#Inochentie al Râmnicului

Episcopul Inochentie al Râmnicului (1728–1735), urmaș al lui Damaschin Dascălul, a păstorit Oltenia aflată sub ocupație austriacă, apărând cu energie drepturile Bisericii în fața Curții vieneze, combătând amestecul Administrației în numirea egumenilor și în viața eparhială. Activitatea sa cuprinde și o bogată operă tipografică — Molitvelnic, Ceaslov, Triod, Liturghier, Catavasier — răspândită în toate provinciile românești, inclusiv în Transilvania.

Episcopul Damaschin al Râmnicului (†1725) a tradus în română aproape toate cărțile de cult ortodox — Octoih, Triod, Penticostar, Minee, Apostol, Evangheliar, Tâlcuirea lui Teofilact —, folosind ediții grecești, slavone și latine, iar pentru cărțile Noului Testament a recurs la tâlcuirile Sf. Ioan Gură de Aur și ale Sf. Teofilact, asigurând astfel acuratețea patristică a traducerii. Graiul său luminat, atestat de Chesarie al Râmnicului, Radu Tempea și Constantin Erbiceanu, a impus dialectul muntenesc în limba literară și liturgică românească, traducerile sale rămânând în uz până astăzi.

Studiul editează integral, în transcriere și facsimil, tipăritura Capete de poruncă a episcopului Climent al Râmnicului (1743), păstrată la Sibiu, identificând-o cu Învățăturile în Postul Mare din Bibliografia Românească Veche. Textul este comparat cu pastoralele lui Antim Ivireanul (1714), Inochentie (1731), Climent (1747) și Filaret (1781), relevând continuitatea preocupărilor canonice, morale și liturgice ale episcopilor de Râmnic în veacul al XVIII-lea.