#Martirii Brâncoveni

Piesa Cel mai fericit om de pe pământ dramatizează ultimele zile ale domnitorului Constantin Brâncoveanu, de la mazilirea sa de către trimisul sultanului Ahmed III până la execuția sa și a fiilor săi la Istanbul, explorând prin dialoguri intense temele credinței, puterii, aurului și sacrificiului patern. Spectatorului i se oferă portretul unui martir lucid, care refuză apostazia în ciuda presiunilor sultanului și a trădării lui Ștefan Cantacuzino, alegând moartea alături de fiii săi în locul supraviețuirii cu prețul renegării credinței creștine.

Filmul Ecce Homo Brâncoveanu al lui Dan Pița (2024) reconstituie martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu și al familiei sale, mizând pe un lamento creștin și o cheie de parabolă istorică, cu Dorel Vișan în rolul stolnicului Cantacuzino. Cronica relevă un film de cameră cu intenții iconice onorabile, dar afectat de scenografie modestă, joc actoricesc neunitar și resurse insuficiente.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688–1714) este analizată ca epocă de sinteză culturală în Țara Românească, în care mecenat artistic, arhitectură rezidențială și religioasă, tipărituri și pictură murală au conturat un stil panromânesc original. Raportând gestul princiar la preceptele mediceene și la contextul baroc european, articolul arată că Brâncoveanu a reprezentat piatra de hotar a trecerii românilor de la medievalism la modernitate.

Piesa dramatică în trei acte înfățișează martirul Sfinților Brâncoveni: Constantin Vodă, cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache Văcărescu, executați la Constantinopol pe 15 august 1714 din porunca sultanului Ahmed. Acțiunea trece prin prorocia monahiei Platonida de la Mănăstirea Hurezi, dialogul lui Constantin cu sultanul pe malul Bosforului și mărturia plenipotențiarului venețian Andreea Memno în fața Dogelu Giovanni II Corner, culminând cu lectura Tomosului de canonizare din 20 iunie 1992.

Piesa dramatică în patru acte reconstituie viața și martiriul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, urmărind traseul său de la răscumpărarea din robie de către Doamna Marica Brâncoveanu în 1674 pe Bosfor până la surghiunul și moartea mucenicească din 1716, ordonată de Nicolae Mavrocordat. Cititorul descoperă activitatea tipografică și liturgică a lui Antim, raporturile sale cu Patriarhul Dositei al Ierusalimului, cu Brâncovenii și cu Mitropolitul Mitrofan, precum și canonizarea sa din 1992.