După anul demult îndreptățitei canonizări, 1992, interesul pentru mai buna cunoaștere a vieții și aprofundarea moștenirii culturale și spirituale a Sfântului Antim Ivireanul – pentru care se făcuseră, în anii premergători, mai ales în răstimpul anilor 1950–1956 și 1956–1966, adevărate „campanii”, sub păstorirea Patriarhului Justinian de aleasă memorie, a cunoscut un reviriment remarcabil, cu rezultate edificante în istoria Ortodoxiei românești, georgiene și universale, personalitatea marelui luptător, cu arma cuvântului tipărit, de la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui următor, dovedindu-se a fi de asemenea anvergură, precum și un model peren în actualitate. Toate acestea au făcut posibil, în anul 2016, la 300 de ani de la moartea lui mucenicească, un adevărat „vârf” al cercetării și al cultului său creștin, prin celebrarea Anului omagial al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești de către Patriarhia Română, din inițiativa și sub oblăduirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Secvențe în orizontul național (și nu numai)
În ultimii ani, având ampla monografie din 1997, Antim Ivireanul, a celui mai însemnat antimolog, acad. Gabriel Ștrempel, drept reper, biografia și opera marelui tipograf și ierarh martir au cunoscut, grație unor noi cercetători pasionați, noi valențe semnificative pentru cunoașterea și prețuirea sa. Între acestea, menționăm (rezumând îndeosebi sinteza din volumul Antim Ivireanul, floare cu străluciri de aur a toată arta cea bună / Anthim the Iberian, flower with golden shine of all good art, de arhimandrit Mihail Stanciu, București, 2018):
– confirmarea definitivă a originii sale ca „georgian de neam” din Iviria, cum semnase el însuși în mai multe tipărituri și cum au dovedit, în câteva cărți dedicate, cercetătorii georgieni contemporani cu care cercetătorii români au început să aibă relații strânse;
– identificarea localității natale (Ude, din regiunea Meskheti, în sudul provinciei Samstkhe din Iviria, pe la mijlocul secolului al XVII-lea transformat în vilaetul Çildir de către otomanii cuceritori), precum și a familiei aristocrate (Khurtsidze) în care s-a născut, în jurul anului 1650 (dată convențională);
– confirmarea afirmației din 1706 a ucenicului său, Mihail Iștvanovici, că mentorul său, Anthim din Iviria, a fost vândut în tinerețe, de către conaționali ca „rob la turci” (cf. și Anton Maria del Chiaro); reliefarea contextului respectiv, fără detalii concrete;
– elucidarea eliberării din robia turcească prin cumpărarea sa de către patriarhul Dosithei al Ierusalimului care l-a folosit pentru capacitățile lui intelectuale și abilitățile tehnice deosebite, stimulându-i însușirea meșteșugului tipografic;
– precizarea datei și a locului când, eliberat din religia musulmană (adoptată forțat în robie), a revenit la ortodoxie, intrând în monahism: în 1685 la Mănăstirea Sfântului Mormânt (ca mănăstire de metanie);
– depistarea unor informații privind stăreția Sfântului Antim la Mănăstirea Cetățuia din Iași (unde exista o tipografie grecească) și, apoi, la Mănăstirea Sfântul Sava de la Academia Domnească din București (adus, în ambele locuri de către patriarhul Dosithei), cercetările pentru aceasta fiind, totuși, la început;
– completarea informațiilor despre conflictul (fatal) cu patriarhul Hrisant al Ierusalimului, de data aceasta în legătură cu refuzul de a închina Mănăstirea Snagov ca metoh Mănăstirii Sfântului Mormânt;
– identificarea unor obiecte și cărți care vor fi aparținut Sfântului Antim Ivireanul în Țara Românească.
În ce privește biografia, acestea au un aport deosebit de însemnat, având cercetările efectuate de către acad. Gabriel Ștrempel, arhim. Mihail Stanciu, conf. univ. dr. Ion Marian Croitoru, arhim. dr. Policarp Chițulescu, prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, d-na Ioana Feodorov. În legătură cu biografia Sfântului Antim Ivireanul, trebuie să spunem însă că, în lipsa unor mărturii despre sine ale Sfântului Antim (cu excepția celor două cunoscute scrisori către domnitorul Brâncoveanu), mai rămân neelucidate câteva perioade (în primul rând, robia: unde, când și cât a fost și ce a făcut; apoi, perioada monahală de la Mănăstirea Sfântului Mormânt și aceea în serviciul patriarhului Dosithei, care l-ar fi luat cu el în călătoria prin zona Mării Negre); neclare rămân și unele situații (în primul rând, împrejurările muceniciei), pentru care există diferite supoziții, ipoteze, cercetări insuficiente.
În ceea ce privește opera antimiană, între noutățile importante ale perioadei ultimelor două decenii, menționăm:
– reeditarea, în două rânduri, a operei – la Editura Basilica a Patriarhiei Române (de către arhim. Mihail Stanciu și acad. Gabriel Ștrempel), cu un accent special pe volumul inedit de Scrisori de la și către Sfântul Antim, în care s-au depistat multe informații noi, deosebit de relevante;
– ediții noi, superioare, ale unor opere antimiene de seamă, între care Chipurile Vechiului și Noului Testament (de către regretatul arhim. Sofian Boghiu), Sfaturile creștino-politice (de către pr. Daniel-Alexandru Bărîcă), Dumnezeieștile Liturghii (cu un studiu critic de către Alina Camil);
– amplul album Antim Ivireanul – Opera tipografică (2016), realizat de către un colectiv coordonat de arhim. dr. Policarp Chițulescu și cuprinzând pe dr. Doru Bădără, conf. univ. dr. Ion Marian Croitoru, Ioana Feodorov și Ioana Dumitrescu, autori ai traducerilor și adnotărilor conexe; albumul, tipărit de Institutul Cultural Român;
– tipărirea, în 2017, într-un proiect comun, de către Editura Academiei Române și Editura Istros din Brăila, ca restitutio, a volumului Antim Ivireanul. Predici. Un manuscris inedit din Basarabia (1824), ediție critică, studiu introductiv, note, facsimil de Zamfira Mihail și Paul Mihail – text ce n-a putut fi editat înainte de 1989 și care conține elemente semnificative de comunitate ortodoxă românească de o parte și de cealaltă a Prutului, precum și, în comentariu, între altele, o perspectivă originală referitoare la arhiereul Antim Ivireanul și (încă) necunoscutul său tahigraf;
– reeditarea de către Editura Basilica a Patriarhiei Române a unora dintre cele mai valoroase studii dedicate lui Antim Ivireanul în perioada interbelică și în cea postbelică, semnate de personalități precum Nicolae Iorga, Alexandru Elian, Damian P. Bogdan, Teodor M. Popescu, Iorgu D. Ivan, Ioan Rămureanu (vol. Sfântul Antim Ivireanul – un ierarh misionar și martir, 2016);
– noi interpretări valoroase asupra vieții, personalității și operei tipografice, pastoral-duhovnicești și literar-artistice a Sfântului Antim Ivireanul, din partea unor cercetători de seamă precum: Gabriel Ștrempel, Dan Horia Mazilu, Eugen Negrici, Doru Bădără, Gheorghe Chivu, Doina Curticăpeanu, Mihai Rădulescu, Florin Faifer, Dorel Man, arhim. Sofian Boghiu și, recent, arhim. Mihail Stanciu, arhim. dr. Policarp Chițulescu, pr. conf. univ. dr. Jan Nicolae, conf. univ. dr. Ion Marian Croitoru, pr. conf. univ. dr. Dumitru A. Vanca, pr. conf. univ. dr. Mihai Săsăujan, prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, prof. univ. dr. Mihaela Palade, dr. Dan Zamfirescu;
– pe același palier al noutății în abordarea, îndeosebi, a operei antimiene, relativa frecvență a apariției – în publicații universitare sau de profil teologic – a unor studii și comunicări semnate de mai tinerii cercetători: prof. univ. dr. Laura Bădescu, conf. univ. dr. Cristina Dobre-Bogdan, conf. univ. dr. Laura Lazăr-Zăvăleanu, conf. univ. dr. Luiza Marinescu, scriitorul Tudor Cristea, Maria Cătănescu, Alexandra Iorgulescu;
– remarcabile studii doctorale dedicate lui Antim Ivireanul la universitățile din București, Iași, Timișoara, Constanța ș.a., dintre care au văzut lumina tiparului cele semnate de Marius Vasileanu, Gianina Picioruș, Alina Camil ș.a.
– conlucrarea științifică între specialiștii români și cei georgieni, prin organizarea de simpozioane comune în România și Georgia și proiecte bilaterale ce se vor vedea nu peste mult timp împlinite – aceasta fiind una dintre cele mai importante contribuții antimologice, o caracteristică a celor două decenii ultime. În acest sens, consemnăm organizarea deja, în anul 2016, la 300 de ani de la martiriu, a unor manifestări științifice internaționale comune, respectiv:
a) conferința internațională Antim Ivireanul și iluminismul european: texte și contexte (Tbilisi, Georgia, 7–8 iunie 2016); inițiat și găzduit de Centrul de cercetări științifice în filozofie și teologie „Sfântul Antim Ivireanul” din cadrul Universității de Stat Ivan Javakhishvilli din Tbilisi, cu mențiunea că profesorii acestora au publicat, în anul 2016, ediția în limba georgiană a Didahiilor și a celorlalte scrieri antimiene;
b) în Arhiepiscopia Râmnicului, la Mănăstirea Cozia, în zilele de 17-18 septembrie, simpozionul Sfântul Antim Ivireanul – Cultura și spiritualitatea europeană și caucaziană de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea (v. volumul cu același titlu tipărit, în același an, de Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului).
O experiență antimologică, de cult și cultură la Râmnicu-Vâlcea
În răstimpul de la canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și până în prezent, deopotrivă cu slujbele canonice ținute la așezămintele de cult (în relief, desigur, Mănăstirea Toți Sfinții, ctitoria antimiană din București) și deopotrivă cu manifestările cultural-științifice și artistice organizate în biserici, universități și instituții culturale din țară și din diaspora, o contribuție rezonantă la cultul Sfântului Antim și la cercetarea vieții și operei sale a avut și municipiul Râmnicu-Vâlcea, locul în care Ivireanul a fost prima dată arhiereu, ca întâistătător al Episcopiei Râmnicului – Noului Severin (în intervalul martie 1705 – februarie 1708) și în care a înființat centrul tipografic al Râmnicului (ce va deveni, în secolul al XVIII-lea, o adevărată „capitală a tipografilor”, cf. Nicolae Iorga), loc care și l-a ales, în anul 1999, drept ocrotitor spiritual.
Aici, sub oblăduirea Episcopiei și, din anul 2009, a Arhiepiscopiei Râmnicului, au avut loc, an de an, începând încă din anul 1992, memorabile slujbe arhierești, în ziua de 27 septembrie (ziua consacrată Sfântului în calendarul ortodox românesc). În anul 2016, din inițiativa și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a târnosit, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, noua mănăstire de la Râmnic cu hramul „Sfântul Antim Ivireanul”, hram pe care l-a primit de curând și o biserică nouă din același vechi oraș încărcat de tradiție spirituală.
În anul de grație 1999, la Râmnicu-Vâlcea, chiar în ziua Sfântului, s-a constituit Centrul Național de Studii Medievale Antim Ivireanul, „cu sprijinul Episcopiei și al autorităților locale (…) și în organizarea efectivă a Facultății de Filologie a Universității din București, sub conducerea prof. univ. dr. Eugen Negrici”, vâlcean de origine, inițiativa fiind formulată de către decanul de atunci al facultății, regretatul prof. univ. dr. Dan Horia Mazilu. Centrul a devenit ulterior Centrul de Studii Medievale și Premoderne Antim Ivireanul, păstrându-și anvergura națională prin membrii și colaboratorii săi din țară, peste 50, de-a lungul anilor; a fost atașat, ca organism de specialitate al Fundației Culturale Sfântul Antim Ivireanul (înființată în anul 1991, înainte de canonizare), care s-a ocupat de chestiunile funcționării, finanțării și promovării lui editoriale, deopotrivă cu logistica desfășurării reuniunilor comune. Din activitatea de douăzeci de ani neîntreruptă, consemnăm:
– tabere de vară pentru cercetarea cărții vechi românești, în anii 2000–2008 la mănăstirile Cozia („Școala de la Cozia”, condusă de prof. univ. Dan Horia Mazilu) și Bistrița (sub conducerea conf. univ. Ioan St. Lazăr și a prof. dr. Ion Soare), cu participarea unor cadre didactice universitare, studenți, masteranzi, doctoranzi, dintre care unii au confirmat deja ca personalități;
– sesiuni anuale de comunicări (în fiecare lună septembrie), cu participarea unor însemnați cercetători din țară și din județ, precum și a unor tineri (dintre participanții la taberele de vară și din promoții ulterioare de la universități din București, Cluj-Napoca și Pitești); sesiunile au avut două secțiuni tradiționale: Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural-spirituală și Cercetări de cultură medievală și premodernă, cărora, în ultimii ani, li s-a adăugat Ateneul artistic G. Popescu-Vâlcea, în cadrul căruia au fost evocați iluștri cercetători de altădată (G. Popescu-Vâlcea, Maria Golescu, Olga Greceanu), care s-au ocupat de arta românească medievală și premodernă;
– publicarea curentă a comunicărilor de la sesiuni, precum și a altor studii referitoare la viața, opera și actualitatea Sfântului Antim Ivireanul în revista anuală de teologie și cultură Lumina lumii girată de Fundația Culturală Sfântul Antim Ivireanul (revistă ajunsă, în anul 2019, la numărul 28).
– antologarea celor mai valoroase cercetări antimologice realizate de membrii și colaboratorii Centrului, inclusiv cele din revista Lumina lumii, în seria de volume intitulată Antimiana, respectiv vol. I (2004), vol. II (2012), vol. III (2016) – volume care, împreună cu revista, se regăsesc în bibliografia referințelor din lucrările multor cercetători din Vâlcea și din țară.
De-a lungul celor două decenii de activitate a Centrului, au participat la sesiunile anuale de comunicări și au fost prezenți în paginile revistei Lumina lumii și ale antologiilor Antimiana personalități de prim rang ale vieții bisericești și culturale, precum și mulți cercetători de profil din universități din București, Cluj-Napoca, Pitești, Alba Iulia, Brașov, Târgoviște, institute academice (C.S. Nicolaescu-Plopșor din Craiova), așezăminte de cult (Mănăstirea Antim din București, Mănăstirea Nicula din județul Cluj), mari biblioteci (Biblioteca Academiei, B.C.U., a Sfântului Sinod), muzee (Muzeul Curtea Domnească din Târgoviște, Muzeul Șchei din Brașov) și alte instituții culturale.
Dintre ierarhi menționăm pe mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania și arhiepiscopul Gherasim Cristea, pe Înaltpreasfințitul Părinte acad. Irineu Popa și Înaltpreasfințitul Părinte dr. Varsanufie. Amintim pe acad. Gabriel Ștrempel, acad. G. Mihăilă, acad. Dan Horia Mazilu și reputații profesori universitari: Eugen Negrici, Nicolae V. Dură, Radu Ștefan Vergatti, Zamfira Mihail, Cătălina Velculescu, Dinică Ciobotea, Adrian Marinescu, arhim. Mihail Stanciu, arhim. dr. Policarp Chițulescu, pe alți universitari de anvergură, precum: Dan Zamfirescu, pr. conf. univ. dr. Jan Nicolae și Dumitru A. Vanca, conf. univ. dr. Ion Marian Croitoru, Cristina Dobre-Bogdan, Laura Bădescu, Laura Lazăr-Zăvăleanu, Silvia Marin-Barutcieff, Victor Petrescu, Ștefan Găitănaru, Petruța Măniuț-Coroiu, Luiza Marinescu, Gabriela Gabor, Constantin Mălinaș, valoroși cercetători de profil, precum: Doru Bădără, Vasile Oltean, Tudor Nedelcea, pr. dr. Ioan Dură, Nicolae Mihai, Gabriela Nițulescu și Dorin Teodorescu, scriitorii Paul Aretzu și Doina Pologea, istoricii de artă Dragoș Morărescu și Luiza Barcan, iconarele Elena Murariu și Gina Maria Pilipova, apoi mai tinerii cercetători Marius Vasileanu, Alexandra Crăciunescu-Vasiliu, Ana-Maria Mihail-Iorga, Adriana Gorgos și studenți, masteranzi, doctoranzi de la universități din București și Pitești.
Cercetătorilor din țară li s-au adăugat de-a lungul anilor în jur de 30 de cercetători din Vâlcea, dintre care menționăm: arhim. dr. Vartolomeu Androni (Cozia), arhim. Veniamin Micle (Bistrița), pr. dr. Nicolae Bălașa, pr. Ion Gavrilă, pr. Nicolae Proteasa, pr. Laurențiu Rădoi și, recent, pr. dr. Ștefan Zară, pr. Dumitru-Siluan Scurtu, pr. Nifon-Dorin Iancu și protosinghelul Antim Motorga, apoi, pr. drd. Constantin Mănescu-Hurezi, pr. Nicolae Moga, prof. univ. dr. Petru Pistol, pr. dr. lector univ. Leon Dură, prof. dr. Ion Soare, Florin Epure, Ion Predescu, Dumitru Lazăr, muzeograful dr. Ioana Ene, istoricul Eugen Petrescu, prof. Costea Marinoiu, publicistul Mihai Popa, precum și tinerii drd. Gabriel Enache, teolog, mst. Veronica Lazăr-Arsene, drd. Elena-Lavinia Diaconescu, Alina Nicola, bibliotecar. Contribuțiile lor de o mare diversitate în raport de profilul tematic larg al sesiunilor anuale au dovedit substanță în informație și în interpretare.
În acest sens, deopotrivă cu noutățile doctorale ale unei bune părți dintre acești cercetători, se disting prin contribuțiile lor culturale de seamă câțiva autori precum:
• arhim. Veniamin Micle, pentru ipotezele sale temerare, bine argumentate, în curs de validare:
a) Bolnița Mănăstirii Bistrița a fost biserică isihastă din secolul al XIV-lea, având și hramul specific Schimbarea la Față;
b) primul tipograf din Țara Românească, Macarie, a fost român și a tipărit Liturghierul din 1508 la Mănăstirea Bistrița;
c) Școala mănăstirească de la Bistrița a fost, în Țara Românească, prin continuitate și calitate, echivalentă Mănăstirii Neamț din Moldova;
d) recent, localizarea posibilă a bătăliei de la Posada (1330) în defileul Bistriței;
• prof. univ. dr. Petru Pistol, pentru monografia dedicată apologetului creștin Lactanțiu și traducerile din opera acestuia;
• pr. prof. dr. Ștefan Zară, pentru monografia patristică Sfântul Ambrozie al Mediolanului;
• prof. dr. Ion Soare, pentru prezentarea documentelor slavo-române din arhivele Olteniei;
• pr. prof. dr. Ion Gavrilă, pentru studiul monografic Muzica bisericească din ținutul Vâlcii de-a lungul veacurilor;
• pr. prof. dr. Laurențiu Rădoi, pentru monografiile dedicate tuturor așezămintelor de cult din binecuvântata Eparhie a Râmnicului, într-un volum monumental și pentru o monografie dedicată domnitorului Mircea cel Mare, „lar” al Vâlcii.
În ce privește contribuțiile la cunoașterea vieții și operei Sfântului Antim Ivireanul de către cercetătorii vâlceni, menționăm, pentru rezultatele lor, pe:
• IPS. Irineu Popa, pentru cuvântul înainte la volumul dedicat, în 1997, de către Mihai Rădulescu, lui Antim Ivireanul, ca „învățător, scriitor și personaj”, precum și pentru accentele privind pastorația marelui ierarh;
• IPS. Bartolomeu Anania, pentru subtila demonstrație a culturii Ivireanului;
• IPS. Gherasim Cristea, pentru cuvinte ziditoare de suflet privitoare la memoria și actualitatea Sfântului Antim Ivireanul;
• IPS. Varsanufie, pentru considerațiile valorizatoare în actualitate, vizând modelul cultural-spiritual și duhovnicesc al episcopului și mitropolitului martir și sfânt Antim Ivireanul;
• arhim. Veniamin Micle, pentru interpretări teologice la Didahiile antimiene;
• pr. prof. dr. Ion Gavrilă, pentru evocarea vieții muzicale bisericești în vremea Sfântului Antim Ivireanul, îndeosebi a lucrărilor colaboratorului său, Filothei sin Aga Jipei, fost monah la Hurezi;
• pr. prof. dr. Laurențiu Rădoi, pentru documentarea „la zi” a activității Sfântului Antim Ivireanul ca episcop la Râmnic;
• pr. prof. dr. Ștefan Zară, pentru reliefarea îndrumării duhovnicești pentru preoți și mireni a episcopului Antim, în una din primele lui cărți tipărite la Râmnic;
• protosinghelul Antim Motorga, pentru valențele cercetării asupra lucrării Tomos haras a patriarhului Dosithei, tipărită de episcopul Antim la Râmnic.
Cu voia cititorului acestui text, consemnez și câteva din contribuțiile subsemnatului: două cărți (Sfântul Antim Ivireanul – «vistierie de daruri», 1999 și Sfântul Antim Ivireanul – orator creștin, 2005, o a treia carte fiind în curs de finalizare; deschiderea unor linii de cercetare: Sfântul Antim Ivireanul – artist brâncovenesc, Tipărituri antimiene în colecții externe, Hermeneutica emblemei ctitoriale a Sfântului Antim Ivireanul la Mănăstirea Toți Sfinții din București; organizator al sesiunilor anuale de comunicări; redactor șef și redactor responsabil al revistei Lumina lumii și îngrijitor al antologiilor Sfântul Antim Ivireanul, ocrotitor spiritual, 1999, Antimiana I – II – III, precum și al antologiei Constantin Brâncoveanu – domn al faptei creatoare și al jertfei sfințitoare, 2014, aceasta din urmă, cu lucrări prezentate în cadrul sesiunilor Centrului de Studii – ca o dovadă concretă că s-a acordat totdeauna multă atenție marelui domnitor martir și sfânt în programul cultural-spiritual.
Toate acestea nu s-ar fi reușit dacă Fundația Culturală Sfântul Antim Ivireanul n-ar fi conlucrat sub egida Arhiepiscopiei Râmnicului și a Primăriei Râmnicului, asigurându-și concursul nepregetat al unor instituții și așezăminte de cult și ONG-uri de nădejde: Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale, Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu, Seminarul Teologic Sfântul Nicolae, mănăstirile vâlcene, îndeosebi Mănăstirea Cozia și Mănăstirea Bistrița, bisericile râmnicene: Biserica Înălțarea Domnului, Biserica Nașterea Maicii Domnului, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Forumul Cultural al Râmnicului – împreună cu care s-a creat un climat spiritual și un public constant (v. broșura Hronic antimian. 1991–2016, supliment al revistei Lumina lumii, nr. 25 din 2016).
Desigur, însă, aceasta este prezentarea (concisă) a rezultatelor pozitive – pentru care, mai în detaliu, se poate consulta broșura Centrul de Studii Medievale și Premoderne Antim Ivireanul. Documentar selectiv 1999–2019, supliment al revistei Lumina lumii nr. 28 din 2019 – nu ne absolvă de conștiința și regretul unor (inerente?!) dificultăți și neîmpliniri, cu motivațiile lor obiective sau subiective, cunoscute și resimțite nu o dată de către organizatori. Această prezentare arată, totuși, că și din provincie – cu devotament, competență, tenacitate, abnegație, bună organizare și colaborare – se poate contribui la un proiect românesc și georgian elevat dedicat marelui tipograf, cărturar și ierarh martir, luptător pentru valorile Ortodoxiei și ale Bisericii strămoșești românești, despre care ilustrul istoric bisericesc Teodor M. Popescu scria:
„Virtuți de sfânt împodobesc chipul prea alesului păstor al Ungro-Vlahiei. Au venit la noi mulți străini, unii au poposit cu anii, alții au și păstorit, unii au avut calități sufletești și au gândit binele neamului nostru, dar nici unul n-a avut inima mare și bună a Ivireanului Antim, atitudinea lui îndatoritoare și edificatoare, n-a pus ca el la suflet și binele și răul patriei adoptive, n-a pus datoriile sale de conștiință mai presus de toate interesele și dorințele sale personale. Au fost în neamul nostru vlădici vrednici, învățați, râvnitori, binefăcători și alții, dar mulțimea de daruri a lui Antim n-au avut-o încă. El s-a dăruit pre sine cu totul și cu toate ale sale neamului românesc. Acest devotament benevol și prisositor dă o valoare deosebită, excepțională figurii și faptei georgianului românizat, care a păstorit pe scaunul Țării Românești”.
A-l cinsti in aeternum, prin cult și cultură, devine o datorie de conștiință și de onoare.