„Bucură-te în Domnul, cetate a Tesalonicului”
1. Sărbătorea Sfântului Dimitrie la Tesalonic
Cinstirea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul și patronul spiritual al Tesalonicului1, prezintă un interes liturgic excepțional, datorită bogatei creații imnografice și răspândirii universale a sărbătorii. Niciun alt Sfânt și nicio altă Sfântă nu au fost cinstiți într-un mod asemănător, într-o asemenea amploare și cu atâta strălucire2.
Sfântul Dimitrie (280–306)3 s-a născut, a trăit și a primit mucenicia la Tesalonic, în vremea împăratului Dioclețian (284–305)4. A deținut o funcție înaltă în administrația romană, mai ales în armată. A fost botezat și a slujit Biserica locală din Tesalonic ca învățător (un sinaxarist anonim l-a numit „consul al creștinilor”). A învățat în zona Agorei romane și a bisericii Maicii Domnului a Calcarilor sau a Alămarilor. A fost arestat de către soldații împăratului Galeriu Valeriu Maximian (305–311), nu a fost judecat niciodată și s-a poruncit uciderea lui. Mai înainte, la sărbătorile pythice, avusese loc [evenimentul luptei] dintre Lie și Sfântul Nestor. A primit mucenicia, fiind străpuns cu sulițele. Acest fapt este menționat, adesea, în imnografia Sfântului, ca „imitare a străpungerii lui Hristos”, și avea să inspire „Paștele” Sfântului Dimitrie. A fost îngropat într-un mormânt, care a devenit loc de pelerinaj pentru tesaloniceni. La început, s-a ridicat acolo un mic lăcaș, iar, apoi, au fost construite, în acel loc, biserici mari, de tip bazilică.
Izvoarele despre viața sa sunt Martirologiile Passio Prima și Passio Altera5, Minunile și Encomiile. Sfântul Simeon Metafrastul a scris un Martiriu, întemeindu-se pe cele două izvoare amintite anterior, dar și pe alte surse6. În secolul al VII-lea și, mai precis, între anii 610–620, Ioan, arhiepiscopul Tesalonicului, a alcătuit primul volum al Colecției minunilor Sfântului Dimitrie, în care sunt evidențiate calitatea Sfântului de ocrotitor spiritual al Tesalonicului, de izbăvitor al cetății de incursiunile avare și contribuția lui la unitatea internă a cetății. Un autor necunoscut sau mai mulți autori necunoscuți au scris celelalte două volume ale Colecției minunilor7. În aceeași perioadă, adică în secolul al VII-lea, a fost alcătuit și troparul Sfântului Dimitrie8. Alte izvoare despre viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie sunt Encomiile sau Cuvântările de laudă în cinstea sa, precum cele ale împăratului Leon al VI-lea Înțeleptul9, ale Sfântului Eustatie al Tesalonicului10, ale învățatului Teofan Kerameus11, ale Sfântului Grigorie Palama12 și ale multor altora, între care Ioan Stavráchios, Ioan Cameniátis, arhiepiscopii Tesalonicului Plotin, Isidor, Nil13 Cabasila și Filotei Cochinos, patriarhul ecumenic Nicolae Misticul, Nichita Honiátis, Ioan Cantacuzino, Gheorghe Acropolítis, Constantin Armenópulos, Dimitrie Hrysolorás, Gheorghe Chedrinós și Ioan Anagnóstis14.
Cu trecerea timpului, cinstirea liturgică a Sfântului Dimitrie a cunoscut o dezvoltare deosebită. Sărbătorirea a devenit, mai întâi, de trei zile, în secolele V–VI, apoi, de șase zile15 și de opt zile16, până când, din secolele XIV–XV, întreaga lună octombrie a ajuns să fie consacrată, la Tesalonic, pomenirii Sfântului, ca „lună sfântă”17. Apogeul festivităților se întindea din 26 octombrie până la 3 noiembrie, adică, în perioada respectivă, erau cuprinse sărbătoarea propriu-zisă și cele opt zile de după-prăznuire. Ziua praznicului era, cum era firesc, cea mai strălucită, de obicei, în prezența împăratului și a înalților demnitari. În ziua următoare, se distingeau arhiepiscopul Tesalonicului și toți episcopii aflați sub jurisdicția sa; urma sărbătoarea în cinstea monahilor cetății, iar manifestările se încheiau la 3 noiembrie, cu „sărbătoarea de opt zile”, la care participa întregul popor. Era, așadar, o sărbătoare alcătuită din patru „părți”: 1) 26 octombrie, ziua principală; 2) ziua următoare; 3) sărbătorirea din partea monahilor18; 4) ultima zi, 3 noiembrie19.
În secolul al XI-lea, se organizau „Dimitriile”20, un târg comercial strălucit, de dimensiuni universale, desfășurat paralel cu manifestările de cult, la care participau numeroși vizitatori din Europa Centrală și Occidentală (celți, iberi și alții)21. Acest târg avea loc în perioada înainte-prăznuirii, adică de la 20 până pe 25 octombrie. Despre această sărbătorire, avem informații din dialogul unui scriitor anonim, Timaríon22, din secolele XII–XIII23, în secolul al XIV-lea, de la Sfântul Grigorie Palama24, Constantin Armenópulos25, Nichifor Grigorás26 și arhiepiscopul Tesalonicului Isidor Gavalás27, iar, în secolul al XV-lea, de la arhiepiscopii Tesalonicului Gavriil28 și Simeon29.
Sfântul Dimitrie a fost socotit ocrotitorul spiritual al mai multor împărați, precum Iustinian, Leon al VI-lea Înțeleptul și Vasile al II-lea. Leon al VI-lea a statornicit chiar pomenirea lui în Palatul Sacru și folosea, în ceremoniile oficiale, coroana numită „a Sfântului Dimitrie”, despre care se face referință în lucrarea Despre ceremonialul Imperiului30, care aparține fiului său, Constantin al VII-lea Porfirogenetul31.
Pentru sărbătoarea și cinstirea Sfântului a fost alcătuită o bogată creație imnografică32. Au fost scrise trei Condace, atribuite Sfântului Roman Melodul și datând din vremea împăratului Iustinian, folosite în sărbătoarea de trei zile, precum și patruzeci de Canoane în cinstea Sfântului. În secolul al VII-lea, arhiepiscopul Tesalonicului Ioan I a scris primul Encomiu pentru Sfântul Dimitrie, în formă dialogată, înfățișând o conversație imaginară a Sfântului cu reprezentanți ai păgânilor, iudeilor, arienilor și maniheilor33. Imne pentru Sfântul Dimitrie au scris și patriarhul Constantinopolului Sfântul Gherman, împărații Leon al VI-lea Înțeleptul și Constantin al VII-lea Porfirogenetul, imnografi studiți, precum Iosif Imnograful, Anatolie, Bizantie, Ioan al Efhaitelor, Gheorghe Schilíțis, Maxim Planudis, dar și patriarhii tesaloniceni Isidor și Filotei; la Ierusalim, Teofan și Ștefan Savaitul; în Italia de Sud, Gheorghe Sicilianul; la Athos, Cucuzel, iar dintre Sfinții din Tesalonic, arhiepiscopii Eustatie, Iosif și Simeon34, cărora li se adaugă și hartofilaxul Stavrachie35.
În perioada de după iconoclasm, de la mijlocul secolului al IX-lea înainte, a fost pusă în lumină „izvorârea de mir (μυροβλυσία)” a Sfântului36, asociată curăției vieții sale; tot atunci este atestat și „litronul (λύθρον)”, adică pământ amestecat cu sângele Sfântului, precum și existența, în multe regiuni din Europa, a unor „fiole cu sânge (ampullae sanguinis)” al Sfântului. Astăzi, în biserica sa din Tesalonic, se păstrează un litron al Sfântului și o fiolă cu sânge, care au fost descoperite cu ocazia săpăturilor, după incendiul bisericii din 1917.
De asemenea, spre cinstirea Sfântului Dimitrie, există în Minee slujba completă a zilei de 26 octombrie, cu tropare de după-prăznuire, care sunt intercalate în slujba zilei următoare, când este prăznuit Sfântul Nestor.
2. Paștele Sfântului Dimitrie
Manuscrisele ne dovedesc, totuși, că slujba din Minee reprezintă doar o mică parte din creația imnografică foarte bogată pentru pomenirea Sfântului Dimitrie și privește sărbătorirea lui universală, nu pe cea locală, a tesalonicenilor! Se dovedește că, în măreața biserică ridicată la locul martiriului și al mormântului său, precum și în „Sfânta Sofia” din Tesalonic, poate și în alte biserici ale cetății, se săvârșeau slujbe speciale de înainte-prăznuire, întinse pe opt zile, adică șapte zile înainte de sărbătoarea propriu-zisă și una, în ziua propriu-zisă a cinstirii Sfântului Dimitrie.
Aceste Slujbe alcătuiau Săptămâna Mare și Paștele Sfântului Dimitri! Este vorba despre promovarea cinstirii Sfântului Dimitrie potrivit ciclului Săptămânii cele Mari a Pătimirilor de dinaintea Paștelui și al Duminicii Învierii Domnului37.
Am amintit deja zilele de înainte-prăznuire, care începeau la 20 octombrie. Cu timpul, ele au început la 19 octombrie. „Săptămâna Mare” se săvârșea, așadar, între 19 și 25 octombrie. Fiecare dată corespunde unei zile din Săptămâna Mare, fără a conta coincidența dintre ziua obișnuită a săptămânii și ziua ei „simbolică”. Ceea ce contează este data, care este legată de ziua simbolică. În mod concret, fiecare:
- 19 octombrie este considerată „Duminica Floriilor” (Vecernie și Utrenie);
- 20 octombrie este considerată „Lunea Mare” (Vecernie și Utrenie);
- 21 octombrie este considerată „Marțea Mare” (Vecernie și Utrenie);
- 22 octombrie este considerată „Miercurea Mare” (Vecernie și Utrenie);
- 23 octombrie este considerată „Joia Mare” (Vecernie și Utrenie);
- 24 octombrie este considerată „Vinerea Mare” (Vecernie și Utrenie);
- 25 octombrie este considerată „Sâmbăta Mare” (Vecernie și Utrenie);
- 26 octombrie este considerată „Duminica Paștelor” (Vecernie și Utrenie)38.
Slujbele respective au fost găsite în două codice din secolul al XV-lea: Tipicul Sfintei Sofia din Tesalonic, Codicele 2047 al Bibliotecii Naționale din Atena, fost nr. 46a al Gimnaziului Elen din Tesalonic. Este vorba despre Tipicul pe care l-a alcătuit Sfântul Simeon al Tesalonicului39; Tipicul Sfântului Dimitrie din Tesalonic, codicele 181 al Metocului Sfântului Mormânt din Constantinopol40, un codice acefal și incomplet, căruia îi lipsesc primele și ultimele file.
Ambele codice prezintă deteriorări, cauzate de folosirea lor liturgică. Lacunele slujbelor sunt completate cu numeroase alte manuscrise, douăzeci și trei la număr, în principal de proveniență athonită (Vatoped, Marea Lavră, Cafsocalivia, Xenofont, Pantocrator și Sfântul Pantelimon), precum și din biblioteca Mănăstirii „Sfântul Ioan Teologul” din Patmos, din mănăstirile „Schimbarea la Față” de la Meteora și „Ipsilos41 ” din Lesbos, precum și din Biblioteca de la Viena42.
Punctul de plecare teologic al acestei practici liturgice este strădania conștientă de a asemăna sărbătorirea cinstirii Sfântului Dimitrie cu Paștele43.
Credința Bisericii este că Sfinții Mucenici, prin moartea lor martirică, au devenit imitatori și părtași ai pătimirii lui Hristos. În cazul Sfântului Dimitrie, o însemnătate aparte a avut-o și moartea sa, prin străpungerea coastei cu sulița, fapt care amintea străpungerea coastei Domnului. Potrivit imnografilor, el „a imitat, prin [propria lui] pătimire, pătimirea de viață purtătoare a lui Hristos”. „Fiind străpuns în coasta ta neprihănită, preacinstite, ai urmat Celui întins pe lemn” și, astfel, a primit „harul coastei mântuitoare”44. În acest mod, Sfântul Dimitrie a „zugrăvit din nou” pătimirea mântuitoare a Domnului45.
În plus, asemănarea se extindea și la nestricăciunea trupului Domnului și la păstrarea, potrivit tradiției, a trupului neputrezit al Sfântului Dimitrie în mormânt până la un anumit moment, precum și la curgerea mirului din coasta sa străpunsă, după modelul sângelui și al apei care au ieșit din coasta Domnului (Ioan 19, 34)46.
În orice caz, slujbele Sfântului Dimitrie au fost alcătuite și săvârșite astfel încât pomenirea lui să fie înfățișată, în zilele de înainte-prăznuire, după modelul Săptămânii Mari dinaintea Paștelui, iar la 26 octombrie „după modelul Sfintei și Marii Duminici a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru”, conform cuvintelor Sfântului Simeon al Tesalonicului47.
Cine a inspirat și a introdus această particularitate liturgică? Deocamdată, este necunoscut48. Cu toate acestea, avem informații despre trei imnografi, cărora li se datorează o mare parte din bogăția imnografică a acestor slujbe. Este vorba despre:
Hartofilaxul Ioan Stavráchie, din secolul al XIII-lea, care a alcătuit Canonul Învierii după modelul cântării „Ziua Învierii”. A mai alcătuit canoane după modelul triodelor și diodelor Săptămânii Mari și o slavă pe opt glasuri, după modelul slavei Vecerniei Adormirii Maicii Domnului, „La porunca dumnezeieștii stăpâniri…”49. Sfântul Simeon al Tesalonicului, care a alcătuit sedelne, condace, luminânde și stihiri, după modelul troparelor corespunzătoare din Săptămâna Mare, Paști și Crăciun. El este principalul modelator al acestei particularități liturgice în cinstea Sfântului Dimitrie50. Sfântul Simeon Metafrastul, care a alcătuit canoanele de înainte-prăznuire ale sărbătorii Sfântului Dimitrie, după modelul canoanelor Săptămânii Mari51.
Pe lângă acești trei imnografi cunoscuți, au existat și anumiți autori anonimi, care au alcătuit tropare inspirate de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Desigur, nu trebuie uitat nici Cuviosul Gherasim Micraiananitul [† 1991]52, care, în vremurile mai noi, a alcătuit, între altele, cele trei stări ale Prohodului, după modelul Prohodului Domnului de la Utrenia Sâmbetei Mari. Prilejul l-au constituit izbăvirea orașului Tesalonic de cutremurul devastator din 20 iunie 1978 și revenirea sfintelor moaște ale Sfântului Dimitrie la Tesalonic, în octombrie 1978 și[, respectiv,] aprilie 198053.
Modelele liturgice ale slujbelor au fost Săptămâna Mare și Sfintele Paști, Nașterea Domnului și Adormirea Maicii Domnului. Acest aspect nu trebuie să surprindă, deoarece amplificarea și conferirea unei mari solemnități și străluciri unei sărbători, prin imitarea imnelor altor praznice mari, nu s-au petrecut pentru prima dată la sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Procedeul era tradițional și fusese deja aplicat, pe scară largă, la sărbătorile Nașterii și Botezului Domnului, care au imitat slujbele Săptămânii celei Mari54. Ca produse ale imitației, aceste creații în cinstea Sfântului Dimitrie nu au nici originalitatea spontană, nici forța poetică a modelelor. Cu toate acestea, au claritate teologică și multă dragoste față de Sfânt, împlinindu-și scopul: alcătuiesc un ansamblu poetic și imnografic uimitor, care îl laudă pe Sfântul Dimitrie și subliniază cinstirea pe care i-o aduce cetatea sa, Tesalonicul. În cazul său, unic în istoria liturgică a Bisericii Ortodoxe, în care un Sfânt primește o asemenea cinstire din partea Bisericii locului său de origine, decisive au fost „imitarea” lui Hristos, prin martiriul Sfântului Dimitrie, izvorârea sa de mir, cinstirea universală din partea credincioșilor și marea însemnătate a Bisericii tesalonicenilor în Iliricul de Răsărit și în întregul Imperiu Roman de Răsărit55.[48]
De aceea, nu trebuie uitat că aceste slujbe sunt în întregime locale, creații ale Tesalonicului, alcătuite special pentru a fi folosite în măreața biserică a Sfântului Dimitrie, construită deasupra locului unde a propovăduit, a fost întemnițat, a primit mucenicia și a fost îngropat. Ele au fost oferite de cetate și de locuitorii ei ocrotitorului și patronului lor spiritual. Pentru tesaloniceni, Sfântul Dimitrie este „stăpânul, după Dumnezeu, al cetății Tesalonicului”56.
Restul lumii îl cinstește pe Sfântul Dimitrie, prin cunoscutele slujbe cuprinse în Mineiul pe luna octombrie, în care sunt, totuși, subliniate, adesea, legătura deosebită a Sfântului cu cetatea și locuitorii ei, ocrotirea sa puternică și izbăvirea cetății din felurite primejdii, izvorârea mirului și legătura dintre străpungerea lui cu sulița și străpungerea Domnului.
Ca încheiere a acestei scurte prezentări a unei mari particularități și originalități liturgice, redăm, în continuare, cu titlu de exemplu, câteva imne (irmoase și tropare) din Săptămâna Mare și Paștele Sfântului Dimitrie, comparate cu zilele corespunzătoare din Săptămâna Mare și Sfintele Paști ale Domnului.
3. Comparație orientativă între irmoasele și troparele canoanelor celor două Săptămâni Mari
Duminica Floriilor, Arătatu-s-au ale adâncului izvoarele de umejune lipsite și s-au descoperit temeliile mării celei învolburate, prin furtună, la semnul Tău; căci ai certat-o, iar poporul ales l-ai izbăvit, cel ce-Ți cântă cântare de biruință, Doamne. |
Duminica Floriilor, 19 octombrie Arătatu-s-au, ca niște izvoare ale coastei Tale, Hristoase, șuvoaiele și s-a înnoit zidirea, spălată în sângele Tău; iar slăvitul Dimitrie, urmând-o, fiind străpuns cu sulița, a sfințit pe toți cei ce-Ți cântă cântare de biruință, Doamne. |
Lunea Mare, Celui ce marea cea neumblată și învolburată, cu dumnezeiasca Sa poruncă, a uscat-o, și a trece pedestru, prin ea, pe poporul israelit a povățuit, Domnului să cântăm, căci cu slavă S-a preaslăvit. |
Lunea Mare, 20 octombrie Celui ce marea necredinței și răzvrătită a nimicit-o, prin dumnezeiescul Său sânge, și a întărit pe purtătorul de cunună Dimitrie să calce peste ea, Domnului să cântăm, căci cu slavă S-a preaslăvit. |
Marțea Mare, „Poruncii tiranice, cei trei tineri cuvioși nesupunându-i-se, în cuptor fiind aruncați, au mărturisit pe Dumnezeu, cântând: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul”. |
Marțea Mare, 21 octombrie „Nesupunându-i-se poruncii tiranice, Marele Dimitrie, în temniță fiind închis, pe Hristos lăudând, a strigat: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul”. |
Miercurea Mare, Întărindu-mă pe piatra credinței, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei; căci duhul meu s-a veselit, prin a-Ți cânta: nu este sfânt precum Dumnezeul nostru și nu este drept afară de Tine, Doamne. |
Miercurea Mare, 22 octombrie Întărindu-te pe piatra credinței, deschis-ai gura ta asupra rătăcirii și ai bucurat pe Hristosul tău, prin nevoințele tale, strigând, Dimitrie: Tu ești Dumnezeul nostru și nu este drept afară de Tine, Doamne. |
Joia Mare, Cu tăiere s-a tăiat Marea Roșie și adâncul cel purtător de valuri s-a uscat, același, totodată, celor fără de arme a fost făcută cale, iar celor prea înarmați mormânt. Și cântare plăcută lui Dumnezeu a fost înălțată: cu slavă S-a preaslăvit Hristos, Dumnezeul nostru. |
Joia Mare, 23 octombrie Prin tăiere cu toiag s-au despicat apele și valurile rătăcirii s-au uscat prin Cruce. Același Dumnezeu și, ca atunci prin Moise, a săvârșit lucruri minunate prin Dimitrie; căci cântare, acum, din amândoi se împletește: cu slavă S-a preaslăvit Hristos, Dumnezeul nostru. |
Vinerea Mare, La tine alerg, dis-de-dimineață, Cel ce pentru milostivire Te-ai deșertat pe Tine, Cel ce ești fără schimbare, pentru cel căzut, și până la pătimiri Te-ai plecat, Cel ce ești fără de patimi, Cuvântule al lui Dumnezeu. Pace dă-mi mie, Iubitorule de oameni. |
Vinerea Mare, 24 octombrie La tine alerg, cel ce, pentru Ziditor, ai voit să te dai pe tine celor fărădelege și până la junghiere ai luptat cu îndrăzneală, Mucenice al lui Hristos, și tămăduiri dăruind, Dimitrie. |
Sâmbăta Mare, Pe Cel ce a acoperit cu valul mării, oarecând, pe prigonitorul tiran, sub pământ L-au ascuns feciorii celor mântuiți, iar noi, ca fecioarele, să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit. |
Sâmbăta Mare, 25 octombrie Dumnezeu, Cel ce a acoperit cu valul mării, oarecând, pe tiranul, ți-a dat putere, luptându-te împotriva tiranului; iar noi, cântând Domnului, ca pe un mare mucenic te lăudăm, Dimitrie. |
Sâmbăta Mare, În mormânt Viața, pus ai fost, Hristoase, și oștirile îngerești s-au spăimântat, plecăciunea Ta cea multă preamărind. Cuvine-se, să Te mărim pe Tine, Dătătorule de viață, Cel ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins și ai zdrobit de tot puterea vrăjmașului. Neamurile toate, cântare la mormântul Tău, Ți-aduc, Hristoase al meu. |
Sâmbăta Mare, 25 octombrie Te fericim, cetele credincioșilor, purtătorule de biruință, Izvorâtorule de Mir Dimitrie, și cinstim racla moaștelor tale. Cuvine-se, să te fericim prin cântări și imne, Mucenice, Purtătorule de biruință, Dimitrie, cel ce ai zdrobit de tot puterea vrăjmașului. Neamurile toate, cele ale tesalonicenilor, pe Dimitrie să-l cinstim. |
Marea Duminică a Sfintelor Paști, Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le. Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm, Paștile Domnului, Paștile, căci din moarte la viață și de pe pământ la cer Hristos Dumnezeul ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință. Acum, toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele de dedesubt. Să prăznuiască, deci, toată zidirea Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit. Această aleasă și sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, împărăteasă și doamnă, sărbătoare a sărbătorilor și praznic al praznicelor este, întru care binecuvântăm pe Hristos în veci. Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum și te bucură Sioane, iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru Învierea Celui născut al tău”. O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preadulcele Tău glas; căci cu noi ai făgăduit să fii cu adevărat, până la sfârșitul veacului, Hristoase; pe care întărire de nădejde credincioșii având-o, ne bucurăm. O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase, o, Înțelepciunea și Cuvântul, a lui Dumnezeu și putere, dă-ne nouă să ne împărtășim mai deplin cu Tine, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale. |
Marea Duminică a Paștelui, 26 octombrie, Slava lui Hristos o mărturisește, izvorând miruri din coastă, Mucenicul Dimitrie; pe el îl mărim. Ziua învierii, junghierea lui Dimitrie, căci cade și înșelarea, iar Biserica lui Hristos s-a ridicat cu strălucire și se bucură cu bucurie, înălțând cu glas tare lui Dumnezeu cântare de mulțumire. Acum, toată Biserica lui Hristos s-a umplut de bucurie, prin pomenirea Mucenicului; iar Tesalonicul saltă și mai vârtos pentru mirurile lui, întru care s-a întărit. Această aleasă și sfântă zi, în care Tesalonicul, ca împărăteasă și doamnă, se laudă cu sărbătoarea sărbătorilor și praznicul praznicelor, întru care Îl binecuvântăm pe Hristos în veci. „Luminează-te, luminează-te, toată turma tesalienilor, că ocrotitorul tău s-a arătat ca o stea, trimis din cer, luminând toată zidirea Marele Mucenic Dimitrie”. O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preadulcele tău glas, purtătorule de biruință al lui Hristos, căci cu noi ai făgăduit să fii și în vremea primejdiilor, pe care întărire de nădejde poporul tău având-o, ne bucurăm. O, Paștile noastre cele dumnezeiești, Dimitrie înțelepte, prin tine, ieșim drept din Egiptul oricărei vătămări, toată turma ta, pe care călăuzind-o, du-o la desfătarea cea făgăduită, prin mijlocirile tale. |
- 1
De precizat că o primă prezentare a acestui studiu a făcut-o autorul (5 aprilie 2024), cu ocazia prezenței sale la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, beneficiind, în cadrul ei, de o Mobilitate Erasmus, în perioada 1-5 aprilie 2024 (n. trad.).
- 2
Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου. Ἔκδοσις Ἱεροῦ Ναοῦ Ἁγίου Δημητρίου, Θεσσαλονίκη, 1986, p. 5.
- 3
Despre mărturiile istorice referitoare la viața Sfântului Dimitrie vezi Παναγιώτη Κ. Χρήστου, „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος”, în Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς, ΛΔ΄ (1951), pp. 258-269.
- 4
Cu acordul autorului, am completat tacit sensuri și nuanțări, date cronologice etc., fiind marcate, uneori, între paranteze rotunde sau, după caz, drepte. Se cuvine să-i aduc mulțumiri din inimă colaboratoarei mele, dr. Oana Mădălina Popescu, pentru lecturarea atentă a traducerii și sugestiile date (n. trad.).
- 5
Vezi Patrologia Graeca (PG), 116, col. 1167-1172, respectiv, col. 1173-1184. Passio Prima se păstrează numai într-o traducere latină, realizată de către Anastasie Bibliotecarul pentru împăratul franc Carol cel Pleșuv, în secolul al IX-lea. Passio Altera, din secolul al V-lea, este anterioară celei dintâi și se întemeiază pe izvoare mai vechi, vezi Παναγιώτη Κ. Χρήστου, „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος”..., p. 257.
- 6
Vezi PG, 116, col. 1185-1202.
- 7
Vezi PG 116, col. 1203-1324, 1325-1384, 1383-1426; cf. James C. Skedros, Saint Demetrios of Thessaloniki, Civic Patron and Divine Protector 4th-7th centuries CE, Trinity Press International, Harrisburg, Pennsylvania, 1999, pp. 107-120.
- 8
„Μέγαν εὕρατο, ἐν τοῖς κινδύνοις, / σὲ ὑπέρμαχον, Θεσσαλονίκη (ή ἡ οἰκουμένη), / Ἀθλοφόρε τὰ ἔθνη τροπούμενον. / Ὡς οὖν Λυαίου καθεῖλες τὴν ἔπαρσιν, / ἐν τῷ σταδίῳ θαρρύνας τὸν Νέστορα, / οὕτως Ἅγιε Μεγαλομάρτυς Δημήτριε/ Χριστὸν τὸν Θεὸν ἱκέτευε, / δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος (Mare apărător te-a aflat, întru primejdii, Tesalonicul (sau lumea), / purtătorule de cunună, cel ce i-ai biruit pe păgâni. / Deci, precum ai supart trufia lui Lie, / la luptă îndrăzneț făcându-l pe Nestor, / așa, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, / pe Hristos, Dumnezeu, roagă-L / să ne dăruiască nouă mare milă)”; pentru o traducere în limba română, cu unele mici diferențe față de textul de mai sus, vezi, de pildă, Ceaslov, ediția a V-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, pp. 424-425.
- 9
Vezi PG 107, col. 667-668.
- 10
Vezi PG 136, col. 161-216.
- 11
Vezi PG 132, col. 849-858.
- 12
Vezi PG 151, col. 535-550.
- 13
Autorul îl confundă cu Sfântul Nicolae Cabasila, care i-a fost nepot, dar nu cleric (n. trad.).
- 14
Παναγιώτη Κ. Χρήστου, „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος”..., p. 257.
- 15
Ἐ. Β. Μάνου, „Τὰ Δημήτρια (ἱστορικὸν σημείωμα)”, în Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς, ΛΑ΄ (1948), p. 226.
- 16
Ἀντωνίου Μ. Παπαδοπούλου, Αἱ εορταὶ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου ἐν Θεσσαλονίκῃ, Θεσσαλονίκη, 1963, p. 4. În secolul al XII-lea, festivitățile începeau cu șase zile înaintea sărbătorii principale, adică aveau loc în perioada 20-25 octombrie, și continuau cu alte două zile, altfel spus, cu ziua praznicului (26 octombrie) și cea următoare (27 octombrie).
- 17
Ἀντωνίου Μ. Παπαδοπούλου, Αἱ εορταὶ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου ἐν Θεσσαλονίκῃ..., pp. 4-5.
- 18
Ἀντωνίου Μ. Παπαδόπουλου, „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος καὶ τὸ μοναχικὸν ἰδεῶδες κατὰ τὸν Ἰσίδωρον Θεσσαλονίκης”, în Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς, ΜΕ΄ (1962), pp. 312-319.
- 19
Ἐ. Β. Μανου, „Τὰ Δημήτρια (ἱστορικὸν σημείωμα)”..., pp. 226-227; cf. Ἀντωνίου Μ. Παπαδοπούλου, Αἱ εορταὶ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου…, pp. 5-11. Festivitățile aveau un mare răsunet, în întreaga Europă Sud-Estică, vezi Dimitri Obolensky, „The cult of St. Demetrius of Thessaloniki in the history of Byzantine-Slav relations”, în Balkan Studies, 15/1 (1974), pp. 3-20.
- 20
Ἐ. Β. Μάνου, „Τὰ Δημήτρια (ἱστορικὸν σημείωμα)”..., pp. 228-232.
- 21
Ἀντωνίου Μ. Παπαδοπούλου, Αἱ εορταὶ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου ἐν Θεσσαλονίκῃ..., pp. 5-7; vezi și Idem, Ὁ Ἅγιος Δημήτριος εἰς τὴν ἑλληνικὴν καὶ βουλγαρικὴν παράδοσιν, Θεσσαλονίκη: ἐκδ. Π. Πουρναρᾶ, 1971, pp. 61-69.
- 22
El este cunoscut din lucrarea cu titlul Timarion sau despre suferințele sale (Τιμαρίων ἢ περὶ τῶν κατ’ αὐτὸν παθημάτων), care reprezintă unul dintre cele mai faimoase texte satirice bizantine (n. trad.).
- 23
Ἐ. Β. Μάνου, „Τὰ Δημήτρια (ἱστορικὸν σημείωμα)”..., p. 3.
- 24
Vezi Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt la Sfântul Dimitrie (Λόγος εις τον Άγιον Δημήτριον), în PG, 151, col. 536-550.
- 25
Vezi Δημητρίου Γκίνη, „Λόγος ἀνέκδοτος Κωνσταντίνου Ἀρμενοπούλου”, în Ἐπετηρὶς Ἑταιρείας Βυζαντινῶν Σπουδῶν, 21 (1951), pp. 145-162.
- 26
Vezi „Νικηφόρου Γρηγορά, εἰς τὸν ἅγιον μεγαλομάρτυρα καὶ μυροβλήτην Δημήτριον”, în Βασίλη Λαούρδα, „Βυζαντινὰ καὶ μεταβυζαντινὰ Ἐγκώμια εἰς τὸν ἄγιον Δημήτριον”, în Μακεδονικά, 4 (1956-1960), pp. 83-96.
- 27
Vezi Βασίλη Λαούρδα, Ἰσιδώρου, ἀρχιεπισκόπου Θεσσαλονίκης, Ὁμιλίαι εἰς τὰς ἑορτὰς τοῦ Ἁγίου Δημητρίου, Θεσσαλονίκη, 1954.
- 28
Vezi Idem, „Γαβριὴλ Θεσσαλονίκης, Ὁμιλίαι”, în Ἀθηνᾶ, 57 (1953), pp. 141-178.
- 29
Vezi Idem, „Συμεὼν Θεσσαλονίκης, Ἀκριβὴς διάταξις τῆς ἑορτῆς τοῦ Ἁγίου Δημητρίου”, în Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς, ΛΘ΄ (1956), pp. 326-441.
- 30
Mai concret, vezi Constantin VII Porphyrogénète, Le Livre de Cérémonies, sous la direction de Gilbert Dagron (†), Bernard Flusin, tom I, Introduction générale, Livre I, Chapitres 1-46, édition, traduction et notes par Bernard Flusin, avec la collaboration de Michael Stavrou, Association des Amis du Centre d’Histoire et Civilisation de Byzance, Paris, 2020, pp. 224-230; Ibidem, sous la direction de Gilbert Dagron (†), Bernard Flusin, tom. IV, 1re section, Commentaire du Livre I, par Gilbert Dagron (†), Denis Feissel, Bernard Flusin, avec la collaboration de Michael Stavrou, Association des Amis du Centre d’Histoire et Civilisation de Byzance, Paris, 2020, pp. 268-271 (n. trad.).
- 31
Despre coroanele imperiale vezi P. Hetherington, „The Jewels from the Crown: Symbol and Substance in Late Byzantine Regalia”, în Byzantinische Zeitschrift, 96 (2003), pp. 517-568.
- 32
Σωφρονίου Ευστρατιάδη (μητροπολίτου πρώην Λεοντοπόλεως), „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος ἐν τῇ Ὑμνολογίᾳ”, în Ἐπετηρὶς Ἑταιρείας Βυζαντινῶν Σπουδῶν, 11 (1935), pp. 120-150.
- 33
Κέντρον Ἁγιολογικῶν Μελετῶν τῆς Ἱερᾶς Μητροπόλεως Θεσσαλονίκης, Ἡ Γραμματεία τῶν Δημητρίων. Β΄: Μαρτύρια, Συλλογὲς Θαυμάτων καὶ Ἐγκώμια στὸν Ἅγιο Δημήτριο. Πρωτοβυζαντινὴ– Μεσοβυζαντινὴ περίοδος, ἐπιμ. Συμεὼν Πασχαλίδης, Θεσσαλονίκη, 2005, pp. 199-212.
- 34
Ἰωάννη Φουντούλη, Συμεὼν Ἀρχιεπισκόπου Θεσσαλονίκης τὰ λειτουργικὰ συγγράμματα, τ. Α΄: Εὐχαὶ καὶ ὕμνοι, Ἐταιρεία Μακεδονικῶν Σπουδῶν (Ἐπιστημονικαὶ Πραγματεῖαι, Σειρὰ Φιλολογικὴ καὶ Θεολογική, τ. 10), Θεσσαλονίκη, 1968, pp. 88-97, 119-120, 129-131, 139-140, 182-208, 264-265.
- 35
Σωφρονίου Ευστρατιάδη (μητροπολίτου πρώην Λεοντοπόλεως), „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος ἐν τῇ Ὑμνολογίᾳ”..., p. 121.
- 36
Izvorârea de mir a Sfântului este ulterioară și nu este atestată în primele secole după martiriu, vezi Σωφρονίου Ευστρατιάδη (μητροπολίτου πρώην Λεοντοπόλεως), „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος ἐν τῇ Ὑμνολογίᾳ”..., pp. 122, 124. Despre izvorârea de mir a Sfântului Dimitrie vezi și textul hartofilaxului Ioan Stavrichie (secolul al XII-lea), Cuvânt la minunile Sfântului Dimitrie (Λόγος εἰς τὰ θαύματα τοῦ Ἁγίου Δημητρίου), apud Ἰωακεὶμ Ἰβηρίτου, „Λόγος εἰς τὰ θαύματα τοῦ Ἁγίου Δημητρίου”, în Μακεδονικά, Α΄(1940), pp. 351-354.
- 37
Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., pp. 5-17.
- 38
Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., pp. 10-17, 19-127; vezi și „Κανόνες πρὸς τὸν Μυροβλήτην Δημήτριον”, în Θύρα τῆς Μετανοίας, ἤτοι βίβλος κατανυκτικὴ καὶ ψυχωφελεστάτη, ἐν Βενετίᾳ: ἐκ τοῦ Ἑλληνικοῦ Τυπογραφείου τοῦ Ἁγίου Γεωργίου, 1866, pp. 119-123.
- 39
Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., pp. 5-6; Ἐ Ἐ. Β. Μάνου, „Τὰ Δημήτρια (ἱστορικὸν σημείωμα)”..., pp, 225-226; Βασίλη Λαούρδα, „Συμεὼν Θεσσαλονίκης, Ἀκριβὴς διάταξις τῆς ἑορτῆς τοῦ Ἁγίου Δημητρίου”..., pp. 326-339.
- 40
Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., p. 6; Ἐ. Β. Μάνου, „Τὰ Δημήτρια (ἱστορικὸν σημείωμα)”..., p. 226.
- 41
Adică mănăstirea din locul cel înalt, datorită poziționării ei pe vârful muntelui Ordimnos din respectiva insulă (n. trad.).
- 42
Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., pp. 13-14.
- 43
Pentru acest aspect vezi, orientativ, Ἀντωνίου Μ. Παπαδοπούλου, Αἱ εορταὶ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου ἐν Θεσσαλονίκῃ..., pp. 17-19: Ἀντωνίου Μ. Παπαδόπουλου, „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος καὶ τὸ μοναχικὸν ἰδεῶδες..., pp. 315-316; Ἐ. Β. Μάνου, „Τὰ Δημήτρια (ἱστορικὸν σημείωμα)”…, pp. 228-229; Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., pp. 6-7.
- 44
Σωφρονίου Ευστρατιάδη (μητροπολίτου πρώην Λεοντοπόλεως), „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος ἐν τῇ Ὑμνολογίᾳ”..., pp. 125-150.
- 45
Νικολάου Καβάσιλα, „Προσφώνημα εἰς τὸν ἔνδοξον τοῦ Χριστοῦ Μεγαλομάρτυρα Δημήτριον τὸν Μυροβλήτην”, în Μνημείοις Ὑμνολογικοῖς νῦν πρῶτον ἐκδιδομένοις ὑπὸ Ἱεροδιακόνου Θεοφίλου Ἰωάννου, Τύποις Φοίνικος, Βενετία, 1884, pp. 67-114.
- 46
Vezi Ἰωάννη Φουντούλη, Συμεὼν Ἀρχιεπισκόπου Θεσσαλονίκης τὰ λειτουργικὰ συγγράμματα, τ. Α΄: Εὐχαὶ καὶ ὕμνοι, Ἐταιρεία Μακεδονικῶν Σπουδῶν (Ἐπιστημονικαὶ Πραγματεῖαι, Σειρὰ Φιλολογικὴ καὶ Θεολογική, τ. 10), Θεσσαλονίκη, 1968.
- 47
Βασίλη ΛΑΟΎΡΔΑ, „Συμεὼν Θεσσαλονίκης, Ἀκριβὴς διάταξις τῆς ἑορτῆς τοῦ Ἁγίου Δημητρίου”..., pp. 326-339.
- 48
Ἰωάννου Φουντούλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., p. 7.
- 49
Ἰωάννου ΦΟΥΝΤΟΥΛΗ, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., p. 7; vezi și Ἀθανάσιος Παντοκρατορινός, „Ἀκολουθία ψαλλομένη εἰς τὸν πανένδοξον μέγαν Δημήτριον τὸν Μυροβλήτην, ποιηθεῖσα παρὰ τοῦ τιμιωτάτου καὶ μακαρίου Χαρτοφύλακος Θεσσαλονίκης κυρ Ἰωάννου τοῦ Σταυρακίου”, în „Δύο Ἀκολουθίαι εἰς τὸν Ἅγιον Δημήτριον”, în Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς, ΙΑ΄ (1927), pp. 371-384.
- 50
Βασίλη ΛΑΟΎΡΔΑ, „Συμεὼν Θεσσαλονίκης, Ἀκριβὴς διάταξις τῆς ἑορτῆς τοῦ Ἁγίου Δημητρίου”..., pp., 326-339; vezi și Ἰωάννη ΦΟΥΝΤΟΎΛΗ, Συμεὼν Ἀρχιεπισκόπου Θεσσαλονίκης τὰ λειτουργικὰ συγγράμματα, τ. Α΄: Εὐχαὶ καὶ ὕμνοι, Ἐταιρεία Μακεδονικῶν Σπουδῶν (Ἐπιστημονικαὶ Πραγματεῖαι, Σειρὰ Φιλολογικὴ καὶ Θεολογική, τ. 10), Θεσσαλονίκη, 1968.
- 51
Ἰωάννου ΦΟΥΝΤΟΥΛΗ, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., p. 8.
- 52
Proclamat Sfânt al Bisericii Ortodoxe, la 10 ianuarie 2023, având ca zi de cinstire data de 7 decembrie, cunoscut și ca Sfântul Cuvios Gherasim Imnograful de la schitul athonit „Sfânta Ana” (n. trad.).
- 53
Γεράσιμος Μοναχὸς Μικραγιαννανίτης, Ἀκολουθίαι τοῦ Ἁγίου ἐνδόξου Μεγαλομάρτυρος Δημητρίου τοῦ Μυροβλήτου, Θεσσαλονίκη, 1979, pp. 9–67. Pentru a completa câteva date, în folosul cititorului român, precizez următoarele: sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie fuseseră luate din Tesalonic, în timpul cruciadelor (la începutul secolului al XIII-lea), și duse în Italia, unde au fost păstrate, în secret, la abația benedictină San Lorenzo in Campo. Locația lor exactă a rămas necunoscută pentru lumea ortodoxă până în iunie 1978, când arheologul grec Maria Teohari le-a redescoperit și a prezentat dovezile științifice la Academia din Atena. În urma acestei descoperiri, mitropolitul Tesalonicului Pantelimon al II-lea a demarat imediat procedurile diplomatice și bisericești pentru repatrierea lor, eveniment care s-a făcut în două etape distincte: 1) 23 octombrie 1978, dată la care a fost adus înapoi, la Tesalonic, cinstitul cap al Sfântului Dimitrie; 2) 10 aprilie 1980, când au fost returnate și celelalte sfinte moaște (restul trupului) ale Sfântului Mare Mucenic (n. trad.).
- 54
Ἰωάννου Φουντουλη, Ἡ «Μεγάλη Ἑβδομὰς» τοῦ Ἁγίου Δημητρίου..., pp. 8-11.
- 55
Ἀντωνίου Μ. Παπαδοπούλου, Αἱ εορταὶ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου ἐν Θεσσαλονίκῃ..., p. 19; Idem, Ὁ Ἅγιος Δημήτριος εἰς τὴν ἑλληνικὴν καὶ βουλγαρικὴν παράδοσιν…, pp. 65-69.
- 56
Θαύματα, I, 13; vezi și Παναγιώτη Κ. Χρήστου, „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος”..., p. 264; cf. Ἀλεξάνδρου Γ. Καντώνη, „Ὁ πολιούχος τῆς Θεσσαλονίκης Μεγαλομάρτυς Δημήτριος”, în Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς, ΛΘ΄ (1936), pp. 307–308; Γενναδίου, Μητροπολίτης Θεσσαλονίκης, „Λόγος ἐκφωνηθεὶς κατὰ τὰ ἐγκαίνια τοῦ ἱεροῦ ναοῦ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου τὴν 26ην Ὀκτωβρίου 1948”, în Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς, Λ΄ (1948), pp. 233–237; Σωφρονίου Ευστρατιαδη (μητροπολίτου πρώην Λεοντοπόλεως), „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος ἐν τῇ Ὑμνολογίᾳ”..., pp. 120–122; James C. Skedros, Saint Demetrios of Thessaloniki…, pp. 124-134.