1. Adesea m-am întrebat din ce pricină (3) părinții noștri au așezat ca în această zi, noi să părăsim casele de rugăciune din orașe și să ne adunăm aici. (5) Mi se pare că nu în chip simplu și fără rost au făcut acest lucru1. De aceea am căutat și motivul, iar cu harul lui Dumnezeu am găsit că este după rânduială, credibil, și potrivit cu sărbătoarea de față. Care este, așadar, motivul? (10) [Pricina stă în faptul că] prăznuim aducerea aminte de Cruce, [fiindcă] Cel ce S-a răstignit a fost răstignit în afara cetății, [și] de aceea [părinții] ne-au condus afară din cetate. Că oile, zice, urmează păstorului. Unde [este] împăratul, acolo [sunt] și soldații, și unde este leșul, acolo sunt și vulturii2. Ci, de aceea zic, afară (15) din cetate. Dar, mai mult decât atât, să arătăm mai întâi că, privind acest lucru, și din Sfintele Scripturi [avem mărturie]. Ca să nu credeți că este o presupunere a noastră, vi-l aduc ca martor pe Pavel. Prin urmare, ce zice acela despre jertfe? [Zice] că trupurile animalelor al căror sânge (20) se aduce pentru păcate de către arhiereu în templu, sunt arse afară din tabără3. De aceea, și Iisus, ca să sfințească cu propriul său sânge poporul, a pătimit în afara porții. Deci, să ieșim către el afară din tabără, purtând ocara lui. (25) A zis [și] a poruncit Pavel: să ascultăm [și] să ieșim [afară din tabără]. Prin urmare, să ne adunăm împreună în afara [cetății]. Dar, de ce [să ne adunăm] în acest martirion4, și nu în altul? Fiindcă, cu harul lui Dumnezeu, din fiecare parte orașul ne este protejat (30) prin moaștele sfinților. Așadar, de ce părinții au poruncit să ne adunăm aici cu acest prilej, și nu într-un alt martirion? Deoarece aici odihnește o mulțime de mucenici. Prin urmare, pentru că astăzi Iisus S-a coborât la cei morți, din acest motiv ne adunăm aici. [Mai mult], din această pricină, și însuși locul acesta se numește cimitir [koimeterion]5, ca să înveți că cei morți și cei ce sunt așezați aici nu au murit, ci se odihnesc și dorm. Că înainte de venirea lui Hristos, moartea se numea moarte. În ziua în care veți mânca din pom, zice, (40) cu moarte veți muri6, și iarăși, sufletul cel ce păcătuiește, acesta va muri7. (394) Iar David [zice că]: Moartea (3) păcătoșilor este cumplită8. Și iarăși, cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor săi9. (5) Și Iov [zice că], Moartea este odihna omului10. Nu numai moarte o numea, ci și iad. Dar ascultă ceea ce zice David: Însă Dumnezeu va elibera sufletul meu din mâna iadului, când mă va apuca11. Și Iacov [zice]: Îmi veți duce bătrânețile mele cu durere în iad12 (10). Sfârșitul nostru avea aceste denumiri înainte de [venirea] Acestuia, dar, fiindcă a venit Hristos și a murit pentru viața lumii, de acum moartea nu mai este numită moarte, ci somn și adormire. Și, că o numește adormire, este clar din cele pe care le zice Hristos·(15): Lazăr, prietenul nostru, a adormit13. Dar nu a zis, a murit, cu toate că, într-adevăr era mort. Iar ca să înțelegi că denumirea de adormire era una străină, vezi cum ucenicii atunci când au auzit acest lucru, au devenit confuzi și au zis: Doamne, dacă a adormit, se va mântui14. Deci, [ucenicii] nu știau (20) ce însemna cuvântul deja spus. Și iarăși Pavel, zicând către unii, [spune]: Oare cei care au adormit, au pierit?15 Și iarăși, în altă parte, vorbind despre cei morți [zice]: Noi care suntem vii, nu o vom lua înaintea celor adormiți16. Și din nou, în altă parte: Ridică-te cel ce dormi17, iar ca să (25) dovedească că despre mort zice acest lucru, a adăugat: Și te scoală din morți. Vezi că pretutindeni moartea este numită somn!
De aceea, și [locul celor adormiți] este numit cimitir, fiindcă numele [acesta] ne este folositor, și plin de multă înțelepciune. Deci, atunci când conduci (30) un mort aici, nu-ți bate pieptul, căci nu spre moarte, ci spre somn îl conduci. Îți este suficient acest nume pentru mângâierea necazului. Ia aminte unde [îl] conduci, anume la cimitir, și în ce timp îl conduci, anume după moartea lui Hristos, când tăria morții a fost distrusă. (35) Prin urmare, și de la loc, și de la timp, puteți să vă bucurați de multă mângâiere. Mai ales, în ceea ce privește femeile, acest cuvânt ni se potrivește, fiindcă această fire [femeiască], într-un fel, este mai compătimitoare și mai predispusă spre descurajare. Dar tu ai un leac (40) suficient de puternic pentru această descurajare, [și anume] numele [acestui] loc. De aceea ne adunăm aici.
2. Că astăzi Stăpânul nostru străbate toate cele din iad. Astăzi a sfărâmat porțile de aramă18; (395) astăzi a frânt zăvoarele de fier18. Vezi exactitatea cuvintelor! Nu a zis [că] a deschis porțile de aramă, ci, că a sfărâmat porțile de aramă, ca închisoarea [iadului] să devină de prisos. Nu a înlăturat zăvoarele, ci le-a sfărâmat, ca (5) închisoarea să devină neputincioasă. Și într-adevăr, unde nu este nici ușă, nici zăvor, chiar dacă intră cineva, nu este închis. Așadar, când Hristos sfărâmă [ceva], cine altcineva va putea să-l îndrepte? Căci, ceea ce Dumnezeu va strica, cine va putea de acum să-l restabilească?19 Atunci când împărații sunt pe punctul de a elibera prizonierii (10), deși trimit epistole [de eliberare], nu fac așa, ci lasă și ușile, și închisorile, vrând să arate că iarăși e nevoie ca, fie cei eliberați, fie oricine altcineva, în locul acelora, să intre iarăși acolo. Dar cu Hristos nu este așa, ci, vrând să arate că moartea are sfârșit, (15) i-a sfărâmat porțile cele de aramă. Le-a numit de aramă, nu pentru că porțile erau din armă, ci pentru a arăta asprimea și nemilostivirea morții. Și ca să înțelegi că, atât bronzul, cât și fierul, arată cruzimea și neînduplecarea (20), ascultă ce zice către cel nerușinat: Vână de fier este grumazul tău, și fruntea ta de aramă20. Dar nu a zis acest lucru astfel fiindcă avea vână de fier, nici pentru că avea fruntea de aramă, ci pentru că avea privirea nemilostivă, nerușinată și (25) necuviincioasă. Vrei să afli cum [iadul] era nemilostiv, neînduplecat și neclintit? De-atâta timp nimeni nu l-a convins să elibereze pe cineva dintre prizonieri, până ce a sosit Stăpânul îngerilor [și] l-a forțat, coborând [la iad]. Căci, mai întâi i-a legat puterea, și apoi a jefuit (30) lucrurile lui. De aceea a și adăugat: [că a prădat] comori întunecate, nevăzute21. Chiar dacă este un singur lucru spus, sensul este îndoit, căci întunecate sunt locurile, dar adesea pot fi văzute, aducând o făclie și lumină. Acel loc al iadului era foarte întunecat, (35) lipsit de veselie și niciodată nu a primit puterea luminii. De aceea [comorile lui] le-a numit întunecate [și] nevăzute. Și cu adevărat erau întunecate, până când a coborât Soarele dreptății și a strălucit peste ele, și a făcut iadul cer, căci, acolo unde [este] Hristos, acolo [este] și (40) cerul. Și pe bună dreptate numește iadul – comori întunecate, fiindcă multă bogăție zăcea acolo, și pentru că întreaga natură omenească este bogăție a lui Dumnezeu, [dar] a fost furată de către diavol care l-a înșelat pe primul om, și morții cu totul l-a supus. (45) Pavel arată, zicând că toată natura oamenilor era bogăție ce vine la Dumnezeu, care îmbogățește pe toți cei ce-L cheamă pe El22. Așadar, așa cum un împărat, atunci când găsește un tâlhar care fuge prin cetăți, și răpește de peste tot, și coboară în peșteri, și acolo își pune bogăția, după ce-l leagă pe tâlhar, îl dă pedepsei, iar bogăția lui o mută în vistieriile împărătești, tot așa a făcut și Hristos, legând prin moartea Sa pe tâlhar și pe temnicer, adică pe diavolul împreună cu moartea, iar toată bogăția, adică neamul oamenilor, a mutat-o în vistieriile împărătești. Acest lucru și Pavel îl arată zicând: Ne-a izbăvit (396) de sub puterea întunericului, și ne-a mutat în împărăția iubirii Lui23. Și, pe bună dreptate, ce lucru minunat că Însuși Împăratul a venit! Și încă niciun împărat n-ar încuviința să facă vreodată acest lucru, ci [mai degrabă] eliberează pe cei legați prin intermediul slujitorilor. (5) Dar aici, [lucrurile nu stau] așa, ci Însuși Împăratul a venit între captivi, și nu s-a rușinat de închisoare, și nici de cei închiși, căci nu avea să se rușineze de cel pe care l-a creat. Și a spart ușile, a sfărâmat încuietorile, a venit în iad, a lăsat pustie (10) toată închisoarea lui, și după ce l-a luat pe temnicer legat, așa s-a întors la noi. Tiranul era luat prizonier, cel puternic [era] legat. Însăși moartea, după ce a lăsat jos armele, a alergat lipsită [de arme] la picioarele Stăpânului. (15)
Ai văzut biruință minunată? Ai văzut roadele Crucii? Și, să îți spun și altceva mai măreț? Înțelege chipul biruinței, și atunci te vei minuna și mai mult. Că prin cele ce a biruit diavolul, prin acestea l-a învins Hristos. Și însăși armele aceluia luând, (20) cu acestea l-a înfrânt, iar cum [l-a biruit], ascultă. O fecioară, un lemn și o moarte erau mărturiile înfrângerii noastre. Fecioara era Eva, că încă nu cunoscuse bărbat. Lemnul era pomul [cunoștinței binelui și răului], iar moartea era pedeapsa lui Adam. Dar iată [că], iarăși o fecioară (25), și un lemn, și o moarte, aceste mărturii ale înfrângerii au devenit mărturii ale biruinței, fiindcă în locul Evei [a fost] Maria, în locul pomului cunoștinței binelui și răului, lemnul Crucii, în locul morții lui Adam, moartea lui Hristos. Ai văzut că prin cele ce [diavolul] a învins (30) prin acestea a fost biruit? Diavolul l-a înfrânt pe Adam prin pom, [iar] Hristos l-a înfrânt pe diavol prin Cruce. Un lemn a trimis [pe oameni] în iad, iar altul i-a ridicat pe cei ce căzuseră acolo. [Și] iarăși un lemn l-a ascuns fără de apărare pe rob, (35) iar alt [lemn] l-a arătat tuturor la înălțime pe Cel ce gol a biruit. În timp ce moartea [lui Adam] i-a osândit pe cei de după ea, moartea [lui Hristos] i-a înviat și pe cei ce au fost înaintea Lui. Cine va putea grăi puterile Domnului?24 Din muritori am devenit nemuritori. Acestea (40) sunt biruințele Crucii. Ai cunoscut biruința? Ai înțeles chipul biruinței?
Învață în cel fel și izbânda a fost fără suferința [noastră]. Noi nu am sângerat [folosind] armele, nu am stat împotriva răului, nu am primit răni, nici nu am cunoscut războiul, dar am primit biruința. (45) Lupta [este] a Stăpânului, iar cununa a noastră. Așadar, și pentru că biruința [este] a noastră, să strigăm precum soldații, să zicem astăzi cu toții cântând Stăpânului cântare de biruință: Moartea a fost înghițită întru biruință.25 Unde îți este moarte, biruința? Unde îți este moarte (50) boldul?26.
Acestea a izbutit Crucea. Crucea este trofeul împotriva demonilor, sabia împotriva păcatului, sabia cu care Hristos l-a rănit pe șarpe. Crucea este voia Tatălui, slava Unuia-Născut, (55) bucuria Duhului [Sfânt], podoaba îngerilor, (397) siguranța Bisericii tale, lauda lui Pavel, zidul [de sprijin] al sfinților, lumina întregii lumi. Că, precum cineva, când aprinde o lampă și o înalță dreaptă în sus în casa ce stă în întuneric, alungă afară întunericul, tot așa și lumea cea ținută în întuneric, aprinzând Hristos Crucea ca (5) o lampă și ridicând-o în sus, a risipit întunericul întregului pământ. Și, precum o torță are lumina sus în vârf, tot așa și Crucea avea strălucind sus pe vârful [Golgotei], pe Soarele dreptății. Lumea s-a înspăimântat văzându-L (10) pe acesta țintuit [pe Cruce], pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat. Chiar dacă pietrele s-au despicat, nesimțirea iudeilor nu s-a sfărâmat. Catapeteasma [templului] s-a rupt, dar complotul lor cel rău nu s-a anulat. (15)
De ce s-a rupt catapeteasma? Pentru că templul nu a putut să-L vadă pe Stăpânul răstignit. Prin cele ce s-au întâmplat cu privire la catapeteasma lui, aproape că zice, îndemnând: cel ce vrea, așadar, [poate] să calce în Sfânta Sfintelor!27 Că, ce folos am de la aceasta, din moment ce (20) o astfel de jertfă a fost adusă în afara ei! Ce folos am din legământ? Ce folos am din lege? În van și fără rost i-am învățat pe aceștia28 atâta vreme. Acest lucru și profetul îl striga, zicând: Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat cele deșarte?29 Ei au auzit: Ca (25) o oaie spre junghiere s-a adus, și ca un miel înaintea celui ce-l tunde, așa nu și-a deschis gura sa30. Și concentrându-se atâta timp asupra profeției, nu au dat crezare lucrului [împlinit] ce sosise [lângă ei]. Vezi cum s-au îngrijit de lucruri deșarte? De aceea templul și-a rupt [catapeteasma] arătând de mai-nainte în chip clar pustiirea (30) ce va avea să vină după acestea.
Așadar, fiindcă și noi, în seara aceasta suntem pe punctul de a-L vedea pe Cel ce S-a răstignit pe Cruce ca un miel înjunghiat și omorât, vă îndemn să ne apropiem (35) cu frică, cu multă sfială și evlavie. Nu știți cum îngerii stăteau în mormântul care nu avea Trupul [Stăpânului], în mormântul gol? Dar totuși, fiindcă [mormântul] a primit în întregime Trupul Domnului, ei arată și locului31 [acestuia] multă cinste. Îngerii, cu toate că întreceau firea noastră, stăteau cu atâta sfială și evlavie în mormânt, iar noi, nu într-un mormânt gol urmând să ne înfățisăm, ci la însăși masa ce ține Mielul, să ne apropiem cu zarvă și tulburare? Prin urmare, ce iertare vom avea? (45) Nu în chip simplu zic acestea, ci, pentru că văd pe mulți cum în seara aceasta se tulbură, strigă, se îmbulzesc unii pe alții, se agită, se jignesc, și mai mult, își pricinuiesc mai degrabă osândă decât mântuire; din această cauză fac acest îndemn despre acestea. Ce faci omule? (50) Când preotul stă în fața (398) [Sfintei] Mese, mâinile ridicându-și spre cer, chemând Duhul Sfânt ca să vină și să sfințească cele ce sunt puse înainte, este multă liniște, multă tăcere. Când Duhul dăruiește harul, când coboară, când se atinge de cele puse înainte, când vezi oaia înjunghiată și gata [pentru jertfă], atunci, tu aduci tulburare, dezordine, nerăbdare, ocară? Și cum poți să te bucuri de această jertfă, din moment ce te apropii cu atâta dezordine de această Masă? Nu ne este de-ajuns că ne apropiem (10) cu păcate, ba mai mult nu ne abținem să continuăm cu păcatele nici în însuși timpul anterior venirii [către Sfintele Taine]! Că, ori de câte ori ne vom certa, tulbura, ne vom înțepa unii pe alții, cum vom fi fără păcate? De ce te grăbești, spune-mi? De ce te grăbești să vezi oaia (15) înjunghiată? Că, dacă ai fi toată noaptea lângă această Jertfă să o vezi, spune-mi adevărul, ai avea sațiu [din acest motiv]? Tu ai îndurat toată ziua, ți-ai petrecut cea mai mare parte a nopții, și abandonezi în scurt timp atâta trudă și, în momentul decisiv, pierzi [totul]? (20) Ia aminte ce este ceea ce stă înainte, și de unde și-a primit înțelesul! El a fost chinuit pentru tine, și tu Îl uiți, cu toate că Îl vezi omorât? Unde este stârvul, zice, acolo sunt și vulturii2. Dar noi, nu ca vulturii, ci precum niște câini ne apropiem. Atât de mare este nerușinarea noastră. (25) Gândește-te, ce este ceea ce s-a vărsat odinioară? Este Sângele [Domnului] care a șters zapisul păcatelor [noastre], Sânge care a curățit sufletul tău, care a spălat întinăciunea [păcatului], care a triumfat peste începătoriile și puterile [întunericului]. Dezbrăcând începătoriile și domniile, i-au vădit de față, arătându-i biruiți pe dânșii prin Cruce32. Trofeul biruinței, zice, are multe simboluri. Prăzile stau atârnate sus pe Cruce. Căci precum un împărat după ce învinge într-un război foarte greu (35) pune în vârful trofeului platoșa, și scutul, și armele tiranului, și ale soldaților celor ce au fost învinși, tot așa și Hristos, după ce a învins în războiul contra diavolului, a atârnat (40) sus pe Cruce ca pe un trofeu toate armele lui – moartea [și] blestemul –, ca toți să vadă trofeul: puterile cele de sus, cele din ceruri, oamenii de aici de jos, cei ce sunt pe pământ, și înșiși demonii cei răi care au fost înfrânți.
Așadar, fiindcă ne-am bucurat de un asemenea dar, să ne arătăm vrednici după putere bunătăților ce ne stau la dispoziție, ca să dobândim și Împărăția Cerurilor, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care și cu Care [I se cuvine] slavă Tatălui împreună cu Sfântul Duh, cinste [și] putere în vecii vecilor. Amin.
- 1
Traducerea s-a făcut după originalul grecesc: J. P. Migne, ed., Ἐις τὸ ὄνομα τοῦ κοιμητηρίου, καὶ εἰς τὸν σταυρὸν τοῦ Κυρίου καὶ Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ: De coemeterio et de cruce., Patrologiae cursus completus (series Graeca) (MPG) 49 (Paris: Thesaurus Linguae Gracae (TLG), 1857-1866), 393–98, accessed March 22, 2022, http://stephanus.tlg.uci.edu/Iris/Cite?2062:031:27 De asemenea, am consultat și recenta traducere a acestei omilii în limba engleză: David M. Friel, „Chrysostom's Homily on the Word Koimeterion and on the Cross: a Translation and Commentary,” Vigiliae Christianae 76, no. 1 (2021), https://doi.org/10.1163/15700720-12341486 https://brill.com/view/journals/vc/76/1/article-p1_1.xml În limba română această omilie a mai fost tradusă de pr. C. Patrichie în: Cuvântări panegirice. Nouă omilii despre misterii la sărbătorile Domnului nostru Iisus Hristos. Teză de licență, București, 1913, 149-158; de Pr. D. Fecioru, în: Cuvântări la praznice împărătești, București, 1942, 110-120, iar ultima ediție revizuită a pr. Fecioru se găsește în: Sfântul Ioan Gură de Aur, „Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți”, trad. pr. prof. Dumitru Fecioru; introd. de Ierom. Policarp Pîrvuloiu, PSB (Serie nouă) 14 (București: Ed. Basilica, 2015), pp. 105–12. (n.trad.)
- 2a2b
Matei XXIV, 28.
- 3
Evrei XIII, 11.
- 4
Am considerat de cuviință să lăsăm în traducerea noastră transliterarea gr. μαρτὕριον-ου, τό din cauza limitărilor de traducere în limba română a ceea ce desemnează acest termen grecesc, și anume, atât muncile pe care le-a suferit un martir, cât și locul/altarul pătimirilor sale (cf. G. Ioanidu, Dicționaru elino-românescu (București: Tipografia Statului, 1864), 1379). Generic poate fi înțeles prin biserică, capelă. Cf. Franco Montanari, The Brill Dictionary of Ancient Greek: μαρτὓριον -ου, τό (Brill, 2015), accessed April 19, 2022 (n.trad.)
- 5
Gr. κοιμητήριον -ου, τό poate fi înțeles prin dormitor, cimitir sau mormânt al unei familii (cf. Franco Montanari, The Brill Dictionary of Ancient Greek: κοιμητήριον -ου, τό (Brill, 2015), accessed April 19, 2022). „Poate că cel mai important cuvânt din această omilie este koimeterion, echivalentul latin al lui fiind coemeterium (cu o ortografie diferită). Hrisostom atrage în mod intenționat atenția asupra etimologiei acestui cuvânt și aluzia sa intrinsecă face trimitere la somn. Se aplică aceeași etimologie și cuvântului englezesc „cemetery”, dar este înțeles în mod popular ca un „loc pentru morți”, și nu ca „loc de dormit”. O altă posibilitate în engleză este „dormitory”, deși Hrisostom nu intenționează cu siguranță niciuna dintre asociațiile pe care experiența modernității le-a atașat cuvântului respectiv. (N.b., Migne traduce koimeterion prin coemeterium în toate cele trei apariții ale sale în cadrul omiliei, dar adaugă și dormitorii doar într-un caz, ca și cum ar califica sensul termenului.) „Locul de dormit” este un mod adecvat [de înțelegere n.n.], dar mai degrabă într-o redare generică. (Friel, „Chrysostom's Homily on the Word Koimeterion and on the Cross: a Translation and Commentary,” 7). (n.trad.)
- 6
Facerea II, 17.
- 7
Iezechiel XVIII, 20.
- 8
Psalmi XXXIII, 22.
- 9
Psalmi CXV, 6.
- 10
Iov III, 23.
- 11
Psalmi XLVIII, 16.
- 12
Facerea XLII, 38.
- 13
Ioan XI, 11.
- 14
Ioan XI, 12.
- 15
I Corinteni XV, 18.
- 16
I Tesaloniceni IV, 15.
- 17
Efeseni V, 14.
- 18a18b
Psalmi CVI, 16; Isaia XLV, 2.
- 19
Ecclesiast VII, 13.
- 20
Isaia XLVIII, 4.
- 21
Isaia XLV, 3.
- 22
Romani X, 12.
- 23
Coloseni I, 13.
- 24
Psalmi CV, 2.
- 25
Isaia XXV, 8; I Corinteni XV, 54.
- 26
Osea XII, 14; I Corinteni XV, 55.
- 27
Gr. ἅγια ἁγίων, τά, lit., altarul interior al Templului, adică Sfânta Sfintelor. (cf. G.W.H. Lampe, Logos Bible Software: A patristic greek lexicon (Oxford: Clarendon Press, 1961), 19, accesat la 15 aprilie 2022). Teologia „Sfintei Sfintelor” era rezervată marelui preot. Tot ceea ce avea legătură cu altarul făcea trimitere la fiii lui Aaron (vezi Numeri XVIII, 7; III, 10). Sfântul Ignatie al Antiohiei, în secolul al II-lea, decriptează cine este cu adevărat Marele Preot: „Numai lui Iisus, ca marelui nostru preot, i-au fost încredințate lucrurile tainice ale lui Dumnezeu” Cf. Margaret Barker, Logos Bible Software: Temple Theology: An Introduction, Society for Promoting Christian Knowledge, Londra, 2004, pp. 19–21 (n. trad.)
- 28
Adică pe iudei.
- 29
Psalmi II, 1.
- 30
Isaia LIII, 7.
- 31
Adică mormântului.
- 32
Coloseni II, 15.