Două testamente ale arhimandritului Hrisant Penetis, ornate cu icoane

La 1 ianuarie 1850, arhimandritul Hrisant Penetis scria mai multe testamente, unul în favoarea bisericii grecești din Sibiu, căreia îi lăsa venitul muntelui Cocora1 și altul în beneficiul mănăstirii Ciorogârla-Samurcășești din județul Ilfov, căreia îi revenea, potrivit actului, venitul magaziei sale din portul Brăilei2. Un al treilea act, întocmit la aceeași dată, avea în vedere înălțarea și înzestrarea unui pension de fete în orașul Brăila3. În studiul de față publicăm în transcriere și facsimil primele două dintre documentele menționate care, dincolo de datele specifice pe care le conțin, importante pentru istoria acestor așezăminte bisericești, dar mai ales pentru înțelegerea personalității clericului grec, trăitor în Țara Românească, se disting și printr-o formă artistică deosebită, fiind ornate cu icoane, realizate cu cerneluri colorate și lichid de aur. Cea de-a treia diată care este mai cunoscută4, deși are, la rândul ei, o formă solemnă, fiind autentificată cu pecetea emitentului, nu este decorată cu icoane, ci doar cu imaginea clădirii ce urma a fi ridicată, plasată deasupra textului, în centrul frontispiciului.

În 1850, când întocmea actele, Hrisant Penetis era arhimandrit al Mănăstirii Hurezi din județul Vâlcea, funcție pe care a deținut-o între 10 octombrie 1832 și 30 martie 1852. De origine era, așa cum aflăm și din textele noastre, din ostrovul Andros din Grecia. În tinerețe, trăise la Constantinopol, apoi, în 1806, venise în Țara Românească, așezându-se mai întâi la Brăila, port renumit pentru puternica comunitate greacă, de care clericul va rămâne legat sufletește tot restul vieții. Ulterior, va activa în regiunea Olteniei, ajungând, cu ajutorul marelui boier Grigorie Brâncoveanu, egumen la Polovragi și apoi la Hurezi, calitate în care va purta de grijă și de alte mănăstiri din zonă, Dintr-un Lemn, Surpatele, ctitorii brâncovenești, închinate Hureziului.

Studiile dedicate lui Hrisant Penetis surprind mai ales activitatea sa administrativă, de refacere sau întemeiere a unor lăcașuri sfinte și atenta gestionare a veniturilor mănăstirești, puse în lumină mai ales de corespondența sa cu autoritățile laice și bisericești. Menționăm în acest context că s-a îngrijit de construirea și sfințirea Mănăstirii Bucovățul Nou5, peste Jiu de vechea biserică omonimă, afectată de inundații, devenind astfel un nou ctitor și egumen pe viață al acesteia, din 1843, numit în această funcție de starețul Mănăstirii Varlaam de la Meteore, unde Bucovățul Vechi era închinat ca metoh și întărit în demnitate de Patriarhul Ecumenic6.

Ne amintim și că Hrisant Penetis a acordat o atenție deosebită și pictării bisericilor, unde a angajat zugravi pricepuți și credincioși, precum renumitul meșter Gheorghe, care a lucrat la mănăstirile Dintr-un Lemn, Bucovăț și Troian și care, spre sfârșitul vieții s-a schimnicit cu numele de Gherontie7.

Dincolo de activitatea sa administrativă, bine cunoscută, arhimandritul a avut grijă și de viețuitorii comunităților monahale. De pildă, în timpul egumeniei la Hurezi, în calitatea sa și de epitrop al Mănăstirii Surpatele, a purtat, în anul 1839, o corespondență cu stareța Platonida de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, referitoare la jefuirea Mănăstirii Surpatele și la omorârea egumenei Elisabeta, de către o bandă de tâlhari, care activa în zonă. Aflând despre tragicul eveniment, Hrisant l-a informat pe episcopul de Râmnic, precum și autoritățile laice, anume Ocârmuirea județului Vâlcea, militând pentru prinderea celor vinovați8.

De asemenea, mai știm că egumenul de la Hurezi susținuse și activitatea didactică, prin ridicarea de școli, pe proprietățile mănăstirii, la Baia de Fier, Polovragi și Romani, așa cum atestă o scrisoare a sa din 2 ianuarie 1840, adresată Departamentului treburilor bisericești. Totodată, ajutase cu lemne din pădurile mănăstirii și alte unități de învățământ, iar din banii proprii trimisese profesori la studii9 și premiase elevi merituoși, care se distinseseră prin rezultate bune la învățătură și purtare deosebită10. Hrisant Penetis a păstrat, în general, relații bune cu puterea politică românească, dar și cu clericii greci, primind de la aceștia mai multe distincții (Ordinul Salvatorului I și Ordinul Gloriei), care se pot vedea și în tabloul care-i redă portretul, schițat într-un stil academic, cu elemente Biedermeier, opera pictorului Isidor Neugass11, dar și pe sigiliul personal, de ceară roșie, cu care autentifica testamentele din 1850.

Documentele pe care le prezentăm în continuare sunt păstrate în original în Colecția Peceți a Bibliotecii Academiei Române din București și a Arhivelor Naționale Istorice Centrale, căci sunt autentificate cu sigiliul atârnat al emitentului, conservat într-o capsulă metalică. Ele completează informațiile despre Hrisant Penetis, însă fiind testamente, dezvăluie aspecte poate mai greu surprinse de alte tipuri de surse istorice (de pildă condici, adrese oficiale, corespondență cu autoritățile). Avem în vedere că, în afara datelor concrete pe care le prezintă, referitoare la veniturile arhimandritului în acel moment, actele dau mărturie mai degrabă despre personalitatea sa, despre disponibilitatea arhimandritului de a ajuta sfintele lăcașuri aflate la nevoie, despre atenția acordată păstrării dreptei credințe și săvârșirii slujbelor bisericești pentru cei răposați, de care legatarul se îngrijea în detaliu cum să fie făcute.

La începutul textelor, Hrisant amintea originea sa și timpul petrecut în Țara Românească: „supt-iscălitul Hrisant arhimandrit, născut în familia Penetis, ostovul numit Andros, statul Elinesc […] în îndelungatul curs de vreme de ani 45 ai viețuirii sale în pământul pravoslavnicului Prințipat al Valahiei”12.

Ajutorul acordat bisericii grecești din Sibiu, construită de compania negustorească13 la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cu sprijinul renumitului negustor Hagi Constantin Pop, venea ca urmare a rugăminții conducerii comunității, care îi arătase lui Hrisant Penetis că venitul companiei nu mai putea acoperi cheltuielile, acel lăcaș fiind în pericol să se desființeze14. Pentru a evita o astfel de posibilitate: „ca nu, după vremi, ferească Dumnezeu!, să rămâie în desființare și în stăpânirea altor nații streine de legea pravoslavnică”12, Hrisant decide să-i acorde acesteia venitul muntelui Cocora, pe care-l cumpărase de la moșneni din Mălaia, cu zapis și cu înțelegerea de a fi plătit în rate.

O parte din venitul acestui munte urma a fi destinat: „pentru acoperirea și ajutorul cheltuielilor anuale, întru toate cele trebuincioase, adecă: simbria preotului, care, după coprinderea împărăteștilor diplome, este adus din țara grecească, a cântăreților și c.l.t. și spre pomenirea veșnică a sufletului mieu și al părinților miei”12.

Iar o altă parte din bani era păstrată pentru pregătirea parastasului, căci, în schimbul daniei, epitropia și starostele companiei grecești din Sibiu aveau datoria de a face slujbă la momentul morții și apoi anual, pentru veșnica pomenire a arhimandritului și a părinților săi, cheltuind cincizeci florini de argint, din care să se dea și altor cinci biserici pravoslavnice, pentru sărindare. Slujba parastasului urma să se facă cu arhiereul locului „de către carele se va citi molitfele céle mari de iertare sufletului, cu preoți, cu lumânări și toate céle trebuincioase, potrivit legii pravoslavnice, rămâind celălalt venit anual al muntelui ca să se cheltuiască în veci pentru ajutoriul și ținerea în bună stare a bisericii”12.

Dania era condiționată însă de păstrarea religiei ortodoxe, altfel testamentul se anula, iar banii urmau să revină pensionului de fete proiectat la Brăila: „până când milostivul Dumnezeu va păzi nebântuit acest sfânt locaș în stăpânirea și ocrotirea legii pravoslavnice”12. Clauza era pusă deoarece biserica nu era în Țara Românească, ci în Transilvania, unde regimul politic nu favoriza Ortodoxia15.

Pentru întărirea actului, alături de Hrisant Penetis, semnau autograf mitropolitul țării Nifon16 și câțiva ierarhi greci aflați la acea dată în Țara Românească, între care îl recunoaștem pe Calistrat, mitropolitul Libiei, care era egumen la Mănăstirea Zlătari din București, metoh al Patriarhiei de Alexandria. De asemenea, certificau diata și: arhimandritul mănăstirii Sărindar din București, închinată Mănăstirii Pateron, din Grecia; ierarhul Grigorie de Agatonikia, o episcopie din Bulgaria și Athanasie al Palmyrei, egumenul Mănăstirii Sf. Spiridon Vechi din București, închinată Patriarhiei de Antiohia17. Între martori apare și arhimandritul Dionisie care-și scria numele cu litere latine18. La datare, observăm folosirea anului de la Nașterea Mântuitorului Hristos, 1850, dar și vechea formulă, de la zidirea lumii, 7358, care nu mai era utilizată în acea vreme în actele oficiale laice, ci doar uneori în acte bisericești.

Arhimandritul are grijă ca în testament să precizeze în detaliu și hotarele acestui munte, așa cum le găsise în actul prin care îl achiziționase. Descrierea hotarelor este interesantă din prisma geografiei istorice și a toponimiei, oferind informații și pentru istoria mănăstirilor Hurez și Bistrița (căci menționează unele proprietăți ale acestora în zonă), dar totodată este importantă și pentru istoria socială (amintind moșiile locuitorilor și numele unora dintre ei) și pentru lingvistică (reținând sinonime cu etimologii diverse). De exemplu, sunt numiți trei munți dintr-o zonă apropiată: Zănoaga19 (cu etimologie slavă), Groapa și Curmătura20 (pentru care filologii trimit la compararea cu termenii albanezi, deci vechi, din substrat), toți aceștia punând în evidență cam aceeași noțiune: o adâncitură într-o zonă de relief relativ înaltă21. Topicele amintite în act se află în nordul județului Vâlcea, în zona Munților Căpățânii, lângă satul Mălaia, din comuna omonimă, aproape de Lotru. Pe harta fizică, identificăm, la sud de Mălaia, vârfurile Cocora, spre vest de el aflându-se Groapa Mălăii, iar la est Curmătura Rudeanului și Curmătura Zănoaga. Între Mălaia și Cocora, vedem cursurile de apă ale Mălăiței, Păiușului și Bucuresii.

Actul pentru biserica din Sibiu este decorat cu icoana Schimbării la Față, hramul sfântului lăcaș, plasată deasupra textului, central și realizată cu cerneluri viu colorate22. Imaginea este încadrată într-un medalion oval, cu chenar lat, galben, flancat de doi îngeri tenanți, afrontați, precum și de modele florale, care se continuă în jos, formând un chenar al întregului înscris. De o parte și alta a icoanei, deasupra îngerilor, scrie cu chinovar: „Schimbarea la Față în Tabor a Domnului nostru Iisus Hristos”23.

În mare, compoziția icoanei este cea tradițională, recomandată de manualele de pictură bizantină: Hristos pe un munte, redat frontal, în picioare, îmbrăcat cu haine albe și lumină de raze împrejurul Lui; proorocii Moise, cu Tablele Legii într-o parte, și Ilie în alta, în poziție de rugăciune, iar jos, la poalele muntelui, căzuți la pământ, cei trei apostoli: Petru, Iacov și Ioan24. Remarcăm un element specific erminiilor bizantine, anume lumina, redată sub formă de mandorlă, cu raze, care emană din Hristos, în toate direcțiile25. Observăm însă și un detaliu care se depărtează oarecum de tradiția picturii bizantine, anume redarea apostolilor cu aureole26. Îngerii sunt redați tineri, cu aripi și îmbrăcați, așa cum este tradiția Ortodoxă, iar nu dezbrăcați, cum îi regăsim în arta occidentală27. Din păcate, niciunul dintre aceste două testamente nu precizează numele persoanei care le-a scris sau decorat, astfel că, în momentul de față cel puțin, nu putem atribui icoana unui miniaturist sau pictor.

Documentul lui Hrisant Penetis este singurul testament pe care îl cunoaștem ornat cu icoana Schimbării la Față. Aceasta, deși întâlnită în manuscrise28 sau tipărituri bisericești29, sub formă de gravuri, în cărți destinate cultului, este rar reprezentată pe hrisoave, pe acte oficiale de cancelarie și atunci este pusă tot în legătură cu hramul unor lăcașe sfinte. În cadrul hrisoavelor, mai apare această temă iconografică doar o singură dată: pe actul din 9 februarie 1778, prin care Alexandru Ipsilanti, domnul Țării Românești, întărea Mănăstirii Proti, de lângă Țarigrad, milele și privilegiile anterioare30. Pe document, în stânga este zugrăvită Schimbarea la Față, hramul lăcașului de cult, iar în dreapta este icoana Sfântului Ierarh Alexandru, patriarhul Constantinopolului, ocrotitorul voievodului.

De altfel, Schimbarea la Față este un hram răspândit în lumea greacă și românească (și în tot spațiul Ortodox al fostului Commonwealth bizantin31) mai mult la bisericile mănăstirești și mai rar la cele parohiale, căci a fost promovat mai ales sub influența și apoi renașterea isihastă. În lumea monahală românească ortodoxă, în Țara Românească și Dobrogea, în perioada secolelor XII–XXI, hramul este pe locul 17, fiind ales de un număr de 12 comunități monastice. În Moldova, în secolele XIV–XXI, era pe locul 8, fiind hramul a 24 de mănăstiri și schituri. Iar în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, în veacurile XII–XXI, era pe locul 6, un număr de 16 mănăstiri având acest hram32.

La aceeași dată, 1 ianuarie 1850, arhimandritul emitea un al doilea legat, în favoarea schitului de maici de la Ciorogârla-Samucășești, județul Ilfov, căruia, văzându-i starea de scăpătăciune33, îi lăsa venitul magaziei sale din portul Brăila. Din suma de bani pe care o va obține magazia, două sute de lei urmau să se oprească anual, ca o rezervă pentru meremetul34 magaziei, bani de care trebuia să știe stareța și alte trei maici: clisărița35 și două cântărețe, pentru ca, în situația în care stareța murea sau se mută la altă mănăstire, banii să fie în siguranță.

Două părți din venit erau destinate, potrivit prevederilor testamentare, pentru ajutorul schitului, la cheltuielile anuale, iar a treia parte pentru slujirea unui parastas în fiecare an, spre veșnica pomenire a binefăcătorului și a părinților săi. Se dădeau și de data aceasta indicații privind organizarea acestuia: cumpărarea de lumânări, ce trebuiau împărțite la preoți, la maicile cântărețe și la celelalte maici, pregătirea colivei, toate organizate după cinstea și podoaba legii noastre pravoslavnice36. Tot din această sumă, se împărțeau bani la preoți și la viețuitoarele schitului.

Ca și în documentul precedent, dania era valabilă atâta vreme cât exista schitul, iar în cazul desființării lui, venitul urma să fie redirecționat către pensionul de fete, pe care Hrisant menționa că l-a așezat cu un deosebit legat în orașul Brăila36. Actul este semnat autograf de aceeași clerici greci ca și documentul anterior, mitropolitul țării și de Hrisant Penetis, care-și atârna și pecetea personală, rotundă, în ceară roșie, păstrată în capsulă metalică.

Testamentul pentru Mănăstirea Ciorogârla era ornat cu icoana Sfintei Treimi, hramul bisericii. Imaginea era plasată, la fel ca în actul precedent, deasupra scrisului, în mijlocul frontispiciului, într-un medalion ușor oval, delimitat de un chenar auriu și perlat pe marginea exterioară, flancat de doi îngeri, tenanți (dar care nu mai sunt afrontați, ca în actul pentru Sibiu), care au în mâini câte o ghirlandă de flori, galbene, albastre și roșii, ce formează și chenarul actului. Miniatura este realizată cu cerneluri viu colorate și cu lichid de aur. Îngerii sunt redați sub formă de tineri, îmbrăcați, cu aripi.

Sfânta Treime este redată în felul următor: Tatăl, în dreapta, ca un bătrân, cu părul alb, barbă albă și lungă, ținând în mâna stângă globul pământesc și binecuvântând cu dreapta pe Fiul, Acesta fiind plasat în partea stângă a compoziției, redat cu Sfânta Evanghelie în mâna stângă și Sfânta Cruce în dreapta (la mâini și picioare putând fi văzute semnele cuielor), iar deasupra, în centru, sub forma unui porumbel alb, cu aripile deschise, este zugrăvit Sfântul Duh. La cele trei Persoane ale Sfintei Treimi se văd aureole, realizate cu lichid de aur, iar de la Sfântul Duh emană raze de lumină. Deasupra scrie: Sfânta Treime. Această compoziție, deși este de influență apuseană, nu tradițional bizantină, era totuși răspândită și în spațiul grec, balcanic, rus și românesc37.

În hrisoavele românești, Sfânta Treime apare de 3 ori: pe actul din 1715 dat de Ștefan Cantacuzino mănăstirii cu acest hram, de peste Dunăre; pe actul din 1735, emis de Grigorie II Ghica, pentru Mănăstirea Valea din județul Argeș, însă sub forma recomandată de manualele de pictură bizantină, numită Ospitalitatea lui Avraam, unde sunt înfățișate Persoanele Sfintei Treimi, sub formă de trei tineri (îngeri), în cortul lui Avraam, așezați la masă și având aureole38. Și acele reprezentări din actele de cancelarie ale secolului al XVIII-lea au, însă, particularitățile lor39. A treia reprezentare din cele întâlnite până în momentul de față, este cea de pe hrisovul din 1786, emis de Nicolae Petru Mavrogheni pentru două biserici din București, unde Sfânta Treime, redată tot sub influența picturii apusene, o încoronează pe Maica Domnului40.

Pe cărțile destinate cultului, manuscrise41 dar mai ales tipărite42, Sfânta Treime este redată destul de des, sub ambele variante iconografice43, iar ca hram, apare în spațiul monahal românesc ortodox la un număr de 44 mănăstiri (locul 5) în Țara Românească și Dobrogea, la 25 (locul 7) în Moldova și la 19 (locul 4) în Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, de la primele atestări documentare și până în prezent44.

Cele două legate ale lui Hrisant Penetis sunt, până în momentul de față, cele mai noi documente45 împodobite cu icoane, ele urcând limita actelor decorate cu chipuri sfinte de la 10 octombrie 182446, așa cum o aflasem în lucrarea noastră anterioară dedicată acestora, până la 1 ianuarie 1850. Ca tipologie, ele diferă de restul documentelor studiate prin aceea că sunt testamente, emise de un cleric, nu sunt hrisoave, adică acte oficiale de cancelarie și nici întăriri domnești ale diferitelor diate (care, ca formă, sunt tot hrisoave)47. Prin urmare, în cadrul documentelor, actele lui Hrisant Penetis sunt singurele testamente decorate cu icoane pe care le-am identificat până în prezent, ele având și caracteristica de a fi autentificate cu pecete atârnată.

Pe baza analizei conținutului celor două testamente și a activității lui Hrisant Penetis în Țara Românească, așa cum este prezentată în istoriografia anterioară, considerăm că arhimandritul de la Hurezi a purtat de grijă deopotrivă mănăstirilor românești, pe care le-a gospodărit cu pricepere, fiind renumit „pentru aplecarea ce are către podoabele sfintelor lui Dumnezeu lăcașuri”48, cât și bisericilor înălțate de conaționalii săi greci, de care, așa cum era firesc, a rămas profund atașat tot restul vieții. Daniile făcute în diatele sale, cu dorința de a fi pomenit după moarte la sfintele slujbe, împreună cu părinții săi, erau îndreptate către lăcașe de cult ctitorite de greci: biserica din Sibiu era a companiei de neguțători greci, iar mănăstirea Ciorogârla fusese fondată, în 1808, de Constantin Samurcaș, familie boierească cu origini grecești. De asemenea, magazia pe care o avea și pensionul de fete pe care proiecta să-l ridice (și care urma să fie condus de nepotul său, pitarul Stamate Penetis) erau amplasate în Brăila, oraș-port cu puternică comunitate grecească. Observăm de asemenea grija manifestată de arhimandrit ca daniile să fie valabile atâta vreme cât lăcașele de cult care beneficiau de ele funcționau ca biserici ortodoxe, el specificând că donațiile se anulează (se desputernicesc, cum citim în text) în cazul părăsirii legii pravoslavnice sau a ocârmuirii românești care proteja Ortodoxia (clauză care avea în vedere mai ales biserica din Sibiu, Transilvania fiind la acea dată sub dominație austriacă).

Anexa 1

Legat49

Nhfon mhtropo<lithj> Ouggroblacie adeverează50

Fiindcă sfânta bisérică grecească unde să prăznuiaște hramul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, din luna lui avgust 6 zile, care este făcută din vechime de către pravoslavnicii ctitori greci, compania neguțitorească din cetatea Sibiului51, ținutul Transilvaniei, cunoscută și întărită prin împărăteștile diplome K. K52. și de la o vreme încoace, împuținându-se numita companie, din împrejurările vremilor, nu o iartă putérea a mai ținea podoaba sfintei bisérici cu cele trebuincioase, spre acoperirea cheltuielilor anoale.

De acéia, după rugăciunea ce, în mai multe rânduri, i s-au făcut supt-iscălitului Hrisanth arhimandrit53, născut din familia Peneti, ostrovul numit Andros, statul Elinesc, ca să facă vreun ajutoriu anual spre acoperirea neapăratelor cheltuieli și ținerea în bună stare a aceștii sfinte biserici pravoslavnice de mai sus, ca nu, după vremi, ferească Dumnezeu!, să rămâie în desființare și în stăpânirea altor nații streine de légea pravoslavnică.

Immagine

Deci, din puțina sa dreaptă agoniseală, ce milostivul Dumnezeu a binevoit a-i dărui în îndelungatul curs de vréme de ani 45 ai viețuirii sale în pământul pravoslavnicului Prințipat al Valahiei, hotărăsc51: din tot cugetul și bunăvoința mea, ca să fie în veci muntele Cocora51 danie cu acest legat, sfintei bisérici de mai sus numite. Care acest munte, avându-l cumpărat statornic de la moșnénii mălăeni, cu zapis adeverit de multe mărturii, cum și de dregători ai locului, are venit astăzi pă tot anul, galbeni K. K. șaptezeci, No.70, adecă fiorini de argint 315, iar, după vremi, poate să să mai adaoge și până la cincizeci fiorini în argint pe fiecare an.

Și sémnele lui, după coprinderea zapisului de cumpărătoare, sânt céle următoare: despre răsărit să hotăraște cu un alt munte tot din satul Mălaia, care să numéște Butila și apucă din culmea despre miazăzi despre muntele ce să chiamă Zănoaga, al sfintei mănăstiri Bistrița și merg înjugați în jos spre Lotru, către miazănoapte, pă izvorul Bucurésii la vale, până în chica Bucurésii. Însă de la jumătatea apii izvorului, precum mérge de la miazăzi către miazănoapte, la mâna stângă este hotarul muntelui Cocora51 și la mâna dreaptă este muntele Butila.

Apoi, din chica Bucuréasii mérge spre apus înainte în chica Păiușului, și d-acii drept până la muntele Groapa Mălăii, la izvorul ce se numéște Mălăița, unde să lovéște cu acest munte Groapa Mălăii al boierilor Măldărești.

Și de acolo apucă în sus spre miazăzi, mergând înjugați cu Groapa Mălăii, fiind hotar despărțitoriu între muntele Cocora51 și între Groapa Mălăii, izvorul ce se numéște Mălăița și să suie în sus spre miazăzi în culme, unde se lovește în cap cu munții sfintei mănăstiri Horezul. Apoi din culme apucă tot culmea spre răsărit în jos și mérge până la acel izvor al Bucurésii, unde acolo să încheie hotarăle acestui munte. Iar semnul despărțitoriu cu munții sfintei mănăstiri Horezu i cu un muntișor ce să numéște Curmătura Rudeanului al moșnenilor Bogdănești și cu muntele Zănoaga al sfintei mănăstiri Bistrița, mérge tot pă culme, pă scursura apelor, adecă apele ce curg din culme spre miazăzi sânt ale mai sus pomenitelor proprietăți; iar apele ce curg spre miazănoapte sânt în hotarul Cocora51.

Deci, după acéste semne și după glăsuirea zapisului de cumpărătoare ce în original să alătură pă lângă acest legat, are sfânta bisérică de mai sus numită a-l stăpâni véșnic, pentru acoperirea și ajutorul cheltuielilor anuale, întru toate cele trebuincioase, adecă: simbria preotului, care, după coprinderea împărăteștilor diplome, este adus din țara grecească, a cântăreților și c.l.t.54 și spre pomenirea veșnică a sufletului mieu și al părinților miei, până când milostivul Dumnezeu va păzi nebântuit acest sfânt lăcaș în stăpânirea și ocrotirea legii pravoslavnice.

Iar când, ferească Dumnezeu!, cursul vremilor va aduce a să strămuta localnica stăpânire și va contena slujbele sfintei bisérici, atunci legatul acesta va rămânea pentru totdeauna în desputernicire. Iar muntele va tréce în stăpânirea pensionului de féte care de către însumi s-a așezat și s-a întocmit, cu toate cele trebuincioase și cu venit anual în orașul Brăila, din acest ținut pravoslavnic al Prințipatului Valahiei.

Să să știe că acest munte Cocora are o condiție anoală făcută cu vânzătorii încă de la a lui cumpărătoare: ca să li se răspunză câte lei una sută la zioa sfântului proroc Ilie, după cum zapisul arată. Și această condiție pre cât să atinge de partea pă jumătate a lui Ciucă Fotescu, Gheorghe sin Vasile Fotescu și Stan Rădescu, dintre vânzătorii muntelui, s-au și precurmat prin împrumutarea ce le-am făcut acestora cu lei cinci sute, precum arată zapisul lor, care este scris din leatul 1841 aprilie 12 zile, ce și acel zapis să alătură tot de acest legat, socotindu-să adecă, dobânda acelor bani, lei cincizeci, precum este pravila în această țară, drept partea lor pă jumătate din zisa condiție. Iar céialaltă sumă din lei cincizeci, până la împlinirea condiției lei una sută, să va răspunde anual și la ziua sorocului, după coprinderea zapisului de cumpărătoare al muntelui, celorlalți vânzători, care anume sânt arătați și iscăliți într-acel zapis, dacă însă, supt-iscălitul, cât să va afla în viață, nu să va înlesni ca să facă vreo desfacere cu dânșii în vreun chip și pentru contenirea aceștii răspunderi, de câte lei cincizeci.

Deci și pentru a mea pomenire veșnică i a părinților miei la această sfântă bisérică sus-numită, cinstita Epitropie și dumnealui, cinstitul staroste de cumpania grecească în cetatea Sibiului, are rugătoare îndatorire a supt-iscălitului legatar, ca cu câte cincizeci fiorini argint, din oricât va fi venitul acestui munte, după vremi, pă fiecare an și-n toată vremea, să puie în lucrare ca să să facă câte un parastas tot la această sfântă bisérică, la ziua înmormântarii méle, când Providența va hotărî sau în sâmbăta ce va cădea mai cu apropiere de acea zi, care să va însemna de zi anoală a înmormântării supt-iscălitului legatar; fiind însă că muntele să dă de acum în stăpânirea sfintei bisérici, de aceea suma de câte cincizeci fiorini argint a parastasului din fiecare an, să va aduna la casa cinstitei Epitropii și vor sta în bună păstrare, asigurați și dați cu dobândă prin emanet până la acea vreme, când va fi ziua înmormântării méle. Și atunci să vor împărți, dându-să întâiu cinci sărindare la sfintele bisérici pravoslavnice: câte douăzeci sfanțihi de fiecare sărindariu, iar prisosul să va cheltui la parastasul, precum am cuvântat și am rânduit mai sus, care acest parastas are să fie cu arhiereul locului de către carele să va ceti molitfele céle mari de iertarea sufletului, cu preoți, lumânări și toate céle trebuincioase, potrivit legii pravoslavnice, rămâind celălalt venit anual al muntelui ca să să cheltuiască în veci pentru ajutoriul și ținerea în bună stare a sfintei bisérici.

Deci, spre întărire veșnică a acestui legat, iscălindu-mă însum cu mâna mea, am pus și pecetea în ființa boierilor mărturii care mai jos să văd iscăliți, asemenea am făcut rugăciune și preasfințitului arhiepiscop al Ungrovlahiei din acest Prințipat, de au dat legiuita întărire acestui legat, cu iscălitura preasfinției sale și pecetea sfintei Mitropolii, tot spre mai bun temeiu și tărie veșnică a celor coprinzătoare din acest legat.

Scrisu-s-au acest legat, astăzi ianuarie 1, în anul de la zidirea lumii 735851, iar de la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos 185051.

Crisanq arc. Penέthj bebaiî55
† `O Mhtropol…thj LibÚhj Kall…stratoj m£rtuj56
‚Arcimandr…thj `Ag…aj monÁj Sarantar…ou m£rtuj57
† `O ‚Agaqonike…aj GrhgÒrioj m£rtuj58
† Palmiraj ‚Aqanasioj m£rtuj59
† Arc. Dionisie m£rtuj60.

BAR, Manuscrise-Carte Rară, Pecete 608.

Orig. rom., hârtie pânzată, sigiliul arhimandritului, în ceară roșie, în capsulă metalică, atârnat de suport printr-un fir răsucit de mătase albastră și galbenă. Deasupra textului, în centru, este redată, cu cerneluri colorate, icoana Schimbării la Față, încadrată într-un medalion flancat de doi îngeri și de modele florale, acestea continuându-se de la frontispiciu în jos, ca un chenar al întregului document. La finalul actului, pecetea arhimandritului, atârnată, rotunda, în ceară roșie, păstrată în capsulă metalică: în mijloc, un scut rotund, cu o cruce, iar scutul este flancat de o coroană de tip deschis, cu cinci fleuroane; scutul este ținut de doi lei tenanți, rampanți, iar în exergă, în română, cu caractere chirilice, scrie: Arhimandrit Hrisant Peneti și cavaler. Sub scut, până în exergă, în câmpul sigilar, se văd o cruce și distincțiile primite.

Immagine

Anexa 2

Legat61

Nhfon mhtropo<lithj> Ouggroblacie adeverează50

Supt-iscălitul arhimandritul Hrisant49, născut din familia Peneti49, în ostrovul numit Andros din statul Elinesc, apururea văzând starea și scăpătăciunea în care să află sfântul schit de maici ce să numéște Ciorăgârla i Samurcășești51 din județul Ilfovului51, unde să prăznuiaște hramul Sfintei Treimi51, am bine chibzuit ca din a mea dreaptă agoniseală, ce milostivul Dumnezeu a binevoit a-m dărui într-acest pravoslavnic Prințipat al Valahiei, unde am viețuit un curs de vreme îndelungat și drept un mic ajutoriu la cheltuielile anuale ale sfintei bisérici să-i fac danie, prin acest legat, o magazie51 din portul Brăilii51, linia despre Dunăre. Această magazie va fi în veci supt stăpânirea sfântului schit, cu următoarea condiție:

Art. 1-iu: lei două sute51 (din oricât venit, după vremi, va aduce această magazie) să vor popri pă fiecare an drept o rezervă pentru meremet al aceștii magazii, oricând trebuința va cére neapărat. Care bani ai rezervei vor fi asigurați de către cuvioasa stariță a acestui sfânt schit, prin știința și adeverirea, în fiecare an, a altor trei maici, adecă clisărița și două cântaréțe, ca în orice vréme să va întâmpla încetare din viață a stareții sau strămutare de la acest sfânt schit, să fie tot a lui rezervii cunoscut și în bună siguranție. Ca să să poată preda nebântuit în primirea celilalte cuvioase starițe, care din nou să va așeza la acest sfânt schit, urmându-se cu asemenea chip și fără altă abatere.

Art.2-lea: Doaă părți din venitul magazii vor fi ajutori sfântului schit la cheltuielile anuale, în veci. Iar a treia parte, oricât va fi după vremi (și al căria total să fie cunoscut la toate maicile din sfântul schit), să se cheltuiască la câte un parastas pă fiecare an, pentru veșnica pomenire a mea și a părinților miei, la zioa înmormântării, când Providența va hotărî, sau în vreo sâmbătă ce va cădea mai cu apropiere de acea zi. Însă, cu jumătate din această a treia parte, să se cumpere lumânările trebuincioase a să împărți la parastas preoților, cântaréțelor și celorlalte maici; coliva și c.l.t.54, după cinstea și podoaba legii noastre pravoslavnice, iar ceialaltă jumătate să se împarță pă din doaă: o parte preotului și cântaréțelor și o parte la celelalte maici i slugi aflate în sfântul schit.

Art. 3-lea: Când, după vremi (ferească Dumnezeu!), să va întâmpla ca să se desființéze acest sfânt schit de maici, supt orice altă numire, atunci și acest legat va rămânea cu totul desputernicit, iar acaretul va tréce în stăpânirea pensionului de féte ce am întocmit și am așezat cu deosebit legat în orașul Brăila, ca să fie adaos la îmbunătățirea și întemeierea lui, fără să aibă drept sau putére stăpânirea politicească sau cea bisericească ca să însușească venitul acestii magazii la vreun alt schit sau mănăstire.

Drept care sfârșit și cunoștință în veci de asemenea legătură statornică, s-au depus copie după acest legat și la cinstitul magistrat din orașul Brăila, în alăturarea deosebitului legat care este pentru întocmirea pensionului din același oraș.

Deci, spre tărie veșnică a acestui legat, după ce m-am iscălit însum cu mâna mea, puind și pecetea în ființa martorilor de mai jos care să văd iscăliți, am rugat deosebi și pă Sfânta Mitropolie a Ungrovlahiei51 de au dat legiuita întărire, ca să se păzească nestrămutat cele întocmite din bun și adevărat cugetul mieu.

Scrisu-s-au acest legat astăzi ianuarie 1, în anul de la zidirea lumii 735851, iar de la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, 185051.

Crisanq arc. Penέthj bebaiî55
† `O Mhtropol…thj LibÚhj Kall…stratoj m£rtuj56
‚Arcimandr…thj `Ag…aj monÁj Sarantar…ou m£rtuj57
† `O ‚Agaqonike…aj GrhgÒrioj m£rtuj58
† Palmiraj ‚Aqanasioj m£rtuj62
† Arc. Dionisie m£rtuj63.

ANIC, Colecția Peceți, Pecete 104.

Orig. rom., hârtie.

Deasupra textului, în mijloc, cu cerneluri colorate și lichid de aur, este redată icoana Sf. Treimi, într-un medalion, flancat de 2 îngeri, care țin câte o ghirlandă de flori, care formează chenarul documentului. La finalul actului, pecetea arhimandritului, rotundă, în ceară roșie, păstrată în capsulă metalică, legată de suport cu șnur răsucit de mătase albastră și galbenă.

• 1

  Biblioteca Academiei Române din București (BAR), Manuscrise-Carte Rară, Pecete 608.

• 2

  Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Colecția Peceți, Pecete 104.

• 3

  ANIC, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (MCIP), 89/1852.

• 4

  În testament se prevedea, ca, la moartea sa, să i se facă parastas la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Brăila, cu toate cele trebuincioase legii pravoslavnice, să se împartă lumânări de ceară albă, să se tragă clopotele bisericilor, să se trimită bani și altor biserici din oraș, spre a fi pomenit timp de patruzeci de zile. Gabriel Cocora, „Alte știri despre Arhimandritul Hrisant Hurezeanul”, în Mitropolia Olteniei, XV, 1963, nr. 9-10, p. 798.

• 5

  Despre sfințirea bisericii, vezi ANIC, MCIP, 48/1843.

• 6

  T. G. Bulat, „Un stareț vestit al mănăstirii Hurez: Hrisant Penetis (10 oct. 1832-30 martie 1852)”, în Mitropolia Olteniei, XIV (1962), nr. 7-9, p. 440.

• 7

  Vezi Victor Brătulescu, „Zugravul cântăreț Gheorghe-Gherontie, în Mitropolia Olteniei, XIV (1962), nr. 1-2, pp. 23-39; T. G. Bulat, „Inscripții din bisericile Olteniei”, în Arhivele Olteniei, I, 1922, nr. 2-3, p. 244.

• 8

  Oana-Mădălina Popescu, „S-au dovedit hoții care au omorât pă starița de la Surpate. Completări la istoria unei crime”, I și II, în Martyria, (2018), nr. 2, pp. 78-90.

• 9

  Adresa lui Hrisant către Departamentul treburilor bisericești a fost publicată de G. D. Iscru, „Din faptele arhimandritului Hrisant Hurezeanu”, în Biserica Ortodoxă Română, LXXXVII (1969), nr, 5-6, pp. 584-587.

• 10

  Pr. Gabriel Cocora, Alte știri despre Arhimandritul Hrisant Hurezeanul..., p. 798.

• 11

  Constantin Bălan, „Portretul din 1846 al lui Hrisant Penetis, egumenul mănăstirii Horezu”, în Revista Istorică, IX, (1998), nr. 3-4, p. 125; Radu Popica, „Activitatea pictorului Isidor Neugass la Brașov”, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Historia Artium, LX, (2015), nr. 1, pp. 39-48.

• 12a12b12c12d12e

  BAR, Manuscrise-Carte Rară, Pecete 608.

• 13

  Activitatea grecilor a înflorit în Transilvania, după privilegiul acordat lor în anul 1636 de principele Gh. Rakoczi I, urmat de cel al lui Leopold I, împăratul Austriei, de la începutul secolului al XVIII-lea. Paralel cu activitatea comercială, reglementată de companie, grecii au susținut, prin centrele de la Brașov și Sibiu mai ales, viața culturală și credința Ortodoxă în zonă, având intense legături cu centre monastice din Grecia, din Muntele Athos, de unde veneau regulat preoți, profesori și cărturari, aducând cu ei importante cărți și manuscrise. Despina-Irini Tsourka-Papastathi, Compania comercială greacă din Sibiu, Transilvania, 1636-1848. Organizare și drept, trad. Olga Cicanci, București, Ed. Omonia, 2016, p. 67.

• 14

  La început, compania din Sibiu nu avea o biserică proprie, fiind nevoiți să slujească în diferite locuri, chiar în case pe care le închiriau; în anul 1690 au primit permisiunea să-și înalțe o biserică, dar amplasată la periferia orașului. Construirea bisericii cu hramul Schimbării la Față (care avea și hramul Sf. Athanasie din Alexandria, ocrotitorul companiei) a început în 1797 și s-a finalizat în 1800, dar în 1902, a fost demolată, pe locul ei ridicându-se actuala catedrală mitropolitană din Sibiu. Athanasios E. Karathanasis, Elenismul în Transilvania, trad. din lb. franceză Anca Dobre, București, Ed. Omonia, 2003, p. 94.

• 15

  În acea vreme, episcopul Andrei Șaguna lupta pentru scoaterea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania de sub jurisdicția Mitropoliei de la Carlowitz și reînființarea Mitropoliei Transilvaniei, desființată în 1701. Pr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, București, EIBMBOR, 1997, p. 91.

• 16

  Nifon Rusăilă, la acea dată vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei, după demisia lui Neofit și ocârmuitor provizoriu al Episcopiei de Râmnic. Între 1850-1865 a fost mitropolit, iar între 1865-1875, mitropolit-primat. Pr. Niculae Șerbănescu, „Mitropoliții Ungrovlahiei”, în Biserica Ortodoxă Română, (1959), nr 7-10, p. 813.

• 17

  Athanasie Palmyras îl hirotonise arhiereu pe Nifon Rusăilă, în 1843. Pr. Niculae Șerbănescu, Mitropoliții Ungrovlahiei..., p. 814; Vezi și ANIC, MCIP, 52/1852.

• 18

  Mulțumim Prof. Univ. Dr. Ion Marian Croitoru pentru ajutorul acordat la transcrierea și traducerea semnăturilor grecești ale celor două testamente redate în anexe.

• 19

  Zănoaga – depresiune circulară, cu versante prăpăstioase în zona munților înalți; poiană înverzită, platou sau coastă de deal, bun pentru agricultură. Dicționarul Explicativ al limbii române (DEX), Ed. Univers Enciclopedic, București, 21998, p. 1181.

• 20

  Groapa – cf. alb. grope. DEX..., p. 436; curmătura-depresiune, adâncitură pe culmea unui deal, de la curma-cf. alb. kurmue. DEX..., p. 252.

• 21

  Unde eventual s-a defrișat o poiană pentru agricultură. Sunt nume proprii, dar formate de la substantive comune, cu etimologii diferite, care rețin particularități ale unor forme de relief.

• 22

  Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, București, Ed. Sophia, 2000, p. 109.

• 23

  BAR, Manuscrise–Carte Rară, Pecete 608.

• 24

  Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine..., p. 109.

• 25

  Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, trad. din lb. engleză Anca Popescu; ed. îngrijită de Ștefan-Ionescu Berechet, București, Ed. Sophia, 2005, p. 90: Teologia ortodoxă accentuează faptul că lumina aceea este necreată, veșnică, dumnezeiască, e energie (enérgeia) a Dumnezeirii, care nu este creată, după cum învață Biserica Răsăriteană.

• 26

  Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină..., p. 88: „În mod specific, numai Hristos, Moise și Ilie au aureole în icoanele care înfățișează Schimbarea la Față. În altele, și ucenicii au aureole. Acest lucru nu este însă potrivit, pentru că ei nu sunt încă sfinți, persoane pline de harul Duhului Sfânt, după cum se vede clar din faptul că ei nu au putut privi mai mult Lumina dumnezeiască, ci au fost orbiți și au căzut la pământ”. În picturile bizantine tradiționale de regulă nu erau și apostolii redați cu aureole, nici pe manuscrise. Vezi de exemplu miniatura Schimbării la Față, din secolul al XIV-lea, din manuscrisul lui Ioan VI Cantacuzino, păstrat la Biblioteca Națională din Paris. Dimitri Obolenski, Un Commonwealth medieval: Bizanțul, București, Ed. Corint, 2002, p. 352.

• 27

  Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină..., p. 208.

• 28

  BAR, Manuscrise-Carte Rară, Ms. rom. 2292, f. 1 v. Schimbarea la Față apare pe Pomelnicul bisericii Cacova, din județul Vâlcea, manuscris scris și ornat de Pahomie, la Mănăstirea Bistrița, în 1832. De asemenea, Schimbarea la Față este redată, policrom și cu lichid de aur și pe manuscrisul slavon cunoscut ca Tetraevanghelul Sucevița 24, datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, donat mănăstirii de Ieremia Movilă, păstrat la Mănăstirea Sucevița din Moldova și renumit pentru că are 346 de miniaturi. La Evanghelia de la Luca, întâlnim această temă iconografică, unde toate personajele sunt redate cu aureolă. Tetraevanghelul ilustrat cu 346 de miniaturi, ed. Stavrofora Mihaela Cozmei, Mănăstirea Sucevița, 2016, p. 197. Într-o schiță de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din caietul cu modele de pictură a lui Radu Zugravu (Ms. rom. 4602 de la BAR), în afară de Hristos, niciunul dintre personaje nu are aureolă. Radu Zugravu, Caiete de modele, coord. Gabriela Dumitrescu, București, Ed. Excelență prin Cultură, 2018, p. 112.

• 29

  BAR, Manuscrise-Carte Rară, CRV 1232, p. 501, Antologhion, tipărit în Moldova, în vremea lui Veniamin Costachi. Schimbarea la Față apare sub formă de gravură, semnată de Ghervasie.

• 30

  Oana-Mădălina Popescu, Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui. Chipuri sfinte în vechi hrisoave românești, București, Ed. Dinasty Books Proeditură și Tipografie, 2020, p. 266.

• 31

  Vezi Dimitri Obolenski, Un Commonwealth medieval: Bizanțul, București, Ed. Corint, 2002.

• 32

  Atlasul istoric al mănăstirilor și schiturilor ortodoxe din România, sec. XI-XXI, coord. Ierom. Marcu Petcu, București, Biblioteca Națională a României, 2010, pp. 103, 8, 117.

• 33

  Scăpătăciune – sărăcie. Augustin Scriban, Dicționarul limbii românești, București, Ed. Saeculum, 2013, p. 1167.

• 34

  Meremet – reparare. Augustin Scriban, Dicționarul limbii românești..., p. 798.

• 35

  Paraclisiera. Augustin Scriban, Dicționarul limbii românești..., p. 303.

• 36a36b

  ANIC, Colecția Peceți, Pecete 104.

• 37

  Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină..., p. 164.

• 38

  Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină..., p. 160.

• 39

  Pe care le vom evidenția în lucrarea în curs de editare.

• 40

  Oana-Mădălina Popescu, Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui. Chipuri sfinte în vechi hrisoave românești..., p. 290.

• 41

  BAR, Manuscrise-Carte Rară, Ms. rom. 2956: Carte de rugăciuni către Maica Domnului, Mănăstirea Râșca, 1805, f. 7, icoana Sf. Treimi. În ms. rom. 4602, caietele de modele ale Radu Zugravu de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Sfânta Treime apare schițată în ambele variante. Vezi Radu Zugravu, Caiete de modele..., pp. 17, 22, 48. Pe condica manuscrisă a Mănăstirii Radu-Vodă din București, din 1794, Sfânta Treime este redată astfel: Tatăl (în dreapta imaginii), ca un bătrân, cu părul alb, barbă albă și lungă îl binecuvântează pe Fiul, Hristos (în stânga), deasupra lor fiind Sfântul Duh, sub forma unui porumbel alb, cu aripile deschise. Aureolele sunt redate ca raze de lumină. ANIC, Ms. 256, f. 1.

• 42

  BAR, Manuscrise-Carte Rară, CRV 227 (Octoih, Râmnic, 1742), f. 3 v, 23 v.; CRV 256 (Liturghier, Râmnic, 1747), f. 50: Sfânta Treime apare cu Sfântul Duh redat ca porumbel. Iar pe CRV 345 (Antologhion, Râmnic, 1766), foaia de titlu; CRV 415 (Minei pe noiembrie, Râmnic, 1778), foaia de titlu și CRV 359 (Penticostar, București, 1768), foaia de titlu, apare sub forma Ospitalității lui Avraam, chiar sub forma completă, cu Avraam și Sarra redați în spatele mesei. Tot ca Ospitalitatea lui Avraam (dar cu particularitatea că Persoanele au fiecare în mână Sfânta Cruce), o regăsim pe un Minei pe decembrie, tipărit la Râmnicu-Vâlcea, în 1862, pe foaia de titlu.

• 43

  Cu diferite detalii fiecare.

• 44

  Atlasul istoric al mănăstirilor și schiturilor ortodoxe din România, sec. XI-XXI..., pp. 80, 103, 117.

• 45

  Cu distincția că nu sunt manuscrise, condici sau tipărituri.

• 46

  BAR, Manuscrise-carte Rară, Doc. Ist., CCCLXIII/33.

• 47

  Așa cum este cazul testamentelor negustorului grec Hagi Dimitrie Papazoglu, întărite prin hrisoave domnești.

• 48

  Așa îl caracteriza Chesarie, ecleziarhul de la Hurezi, pe Hrisant Penetis, în cuvântarea ținută cu ocazia sfințirii Mănăstirii Bucovățul Nou, la 2 mai 1843. T. G. Bulat, Un stareț vestit al mănăstirii Hurez: Hrisant Penetis (10 oct. 1832–30 martie 1852)..., p. 440.

• 49a49b49c

  Scris cu lichid de aur.

• 50a50b

  Semnătură autografă.

• 51a51b51c51d51e51f51g51h51i51j51k51l51m51n51o51p51q

  Scris cu chinovar.

• 52

  Cezaro-Crăiești.

• 53

  Scris cu chinovar și pe margine cu lichid de aur.

• 54a54b

  Celelalte.

• 55a55b

  Hrisant arhim. Penetis certifică. Semnătură autografă, în limba greacă.

• 56a56b

  Calistrat, mitropolitul Libiei, martor. Semnătură autografă, în limba greacă.

• 57a57b

  Arhimandritul sfintei mănăstiri Sărindar, martor. Semnătură autografă, în limba greacă.

• 58a58b

  Grigorie de Agatonikia, martor. Semnătură autografă, în limba greacă.

• 59

  Athanasie al Palmirei, martor. Semnătură autografă, în limba greacă.

• 60

  Arhimandritul Dionsie, martor. Numele este scris cu litere latine. Mulțumim Prof. Univ. Dr. Ion Marian Croitoru pentru ajutorul acordat în transcrierea și traducerea semnăturilor grecești de pe ambele testamente ale lui Hrisant Penetis.

• 61

  Scris cu lichid de aur și pe margine cu chinovar.

• 62

  Athanasie al Palmirei, martor, semnătură autografă, în limba greacă.

• 63

  Arhimandritul Dionsie, martor. Numele este scris cu litere latine.