Articolul analizează teologia cinstirii sfintelor icoane în tradiția creștin-ortodoxă, urmărind contribuțiile Sfinților Ioan Damaschin, Nichifor al Constantinopolului și Teodor Studitul privind relația dintre icoană și prototip, și diferența dintre adorare (latreia) și venerare (proskinisis kata timin). Icoanele sunt prezentate nu ca obiecte decorative sau didactice, ci ca mijloace liturgic-sacramentale de comuniune cu prototipul reprezentat, fundamentate hristologic pe realitatea Întrupării și validate de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea (787).