Ne aflăm în fața unor evenimente cu o semnificație „apocaliptică” pentru noi toți. De aceea și măsurile care au fost anunțate1 trebuie să fie acceptate ca o „pedeapsă2 a nelegiuirii” pentru noi toți, cu alte cuvinte, ca un mijloc pedagogic filantropic pe care l-a îngăduit Dumnezeul nostru Cel Îndelung-răbdător și Multmilostiv, prin pronia Sa iubitoare, astfel încât să fim conduși noi toți, cler și popor, la pocăința mântuitoare care înseamnă întoarcerea minții noastre la Dumnezeu.
Să ne însușim această „certare” într-un mod smerit, cu mulțumire și să o răbdăm cu un duh de profundă pocăință, ca pe un medicament amar, dar curățitor pentru vindecarea noastră. În felul acesta, pocăința noastră va deveni scutul de preîntâmpinare al Sfântului Duh în interiorul nostru. Ea va fi umbrela nevăzută și apărătoare de rău pentru protejarea noastră sigură.
Tristețea prin care trecem ține sub control înclinația premeditării noastre. Altfel spus, constatăm că înclină voința noastră fie spre Dumnezeu, fie spre lume.
Să acceptăm, cu un duh de cumpătare, medicamentul amar și mântuitor al mântuirii noastre. „Acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii ([noastre] în pocăință)”3. Toate „mustrările” și „pedepsele” lui Dumnezeu sunt retractate prin pocăința sinceră, când aceasta, desigur, este urmată de doliul și postul după Dumnezeu.
Pocăința reprezintă cheia duhovnicească pentru refacerea legăturii de iubire a omului cu Dumnezeu. Acest lucru este confirmat de litera și duhul Vechiului și Noului Testament și de experiența duhovnicească depusă4, în mod diacronic, de către Sfinții Bisericii noastre de curând recunoscuți.
Profunda noastră pocăință trăită în legătură cu milostivirea arătată față de aproapele care pătimește va funcționa determinant pentru eliberarea noastră de pedeapsa cea amară. Nimeni să nu creadă că este exclus de la cele expuse mai sus.
Dacă am fi trăit conform cu modul de viețuire și de gândire al vameșului sau al fiului risipitor pocăit din Evanghelie, sau cu al tâlharului recunoscător de pe Cruce, nu am fi fost acum privați de Dumnezeiasca Euharistie.
Dacă vom avea în vedere că pentru prima dată în istoria Bisericii noastre este întreruptă săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, acest lucru înseamnă că nu mai suntem vrednici să luăm parte la ea, și fundamental, Hristos a îngăduit această încercare dureroasă, ca mustrare, deoarece cu nevrednicie ne împărtășim noi toți.
Doar prin rugăciunea noastră fierbinte, prin cercetarea noastră de sine în Sfântul Duh, prin autodiagnosticarea revelatoare de sus și prin autocunoașterea sinceră ce urmează, vom vedea „bârna” personală din ochiul nostru duhovnicesc, ca pe cauza primară și importantă a întristării noastre comune.
Numai prin pocăința trăită profund împreună cu Hristos și în urma dobândirii iertării păcatelor, vom putea simți harismatic comuniunea noastră curată cu Dumnezeu în adâncul inimii. Iar după ridicarea acestei „plăgi”, vom trăi [această comuniune] și tainic, cu deplinătate, în lăcașul lui Dumnezeu, în adunare și în îmbrățișare, și cu celelalte mădulare ale trupului tainic al lui Hristos.
Până atunci, noi vom respecta, în modul cel mai silitor, poruncile dumnezeiești, pentru a exprima, în felul acesta, efectiv5, pocăința și iubirea noastră față de Hristos, astfel încât să fie activată Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru.
Zdrobirea îndurerată a inimii noastre va activa prezența Sfântului Duh, Care S-a depărtat de la noi, și ne va face încăpători ai prezenței Sale lucrătoare. El ne va mângâia, ca Mângâietor, dându-ne „fructul” vivicator al prezenței Sale deja lucrătoare, adică „iubirea, bucuria, pacea…”, care se va trăi în interiorul nostru „întru toată priceperea”6. Această gustare constituie și criteriul incontestabil pentru autenticitatea pocăinței noastre. Căci, dacă nu sunt constatate cu trăire cele mai de sus în interiorul nostru, înseamnă că păcatul și, mai ales, cauza lui, adică pofta cea rea a premeditării noastre, rămân în interiorul nostru ibovnicește7 și voluptuos, nepocăite și nemărturisite.
Să răsune neliniștitor în urechile noastre cuvintele lui Dumnezeu din gura Profetului și a Împăratului David: „Dumnezeu din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce-L caută pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bine, nu este până la unul”8.
În fine, încheiem realist, cu optimism, amintindu-ne de izbăvirea Ninivei, după răspunsul plin de bunăvoință al tuturor locuitorilor ei (de la rege și demnitari până și la animale) față de predica de pocăință a Profetului Iona, așa cum este consemnat în paginile Sfintei Scripturi: „Și a văzut Dumnezeu faptele lor, că s-au întors din căile lor cele rele. Și S-a căit Dumnezeu de răutatea pe care a spus că le-o va face și nu a făcut-o”9.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, admirând pocăința ninivitenilor, exclamă: „L-am văzut pe Dumnezeu Care Se dezminte pentru iubirea de oameni... S-au căit ninivitenii, S-a căit și Dumnezeu. Pocăința în fața distrugerii a rupt porunca... O, că puternică întotdeauna este pocăința! Pe pământ se săvârșește și pe cele din ceruri le răstoarnă”10.
- 1
Autorul se referă la măsurile luate în Grecia în ceea ce privește slujbele Bisericii Ortodoxe. Dacă la începutul epidemiei de coronavirus măsurile au fost cu o anumită îngăduință, în sensul că se accepta oficierea Dumnezeieștii Liturghii în zilele de duminică și sărbători (de pildă, pe 25 martie, când este Bunavestire, dar și ziua națională a Greciei), după un program restrâns, adică doar timp de oră, în intervalul 7-8 dimineață, la câteva zile guvernul intervine, în condițiile de declarare a pandemiei de coronavirus, și impune interzicerea oricărei slujbe cu prezența credincioșilor, acceptându-se doar deschiderea bisericilor pentru rugăciuni personale [pentru mai multe detalii vezi Αποφάσεις Αριθμ. 2867/Υ1 în Εφημερίδα της Κυβερνήσεως της Ελληνικής Δημοκρατίας τεύχος δεύτερο/αρ. φύλλου 872 (16 Μαρτίου 2020)]. În seara zilei de 21 martie 2020, măsuri similare au fost luate și în România (pentru detalii vezi Ordonanța militară nr. 2/21.03.2020), urmând ca de luni, 23 martie 2020, slujbele să fie oficiate doar de către slujitori și cântăreți în interiorul bisericilor, așadar, fără prezența credincioșilor, iar la evenimentele prilejuite de botez, nuntă și înmormântare, prezența să fie redusă doar la 8 persoane (n. trad.).
- 2
Altfel spus, ca un „canon de pocăință (ἐπιτίμιον)” pentru nelegiuirea credincioșilor (n. trad.).
- 3
Vezi II Corinteni VI, 2 (n. trad.).
- 4
Sau lăsată ca mărturie (n. trad.).
- 5
Altfel spus, cu fapta (n. trad.).
- 6
Filipeni I, 9 (n. trad.).
- 7
Cu alte cuvinte, ca o ibovnică sau amantă (n. trad.).
- 8
Psalmul LII, 3-4.
- 9
Iona III, 10 (traducere după originalul textului din limba greacă).
- 10
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a II-a la pocăința ninivitenilor, în PG 64, 424-433, și ΕΠΕ 8Α, 510-520.