Textul prezintă traducerea revizuită din greaca katharevousa a panegiricului Λόγος Πανηγυρικός εἰς τὸν Ἰσαπόστολον Μέγαν Κωνσταντῖνον, compus de Sfântul Ștefan Brâncoveanu și tipărit la București în 1701 de Antim Ivireanul, retradus integral de Andrei-Ion Popescu față de versiunea lui Constantin Erbiceanu din 1891. Panegiricul argumentează că sfințenia Marelui Constantin este cu atât mai admirabilă cu cât el a trebuit să o dobândească în condițiile cele mai potrivnice: bogăția, puterea imperială absolută și lipsa oricărui model creștin imperial înaintea sa.
