#Theofilact al Bulgariei

Sfântul Sofronie de Vrața (1739–1813), episcop bulgar, ucenic al Cuviosului Paisie de la Hilandar, este prezentat ca întemeietor al literaturii și tiparului în limba bulgară modernă, prin cartea de predici și învățături morale Kiriakodromion, tipărită la Râmnicu-Vâlcea în 1806. Activitatea sa duhovnicească, pedagogică și filantropică a contribuit decisiv la Renașterea bulgară, la educarea clerului și a poporului și la pregătirea luptei pentru o Biserică Ortodoxă Bulgară autonomă.

Cele cinci didahii ale Sfântului Antim Ivireanul rostite la Duminica Floriilor constituie cel mai consistent bloc omiletic din Didahiile sale, oferind o imagine vie a praxis-ului sacramental din Valahia la începutul secolului al XVIII-lea. Analizate succesiv, aceste predici dezvăluie teologia pocăinței, a Botezului și a cuminecării frecvente, critica virulentă a ipocriziei penitențiale a boierilor și chemarea urgentă la spovedanie în cele trei zile ale Săptămânii Mari.

Episcopul Damaschin al Râmnicului (†1725) a tradus în română aproape toate cărțile de cult ortodox — Octoih, Triod, Penticostar, Minee, Apostol, Evangheliar, Tâlcuirea lui Teofilact —, folosind ediții grecești, slavone și latine, iar pentru cărțile Noului Testament a recurs la tâlcuirile Sf. Ioan Gură de Aur și ale Sf. Teofilact, asigurând astfel acuratețea patristică a traducerii. Graiul său luminat, atestat de Chesarie al Râmnicului, Radu Tempea și Constantin Erbiceanu, a impus dialectul muntenesc în limba literară și liturgică românească, traducerile sale rămânând în uz până astăzi.