#Patriarhul Dosithei al Ierusalimului

Pronaosul bisericii mari de la Hurezi adăpostește o galerie de aproape treizeci de portrete — Cantacuzini, Brâncoveni, voievozi basarabeni de la Laiotă și Neagoe până la Șerban Cantacuzino — prin care Constantin Brâncoveanu și-a legitimat vizual descendența dinastică dublă, paternă basarabească și maternă cantacuzino-bizantină. Același historismus de esență barocă se regăsește în tablourile votive de la Târgoviște, în portretele de la Mogoșoaia și în tipăriturile epocii, marcând începuturile mentalității istoriste a civilizației române moderne.

Studiul analizează Cartea sau lumina cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra dezbinării papistașilor, tipărită de Sfântul Antim Ivireanul la Mănăstirea Snagov în 1699, traducere a operei ieromonahului Maxim Peloponisianul, realizată în contextul expansiunii propagandei catolice în Transilvania. Sunt prezentate argumentele antiromane privind primatul papal, purcederea Sfântului Duh, azimele și purgatoriul, subliniindu-se valoarea polemică și catehetică a tipăriturii, rămasă până astăzi netransliterată în română modernă.

Articolul reconstituie circumstanțele venirii ieromonahului Antim Ivireanul la București, pe baza unor documente cheie: scrisoarea lui Hrisant Notara către Ianache Văcărescu (1709), prima scrisoare de apărare a mitropolitului Antim către Constantin Brâncoveanu (1712) și prefața Evhologhionului din 1706 scrisă de Mihail Iștvanovici. Se argumentează că Antim a fost adus din Iași la București în 1689 de Hrisant Notara, la porunca patriarhului Dosithei, pentru a învăța tipografia sub episcopul Mitrofan, și că a îndeplinit și funcția de egumen al Mănăstirii Sfântul Sava.

Unitatea de neam a românilor, sărbătorită în contextul centenarului Marii Uniri din 1918, este analizată prin prisma unității de credință ortodoxă, a păstrării Cuvântului lui Dumnezeu vestit prin propovăduire apostolică și a rolului unificator al Sfintei Liturghii. Dreapta credință, susținută de voievozi precum Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu și reflectată în Biblia de la 1688, a constituit temelia spirituală și socio-politică a unității românești.