către Vodă Brâncoveanu spre adeverirea daniei care „să-i fie de ajutor și întărire în veaci” – Arhivele Naționale, Manuscrisul 705, f. 22r (Condica Marii Logofeții (1692–1714), tipărită de Melentina Bâzgan, Editura Paralela 45, Pitești, 2009, p. 25, documentul 27). În afara doamnei Melentina Bâzgan, nu știm să mai fi exploatat vreun cercetător această informație până acum. Deși am căutat prin arhive și alte mărturii documentare ale prezenței lui Antim la Mănăstirea Sfântul Sava din București, nu am mai găsit alte dovezi.

• 29

  În documentele vremii (cronici, scrisori, hrisoave) nu este menționat un alt Antim care să se fi „impus” în lumea eclezială și culturală din București.

• 30

  Toma G. BULAT, „Daniile lui Constantin Vodă Brâncoveanu pentru Orientul ortodox”, în BOR, nr. 9-10 / 1964, p. 932.

• 31

  Πηνελόπης Στάθη, Χρύσανθος Νοταράς, Πατριάρχης Ιεροσολύμων–Πρόδρομος του Νεοελληνικού Διαφωτισμού (Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului – precursor al iluminismului neoelen), Atena, 1999, p. 61.

• 32

  Expresia „a plecat de la metania lui” poate însemna și că Mănăstirea Sfântul Sava ar fi fost mănăstirea lui de metanie (lucru greu de crezut, mai ales că a fost condamnat ca un cetățean străin la exil în afara țării), dar, cel mai probabil, faptul că Antim a ieșit de sub jurisdicția Patriarhiei de Ierusalim după venirea în Țara Românească, mai precis după ce a încheiat stagiul de ucenicie în tipografie (plătit de patriarhul Ierusalimului) la episcopul Mitrofan și după ce a sporit îndeajuns cât să se facă apreciat prin calitățile sale personale și prin realizările lui tipografice.

• 33

  Aceste cauze ar putea fi interesele lor materiale și favorurile de care au profitat din plin din partea domnitorului Constantin Brâncoveanu, aceste impresionante ajutoare bănești, obiecte liturgice și cărți ajutându-i în sporirea prestigiului tronului Patriarhiei Ierusalimului, dar și a unui trai ușor al lor (incluzând și călătorii nenumărate). Toate aceste beneficii le puteau pierde dacă Antim ieșea de sub „stăpânirea” lor și acesta era marele lor regret. Unde mai găseau ei un alt om așa de talentat și devotat care să-i slujească precum Antim?

• 34

  Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, pp. 54-55.

• 35

  Fără să ofere alte explicații, Hrisant trece la atac la persoană, „huiduindu-l” pentru atitudinea sa demnă și fermă de care a dat dovadă în mai multe ocazii. Din păcate, ei, patriarhii Ierusalimului, nu au fost suficient de recunoscători cu Antim pentru câte a făcut el pentru ei.

• 36

  Putem avansa ipoteza că evidența prin cataloage și condici ale bibliotecii și ale averilor mănăstirii a învățat-o de la stolnicul Constantin Cantacuzino și Hrisant Notara. Vezi la Corneliu DIMA-DRĂGAN, „Patriarhul Ierusalimului Hrisant Notara și cultura română”, în vol. Românii și Țara Sfântă la două milenii de creștinism, Editura Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române, București, 2000, p. 112.

• 37

  Colecția Arhivelor Naționale, Manuscrisul 705, f. 22r (Condica Marii Logofeții (1692–1714), tipărită de Melentina BÂZGAN, Paralela 45, Pitești, 2009, p. 25, documentul 27).