Importanța operei Sf. Sofronie de Vrața și centralitatea Kiriakodromion-ului (apărut la Râmnicu-Vâlcea, 1806) în dezvoltarea teologiei morale ortodoxe și în educația duhovnicească a Bisericii Bulgare

Sfântul Sofronie de Vrața (1739–1813) este una dintre primele conștiințe naționale și duhovnicești ale poporului bulgar în epoca Renașterii și unul dintre cei dintâi îndrumători duhovnicești și întemeietori ai învățământului și culturii de carte în hotarele noii Bulgarii. La începutul secolului al XIX-lea, ca episcop de Vrața și păstor al Bisericii, el contribuie în mare măsură la edificarea unei literaturi morale și bisericești ortodoxe în limba bulgară, prin predicile și învățăturile sale cu conținut moral, scrise în limba vorbită și înțeleasă de toate straturile societății bulgare de la acea vreme. Prin publicarea cărții sale de predici și învățături morale, Kiriakodromion1, apărută la Râmnicu-Vâlcea în anul 1806, Sfântul Sofronie de Vrața devine fondator și întemeietor al tiparului în cultura și literatura bulgară modernă.

Această carte remarcabilă pentru istoria și cultura bulgară modernă a fost tipărită cu binecuvântarea mitropolitului Ungrovlahiei, Dositei și cu sprijinul episcopului Nectarie la tipografia Episcopiei de Râmnic, despre care pomenește cu multă evlavie și recunoștință încă din pagina de titlu a ediției, autorul ei, Sofronie, episcop de Vrața2.

Această carte este singura lucrare teologică a Sfântului Sofronie de Vrața tipărită în timpul vieții sale și conține predici cu conținut moral și învățături pentru praznicele creștine și la pericopele evanghelice duminicale pentru tot anul. În anul 1813, marele duhovnic și pedagog bulgar și-a încheiat călătoria în lumea aceasta la București, ca stareț al Mănăstirii Mărcuța și a fost înmormântat la Mănăstirea Șerban Vodă.

Cu evlavie, recunoștință și cinstire pentru învățătura sa duhovnicească, educativă și bisericească, Patriarhia Bulgară l-a canonizat printr-o decizie specială a Sfântului Sinod în anul 1964 și l-a inclus în rândul sfinților și al îndrumătorilor duhovnicești cinstiți de credincioșii bulgari.

1. Lucrarea Sfântului Sofronie de Vrața ca îndrumător duhovnicesc și luminător al poporului

Ca ucenic și discipol al Cuviosului Paisie de la Hilandar, Episcopul Sofronie de Vrața a continuat lucrarea de trezire și călăuzire a Bisericii și a devenit începătorul legămintelor adresate ierarhiei bisericești bulgare, care este chemată să slujească poporului lui Dumnezeu prin Evanghelie și să continue lucrarea de luminare a poporului bulgar de-un sânge („Testamentul Sfântului Ioan din Rila”) prin predică creștină adevărată și lucrătoare și prin îndrumarea duhovnicească a poporului în limbă bulgară nouă, pe înțelesul poporului.3

Sfântul Sofronie de Vrața este autorul a numeroase colecții de cărți cu un conținut moral pe care le-a alcătuit sub formă de manuscris și a celei dintâi cărți tipărite în limba bulgară modernă. Aceasta este cartea numită Nedelnic sau Kiriakodromion, care reprezintă o Colecție de învățături și predici morale4, scrise chiar de el și alcătuite prin eforturile sale literare personale și prin traducerile realizate din greacă și slavona bisericească. Această colecție conține pericopele Evanghelice din duminicile de peste an și la marile Praznice Împărătești și ale sfinților, însoțite de interpretări teologice adecvate și învățături duhovnicești practice pentru creștini. Această carte bisericească este unul dintre cele mai importante monumente literare ale Renașterii bulgare și un factor important în dezvoltarea învățământului bulgar modern, deoarece este scrisă în limba vorbită de popor și prin forma sa tipărită contribuie la consolidarea limbii bulgare moderne ca limbă literară, dar care intră și în uzul bisericesc. Kiriakodromion-ul reprezintă, de asemenea, prima carte cu conținut moral din literatura bulgară modernă a secolului al XIX-lea, care abordează problematica moralei creștin-ortodoxe și care conține tâlcuirile la Evanghelie ale unor Sfinți Părinți precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Teofilact de Ohrida (al Bulgariei) și ale altor învățători de seamă ai Bisericii.

După învățătura Sfântului Sofronie de Vrața, Evanghelia lui Hristos este temelia credinței creștine și izvor de lumină duhovnicească, putere harică, înțelepciune și dreaptă judecată pentru om. După tâlcuirea și învățătura sa pastorală, „Evanghelia înseamnă Vestea cea Bună, deoarece ne vorbește despre adevăruri, precum sporirea în împlinirea binelui. Aceasta înseamnă: iertarea păcatelor, adevărul, îndumnezeirea, înfierea de către Dumnezeu, moștenirea binelui veșnic și izbăvirea de chinurile veșnice. Sfânta Evanghelie ne vorbește despre toate lucrările binelui, ne deprinde cu plinirea lui. Am primit-o lesne, fără nicio osteneală, și am fost învredniciți cu un bine atât de mare pentru harul și iubirea de oameni a lui Dumnezeu”5.

2. Povețe duhovnicești și morale adresate preoților bulgari

Episcopul Sofronie de Vrața era încredințat că învățătura creștină care își are izvorul în Evanghelie este începutul binelui, iar necunoașterea este pricina robiei duhovnicești și izvorul necazurilor. Învățătura Evangheliei și adevărurile lui Hristos trebuie primite cu credință fermă și neclintită pentru a contribui la mântuirea și la înnoirea în har a vieții. „De aceea, fii și iubiții mei frați creștini”, scrie Sfântul Sofronie, „să nu acceptăm în mintea noastră felurite îndoieli, ci să credem fără șovăială în cele ce ne spune și ne învață Sfânta Evanghelie și să ne ținem cu tărie de învățătura ei”6.

Datorită necesității acestei îndrumări duhovnicești a creștinilor, căpetenia națională și îndrumătorul duhovnicesc al bulgarilor s-a angajat energic în opera de educare a poporului și, încă de pe când era preot în orașul său natal, Kotel, a depus eforturi pentru educarea morală a credincioșilor creștini, dedicându-se unei ample activități pastorale și cărturărești. În această perioadă, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, datorită stăpânirii otomane străine și influenței bisericii străine, bulgarii au rămas în urma celorlalte națiuni europene în dezvoltarea spirituală și educațională, deoarece nu aveau școli proprii și erau condamnați să rămână ignorați și ignoranți. Prin datoria sa pastorală de episcop, Sfântul Sofronie de Vrața a descoperit și le-a arătat compatrioților, în principal preoților, adevăratele motive ale situației poporului prin schimbarea personală a acestei condiții spirituale a bulgarilor prin lucrări educative și misionare, prin crearea literaturii creștine în scopul educării poporului și prin organizarea școlilor bisericești unde copiii au deprins „învățături gramaticale și filosofice” pentru a deveni educați și înțelepți.

În scrierile Sfântului Sofronie de Vrața se regăsesc multe învățături morale din tratatele teologice ale epocii, precum și traduceri de pe manuscrisele și cărțile din mănăstirile atonite și de la Lavra Pecerska – Kiev. Biblioteca personală a Sfântului Sofronie de Vrața era bogată în scrieri teologice bisericești în limbile slavonă și greacă, cuprinzând, de asemenea, tratate filozofice din epoca Iluminismului7.

În activitatea spirituală și educativă, Sfântul Sofronie de Vrața a fost călăuzit de principiile Evangheliei și de tradițiile bisericești. Potrivit acestuia, educația bisericească adevărată și eficientă ar trebui să fie ghidată de câteva caracteristici principale. „Mai întâi, să predicăm credința cu gura noastră și să-i învățăm și să-i povățuim pe cei care se clatină în adevăr. În al doilea rând, să ne ostenim să arătăm și prin faptele noastre puterea credinței creștine, care este adevărată, bună, dreaptă și ortodoxă. Căci «credința fără fapte este moartă» (Iacov III, 17, 20, 26), așa cum spune Sfântul Apostol Iacov. Așa ne învață și Sfinții Părinți, că numai prin credință fără fapte bune nu există mântuire, și nici prin fapte fără credință”8.

Clerul bulgar, prin persoana Sfântului Sofronie de Vrața, s-a încredințat că poporul se va elibera din robie (duhovnicească și politică), prin adevărata iluminare duhovnicească atunci când vor dobândi cunoașterea „legilor adevărului care ne sunt date prin cărți”. De aceea, cărțile trebuie scrise în limba bulgară „simplă” (vorbită), înțeleasă de tot poporul. Potrivit păstorului duhovnicesc, aceasta se datorează faptului că „în zilele noastre și chiar mai mult, în mijlocul poporului bulgar, există mulți oameni neluminați duhovnicește care, deși pot citi, nu înțeleg Sfânta Scriptură, căci aceasta este Legământul lui Hristos. Și dacă nu o cunoaștem și nu o înțelegem, cum vom deveni moștenitori ai Împărăției Cerurilor?”6

Predicile morale, învățăturile și cuvintele episcopului Sofronie de Vrața conțin numeroase adevăruri morale creștine și învățături bisericești despre ascetism în virtuțile evanghelice și lupta împotriva păcatului și a patimilor păcătoase.

3. Perspective bisericești-educaționale și social-creștine

Sfântul Sofronie de Vrața a reorganizat viața bisericescă întrucât a fost primul episcop de naționalitate bulgară, rămânând în conștiința tuturor drept adevăratul păstor duhovnicesc al comunității bisericești. A fost episcopul care a început să predice și să scrie în limba vorbită. A fost cel care a creat literatura bisericească tipărită în limba vernaculară, vorbită și înțeleasă de toți bulgarii. Într-o anumită măsură, opera sa este o continuare a lucrării Sfântului Clement de Ohrida și a Episcopului Constantin de Preslav. El aplică, în epoca Renașterii, principii duhovnicești ale învățăturii creștine, aflate la baza școlilor literare de la Preslav și Ohrida, a lucrării literare și bisericești a Sfântului Patriarh Eftimie de Târnovo, în direcția creării unei literaturi bisericești-liturgice și pedagogice și a activității duhovnicesc-naționale a Sfântul Paisie de la Hilandar9.

Sfântul Sofronie este purtătorul tuturor acestor tradiții bisericești și literare ale Bisericii bulgare, pe care reușește să le realizeze în condițiile noii epoci, având în vedere nevoile turmei sale10. Ideile Sfântului Paisie de la Hilandar în privința educației tinerilor bulgari își găsesc continuitate și ating o expresie desăvârșită în persoana episcopului Sofronie de Vrața, precum și în rândul cărturarilor bulgari de mai târziu, precum ieromonahul Neofit din Rila. Catehizarea duhovnicească, potrivit Sfântului Sofronie de Vrața, este principala datorie a clerului, ca păstori ai poporului credincios și, dacă aceștia nu își îndeplinesc aceste îndatoriri, se fac vinovați de un păcat greu înaintea lui Dumnezeu. Iată cum le vorbește preoților cu privire la convingerile sale: „Și voi, slujitori ai Bisericii, să arătați toți dragoste față de aproapele vostru și în fiecare duminică și sărbătoare să nu vă leneviți, ci neapărat să o citiți în adunarea bisericească, așa încât și oamenii simpli/neînvățați să înțeleagă credința ortodoxă. Oricine, de este preot sau dascăl dacă se lenevește și nu o citește duminica și de sărbători, să fie păcat pentru sufletul său și să dea el răspuns în fața Dreptului Dumnezeu pentru toți oamenii neînvățați, pentru că eu mi-am plinit datoria. Într-adevăr, preoți, frații mei, avem o mare obligație de a învăța poporul creștin neînvățat, deoarece aceștia sunt fiii noștri duhovnicești, ca nu cumva, ascunzând talantul lui Dumnezeu în pământ, să rămânem sub blestem și să se plinească cu noi cuvintele lui Hristos, pe care le-a spus cărturarilor evrei: «Că ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedicat» (Luca XI, 52)”11.

4. Opiniile Sfântului Sofronie de Vrața despre familia creștină

Sofronie de Vrața și-a îndreptat atenția spre educarea și catehizarea creștinilor și a poporului bulgar, atât de către Biserică, cât și de către familie. Familia este înțeleasă ca o mică biserică de acasă unde creșterea duhovnicească și cea creștină trebuie asigurate îndeosebi de părinții copiilor. De aceea, păstorul duhovnicesc și conștiința națională a poporului bulgar insistă și împărtășește convingerile și îndrumările sale pastorale mai întâi părinților, care trebuie să înțeleagă bine sensul și semnificația învățăturii și educării copiilor lor și să își îndeplinească cu responsabilitate datoria creștină de educatori ai acestora. Familia și creșterea copiilor reprezintă una dintre chestiunile principale în activitatea duhovnicească-pedagogică și pastorală a preotului, căci destinul și viitorul întregii națiuni depind de buna creștere creștină a copiilor. Familia este o instituție creștină de bază, binecuvântată de Dumnezeu, care este concomitent o unire sfântă și o unitate socială. Familia creștină este mai presus de toate o comunitate duhovnicească vie de credință, deoarece în sânul ei copiii nu sunt doar crescuți, ci și educați în conformitate cu virtuțile creștine de bază – credința, nădejdea, dragostea, smerenia, răbdarea și hărnicia. Acestea sunt virtuțile prin care copiii trebuie să crească spiritual ca indivizi și să-și formeze caracterul de tineri treji, patrioți adevărați și oameni cultivați, responsabili de viața lor și de nevoile poporului.

În predicile și omiliile sale duhovnicești, episcopul Sofronie de Vrața subliniază că tații și mamele sunt cei mai buni educatori, chiar mai buni decât profesorii, fiindcă cea mai bună educație este dobândită în familie. În ciuda sărăciei multor familii, el a reușit să-și împlinească programul său duhovnicesc și pedagogic, depășind dezinteresul și chiar neglijența multor părinți, îndemnându-i în privința necesității și utilității învățăturii. I-a ajutat pe mulți dintre părinții săraci, din mijloace proprii, să-și trimită copiii la școală, încurajându-i și îndemnându-i astfel să lupte pentru învățătură și educație. Viziunea religioasă, morală și pedagogică creștină, a Sfântului Sofronie de Vrața s-a întemeiat pe Sfintele Scripturi și pe scrierile înțelepților și filosofilor antici, din operele cărora a cules sfaturi și învățături utile pentru părinți și adolescenți. Cunoscând bine importanța educației copiilor și tinerilor, el a cerut părinților să investească și ultimele resurse tocmai în educație, interzicându-le deseori să împartă milostenie „călugărilor leneși”. El a plasat ajutorul pentru Biserică pe locul al doilea, după educația copiilor și a devenit astfel reprezentantul spiritului specific Renașterii bulgare în direcția educației poporului bulgar ca valoare de bază și prioritate pentru creșterea personală, bunăstarea familiei și reînnoirea Bisericii și a poporului.

El a plasat ajutorul pentru Biserică pe locul al doilea după educația copiilor și a devenit astfel reprezentantul spiritului specific Renașterii bulgare în direcția educației poporului bulgar ca valoare de bază și prioritate pentru creșterea personală, bunăstarea familiei și reînnoirea Bisericii și a poporului.

5. Rolul educației și al îndrumării duhovnicești în viața creștinilor

Sfântul Sofronie de Vrața a insistat permanent pentru îmbunătățirea și intensificarea educației atât în viața Bisericii, cât și în familie. Proceda așa, întrucât era conștient de importanța educației pentru moralitatea personală și comunitară a omului, pentru o existență umană demnă și pentru adevărata libertate și realul progres al poporului. Educația și catehizarea duhovnicească în adevărurile Evangheliei sunt utile și mântuitoare pentru fiecare om și, prin urmare, reprezintă un bun duhovnicesc neprețuit și o comoară de preț, pe care Sfântul Sofronie de Vrața o compară cu talantul duhovnicesc din Pilda Talanților rostită de Mântuitorul. Sfântul îi sfătuiește pe toți fiii săi duhovnicești și pe preoții împreună-slujitori să lucreze cu sârguință pentru acest bun duhovnicesc și să nu abandoneze învățătura, pentru a nu se purta ca slujitorul cel leneș și viclean din pilda Evangheliei: „Frații mei, cugetați la sluga aceea, care a ascuns talantul Domnului și răspunsul rău pe care l-a primit de la Domnul (Matei XXV, 26-30). Pentru aceasta, fiecare cititor trebuie să aibă grijă să lucreze cu sârguință pentru a împărtăși cuvântul lui Dumnezeu poporului creștin în adunarea Bisericii. Iar pe voi, dragii mei copii, vă rog să ascultați cu bucurie duhovnicească cele ce vi se spun, ca și cum le-ați auzi de pe buzele lui Hristos. Pentru că atunci când ascultați cu luare aminte acest cuvânt de învățătură, acesta nu numai că vă va intra în urechi, ci se va și înrădăcina în inimile voastre și nu va mai ieși de acolo neroditor, până când va da rod bun”12.

Sfântul știa bine și înțelegea din bogata sa experiență duhovnicească și din bogata sa lucrare bisericească faptul că slujirea Bisericii pentru binele poporului este direct legată de educație și nu putea începe decât cu îndrumarea morală creștină și sporirea culturii întregului popor. Educația lărgește conștiința și orizonturile culturale ale omului, cultivă virtuțile și schimbă atitudinea acestuia față de destinul poporului și a misiunii Bisericii. Numai oamenii educați și catehizați duhovnicește își pot asuma responsabilitatea pentru viața lor și destinul poporului și pot lupta pentru o existență umană demnă, fără a rămâne leneși și nepăsători față de condiția lor duhovnicească și față de mântuire și, prin urmare, de statutul lor în societate.

6. Milostenia creștină și serviciul social al Bisericii

Concomitent cu misiunea sa educativă și lucrarea predicatorială, Sfântul Sofronie de Vrața a săvârșit și multe fapte de milostenie. Datorită stării precare a poporului – erau atunci multe văduve, mulți orfani și mare foamete în popor – Sfântul Sofronie îi ajuta pe cei nevoiași personal, dar și prin intermediul Bisericii. Urmând principiile evanghelice ale milosteniei creștine, Sfântul Sofronie de Vrața a pus bazele unui sistem de principii etice și sociale creștine elementare, pe care a început să le aplice mai întâi în organizarea vieții bisericești, apoi în sfera socială mai largă. Viziunea socială a remarcabilului cărturar și pedagog bulgar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea este impregnată de un puternic simț creștin al datoriei bisericești, al libertății, al slujirii față de semeni și al iubirii față de neam. Aceasta este strâns legată de mișcarea pedagogică și de eliberare națională a poporului bulgar și de luptele pentru o educație duhovnicească și o Biserică Ortodoxă Bulgară independentă. Lupta pentru păstrarea credinței ortodoxe, potrivit Sfântului Sofronie de Vrața, este indisolubil legată de lupta pentru educația duhovnicească a poporului și independența Bisericii13.

El i-a chemat pe cei bogați la milostenie și dăruire, iar pe cei săraci la muncă grea și răbdare în necazuri. I-a învățat pe toți să se încredințeze lui Dumnezeu și să participe la slujbele bisericești, să cerceteze cuvântul Evangheliei și să lucreze virtuțile creștine în viața lor. În calitate de episcop și păstor al Bisericii, Sfântul Sofronie a lucrat cu sârguință la organizarea vieții bisericești și pentru dobândirea libertății Bisericii, pregătind astfel bulgarii pentru lupta lor pentru o Biserică autonomă și un stat liber. Sfântul Sofronie era conștient că milostenia nu va elibera societatea din robie și nu o va face mai dreaptă, dar milostenia a fost o măsură importantă și eficientă pentru vindecarea nedreptăților sociale, precum și în cultivarea compasiunii pentru săraci și a suferințelor în rândul celor mai bogați. Putem regăsi aceste învățături morale în multe dintre predicile Sfântului Sofronie din Kiriakodromionul său, și, mai ales, în predica sa la „Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazăr” și în alte predici ale sale14.

Când săvârșim binele înaintea lui Dumnezeu și pentru Hristos, potrivit Sfântului Sofronie de Vrața, nu ar trebui să ne arătăm sau să ne mândrim. Mai presus de toate, este de trebuință să plinim faptele noastre bune de milostenie și binefacere față de semeni cu smerenie și pocăință, fără a ne considera izvorul acestor fapte bune. În acest sens, Sfântul trimite la învățăturile morale creștine prin îndrumările duhovnicești adresate turmei sale: „Să nu cugetăm la binele pe care l-am făcut, ci să ne gândim la păcatele noastre, pe care le-am săvârșit înaintea lui Dumnezeu și să ne socotim întotdeauna păcătoși și atunci vom alunga gândul rău și diavolul de la noi. Și să avem neîncetat iubire, milă și smerenie și cu inima curată să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți creștinii și să-i cerem să ne dea ajutor și putere, încât să lucrăm după sfintele Sale porunci și să avem dragoste față de toți oamenii”15.

Slujirea Sfântului Sofronie de Vrața se desfășoară în două direcții foarte apropiate: catehizarea duhovnicească și milostenia bisericească. În măsura în care calea vieții sale plină de încercări a fost încununată de reușite, Sfântul Sofronie i-a ajutat pe cei săraci, pe cei suferinzi și pe cei slabi, dar pentru educația poporului s-a ostenit în cea mai mare măsură și nu a cruțat nici propriile forțe, nici mijloacele Bisericii. Datorită zecilor de preoți luptători pentru libertate, Biserica Bulgară a început să se consolideze în ampla sa lucrare de catehizare și reînnoire culturală, pornind la lucrarea de izbăvire a poporului din robie, avansarea în lupta pentru restaurarea statului bulgar independent și pentru pregătirea înălțării duhovnicești a Bisericii neamului. La această lucrare duhovnicească au contribuit, în mare măsură, povețele duhovnicești ale Sfântului Sofronie de Vrața către preoții bulgari privitoare la ducerea unei vieți morale desăvârșite și la străduința de a urma pilda lui Hristos în slujirea lor bisericească. El a lăsat moștenire confraților cartea conținând predici și învățături numită Kiriakodromion, în care a lăsat prețioase legăminte duhovnicești, îndrumări și povețe morale pentru curăție și pocăință, râvnă și smerenie în căutarea unei vieți desăvârșite și urmarea lui Hristos. În acest testament, Sfântul Sofronie se adresează clerului bulgar și păstorilor duhovnicești, printre altele, cu următoarele cuvinte:

Sfântul Sofronie i-a ajutat pe cei săraci, pe cei suferinzi și pe cei slabi, dar pentru educația poporului s-a ostenit în cea mai mare măsură și nu a cruțat nici propriile forțe, nici mijloacele Bisericii.

„Voi, preoții lui Dumnezeu, aveți grijă și fiți cu luare aminte, ca nu cumva vreunul dintre voi să înceapă să slujească Sfânta Liturghie fără să se fi împăcat cu un om cu care este certat, căci va fi nimicit în foc și dat pierzaniei focului dumnezeiesc, dacă din neștiință nu se păzește de aceasta. Dar să aducem lui Dumnezeu jertfa sfântă cu inimă curată, frații mei, cu nădejde și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți creștinii, pentru ca toți să fim mântuiți de întristarea veșnică și să fim învredniciți de acele bucurii veșnice, de raiul cel luminos alături de Hristos Domnul. Vă doresc cu multă dragoste acestea și vă cer iertare pentru mine, cel ce am ostenit din greu. Fiți sănătoși! Eu, păcătosul Sofronie, episcop de Vrața”16.

7. Concluzii mai importante

Din scurta prezentare a lucrărilor duhovnicesc-pedagogice și morale ale Sfântului Sofronie de Vrața se pot trage următoarele concluzii:

1. Prin operele sale literare, omiliile morale și culegerile cu conținut duhovnicesc, dar mai ales, prin cea mai importantă scriere a sa, Kiriakodromion-ul, care are o înaltă autoritate duhovnicească, drept scriere pedagogică a Bisericii despre cuvintele Evangheliei Mântuitorului, ocupând un loc de cinste în tradiția duhovnicesc-educativă și omiletică a Bisericii Ortodoxe Bulgare, Sfântul Sofronie de Vrața dezvăluie pe deplin imaginea unui luminător duhovnicesc și a unui sfânt, prin intermediul căruia își împlinește nevoința în fața lui Dumnezeu și misiunea de învățător bisericesc al credinței17.

2. Biserica Ortodoxă Bulgară, în anul 1964, l-a proclamat solemn pe episcopul Sofronie de Vrața în ceata sfinților, canonizându-l ca sfânt al Bisericii și arătându-l ca exemplu de păstor și învățător neobosit, predicator și sfânt al credinței „care și-a pus sufletul pentru aproapele său” și a împlinit lucrarea unui adevărat ucenic al lui Hristos18.

3. Ceea ce a săvârșit Sfântul Sofronie de Vrața împreună cu ucenicii săi – preoți și profesori – în domeniul educației creștine a poporului, a fost o lucrare de anvergură și epocală atât pentru vremea sa, cât și pentru Renașterea bulgară în general și pentru noua educație bulgară. Acest episcop bulgar a pus începutul mișcării bisericești pentru o educație și o literatură bulgară modernă, contribuind și la activitatea pedagogic-bisericească a Bisericii Bulgare. Tot el a determinat direcțiile de dezvoltare a Exarhatului bulgar în acest domeniu și a contribuit la apariția sistemului de învățământ bulgar modern.

4. Cartea Kiriakodromion a Sfântului Sofronie de Vrața este un model de predică morală și pedagogie bisericească autentică despre virtuțile creștine și despre asceza creștinilor pe calea mântuirii, arătând în mod clar și convingător Calea de urmat a pildei lui Hristos și comuniunea plină de har cu Dumnezeu prin darurile Duhului Sfânt în Biserică. Prin această lucrare a sa, Sfântul Sofronie de Vrața s-a arătat a fi un adevărat sfânt al Bisericii, un episcop și un păstor care a văzut cu multe decenii înainte și mai pătrunzător decât contemporanii săi.

5. Prin lucrarea amplă și națională de evanghelizare și alfabetizare în limba bulgară modernă, Sfântul Sofronie de Vrața a devenit un adevărat luminător al Bisericii și un pedagog al poporului bulgar, făclia care i-a luminat pe conaționalii săi cu lumina duhovnicească a Evangheliei și care a contribuit la renașterea credinței și la reînvierea poporului bulgar pentru a-și lua locul său demn în istorie, prin restaurarea libertății duhovnicești a vieții bisericești și independența politică a statului.

Literatura utilizată

Sv. Sofroniy Vrachanski. Nedelnik. Pouchitelno Evangelie za vsichki nedeli prez godinata, za Gospodskite i Bogorodichnite praznitsi i za golemite svetii. Sveta gora, Aton, 2007.

Sveti Sofroniy Episkop Vrachanski. Katehizicheski, omiletichni i nravouchitelni pisaniya. Sofiya, Sinodalno izdatelstvo, 1989.

Dimitrov, Hr. „Avtentichniyat «Nedelnik» na Sofroniy Vrachanski”. – Godishnik na Duhovnata akademiya, T.VII(XXXIII), 1957/1958, Sofiya, 1958, pag. 136-137.

Igumen Innokentiy (Pavlov). „Arheograficheskie i iztochnikovedcheskie zametki o rukopisyah Svetitelya Sofroniya, Episkopa Vrachanskogo”. – v: Sveti Sofroniy Episkop Vrachanski. Katehizicheski, omiletichni i nravouchitelni pisaniya. Sofiya, Sinodalno izdatelstvo, 1989.

Zhitie na Sv. Sofroniy, episkop Vrachanski. – v: Zhitiya na Balgarskite svetii, TSarnogorski manastir „Sv.sv. Kozma i Damyan”, pag. 419-427.

„Protokol No. 23 ot Tarzhestveno zasedanie na Sv. Sinod na Balgarskata pravoslavna tsarkva (31.12.1964 g.)”. – v: Yarko svetilo v rodnata istoriya. Vratsa, 2009, pag. 41-50.

Vrachanski mitropolit Kalinik. Bogosluzhebna proslava na Sveti Sofroniy Vrachanski. – Col. Yarko svetilo v rodnata istoriya. Vrachanska mitropoliya, 2009, pag. 16-19.

Vrachanski mitropolit Kalinik. Venets na svyatost chrez Golgotskiya podvig na narodosluzhenieto. – v: Col. Yarko svetilo v rodnata istoriya. Vrachanska mitropoliya, 2009, pag. 20-24.

Imagine

• 1

  Predici la Duminicile de peste an. (Notă cu asterisc din titlul articolului, atașată aici la prima ocurență a cuvântului „Kiriakodromion”.)

• 2

  Dimitrov, Hr., „Avtenticiniyat «Nedelnik» na Sofroniy Vracianski” – Godishnik na Duhovnata akademiya, T.VII(XXXIII), 1957/1958, Sofia, 1958, pp. 136-137.

• 3

  Cf. Mitropolit Kalinik Vrachanski, „Veneț na sviatost chrez Golgotskiya podvig n narodoslujenieto” – v: Sb. Yarko svetilo v rodnata istoria, Vrachanska Mitropolia, 2009, pp. 20-24.

• 4

  Sv. Sofronii Vrachanski, Nedelnik. Poluchitelno Evanghelie za vsichki nedeli prez godinata, za Gospodskite i Bogorodichnite praznici i za golemite svetii. Sveta Gora, ton, 2007.

• 5

  Sv. Sofronii Vrachanski, „Predislovie” – v: Nedelnik, 2007, p. 6.

• 6a6b

  Ibidem, p. 7.

• 7

  Cf. Sv. Sofronii Vrachanski. Catehicheski, omiletichni i pravouchitelni pisaniya, Sofia, Sinodalno izdatelstvo, 1989, pp. 33-189.

• 8

  Sv. Sofronii Vrachanski, Nedelnik, p. 7.

• 9

  Cf. Vrachanski mitropolit Kalinik, Bogosluzhebna proslava na Sveti Sofronii Vrachanski, – Col. Yarko svetilo v rodnata istoriya. Vrachanska mitropoliya, 2009, pp. 16-19.

• 10

  Cf. Igumen Inokentii (Pavlov), „Arheograficheskie i iztochnikovedcheskie zametki o rukopisyah Svetitelya Sofroniya, Episkopa Vrachanskogo” – v: Sveti Sofroniy Episkop Vrachanski. Katehizicheski, omiletichni i nravouchitelni pisaniya, Sofia, Sinodalno izdatelstvo, 1989.

• 11

  Sv. Sofronii Vrachanski, Nedelnik, p. 8.

• 12

  Sv. Sofronii Vrachanski, Nedelnik, p. 9.

• 13

  Cf. Sveti Sofroniy Episkop Vrachanski, „Izpovedanie na Pravoslavnata vyara na Sabornata i Apostolska Iztochna tsarkva” – V: Katehizicheski, omiletichni i nravouchitelni pisaniya. Sofia, Sinodalno izdatelstvo, 1989.

• 14

  Cf. Sv. Sofronii Vrachanski, „Za srebroliubieto” – v: Nedelnik, 2007, pp. 197-201.

• 15

  Ibidem, pp. 10-11.

• 16

  Ibidem, p. 11.

• 17

  Cf. Zhitie na Sv. Sofroniy, episkop Vrachanski. – v: Zhitiya na Balgarskite svetii, Tsarnogorski manastir „Sv.sv. Kozma i Damyan”, pp. 419-427.

• 18

  Cf. „Protocol Nr. 23. Tarzhestveno zasedanie na Sv. Sinod na Balgarskata pravoslavna tsarkva ot 31.12.1964” g. – v: Yarko svetilo v rodnata istoriya, Vratsa, 2009, p. 41-50.