Botezul implica, arată Evstratie, citând exemple din Vechiul și Noul Testament, și dezbrăcarea de omul cel vechi, cu păcatele lui, și îmbrăcarea în omul cel nou, în Hristos, celui nou-botezat nefiindu-i îngăduit să se mai întoarcă la viața păcătoasă anterioară: „Că, de vreme ce întru mădulările voastre era încuibate puterile cele potrivnice, nu să mai cade nouă a mai purta pre acea haină veche. Nu zic pre aceasta cu adevărat simțită, ci pre omul cel vechi, carele iaste stricat întru poftele înșelăciunii, cu carele să nu mai fie sufletul a să mai îmbrăca iarăși celui ce odată s-au dezbrăcat de dânsul, ci a zice, ca mireasa cea din Cântarea Cântărilor: Dezbrăcatu-m-am de haina mea, cum mă voiu mai îmbrăca cu ea?”1
Evstratie menționează de asemenea și importanța Mirungerii, Taină săvârșită imediat după Sfântul Botez.
Botezul se făcea prin afundarea de trei ori în cristelnița cu apă sfințită a celor care credeau în Dumnezeu-Sfânta Treime, autorul amintind creștinilor momentul: „Și întrebați era fieștecarele de crede în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și ați mărturisit mântuitoarea mărturisire și v-ați afundat de trei ori în apă și iarăși ați ieșit. Și aicea însemnând pre semnul acesta, pre cea de trei zile îngropare a lui Hristos”2.
Evstratie sublinia cu această ocazie și marea iubire de oameni a lui Hristos, Care a murit cu adevărat, prin pătimiri, deci având parte de o moarte reală și dureroasă, iar nou-botezatul se îngropa cu Hristos, în mod nedureros, primind mântuirea în dar: „O, ce mare iubire de oameni, covârșitoare. Hristos au primit întru neîntinatele Sale mâini și picioare cuiele și durerea au suferit, ca mie, nedureroasă și neostenicioasă mântuire să-mi dăruiască, prin împărtășirea durerilor Lui. Deci, nimenea să socotească Botezul că iaste numai dar al iertării păcatelor, ca botezul lui Ioan, numai dătătoriu de singură iertarea păcatelor, ci și al punerii de fii, ci, știind cu deadinsul noi că, precum iaste curățitoru de păcate și al daruilor Duhului iaste pricinuitoriu, așa și al Patimilor lui Hristos închipuire și prescriere, că pentru aceasta și Pavel acum, cu puțin mai-nainte strigând, zicea: Au nu știți că, câți ne-am botezat întru Hristos, întru moartea Lui Ne-am botezat?”3.
În continuare, Evstratie citează canonul al 7-lea al celui de-al doilea Sinod Ecumenic, de la Constantinopol, din 381, care se referă la modalitatea diferită de primire în Biserică a ereticilor4, arieni, macedoneni, sabatieni, patrusprezeceni, apolinariști, însă, pentru eunomieni, care se botezau într-o singură afundare, Biserica stabilise rebotezarea lor. Evstratie, comentând acest canon, arată că: „Însemnează că soborniceasca Biserică, la săborul cel de a toată lumea, primește botezul arienilor, al machedonenilor și al altor eretici, însă pre al eunomianilor l-au lepădat, pentru o afundare. Pentru că, în botez, Biserica caută la aceia dacă drept botează ereticii, iară nu la eresuri și la hulele lor5”. De aici, Evstratie concluzionează că apusenii pot fi considerați nebotezați, nu numai după numele Tainei (căci etimologia trimite la afundare), ci și după înțelegerea și semnificația ei.
Importanța cufundării în apă în Botez (deci nu a simplei stropiri) se bazează – continuă Evstratie – și pe Evanghelia de la Matei, capitolul al III-lea și de la Marcu, capitolul I, care se referă la momentul Botezului Mântuitorului în Iordan: „Iisus s-au botezat de Ioan în Iordan și îndată ieșind din apă și celelalte. Deci, dacă s-au suit Iisus din apă, arătat iaste că s-au și pogorât și cum că prin afundări în apa Iordanului s-au botezat și nu prin stropire”6.
Subliniind folosirea apei la Botez și răspânzând celor care-l criticau pentru că cerea suficientă apă, nu doar un pic, simbolic, și îl acuzau că pune prea mult accent pe materie, deci pe apa fizică, Evghenie spunea că: „Tainele noastre toate sânt materialice și trupești și simțite, însă arată lucruri gândite și duhovnicești; simțite și materialnice și trupești. Materialele Tainelor sunt untuldelemn, apa cea firească, pâinea, vinul, aromatele, mâinile episcopului și ale preotului și însăși rugăciunea și blagosloveniile și chemările dumnezeiescului Nume7”. În continuare, le amintește cititorilor că, Filip a botezat pe famen în apă8, nu prin stropire și că, în vechime, exista obiceiul botezării în râuri, mări, apoi în scăldători, baptisterii și colimvitre, unde aveau posibilitatea de a se cufunda, neexistând la început practica stropirii, căci „a se cufunda tot în apă dator iaste cel ce se botează”7.
Autorul face și o incursiune în istoria medievală apuseană, din timpul lui Carol cel Mare (768–814), apelând la cronicile timpului, la scrierile lui Alcuin, ucenicul lui Beda Venerabilul și colaborator al lui Carol cel Mare, în timpul papei Leon al III-lea (795–816), selectând de acolo mențiuni de botezări săvârșite în râuri, în Sâmbăta cea Mare9. Evstratie sublinia că în vechime, când nu se produsese încă schisma Bisericii, și apusenii botezau prin afundare, îi miruiau și împărtășeau pe prunci imediat după Sfântul Botez, obicei părăsit ulterior de aceștia. În același sens, autorul îl citează și pe Sfântul Paulin, episcopul Nolei, prietenul Sfântului Ambrozie al Mediolanului, care menționează și el practica botezării în râuri și a împărtășirii pruncilor. Referitor la schimbarea practicii botezului apusean, Evstratie specifică apoi, în capitolul al 23-lea, că latinii vremii sale, pentru a-și justifica botezul prin stropire, obișnuiau să facă referire la pasajul din Noul Testament, unde se zice că Sfântul Apostol Petru a botezat într-o zi 3000 de oameni, teologul grec explicând, însă, cum trebuie înțeles corect acel pasaj, că Sfântul Petru propovăduia și prin cuvântul lui s-au convertit, dar la actul Botezului propriu-zis, putuse fi ajutat și de ceilalți Apostoli. Autorul subliniază și aceea că nu ar fi schimbat Petru ceea ce primise: „Petru îndată și, dintru început, să strice și să schimbe Botezul carele l-a luat de la Mergătorul Înainte și de la Hristos și să uneltească stropire”10.
Evstratie încearcă apoi să fixeze în timp momentul când se produsese schimbarea practicii, în mediul apusean medieval – căci, așa cum arătase, în vechime și ei botezau prin afundare – dar ajunge la concluzia că nu se poate stabili cu exactitate acest lucru, pentru tot spațiul occidental, autorul limitându-se a presupune, ca sursă a schimbării, influența vechiului botez al eunomienilor, despre care Theodoret al Cirului scrisese că se practica diferit de cel al Bisericii. Sau poate, spune autorul în continuare, influența arienilor din Spania să fi fost cea care a dus pe occidentali să-și schimbe modul de a boteza, pentru a se delimita oarecum de practica lor, care aveau trei afundări, dar credință greșită: „Iară pre zisă cum că, din pricina arienilor celor ce erau în Spania, care botezau în trei afundări, ca cum să nu pară că se unesc cu dânșii, au început apusenii a boteza într-o afundare. Și aceasta iaste întâia foarfecă care o au pus apusenii în Botez. Apoi, pre afundare o au făcut într-o turnare, ca eunomianii și alții adecă dintr-înșii, o dată. Iară alții, de trei ori toarnă apa în cap. Iară mai pre urmă s-au izvodit la dânșii stropirea în frunte. Și mai pre urmă, cu puțină apă ungea fruntea celui ce se botează la dânșii11”.
Așadar, autorul arată că, de-a lungul timpului, existaseră mai multe moduri de a boteza chiar în mediul apusean și că ar fi fost nevoie, cam o dată la cincizeci de ani, de o convocare a unui Sinod Ecumenic, pentru a se condamna greșelile, dar că acest lucru nu se realizase din greutatea împlinirii lui, iar nu din faptul că Biserica Ortodoxă acceptase astfel de înnoiri și practici. Dificultatea provenea și din situația politică: Orientul fiind asaltat de propaganda catolică, în Constantinopol, Siria și Palestina, pe de altă parte, ortodocșii fiind asupriți și de otomani12. Prin urmare, Evstratie arăta că Biserica nu putuse convoca, în aceste situații concrete, sinoade, dar aceasta nu însemnase că era de acord și acceptase „botezul cel latinesc”12.
Autorul explica contextul istoric care nu favorizase întrunirea unor sinoade ortodoxe, precum și extinderea practicilor apusene în lumea greacă: „pravoslavnicii de pretutindenea, de război supărați fiind și neputincioși și neaflând odihnă, nici slobozenie, nici vreme să se răsufle, au lăsat și s-au răcit râvna pravoslaviei. Iar oarecare, pre ascuns, îi boteza pre dânșii, iar alții, ca cum cu pricină de iconomie, cu singur Mirul să îndestula a-i unge pre dânșii”13. Vorbind apoi despre starea de libertate, autorul arată că latinii se aflau sub tirania papei (făcând referire și la perioada când papalitatea domina puterea seculară în Apus) și că se temeau să se schimbe, iar grecii erau sub jugul otomanilor, dar că la primii ea viza și sufletul, pe când la orientali, numai trupul, libertatea politică: „latinii [...] tirania papei Romei, supt care robiți fiind, sânt siliți a robi, nu ca grecii după trup, ci ca latinii și dupre suflet, de unde să tem să-și îndrepteze botezul lor și celelalte taine stricate14”. O idee similară regăsim și la Sf. Atanasie din Paros, care arăta că otomanii îi privează pe greci de libertate, dar, pentru oameni, mai rea este falsa libertate occidentală, care aduce cu ea, odată cu ateismul volteriștilor și cu filozofiile secularizante, și pericolul pierderii sufletului.
Schimbarea practicii Botezului a fost apoi perpetuată și accentuată – continuă Evstratie – de protestanți, de luterani și calvini, „odraslele latinilor”15, despre care spune că bine ar fi fost – dacă tot doreau să reformeze ceva – să reformeze în sensul reîntoarcerii la tradiția Bisericii din vechime, nu să se îndepărteze și mai mult de aceasta, în ciuda numelor pe care și le atribuiau de evangheliști (adică cei ce ar trăi conform Evangheliei) și reformați, căci aceste apelative, neavând fundament, arată doar „nume goale și dârză mândrie”15.
Evstratie explică apoi, în capitolul al 28-lea, de ce este necesară afundarea în practica Botezului: „Dacă Botezul iaste îngroparea împreună cu Hristos, datoriu iaste, dară, tot trupul omului să se îngroape în apă. Dacă iaste Înviere împreună cu Hristos, datoriu iaste tot trupul omului să învieze din apă. Dacă iaste scăldătoare, tot trupul omului trebuie să se spele. Dacă iaste naștere de a doua oară, cu tot omul datoriu iaste a se naște de a doua oară. Dacă iaste înnoire, cu tot omul trebuie să se înnoiască. Dacă iaste luminare, lăsarea păcatelor, punere de fii, naștere de a doua oară, curățire, împărtășire a Duhului Sfânt și orice alt, acestea toate la tot trupul omului și la tot omul să cuvine să să aducă, iară nu la un mădulariu sau la o parte a trupului omului și nici cu oareșcare înțelegere din afară, cu cupinzătoare și de obște”16. Căci, spune autorul, Botezul creștin nu este cel al lui Ioan Botezătorul, care era al pocăinței, spre iertarea păcatelor doar, ci este Taină a lui Hristos, Care botează cu apă (deci nu leapădă apa) și cu Duhul Sfânt și implică și îngroparea și învierea cu Hristos: „Și aceasta iaste pricina pentru care nu au luat Biserica a săvârși praznicul botezului întru ajunul Luminărilor (adecă întru ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos), când s-au botezat Hristos în Iordan, ci în Sâmbăta cea Mare, când s-au botezat, adecă s-au îngropat Hristos în mormânt, în Golgota”17.
Autorul arată apoi, în capitolul 31, că nu trebuie neglijate sau minimalizate cele materiale, firești și văzute – apa, pâinea, vinul, untdelemnul –, căci pe ele le-a prefăcut Hristos în Taine: apa fiind folosită la Sfântul Botez, pâinea și vinul la Sfânta Împărtășanie, untdelemnul la Sfântul Maslu, deci materia nu a fost lepădată, ci folosită în creștinism, la Tainele Bisericii: „Și ia aminte cu dinadinsul la multa smerenie și pogorâre și milostivire a Domnului nostru, că cele obișnuite oamenilor le-au prefăcut întru taine”18. În acest context, al prezentării Sfintei Taine, Evstratie amintește că apusenii au schimbat nu doar practica Botezului, preferând stropirea afundării, dar și alte Taine, de pildă Sfântul Maslu. Acesta, continuă autorul, în Apus, este acordat, nu celor bolnavi, ca la Ortodocși, ci doar persoanelor aflate pe moarte, obicei: „cu totul împotrivindu-se Faptei Apostolilor și Evangheliei de la Marcu, capitolul 6 și poruncii sfințitului Iacov”19. La fel, Sf. Liturghie este diferită la apuseni: pâinea folosită nu este dospită, ci azimă, ca la evrei, iar „blagoslovenia ceea ce săvârșește Taina”20 (adică Epicleza la Ortodocși) a fost scoasă. Apusenii, continuă Evstratie, „au oprit pre norodul cel prost21 de la Sfântul Potir20 și au gonit pruncii cei fără răotate ai creștinilor de la Masa Domnului lor”20.
De altfel, Evstratie, când se afla în Egipt, între 1748–1751, ajutându-l pe patriarhul Matei al Alexandriei să contracareze propaganda catolică, avusese o întâlnire cu doi misionari catolici, pe tema formei împărtășirii creștinilor. În urma acestei discuții, Evstratie a scris lucrarea Despre Cina Domnului. Cartea a fost bine primită și în mediul antiohian, confruntat și el cu probleme similare, astfel că patriarhul Silvestru al Antiohiei a dispus să fie tradusă în arabă, din ea publicându-se o parte. În greacă, lucrarea a apărut în 1760 la Leipzig și în 1845 la Nafplio, doar conținând partea despre pâinea nedospită: Tratat împotriva <folosirii> pâinii nedospite22. Kallistos Ware presupunea, având în vedere unele texte arabe ale lucrării, care au data de 1740 și 1742 (deci înaintea vizitei lui Arghentie în Egipt), că, în cazul în care data textelor arabe este corectă, nu este exclus ca Arghentie să fi scris și anterior pe astfel de teme23.
Prin urmare, la activa propagandă catolică, cu toate înnoirile ei dogmatice și liturgice, făcută asupra populației Ortodoxe, Evstratie, pentru a nu fi adoptate – din neștiință sau din modă, și de greci aceste noi practici – răspunde prin scrierile sale: cea de față, despre Botez, cea despre Sfânta Euharistie și cea contra primatului papal, pe care o citează aici, susținut fiind în demersul lui și de patriarhul ecumenic Chiril al V-lea, de alți ierarhi și teologi greci ai vremii, dar și criticat de o altă parte a acestora. Însă, Evstratie spune că el însuși cunoscuse teologi apuseni care lăudau dogmele și practicile Bisericii Ortodoxe: „însumi auzitoriu am fost și însuși văzătoriu și am auzit în Evropa pre mulți înțelepți bogoslovi și am cetit destule scripturi ale bogoslovilor latinești acelor noi dintru care am și câțiva carii, cu un glas bogoslovesc și laudă pre cele mai multe din dogmele noastre, mai ales câte se întind la Taine. Și de multe ori zic și grăiesc că aceasta iaste veche<a> dogmă și aceasta au ieșit din predania apostolească. Și iarăși zic aceasta: <că> nu știu pentru ce o au schimbat latinii noștri”24. Ne amintim că Evstratie învățase în tinerețe nu numai în Chios și Constantinopol, ci și în Italia și Germania, studiind latina și italiana25, deci, într-adevăr, venise în contact cu cultura teologică occidentală, la care face referire și în acest pasaj. În alte locuri, autorul amintește de conciliul Lateran IV, din 1215, convocat de papa Inochentie al III-lea, unde se discutase și despre primatul papal, în acea vreme puterea pontificală ajungând la apogeu și dominând și puterea seculară în Apus.
Propaganda catolică fusese dublată uneori și de asuprirea Ortodocșilor; de pildă li se răpiseră acestora bisericile – ca în Roma, Messina și Ierusalim – sau fuseseră obligați să se unească cu Roma, ca în Ungaria sau Lehia [Polonia], arată Evstratie, în capitolul 32 al lucrării sale26. Prin Ungaria noi înțelegem și pe ortodocșii din Transilvania, prigoniți în secolul al XVIII-lea, în urma unirii cu Roma, decretată de Athanasie Anghel, în jurul anului 1700. La fel, în Lehia, Unirea de la Brest-Litovsk, din 1596, dusese la crearea unei biserici unite cu Roma. Ne amintim și că în Antiohia, după 1724, în timpul patriarhului Silvestru, se crease o comunitate unită cu Roma27.
Concluzia lui Evstratie Arghentie este că botezul prin stropire nu poate fi acceptat ca valid, deoarece ignoră îngroparea și învierea cu Hristos a noului-botezat, prin afundarea în apă, de trei ori, în numele Sfintei Treimi. De aceea, el recomanda botezarea celor care practicaseră anterior acest obicei, pe care nu îi privea ca botezați a doua oară, ci ca nebotezați. Deci autorul nu susținea rebotezarea, căci aceasta este interzisă de canoane, ci botezarea validă, în numele Sfintei Treimi, prin afundare.
„Deci, din cele zise prin toată cărticica aceasta, prea drept încheiem cum că apusenii sunt nebotezați; venind către pravoslavie datori sunt să se boteze. Și fapta aceasta nu se zice de a doua oară botezare, că se botează ca cu totul niște nebotezați și nu ca niște rău botezați. Că, cel ce să zice la dânșii Botez, cu nume mincinos iaste și neadevărat Botez. Întâiu: că nu i să zice cu bine zicerea și numirea Botezului. A doua: că nu se potrivește lui ceea ce cu Taină se înțelege în Botez, care iaste îngroparea și înviere cea împreună cu Hristos. A treia: că ce<l> a toată lumea al doilea Săbor, pre cei botezați întru o afundare, a-i boteza de a doua oară poruncește, de unde nebotezați îi socotește. A patra: căci al eunomianilor iaste izvodire și nu de soborniceasca bisericească Predanie. A cincea: că nu să aseamănă cu fapta lui Hristos, nici cu a Apostolilor, nici cu cea a creștinilor celor de demult. A șasea: căci leapădă sfințita colimvitră, adică scăldătoarea, care iaste maica duhovnicească <a> creștinilor și ne face pre noi frați. A șaptea: căci nu să unește mincinosul Botez nici cu însăși fapta cea veche a Bisericii Romei. A opta: căci dintru cele însemnate ale Botezului, nimic nu să potrivește mincinosului Botez, cel latinesc, cu cel adevărat, că28, nici îngroparea arată, nici învierea omului, nici scăldătoarea, nici28 nașterea de a doua oară, nici învierea, nici punerea de fii, nici luminarea sau iarăși naștere sau curățire, nici lăsarea păcatelor, nici împărtășire a Sfântului Duh. Că acestea toate, la tot trupul omului să cuvin și nu cu înțelegere din afară, la frunte numai, fiindcă trupul nu iaste un mădulariu, ci multe, întru Hristos Iisus. Amin29.
Din parcurgerea lucrării, pe care am citit-o și transcris-o integral, am observat că Evstratie își baza afimațiile pe citate din Vechiul și Noul Testament, pe scrierile părinților din vechime, pe hotărârile Sinoadelor Ecumenice care se refereau la Botez, pe exemple din tradiția Bisericii și din scriitorii medievali apuseni, care descriau Botezul. Limbajul autorului este tranșant, fermitatea afirmațiilor sale venind din profunda sa convingere că Botezul trebuie efectuat prin trei afundări, în numele Sfintei Treimi, simbolizând, totodată, îngroparea și învierea cu Hristos a celui ce se boteza. Uneori autorul este ironic, dar nu jignitor: „Pentru că apusenii, câte puțin, câte puțin, și-au tuns (împreună cu părul capului și al bărbii) toate Tainele lor”30, autorul referindu-se aici la schimbarea înfățișării lor, dar și la scurtarea și simplificarea unor slujbe, practici, etc.
Prin urmare, autorul, văzând că în Apus se prefera simpla stropire a unei părți a trupului cu apă, înlăturându-se afundarea – dar nu din lipsă materială de apă, căci nu pe aceasta o critică el – ci din minimalizarea sau negarea însemnătății afundării, așa cum se practica ea din vechime, care avea consecințe dogmatice, autorul îi considera pe cei stropiți ca fiind nebotezați. De aceea, el recomanda botezarea lor cu adevăratul Botez al Bisericii, prin completa afundare în apa cristelniței, de trei ori, în Numele Sfintei Treimi. Evstratie nu susținea al doilea botez sau rebotezarea, pentru el cei stropiți fiind cu totul nebotezați, așa cum în vechime, când doreau să vină la Ortodoxie, erau botezați și eunomienii, care aveau un botez cu o singură afundare, considerat de către al II-lea Sinod Ecumenic – care a fost acceptat și de apuseni, ca invalid.
Concluziile lui Evstratie nu au fost împărtășite de toți teologii greci ai secolului al XVIII-lea, cunoscute fiind intensele dispute pe această temă, care înclinau, în aplicarea canoanelor, între principiile iconomiei și acriviei, așa cum se întâmplase și în secolele anterioare, deoarece și în Apus alternaseră, de-al lungul timpului, mai multe practici. Însă, la concluzii identice cu Evstratie au ajuns și părinții din Sfântul Munte, de pildă Evghenie Vulgaris, Sfântul Nicodim Aghioritul sau Sfântul Athanasie din Paros, care au scris și ei lucrări similare, în general fiind împotriva oricăror depărtări de la dogma și practica Bisericii din vechime.
Subliniem, de asemenea, că teologii greci, așa cum ei mărturiseau, nu redactau astfel de lucrări dintr-un spirit polemic, dintr-o dorință intelectuală de contrazicere, ci pentru că vedeau – în contextul politic al cuceririlor venețiene a unor insule grecești și a întăririi propagandei catolice chiar în lumea orientală, în Antiohia sau Alexandria Egiptului31 – răspândindu-se și în lumea greacă Ortodoxă aceste practici occidentale. Deci, teologii greci au scris aceste tratate în scop practic, din nevoie, pentru a-i conștientiza pe creștini de importanța Botezului Ortodox, cu tradiționala sa practică liturgică, și de a-i atenționa că nu este vorba – în stropire – de o simplă modă sau alternativă simplificatoare a Botezului prin afundare, ci de nesocotirea semnificației Botezului, în Numele Sfintei Treimi, ca îngropare și înviere cu Hristos. Ei nu se refereau la cazurile rare, practice, unde nu era apă suficientă, ci la negarea importanței afundării, în Numele Sfintei Treimi.
În concluzie, considerăm că lucrarea lui Evstratie Arghentie – o sursă istorică inedită publicului românesc – este importantă pentru ilustrarea discuțiilor teologice din lumea greacă a veacului al XVIII-lea, dar și pentru că adună laolaltă principalele referiri la Taina Botezului aflate în Sfânta Evanghelie și în scrierile sfinților din primele veacuri.
- 1
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom. 426, f. 40 v.
- 2
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom. 426, f. 41 v.
- 3
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom. 426, f. 42 r.
- 4
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom. 426, f. 43 v. Vezi canonul și la Gheorghe METALLINOS, Mărturisesc un Botez..., pp. 7-8.
- 5
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom. 426, f. 44 r.
- 6
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom. 426, f. 45 v. Matei III, 16: „Și după ce a fost botezat, Iisus a ieșit îndată din apă”; Marcu I, 9-10: „Și în zilele acelea, Iisus a venit în Nazaretul Galileii și S-a botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel pogorându-Se peste El”.
- 7a7b
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 46 r.
- 8
Faptele Apostolilor VIII, 36: „Și pe când mergeau ei pe cale, au ajuns la o apă, iar famenul a zis: «Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?» Filip a zis: «Dacă tu crezi din toată inima, este cu putință». Și el răspunzând a zis: «Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu». Și a poruncit să stea careta și s-au coborât amândoi în apă – și Filip și famenul – și l-a botezat. Și când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip și famenul nu l-a mai văzut. Și el s-a dus în calea sa, bucurându-se”.
- 9
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 48 r.
- 10
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 51 r.
- 11
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 62 v.
- 12a12b
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 63 r.
- 13
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 53 r.
- 14
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 53 v.
- 15a15b
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 54 r.
- 16
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 55 r.
- 17
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 57 r.
- 18
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 59 r.
- 19
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 60 r, 61 v. Marcu VI, 13.
- 20a20b20c
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 61 r.
- 21
Cu sensul de obișnuit, de rând.
- 22
Kallistos WARE, Teologia polemică greacă în perioada stăpânirii turcești. Contribuția lui Eustratie Argenti..., pp. 84-86.
- 23
Kallistos WARE, Teologia polemică greacă în perioada stăpânirii turcești. Contribuția lui Eustratie Argenti..., p. 86.
- 24
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 67 v.
- 25
Kallistos WARE, Teologia polemică greacă în perioada stăpânirii turcești. Contribuția lui Eustratie Argenti..., p. 74.
- 26
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 68 r.
- 27
Ioana FEODOROV, Tipar pentru creștinii arabi. Antim Ivireanul, Athanasie Dabbaș și Silvestru al Antiohiei, Brăila, Ed. Istros a Muzeului Brăilei, 2016, pp. 216, 221.
- 28a28b
Cuvânt repetat.
- 29
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom. 426, f. 69 r-v.
- 30
BAR, Manuscrise–Carte Rară, Ms. rom 426, f. 61 v.
- 31
În 1741, Evstratie Arghentie fusese îndemnat de patriarhul Cosma al III-lea al Alexandriei să scrie lucrări teologice, spre mântuirea creștinilor, iar în timpul patriarhului Alexandriei, Matei, Evstratie s-a dus în Egipt, în jurul anului 1748, unde l-a ajutat pe ierarh în contracararea propagandei catolice, activă în acea vreme în Alexandria. Kallistos WARE, Teologia polemică greacă în perioada stăpânirii turcești. Contribuția lui Eustratie Argenti..., pp. 78, 81.