Frați și părinți, multe căi ne-a arătat Dumnezeu în care să lucrăm la mântuirea noastră. Una și cea mai de seamă cale este mulțumirea; căci zice Apostolul: „Mai întâi, mulțumesc Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră se vestește în toată lumea” (Romani I, 8). Și pretutindeni [Apostolul] se arată mulțumitor. Spune și [Sfântul Ioan] în Scara că mulțumirea trebuie să aibă întâietate în fața rugăciunii. Să-I mulțumim, dar, lui Dumnezeu, mai întâi că ne-a adus dintru neființă întru ființă și „ne-a plămădit ca să facem lucrurile bune, pe care le-a gătit mai dinainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni II, 10); să-I mulțumim Lui, că ne-a adus pe noi la înfiere prin Sfântul Botez. Căci zice: „Toți câți L-au primit, le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voie a trupului, nici din voie a bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut” (Ioan I, 12-13). Să-I mulțumim Lui, că ne-a adus la desăvârșirea călugărească, căci zice: „De vrei să fii desăvârșit, vinde-ți averea și dă-o săracilor – și ia-ți crucea ta – și vino, urmează Mie!” (Matei XIX, 21); să-I mulțumim Lui, că, după mărturisirea de dinainte, ne-a adus la mărturisirea de acum. Și nu suntem înșelați, nici rătăciți; și știm că Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Trup făcându-Se, după cum strigă Ioan, Se hotărnicește1 în trup și are o icoană, ba chiar este închinat în icoană. Căci câți oameni, în afara Evangheliei, se găsesc în rătăcirea necredinței? Iar alții, înăuntrul Evangheliei, sunt rătăciți în cele ale credinței, cu corăbiile sfărâmate, precum iconomahii2, care nu vor să mărturisească faptul că Hristos este înfățișat [în icoană], nici că are icoană, nici că poate fi închinat în icoană și care, spre păgubirea lor, se îndepărtează de iconomia Lui mântuitoare. Înțelegând acestea, fraților, să ne ascuțim simțirea și să-I mulțumim Domnului, iar prin mulțumire să ne străpungem la inimă, prin străpungerea inimii să plângem, prin plâns să ne luminăm, prin luminare să ne dobândim mântuirea, după cum ne-a făgăduit Cuvântul. Să nu socotim, pur și simplu, că avem credința; ea este una, ce-i drept, dar, cu toate acestea, sporește și se micșorează, prin înțelegere sau prin lipsa înțelegerii. Căci zice: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei XIV, 31) și, în altă parte: „Mare îți este credința, fie ție după cum ai crezut!” (Matei XV, 28), și iarăși: „Nici în Israel nu am găsit atâta credință!” (Matei VIII, 10). Iată deci cum sporește și se micșorează. Să nu spună cineva: Eu sunt un om nepriceput; cum aș putea înțelege eu credința? Bunul Dumnezeu Își întinde spre toți razele bunătății Sale. Ce zice Apostolul? „Vedeți, fraților, chemarea voastră, că nu mulți sunt înțelepți după trup, nu mulți sunt puternici, nu mulți sunt de neam bun; ci pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cei înțelepți să-i rușineze, și pe cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca să le rușineze pe cele tari, și pe cele de neam jos ale lumii și pe cele disprețuite le-a ales Dumnezeu, și pe cele ce nu sunt, ca pe cele ce sunt să le zădărnicească” (I Corinteni I, 26-28).
Nu vedeți această spusă [împlinită] în voi înșivă? Nu vă aduceți aminte de fericitul fratele nostru Tadeu, ca să nu-i pomenesc și pe ceilalți? Nu era el scit? Nu-l știam cu toții rob între oameni? Și oare, după ce a fost eliberat, nu s-a călugărit? Nu ne-a luat-o înainte cu mărturisirea, și în cea de dinainte, și în cea de acum? Și, fiindcă și-a înțeles deplin credința și a fost încununat cu măreție, înaintând pe calea ei cum se cuvine, s-a învrednicit să dobândească și cununa muceniciei, mutându-se de la cele de aici după trei zile de luptă. Așadar, să ne petrecem și noi viața, fraților, în așa fel încât să nu luăm lipsa de învățătură drept pretext, ci stăruind în cercetare și în învățătură și sporind în credința noastră. Ar putea fi aceasta, dacă viața cea bună3 ar însoți îndeaproape credința; căci „credința lucrată prin iubire” (Galateni V, 6) desăvârșește mântuirea noastră. Căci în amândouă stă izbăvirea sufletului: nici credința nu poate mântui doar prin sine, nici viața [curată] doar prin sine, ci una ținând-o și mergând împreună cu cealaltă, ca și noi, astfel ținându-ne [laolaltă], să ajungem „la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei plinătății lui Hristos” (Efeseni IV, 13) și să ne învrednicim să dobândim, împreună cu Sfinții, bunătățile făgăduite întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Traducere din limba elină de Octavian Gordon