Ierarhii unei eparhii își vizitează fiii duhovnicești, atât din rândul clerului, cât și dintre credincioși, pentru a-i vedea și a-i întări în credință prin sfaturi date în vederea suportării cu mai multă ușurință a greutăților acestei vieți de pe pământ, dar și în vederea combaterii viciilor de tot felul, precum și pentru unitatea spirituală și consolidarea legăturii dintre ierarhie și enoriași. Astfel, aceste vizite canonice sunt un binecuvântat prilej de înălțare sufletească pentru enoriașii unei parohii. Episcopul Atanasie al Râmnicului – Noul Severin a vizitat în zilele de duminică, 24 august, și luni, 25 august 1903, parohiile de pe Valea Lotrului: Brezoi, Mălaia și Voineasa din nordul județului Vâlcea. La începutul secolului al XX-lea, această vale se bucura de un bun renume, atât ca poziție, frumusețe și bogății ale naturii, cât și datorită enoriașilor acestor parohii, care erau apreciați pentru păstrarea credinței în pofida tuturor greutăților prin care au trecut, ridicând biserici din cele mai vechi timpuri pentru nevoile lor sufletești. Odată cu începutul exploatării pădurilor seculare de pe Valea Lotrului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au venit în zonă muncitori italieni, austrieci, unguri, slovaci, germani etc., de diferite credințe religioase, care au influențat obiceiurile și datinile pe care locuitorii acestor meleaguri le moșteniseră din trecut, motiv pentru care chiriarhul s-a îndreptat către aceste parohii.
Din cronica1 acestei vizite aflăm aspecte ale vieții oamenilor, moravuri, date istorice, personalități, obiceiuri, dar și faptul că Episcopul Atanasie, după ce a săvârșit Sfânta Liturghie la Sfânta Mănăstire Cozia, în ziua de duminică, 24 august 1903, a plecat cu trăsura spre Brezoi, unde a fost întâmpinat de preotul paroh2 și de enoriași în haine de sărbătoare, în număr foarte mare, în biserica parohială cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului3, la ora 13 și jumătate. În noul sfânt locaș le-a vorbit cu multă însuflețire ascultătorilor, arătând că de mult timp își pusese în minte să vină să-i viziteze, dar multe probleme administrative l-au reținut. A apreciat râvna enoriașilor față de biserica în care se aflau, care era într-o stare foarte bună, arătând că în sfintele locașuri se dau și se primesc cele mai folositoare sfaturi pentru buna petrecere a vieții. A auzit că unele moravuri străine de credință, cum ar fi alcoolismul și concubinajul, ar fi pătruns în mijlocul lor, fapt pentru care i-a îndemnat să se ferească de ele. A vizitat apoi familia primarului Ion Bardașu4, în gospodăria căruia domneau curățenia, ordinea și belșugul, și unde a fost cinstit cu dulceață și cafea.
La ora 14 și jumătate, trăsura a pornit spre comuna Mălaia. Este descris drumul până la noua parohie. Drumul amenajat de curând5 șerpuia pe lângă Lotru și „cu un vrăjit brâu încinge întreolaltă colinele și munții din cale. Întreaga vale este brăzdată de lucrări pentru aducerea buștenilor din munte la cheresteaua din Brezoi6. Din distanță în distanță se văd buștenii hodinindu-se pe prundișuri, ca și cum ar fi voit cu această oprire în loc să protesteze de silniciile la care au fost supuși, fiind smulși din locurile pitorești, unde au văzut lumina zilei și au trăit o curgere de vreme.”7
În dreptul bisericii filiale cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din Săliște, care aparține de Parohia Mălaia, se trece apa Lotrului pe o punte înaltă dintr-un singur copac, care, cu vremea, putrezise. Preotul paroh Florea Pleșanu8 și câteva credincioase l-au întâmpinat pe ierarh în biserică. Mulți dintre enoriași erau trimiși de administrație la stingerea unui incendiu de pădure din împrejurimi. Parohul a prezentat istoricul bisericii, arătând că sfântul locaș a fost ridicat la stăruința enoriașilor și cu ajutorul „răposatului Novac9, fostul proprietar al cherestelei din Brezoi”, care a oferit lemnăria necesară. În exteriorul bisericii se vedea pictată moartea cu coasa în mână, ca simbol al sancțiunii.
Ajungând la biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva din Mălaia, distinșii oaspeți au fost întâmpinați de către domnul Traian Bratu10, profesor la Liceul Național din Iași și bursier al statului la Berlin, în vederea studierii limbii germane. Menționăm că domnia sa a organizat această excursie, ca și pe cea din iulie 1906, de la Câineni, peste munți până în Voineasa, la care au participat Episcopul Atanasie al Râmnicului și Gherasim al Argeșului, aceștia fiind însoțiți de numeroși preoți și alți iubitori de natură11. Timp de doi ani de zile (1900– 1902) a fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Municipiul Râmnicu Vâlcea și avea o legătură strânsă de prietenie cu Episcopul Atanasie. La biserica din Mălaia a venit să-l întâmpine pe ierarh întreaga populație a satului. Preotul paroh Florea Pleșanu a spus: „Preasfințite Stăpâne, sunt 90 de ani – din 1813, n.n.–, trei luni și cinci zile de când aceste locuri n-au fost vizitate de niciun prea- sfințit episcop. Acum 90 de ani, fericitul întru amintire episcopul Iosif al Argeșului12, care era din acest sat (s.n.), a făcut și biserica în care ne aflăm spre a sărbători vizita Preasfinției Voastre, a venit pe la rudele sale. În timpul cât a stat aici a aflat că mulți săteni viețuiesc necăsătoriți legiuit. A poruncit să se aducă acei oameni și strângându-se ei la marginea apei, a venit și Preasfinția Sa. Broaștele făcând zgomot, a făcut cu toiagul semn să tacă și au tăcut. Apoi, arătând cât este de potrivnică legilor dumnezeiești viețuirea lor, a făcut asupra lor cu toiagul semn de despărțire și au trecut unii de-a dreapta și unii de-a stânga, iar sfântul părinte i-a oprit cu jurământ tare să nu viețuiască așa de nelegiuit. Amintirea acelui preasfințit, înveșmântată în povestirea aceasta, este vie între păstoriții mei”. Chiriarhul a răspuns că pilda păstorului Eparhiei Argeșului, fericitul întru pomenire Iosif, o urmează și smerenia sa, îndemnându-i pe enoriași să păstreze credința, pildele bune să le înfăptuiască, pe Dumnezeu să nu-l uite și să vină la biserică, unde să asculte cuvintele vieții de veci. A stat de vorbă cu enoriașii, întrebându-i de ocupațiile lor și îndemnând pe bărbați să-și țină obiceiurile, iar pe femei, să le țină pe cele ale țesătoriei.
De la Mălaia la Voineasa, drumul a fost parcurs călare pe cai, pe o potecă strâmtă, care urcă și coboară pe înălțimi amețitoare. Drumul Mălaia – Voineasa a fost finalizat în anul 190813. Cronicarul descrie în imagini frumoase apropierea de Voineasa.
„Întreaga vale cu vecinii munți, paznicii săi de veacuri, este cuprinsă de crepusculul serii. Locuri dosnice se întunecă de o umbră răcoroasă. Vârfurile munților mai rețin încă ultimele luciri ale razelor soarelui, care, obosit de mersul zilei, se grăbește către culcușul său din haos. Lupta dintre lumina care apune și întunericul care crește produce o plăcută senzație vizuală de culori variate, unele vii, altele șterse, înlocuind pe altele, în sfârșit, un joc de culori care scade pe nesimțite în măsura descreșterei de pe orizont a luminei soarelui. Însă, când toate culcușurile firei sunt pătrunse de umbrele nopții și o liniște adâncă le stăpânea, iată, de la răsărit o altă lumină se zărește, care încearcă să gonească de pe orizont și palida dungă roșie, desenată la marginea apusului, semn lăsat în urmă de soare în drumul său amețitor către alte lumi. Este luna, care, în mantia sa aurie, pășește încet pe orizont și răspândește o lumină blândă prin cele mai tainice ascunzișuri, împrumutându-le deodată o înfățișare melancolică, plină de adânci visări pentru noianul de vremuri din vârsta tânără și îndepărtată a pământului. În apropiere de satul Voineasa, după ce pe un pod am trecut pe partea dreaptă a Lotrului, ea, stăpâna nopții, ne-a luminat calea. Din când în când întrerupte lătrături de câini ne asigură de prezența omului prin acele ascunzători. În adevăr am ajuns la Voineasa.
Printre brazi poteca se îndreaptă spre sat. Zgomotul puternic al Lotrului și de la lună, o risipire îmbelșugată de raze luminoase, care până și prafului din drum îi împrumută străluciri variate și fantastice, ne fac să privim satul Voineasa, învăluit în dulcea lumină a lunei și înconjurat de păduri de brazi, ca o așezare din povești.
Prin apă trecem în partea stângă a Lotrului și ne oprim în fața casei gospodarului Ion Bratu (tatăl prof. Traian Bratu, n.n.) care împreună cu soția și fiica sa ne primește în curte cu: Bine ați venit sănătoși!
Ajunși la țelul călătoriei din această zi, fiecare caută a se scutura de praf și a-și desmorți membrele.
După masă, prea mult dorită în urma oboselilor drumului, cu toții ne suim pe muntele de la spatele casei gazdei și vreo jumătate de ceas ne desfătăm privind la lumina razelor mângâietoare ale lunei și cercetând Podul cel Mare, care se întinde hăt spre munte printr-o fantastică alee de brazi. Răcoreala serii și mai mult moleșind membrele noastre obosite de drum, alunecăm ca niște umbre pe lângă tufe de brazi, scoborându-ne din munte. Cu vii impresii de cele văzute, ne retragem pentru odihnă și adormim în tainicul murmur al Lotrului, care toată noaptea a stat la sfat, povestind viața sa de milenii.
Hodina liniștită din cursul nopții ne-a făcut să ne sculăm a doua zi, luni, 25 august, cu o vădită voioșie în suflet. După pregătiri serioase pentru o călătorie mai lungă, încălecăm și mergem la biserica satului, parohială, cu hramul Sf. Nicolae. După polihroniu, P.S. Sa vorbește oamenilor, zicând: Astă noapte am găzduit la un fruntaș gospodar de la voi. Casă bună, cu camere încăpătoare, curățenie și ordine pretutindenea. În drum până la biserică am văzut multe asemenea gospodării de ale voastre. Pe cât de mult acestea m-au bucurat, pe atât sufletul meu se întristează când privesc cât de mică, neluminată, neaerisită și primitivă este casa lui Dumnezeu, unde se aduc jertfele voastre și unde se fac rugăciuni pentru buna voastră stare trupească și sufletească.
Vă îndemn să vă sârguiți din răsputeri ca să clădiți o biserică mai potrivită timpului, spre a nu râde străinii ce vin pe aici, căci mă voi vedea nevoit să închid această biserică”14.
Ierarhul a fost însoțit de către P.C. Iconom Stavrofor Meletie Răuțu, protoiereul Județului Vâlcea, domnii Traian Bratu și D. Șireteanu, șeful cancelariei Sfintei Episcopii, precum și de preoții: Iconom T. Popescu, paroh Fișcălia, sachelarie Ioachim Iliescu, paroh Recea, sachelarie Adam Ștefănescu, paroh Vaideeni, Florea Pleșanu, paroh Mălaia, Ion Cepăreanu15, paroh Voineasa, cucernicul diacon Emanoil C. Mărculescu al Sfintei Episcopii, iar pentru grija transportului bagajelor au fost însărcinați cântărețul Toma Gh. Nicolaescu din Voineasa și un alt om. Călătoria a fost continuată pe lângă apa Lotrului pe o potecă ce se furișa pe lângă stânci uriașe, trecând Lotru pe poduri de lemn, peste prăpăstii adânci. După ce au trecut de Piatra Lotrului, au ajuns la pichetul Dobrunul, iar Lotrul devine hotarul țării cu Transilvania. Poteca, de frica apei învolburate, părăsește albia Lotrului și în grabă urcă cu greu în vârful stâncii, deasupra Cataractelor Lotrului, de unde se vede Grebla16. Ajung la lac, unde Lotrul este oprit prin stăvilare puternice. De la pichetul Vidra au urcat muntele Mănăileasa și înnoptează la stâna lui moș Ilie al Nițului (Prodan), fiind serviți cu talmeș-balmeș și lapte de oi fiert. Miercuri, 27 august 1903, au coborât pe muntele Runculeț, spre Voineasa, din vârful Mănăilesei, de unde au privit munții din împrejurimi, cu forme variate; Parângul, Nedeia, Vidra, Pietrimanul. Din Voineasa, Episcopul Atanasie s-a întors la Sfânta Mănăstire Cozia, iar delegația care l-a însoțit și-a continuat călătoria spre Râmnicu Vâlcea.
- 1
„O vizită canonică pe Valea Lotrului, județul Vâlcea”, în Cuvântul Adevărului, Anul II (1903), nr. 12, miercuri, 1 octombrie 1903, pp. 89-92.
- 2
Este vorba de Pr. Florea Marinescu, paroh în Brezoi în acel timp. Vezi detalii la: Ing. Gheorghe N. Efrim, Brezoi, file de istorie, Sibiu, 2009, p. 122; Daniel Preoteasa, Ana-Maria Preoteasa, Brezoiul ortodox, file din istoria lăcașurilor de cult, Editura Studis, Iași, 2017, pp. 136-138.
- 3
Biserica a fost ridicată de către moșnenii brezoieni Carol Novac, Oprea Niculescu, Ion Bardașu și alții în perioada 1888-1896, când a fost sfințită.
- 4
Despre primarul Ion Bardașu, vezi: Ing. Gheorghe N. Efrim, Brezoi, file de istorie, Sibiu, 2009, pp. 123-124.
- 5
D. J. A.N. Fond Prefectura Județului Vâlcea, Dosar 195/1906. În perioada anilor 1902-1906, conform unui proiect, șoseaua Brezoi-Voineasa a fost luată în antrepriză de D. Atanasiu și N. Bârsan.
- 6
Petre Bardașu; Gheorghe Simeanu, Brezoi – 100 de ani de industrie forestieră, Râmnicu Vâlcea, 1973. În anul 1873 a fost înființată la Brezoi cea de-a doua fabrică de cherestea, după Galați din Țara Românească, unde se aduceau buștenii prin plutire pe apa Lotrului.
- 7
„O vizită canonică pe Valea Lotrului”…, p. 89.
- 8
Pr. Florea Pleșanu, 1878-1928. Născut în anul 1855, martie 15, absolvent de seminar inferior, gr. l, numit preot paroh la Mălaia la data de 29 aprilie 1878. C. C. Giurăscu, Istoria pădurii românești, București, 1975, p. 205.
- 9
Precizăm că biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae a fost ridicată cu ajutorul Margaretei, soția lui Carol Novac, în anul 1884, pentru că acesta trecuse la cele veșnice în anul 1881.
- 10
Pr. Nicolae Moga, „Traian Bratu (1875–1940)”, în Telegraful Român, Anul (151) 2003, nr. 29-32, p. 7; Cristina Spinei, Ipostaze ale vieții: Traian Bratu în scrisori și documente, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2019, p. 13; „Datele biografice ale profesorilor și conferențiarilor”, în Anuarul Universității Mihăilene din Iași, 1930–1935, publicat de Traian Bratu, rectorul în funcție al Universității, Editura Universității Mihăilene, Iași, 1936, p. 208-209; Pr. Nicolae Moga, Gheorghe Stanciu, Voineasa – paradigma identității, Editura Timpul, Reșița, 2002, p. 226. „Anuarul Universității Mihăilene din Iași, 1930-1935” (publicat de Traian Bratu, rectorul în funcțiune al Universității), Editura Universității Mihăilene, Iași, 1936, pp. 208-209; Karl Kurt Klein, „Un germanist român, profesorul Traian Bratu”, Extras din Revista germaniștilor români, Anul Vl (1937), nr. 2, în Monitorul Oficial al Imprimeriei Statului, Imprimeria Națională, București, 1937, p. 7; D. Ivănescu, „Traian Bratu: Credință profundă pentru țara aceasta și viitorul ei” în Magazin Istoric, Anul XXIV (1990), nr. 9 (282), p. 33; Traian Bratu, „Limba și literatura germană în universitățile noastre”, Extras din Convorbiri literare, București, 1908, p. 6.
- 11
Preotul Teodor Bălășel, În munți și mănăstiri, Editura Gutenberg, București, 1913.
- 12
Vezi detalii și bibliografie în: Pr. Nicolae Moga, Iosif, întâiul episcop al Argeșului, 1793–1820, Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 2007; Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, vol. II, 1958, p. 256; Prof. Dr. George Potra, „Din corespondența inedită a unor fețe bisericești din Țara Românească cu Transilvania, în veacurile al XVIII-lea și al XIX-lea”, în Biserica Ortodoxă Română, Anul LXXXIII (1965), nr. 1-2, p. 136; Preot prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 448; Arhim. Chiriac Râmniceanu, Cronica 1811– 1827, Studiu introductiv, note și indice de Arhim. Veniamin Micle, Sfânta Mănăstire Bistrița, Eparhia Râmnicului, 2003, p. 24; Ion Soare, Aneta Bardașu, Lumina cărții la Râmnic, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2001, p. 31. Aurelian Sacerdoțeanu, „Tipografia Episcopiei Râmnicului (1750–1825)”, în Mitropolia Olteniei, Anul XII (1960), nr. 5-6, pp. 306-338; Nicolae, Mitropolitul Banatului, Introducere la Toma de Kempis, Urmarea Lui Hristos, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1982, pp. 10-12; „Un manuscript original al Episcopului de Argeș Grigore”, în Biserica Ortodoxă Română, Anul XXVl, (1903), nr. 2-3, p. 185; Ioanichie Bălan, Pateric românesc, București, 1980, p. 290; N. Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, Vălenii de Munte, Tipografia Neamul Românesc, 1909, p. 219; G. Potra, „Din activitatea culturală a Episcopului Iosif al Argeșului”, în Biserica Ortodoxă Română, Anul XCVI (1978), nr. 9-10, p. 1170; N. Șerbănescu, „Episcopii Argeșului”, în Mitropolia Olteniei, Anul XVII (1965), nr. 7-8, p. 604; Virgil Molin, „Popa Tunsul din Saad, paroh în Sânnicolaul Mare (1772-1782)”, în Mitropolia Banatului, Anul XVII (1967), nr. 7-9, p. 482; Naționalul Vâlcii, Anul X (1934), nr. 5-6, pp. 329-330.
- 13
Situația Județului Vâlcea din 1908, Râmnicu Vâlcea, Tipografia Modernă, 1908, p. 78.
- 14
În perioada anilor 1910–1914 a fost ridicată o nouă sfântă biserică în Voineasa, județul Vâlcea, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.
- 15
Preotul Ioan Cepăreanu s-a născut în 1855, în satul Cepari – Romanați, la 12 februarie. Învață primele clase în satul natal. Urmează seminarul inferior, gr. I. Este hirotonit la 10 martie 1879 pentru parohia Râmești. Îi moare soția, căci în 1898 figurează ca văduv. Se transferă de la parohia Râmești – Vâlcea la parohia Voineasa, pe Valea Lotrului, începând cu data de 1 iulie 1903.
- 16
Ing. Gheorghe N. Efrim, Brezoi, file de istorie, Sibiu, 2009, p. 73: „Barajul era construit din lemn și piatră, după sistemul general al cășițelor, și avea o lungime de 47 m și o înălțime, de la fundul albiei până la creastă, de 7 m. Cota de coronament era de 1188,96 m de la nivelul mării. Avea două stăvilare cu deschidere de 3 m, respectiv 2 m, prevăzute cu trei stavile rapide fiecare și două deversoare pentru trecerea buștenilor. Deversoarele se puteau închide cu grinzi orizontale până la înălțimea coronamentului”.