#Sfântul Grigorie din Nazianz

Articolul urmărește evoluția teologiei artei creștine, de la rezervele față de imagini și muzică din primele secole până la fundamentarea patristică și sinodală a icoanei, cu accent pe contribuțiile Sfinților Ioan Damaschin și Teodor Studitul. Arta bisericească — iconografia, cântarea la unison, arhitectura sacră — este înțeleasă ca expresie hristologică, euharistică și soteriologică a credinței Bisericii Ortodoxe.

Literatura patristică din secolele IV–V oferă o receptare amplă a învierii lui Lazăr ca simbol penitențial post-baptismal, ilustrată prin mărturiile Papei Damasus, ale Sfinților Grigorie din Nazianz, Ambrozie și Ieronim, care se identifică spiritual cu Lazăr, și continuată de exegeza eclezială a lui Cromațiu de Aquileia și Petru Hrisologul, care leagă minunea din Betania de pocăință, iertare și bucuria învierii generale.

Iubirea dumnezeiască, întemeiată în viața intratreimică a Sfintei Treimi, constituie modelul arhetipal al comuniunii omului cu Dumnezeu și al iubirii față de aproapele. Prin har, Sfintele Taine și viața liturgică, omul se curățește de patimi, se îndumnezeiește și devine părtaș iubirii inepuizabile a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, chipul dumnezeiesc actualizându-se deplin în comuniune și iubire interpersonală.

Articolul argumentează, pornind de la Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Maxim Mărturisitorul, că Biserica nu poate fi izolată de problemele medicale și politice, deoarece îl percepe pe om ca entitate psihosomatică integrală. Prin analiza teologică a morții ca dezintegrare și a pandemiei de Covid-19, autorul arată că vaccinarea obligatorie și sciziunea social-morală dintre vaccinați și nevaccinați reprezintă o formă de moarte socială, căreia Biserica trebuie să-i opună unitatea vieții sacramentale.

Sfânta Taină a Căsătoriei este analizată din perspectivă teologică ortodoxă ca icoană a unirii lui Hristos cu Biserica, cu caracter ontologic și eclesiologic, nu doar moral sau social. Prin referire la Sfinții Părinți — Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Nicolae Cabasila, Grigorie de Nyssa — articolul interpretează temele creației, divorțului, supunerii și idolatriei în lumina comuniunii dintre Dumnezeu și om.

Mănăstirea Popânzălești din fostul județ Romanați, ctitorită în 1678 de logofătul Hamza Popânzălescu și închinată Sfântului Grigorie Decapolitul, a cunoscut de-a lungul timpului mai multe etape de refacere, cea mai importantă fiind rectitorirea din 1853 de către Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, iar reînființarea ca mănăstire în 1992, la propunerea mitropolitului Nestor Vornicescu.