Părintele Damaschin, de la Mănăstirea athonită Grigoriou, este cel mai misionar monah pe care l-am cunoscut. A învățat singur limba română în doar șase luni de zile și a făcut-o atât de bine încât a tradus apoi zeci de cărți de spiritualitate ortodoxă românească în limba elină – ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase, etc. A făcut două lungi pelerinaje la mănăstirile noastre: întâia oară în 1984 – când a petrecut două luni în România – și a doua oară, acum trei ani. Mi-a mărturisit că, dintre toate graiurile, albaneza a fost limba care i-a dat cel mai mult de furcă: i-au trebuit doi ani ca să învețe shqipëria. Acum a deprins și limbi africane: swahili și hirudi, de când face misiune în Burundi și Rwanda. (A mai stat și doisprezece ani în Congo, la Kolwezi). Foarte bun psalt, el ține de multe ori strana dreaptă la hramurile românilor athoniți, cântând și lăudând pe Domnul în graiul nostru. Pentru africani, imnele bisericești bizantine, tot părintele Damaschin le-a tradus în swahili. Dar, în afară de toate acestea, părintele are foarte multă dragoste pentru aproapele și, știind asta, am cerut binecuvântare de la părintele stareț pentru un interviu. Iar cum gheronda Hristofor a încuviințat lucrul acesta, am urcat în arhondaricul mănăstirii și am început a grăi…
Lupta duhovnicească
Părinte, cum am putea împăca „duhul curăției” – către care osârduiește sufletul – cu „pofta cea trupească” – de care nu prea scapă multă lume?
Pofta omului este firească. Nu este un păcat. Dar Hristos ne-a dat și măsură. Dreaptă socoteală. Este ca atunci când – de exemplu –, mergem la oraș: nu putem să facem asta oricum, ci pe stradă trebuie să ținem cont de semafoare. Când se aprinde culoarea roșie nu putem traversa. Se întâmplă ca oamenii să se unească trupește și înainte de căsătorie. Și nu pentru naștere de prunci. Însă, dacă oamenii practică unirea aceasta carnală mai înainte de a fi căsătoriți, atunci ei cad în păcatul curviei. Pentru că, dacă omul face cu bucurie aceste trupești păcate, el săvârșește păcatul curviei. Și Sfântul Apostol Pavel spune că aceștia (curvarii) nu vor intra în Împărăția cerurilor (I Corinteni VI, 9). Păcatul aduce însă cu el și supărare. Din cauza conștiinței care ne spune că acest lucru (curvia) este păcat. Și ce putem să facem atunci? Aceasta luptă duhovnicească – pentru ca omul să devină „curat” – nu este posibilă decât creștinului ortodox. Pentru că în alte religii nu este harul lui Dumnezeu (care să-l ajute pe om în această luptă). Nu este posibilă pentru că ceilalți creștini, de altă religie, nu au Duhul Sfânt: nici catolicii, nici protestanții, nici iehoviștii. Această luptă cu poftele trupului poate s-o facă numai omul care este creștin ortodox și s-a botezat.
Și cum anume putem duce această luptă, părinte?
Încet, încet. Omul care are frica lui Dumnezeu și vrea să se mântuiască, are tot mai mare atenție cu sufletul lui: ca să nu săvârșească păcate care sunt rușine înaintea lui Hristos. Și va ține poruncile Lui. Asta este cea mai mare luptă: (plinirea poruncilor).
Curăția preotului
Știți că omului care vrea să fie preot, dar a căzut (în păcat) înainte de căsătorie cu o femeie, îi este interzisă hirotonia. Pentru că cel care vrea să săvârșească Tainele lui Hristos trebuie să fie curat. Iar pentru aceasta trebuie să fie foarte atent și responsabil, căci el intră în categoria preoțească și devine „părinte”. Iar un părinte trebuie să lucreze în numele lui Hristos.
Preotul are harul dobândit la botez și un alt har – al preoției – căpătat prin punerea mâinilor, la hirotonire. Ca și simplu creștin, este dator să fie atent la harul căpătat la botez, dar el trebuie să lucreze și cu harul dobândit la preoțire. Preotul trebuie să mântuiască – adică să-i ajute pe ceilalți să meargă în Împărăția lui Dumnezeu – dar și să se mântuiască.
Părinte, credeți că un preot poate să mântuiască pe alții și, în același timp, el să și-o piardă pe a lui?
Da. De aceea trebuie mare atenție! La noi se spune că mai bine să mergi în rai cu kombustini (metanii), decât în iad cu epitrahil! Călugării noștri spun așa.
Sfântul Cosma Etolianul
Știți că preoția monahală este misionară – atât interioară cât și exterioară. Sfântul Cosma Etolianul (+ 24 August 1779) a fost un exemplu de misionarism monahal: el a plecat de la Mănăstirea Filotheou la 1760, în perioada când Grecia era stăpânită de turci, ca să revigoreze ortodoxia în rândul poporului nostru.
În locurile unde predica el, oamenii ridicau câte o cruce din lemn, în amintirea lui. A clădit două sute cincizeci de școli grecești și o mie două sute de școli primare!
Da. A fost un mare predicator și cel mai mare călugăr misionar. A făcut minuni și a fost și un mare prooroc: ne-a lăsat 130 de profeții; chiar una despre cel de-al treilea război mondial – care se pare că a început în anul 2012, în Siria.
Știu că i-a spus și lui Ali Pașa ce are să i se întâmple în viață și turcul a fost cel care i-a ridicat prima biserică – în Berat (Albania), la 1814 – și i-a făcut și o raclă din argint pentru moaște.
Tot el a spus că, la sfârșit, cei care nu vor avea frica lui Dumnezeu vor fi chiar preoții. Acesta este lucru înfricoșător.
Da părinte! Eu știu că Sfântul Ioan Gură de Aur a zis că „la o mie de preoți, dacă unul se va mântui”! Și asta în secolul al IV-lea! D’apoi la sfârșitul veacurilor?!
Da. Și Sfântul Vasile cel Mare spunea – vorbind despre gânduri: „Eu nu am păcătuit cu femeie, dar nici fecior nu sunt”!
Vai! Și cine ar putea fi atât de curat ca să fie vrednic să slujească lui Dumnezeu?
Păcate din iconomie
Uitați: un episcop grec a vrut să facă iconomie și a hirotonit trei preoți într-un an. Era lipsă de preoți și s-a gândit că este bine ce face. Numai că acei tineri nu au avut o viață curată înainte de a fi hirotoniți și nu au plăcut lui Dumnezeu și, în câteva luni – mai puțin de un an! –, au murit toți trei. A iconomisit în locul lui Dumnezeu și El nu vrea oameni necurați să-L slujească.
Și a păcătuit episcopul?
Păcatele nu sunt numai pentru noi, sunt și pentru episcopi. Toți suntem păcătoși. Dar un om care are frica lui Dumnezeu trebuie să facă ascultare. Și dacă face ascultare se va pocăi. Și Dumnezeu va iconomisi. Dar înainte de moarte trebuie să facă pocăință și să ceară iertare. Ca să nu meargă la iad.
Și tot ce face pentru credincioși în timpul acesta, toate Sfintele Taine săvârșite de el mai sunt valabile? Este adevărat acel „ex opere operato” („prin lucrarea înfăptuită”)?
Dacă hirotonia unui preot este valabilă, atunci toate Tainele săvârșite de el sunt valabile. Uitați: Dumnezeu este iubitor de oameni și nu este grabnic la pedeapsă. El știe că noi suntem păcătoși. Și noi, călugării, suntem la fel. Care dintre noi este vrednic de Împărăția Lui? Cine este sfânt dintre noi? Este adevărat că părintele Paisie – cu care am trăit aici, în Athos, douăzeci de ani – a fost sfânt. Dar câți sunt ca el?
Păi și sfinții se considerau păcătoși...
Ploaie australiană
Cel care se consideră sfânt… nu este sfânt. Sfântul Paisie – când a mers în Australia, în 1969, împreună cu starețul și câțiva călugări de la Mănăstirea Iviron – a fost rugat de credincioșii ortodocși de acolo să facă rugăciune pentru ploaie. Dar Sfântul Paisie le-a spus de trei ori: „Veniți toți și plecați genunchii și poate Dumnezeu va auzi rugăciunile voastre. Iar eu mă voi ruga împreună cu voi”. Și când s-a rugat cuviosul Paisie, după vreun sfert de oră, a apărut pe cer un nor care a dat ploaie. Adică „baza” pentru viața omului – și pentru cea monahală – este întotdeauna smerenia. Și Sfântul Paisie s-a smerit și atunci, în Australia, (când a fost rugat să se roage). Creștinii adevărați trebuie să fie smeriți. Altfel sunt dușmani ai lui Hristos. Smerenia este un mare har (căpătat) de la Duhul Sfânt. Și ei – catolicii și protestanții – nu au Duhul Sfânt și (de aceea) nu au smerenie.
Dumnezeu ne va judeca pentru nepocăință
La preoți este altceva. Acolo, în viața personală, dacă este vrednic sau nu, cine știe? Numai el și Dumnezeu. Dar când e vorba de Sfintele Taine: Sfânta Liturghie, Botezul, Cununia, acolo vine harul lui Dumnezeu – pentru noi vine, dacă el nu este vrednic.
Omul să aibe frică de Dumnezeu. Că nu știm: trăim sau murim. Sfinții Părinți spun așa: Dumnezeu nu vrea să ne judece pentru păcatele noastre – pentru că toți suntem păcătoși și El pentru noi, cei păcătoși, a venit în lume, nu pentru cei drepți. Nimeni nu este fără de păcat. Și El știe asta. Dar Dumnezeu ne va judeca pentru nepocăința noastră și nu pentru păcate. Pentru că nu vrem să ne pocăim, pentru aceasta vom fi judecați. De păcătuit putem păcătui și din pricina lipsei de învățătură. Și din multe alte motive.
Despre fecioria preoțească
Dar un om curvar nu poate să fie preot. Poate fi sfințit, dar nu poate să fie preot. El trebuie să fie fecior la căsătorie. Altfel nu poate să se preoțească. El nu are voie să păcătuiască (să curvească) între botez și cununie.
Și în cazul acesta, mai are preotul vină, dacă episcopul a știut aceste păcate ale sale și totuși l-a hirotonit? Cine se face vinovat: preotul sau episcopul?
Dacă preotul știe că acest păcat al lui îl oprește de la hirotonire, el nu trebuie să accepte preoția. Dacă însă nu știe de acest canon, trebuie să asculte de duhovnic. Dar Domnul are grijă: știe Dumnezeu cine trebuie să fie preot și cine nu trebuie.
Socoteala la judecată
Părinte, eu știu de la părintele Iulian (Prodromitul) că în fața lui Dumnezeu episcopul răspunde – dacă a fost în cunoștință de cauză. Și chiar mi-a dat și argument scripturistic de la proorocul Iezechiel: „pe tine te-am pus Eu să-i fii de strajă casei lui Israel, iar tu vei auzi cuvânt din gura Mea. Când Eu îi spun celui păcătos: Cu moarte vei muri!, dar tu nu-i vei spune necredinciosului să ia aminte la calea lui, iar nelegiuitul va muri în nelegiuirea lui, atunci sângele lui din mâna ta îl voi cere. Dar dacă tu îi vei grăi celui păcătos despre calea lui, anume să se-ntoarcă din ea, dar el nu se va întoarce din calea sa, atunci el în nelegiuirea lui va muri, dar tu ți-ai mântuit sufletul”. (Iezechiel XXXIII, 7–9). Deci, dacă episcopul – căci el este „straja casei lui Israel” – nu-l va îndemna să „ia aminte la calea lui”, atunci „sângele necredinciosului, din mâna” ierarhului va fi cerut.
Da. Dacă episcopul știe de păcatul lui, nu trebuie să-l hirotonească.
Despre hirotonie
Nu sunteți ieromonah, nu-i așa, părinte?
Nu sunt. Cu toate că patriarhul Theodor al Alexandriei – cu care am lucrat șapte ani în Burundi – a vrut să mă hirotonească. Mi-a spus că a vorbit cu cei din sinod și au hotărât să mă facă episcop de Burundi. Și alți episcopi din Africa, chiar și din România, au voit să mă facă preot, arhimandrit, episcop. Dar nu. Nu am vrut.
Trebuie cu frica lui Dumnezeu să lucrăm pentru mântuirea noastră. Dumnezeu este atotputernic și are grijă de Biserica Lui. Nu trebuie să facem noi asta în locul Său. Și apoi, preoția nu se comercializează.
Dobândirea Harului
Părinte, cum să mai discearnă omul Adevărul și Calea în tot acest bombardament informațional?
Creștinul trebuie să vadă mai întâi ce spune Scriptura, ce spun părinții aghioriți, ce spun părinții Paisie Olaru, Ilie Cleopa și Ioanichie Bălan – care au fost foarte atenți și au avut cel mai mare respect pentru canoanele sfinților și nu au făcut păcate opritoare de la preoție. Și să știe că izvorul luminii necreate din viața noastră este rugăciunea. Rugăciunea inimii. Mai întâi cu gura și apoi cu mintea în inimă. Important este, cum zicea și Sfântul Serafim de Sarov că scopul omului este dobândirea harului lui Dumnezeu. Și cum putem dobândi acest har? Citind? Nu. Ci vorbind cu Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Dacă vom spune această rugăciune mai întâi câteva minute pe zi, apoi o oră și tot așa mai mult, atunci ea va rămâne în noi și harul lui Dumnezeu de asemenea. Purificare lăuntrică se face numai cu rugăciunea lui Hristos și cu spovedanie. Nu trebuie să uităm cuvintele Sfântului Ioan Climakos care spune „Lovește-i pe potrivnici cu numele lui Hristos Iisus, căci nu este armă mai puternică nici în cer, nici pe pământ” (21, 7).
Iar dacă noi trăim în smerenie și bunătate, satana nu poate să ne aducă gânduri rele.
Judecarea aproapelui
Un alt mare păcat din ziua de astăzi este judecarea aproapelui. Și cu gura și cu gândul. Uitați: Dumnezeu-Tatăl a lăsat pe Fiul Său să judece lumea. Iar Hristos n-a acceptat să judece oamenii și i-a lăsat pe apostoli să facă asta. Deci nici Dumnezeu–Tatăl, nici Fiul n-au vrut să judece oamenii, ci au lăsat judecata în seama apostolilor (I Corinteni VI, 2).
Desfrânarea
Cum se poate scăpa de curvie, părinte?
Să nu avem mândrie. Și, pe lângă smerenie, suntem datori să avem grijă ca trupurile noastre să fie în fiecare zi obosite. Monahul trebuie să-și facă toate ascultările, ca să-l găsească dracul curviei ocupat și să nu-l mai ispitească…
