#sfințenie

Textul prezintă traducerea revizuită din greaca katharevousa a panegiricului Λόγος Πανηγυρικός εἰς τὸν Ἰσαπόστολον Μέγαν Κωνσταντῖνον, compus de Sfântul Ștefan Brâncoveanu și tipărit la București în 1701 de Antim Ivireanul, retradus integral de Andrei-Ion Popescu față de versiunea lui Constantin Erbiceanu din 1891. Panegiricul argumentează că sfințenia Marelui Constantin este cu atât mai admirabilă cu cât el a trebuit să o dobândească în condițiile cele mai potrivnice: bogăția, puterea imperială absolută și lipsa oricărui model creștin imperial înaintea sa.

Sfințenia este analizată ca vocație universală a omului și ca dar al lui Dumnezeu, cu izvorul în Preasfânta Treime și împărtășită prin harul Duhului Sfânt în Biserică. Întemeindu-se pe Sfânta Scriptură, pe Sfinții Părinți (între care Dumitru Stăniloae, Grigorie de Nyssa, Maxim Mărturisitorul și Nectarie din Eghina), articolul arată că sfințenia presupune curățire, virtute și experiență duhovnicească, culminând cu îndumnezeirea omului și sfințirea întregii creații.