#Mihai Eminescu

Articolul analizează rolul punctuației în stabilirea sensului unor pasaje-cheie din poezia antumă eminesciană, urmărind în paralel manuscrisele, publicările din Convorbiri literare, Almanahul România Jună și edițiile Maiorescu. Cazurile discutate — virgula din Rugăciunea unui dac, hapax-ul nemurie din Luceafărul și pasajul lunar din Satira IV — arată cum modificări tacite de punctuație au deformat cosmologia și logica poetică eminesciană.

Studiul cercetează posibila cunoaștere de către Mihai Eminescu a Didahiilor lui Antim Ivireanul, urmărind istoricul copiilor manuscrise ale acestei opere postume și relațiile poetului cu surse documentare precum biblioteca lui Aron Pumnul, Crestomația lui Timotei Cipariu și colaborarea cu Moses Gaster. Pe baza analogiilor lingvistice și stilistice identificate în texte eminesciene poetice și publicistice, autorul propune că Eminescu ar fi lecturat fragmentar cel puțin cinci didahii antimiene din miscelanee manuscrise, valorificând secvențe expresive în propria creație.