Răbdarea este analizată ca virtute teologică și duhovnicească în contrast cu nerăbdarea și irascibilitatea specifice societății contemporane marcate de accelerare și instantaneitate. Pornind de la îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu revelată în Sfânta Scriptură, la Sfinții Părinți precum Maxim Mărturisitorul, Isaac Sirul și Dumitru Stăniloae, și în viața liturgică a Bisericii, răbdarea apare ca mod de participare la viața dumnezeiască și cale de îndumnezeire.