Cuvânt al aceluiași [Ioan Gură de Aur] despre post și milostenie

Postul este bun, după cum și citirea Scripturilor este bună. Însă, [citirea Scripturilor] este bună atunci când fapta urmează din aceasta, de vreme ce, dacă citești, dar nu împlinești, citirea ți se face spre judecată și spre adăugirea pedepsei, fiindcă zice [Scriptura]: „Nu cei ce aud legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptați.”1; și Hristos zice iarăși: „De n-aș fi venit și nu le-aș fi grăit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor.”2

Fericit este cel care vorbește la urechile celor ce ascultă, și mai ales atunci când [aceștia] capătă folos [duhovnicesc]. De fapt, ascultarea, dar și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu prezintă un folos [duhovnicesc], după cum zice Domnul: „Și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă.”3 Așadar, ce ai adunat, frate, de pe urma postului? [Ceva trebuie să fi adunat] de vreme ce și agricultorul de aceea seamănă, ca să secere, iar comerciantul de aceea face călătorii [în străinătate], ca să strângă bani. De asemenea, corăbierul, de aceea traversează multe mări, ca să umple corabia de marfă. Să nu-mi spui: Am postit atâtea zile! Nu am mâncat asta și asta! Nu am băut vin! Am îndurat nespălarea! Arată-mi [mai degrabă], dacă ai deveni blând, cu toate că erai furios, și dacă ai devenit iubitor de oameni, cu toate că erai crud. Deci, dacă te îmbeți cu mânia, de ce îți mai strâmtorezi trupul [prin post]? Dacă ești [plin] de invidie în adâncul inimii și de lăcomie, ce folos este din a bea doar apă? Nu sunt preocupat acum de ceea ce este pe masă, ci, dacă a avut loc o schimbare a gândului tău rău. Dacă stăpânul – numesc astfel sufletul –, desfrânează, de ce biciuiești robul, adică stomacul. Dacă sufletul este cel care rătăcește, de ce chinuiești trupul?

Vă spun acestea nu ca să vă acuz, ci pentru cei care sunt nepăsători. Într-adevăr, pe cât, ori de câte ori vă văd că zburați, pe atât îmi doresc încă [să vă văd] că zburați mai sus, fiindcă de acest fel este suveranitatea iubirii. De asemenea, după cum iubitorii de argint, în măsura în care, ori de câte ori strâng aur, doresc [să aibă] mai mult, tot așa și noi, în aceeași măsură, [ba chiar] mai mult, ne dorim înaintarea voastră spirituală. Așadar, frate, dacă vrei să fii primit de Dumnezeu, postește ca ninivitenii. Aceia nu au primit Legea, potrivit celor pe care le zice Pavel: „Căci, când neamurile, cele ce nu au lege, din fire fac ale legii, aceia lege neavând, își sunt loruși lege.”4 Nu face, deci, postul zadarnic, pentru că postirea nu urcă singură la cer, dacă nu are milostenia ca soră. Într-adevăr, [milostenia] este perechea sa, dar nu numai soră și pereche, ci și suport. Cu toate acestea, de unde [știm] acest lucru? [Cunoaștem aceasta, pentru că] îngerul i-a zis lui Corneliu: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu.”5

Nu face postul zadarnic, pentru că postirea nu urcă singură la cer, dacă nu are milostenia ca soră. …milostenia este o aripă a rugăciunii. Prin urmare, dacă nu dai aripi rugăciunii, ea nu va zbura. …Însă, de fiecare dată când sufletul tău se înaripează, zboară către cer.

Într-adevăr, milostenia este o aripă a rugăciunii. Prin urmare, dacă nu dai aripi rugăciunii, ea nu va zbura [niciodată]. Însă, de fiecare dată când sufletul tău se înaripează, zboară către cer. Până când [va dura] iubirea de bani și tânjirea după averi? Toate acestea, frate, vor înceta împreună cu viața aceasta. Dar, cu siguranță îmi vei zice: „Spune-ți și ție aceste lucruri!” Și mie mi le spun, frate, și vouă, pentru că acesta este un sfat pentru toată lumea. Atunci când ascult aceste lucruri și mă îndrept, primesc de la voi bucurie [duhovnicească]. Chiar dacă cel care spune [acestea] este un rob, primesc sfatul; și chiar dacă este un om liber, ascult cu ardoare, fiindcă nu funcția înaltă6 a persoanelor mă face să primesc cele spuse, ci utilitatea sfatului. Într-adevăr, dacă Moise acela, cel atât de mare, care a vorbit cu Dumnezeu, nu și-a întors fața de la sfaturile socrului său – chiar dacă acesta era de alt neam –, ci, dimpotrivă, a primit [sfatul său], iar Dumnezeu a întărit [acest lucru], cu atât mai mult noi, [nu ar trebui să primim sfaturile bune ale aproapelui, pe cele în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu]? Nu-ți poruncesc să fii lipsit de orice [lucru material], ci, să cheltui surplusul la săraci, pentru ca prisosința ta să-ți devină temelie a mântuirii tale.

Nu vezi cum mulți săraci rămân în stradă, deși bolesc și sunt goi? Unul este mai tânăr, altul mai bătrân, iar un altul este sprijinit de celălalt. Mare este tragedia acestora! Dă, prin urmare, celui împreună rob cu tine, ca să-L ai pe Hristos dator, pe Cel Care cu plăcere îți este dator și îți dă [înapoi] suma totală cu dobândă. Cu siguranță că pentru cei din afară7, dobânda8 este o pricină de imputare [ce li se poate aduce], dar la Dumnezeu este laudă. Nu [vrei] să dai [milostenie] celui sărac? Fii atent la cine-ți cere prin acel [prin sărac], și teme-te de onoarea celui care primește. Săracul primește, și Dumnezeu dă cu împrumut. Gândește-te unde a coborât Stăpânul tău prin acea [deșertare de Sine], ca să te înduplece să nu mai fii crud și inuman: „Căci, zice [Hristos], M-ați văzut că flămânzeam, și nu Mi-ați dat să mănânc; M-ați văzut că însetam și nu Mi-ați dat să beau; străin eram, și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat”9, și celelalte. Prin urmare, atunci când Hristos flămânzește nu-I dai [de mâncare]? Atât tu, cât și săracul împreună primiți Trupul Lui de pe [Sfânta] Masă, și, în mod similar, vă împărtășiți din Paharul Lui. [Hristos îți permite] să te împărtășești cu marile și înfricoșătoarele [Sale Taine], și tu nu împarți cu El pe cele mici?

Nu-I vei da Lui pe ale tale [τὰ σὰ]10? Chiar dacă le-ai primit de la părinții tăi [sau] de la strămoși, ele sunt ale lui Dumnezeu. [Așadar], de ce le îngropi în pământ? Dă [milostenie] săracului și Stăpânul ți le va păzi în mare siguranță. Nu vezi ce fac agricultorii? [Observ] că, adesea, neavând sămânță din cauza sărăciei, [agricultorul] își pune haina drept chezășie, primește sămânța pe care o dorește, și o încredințează pământului. Totuși, de multe ori, apare o schimbare de vreme, și [agricultorul] pleacă fără să secere nimic, dar, în orice caz, crede prin nădejde că, [dacă va pune sămânța] în pământ, [va avea parte de roade]. Prin urmare, ceea ce face pământul, nu o poate face și Stăpânul?! Imită pe acea văduvă din Vechiul Testament, care avea o mână de făină într-un vas, și puțin ulei într-un ulcior, astfel încât, a primit cu ele ca oaspete pe prorocul [Ilie]11. Sau [imită] pe văduva din Evanghelie care a depășit pe toți atunci când a aruncat doi oboli, de vreme ce ea și-a aruncat toată bogăția.

Dar tu ce răspunzi [la unele ca acestea]? Sunt sărac și nu am bani! Nu ai doi oboli? Și chiar dacă nu ai, Dumnezeu caută să vadă dacă există la tine bună intenție. De aceea spunea: „Dacă cineva dă un pahar de apă rece, nu-și va pierde plata sa.”12 Vezi ce zice? Un pahar de apă rece, nu caldă, ca nu cumva să fii lipsit de plată [nici] pentru cheltuiala lemnelor [de foc].

Și, pe cât un rege nu ține seama de puterea [financiară a diferitelor] persoane, ci de propriul său câștig, de fiecare dată când, chiar dacă ești sărac, cere de la tine aur, de vreme ce are de gând să te răstignească [și] să te lege cu funie, pe atât îi dai ceea ce vrea. Însă, la Dumnezeu nu este așa, ci El cere în raport cu puterea [financiară] a fiecăruia.

Prin urmare, de ce există săraci? Nu putea Dumnezeu să aducă [peste ei] o ploaie de aur? [Cu siguranță], însă [subzistă și această categorie socială] ca sărăcia aceluia să ți se facă pricină potrivită spre îndreptarea păcatelor tale. „Omul este un lucru mare, iar un bărbat milostiv este un lucru aducător de cinste.”13 Vezi cât de mare este milostenia? Dumnezeu îl compară pe cel milostiv cu El Însuși: „Fiți milostivi precum și Tatăl vostru cel Ceresc este milostiv.”14

Dacă vine moartea, banii tăi rămân aici. Așadar, de ce nu ți-i trimiți mai înainte [de aceasta] acolo, ca în ziua aceea, atunci când nu va fi de față vreun retor, nici vreun avocat, săracii să stea lângă tine? De fapt, săracii își vor arăta hainele și cingătorile lor, și te vor smulge din foc. Nici măcar soarele, atunci când strălucește peste gheață15, nu o topește16 într-o asemenea măsură, precum [o face] milostenia care îndepărtează mulțimea păcatelor, atunci când intră în contact cu ele.

În consecință, ca să înțelegi înălțimea milosteniei, [întreabă-te] ce este mai dificil decât fecioria? Nimic. Multe sunt virtuțile, unele mari, altele mai mari, altele mai mici, însă nimic nu este mai dificil decât fecioria, [fiindcă aceasta] luptă cu propria fire. Acest război nu admite îngăduință. Este o luptă care niciodată nu face pace, decât prin mila lui Hristos. Fecioara, deși se izbește întru sine de cuptorul [ispitelor], stă ferm, și nu este arsă17. O fecioară, deși stă pe cărbuni, nu este pârjolită în întregime. Cu toate că stă în cuptor, nu se aprinde [de patimi], fiindcă are picături de lacrimi ca cei trei tineri și concurează cu puterile cele nevăzute, îl imită pe Mihail și se ia la întrecere cu Gavriil. În Rai exista fecioria, dar a fost stricată de către șarpe. De aceea, în anii care au urmat18 [fecioria] nu a strălucit. Dar când Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care S-a născut din Fecioară, a venit [în lume], atunci [fecioria] a ieșit din nou la lumină. Vrei să cunoști puterea fecioriei? Moise a despărțit marea, a schimbat aerul, a adus mană din cer pe pământ, dar oamenii l-au osândit pe seama soției sale, etiopianca19, fiindcă avea soție. De asemenea, nu numai Avraam, Isaac, și Iacov [au avut soții], ci și Iosif, care, chiar dacă era înfrânat, cu toate acestea a avut o soție. Vrei să înveți cât de mare este fecioria? Atunci când Hristos a venit [în lume], nu a impus-o cu sila. Totodată, când a îndemnat la celelalte virtuți, nu a silit la împlinirea acesteia, ca, dacă cineva de bună voie o va atinge, să fie încununat.

Cei care practică înfrânarea, mai întâi se ajută și de sărăcie. „Într-adevăr, sunt fameni, care din pântecele maicii lor s-au născut așa; sunt fameni, care au fost făcuți fameni de oameni, și sunt fameni, care s-au făcut pe ei înșiși fameni pentru Împărăția Cerurilor”20, fără să-și taie mădularele trupești, ci tăindu-și [doar] pofta cea nestăpânită. „Cine poate să înțeleagă, să înțeleagă.”20 Iar apostolul [Pavel], înfățișând toate virtuțile și știind mulțimea lor, a zis: „Despre fecioare nu am poruncă de la Domnul”21.

Ai văzut cât de mare este fecioria? Și, totuși, [fecioria] nu mântuiește [pe oameni] fără milostenie, dar milosteniile fără feciorie îi mântuiesc. Cele cinci fecioare nebune, fiindcă nu aveau untdelemn [în candelele lor], ci numai fecioria, nu au intrat în cămara de nuntă. Într-adevăr, [aceste fecioare nebune] au zis celor înțelepte: „Dați-ne din untdelemnul vostru”22. Și pe bună dreptate au fost numite nebune, de vreme ce izbutiseră [să ducă la bun sfârșit] cu succes ceea ce se făcea cu mai multă osteneală, dar nu au înfăptuit [ceea ce se putea realiza] fără efort. Ele au doborât pe cel mai puternic adversar, dar au fost învinse de cel mai slab. Și când a venit Mirele, cele înțelepte au intrat în cămara de nuntă. De asemenea, au venit și acele [cinci fecioare neînțelepte] bătând la ușă, iar [Domnul] le-a zis: „Nu vă cunosc pe voi”23. De ce? Fiindcă m-ați văzut că flămânzeam, și nu mi-ați dat să mănânc24.

Să nu fie ca [și] noi să auzim astfel de cuvinte! Însă, celor care au lucrat milostenia, le zice: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu: moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”25. De ce [le spune aceasta]? Fiindcă au păzit fecioria? Nicidecum. Ci, pentru că: „Am flămânzit, și mi-ați dat să mănânc. Am însetat, și mi-ați dat să beau. Străin am fost și m-ați primit; gol, și m-ați îmbrăcat; bolnav și în închisoare, și m-ați cercetat.”26

Pentru a vedea cât de mare este milostenia, vreau să vă reamintesc această relatare [biblică]. Erau zece fecioare: cinci înțelepte, și cinci nebune. Și un glas s-a auzit la miezul nopții: Sculați-vă, Mirele vine!27 Miezul nopții este Învierea, când îngerii ne trezesc pe noi pe toți. Sculându-se, fecioarele și-au împodobit candelele lor. Candela este fecioria, care este un lucru curat, splendid [și] luminos. Fecioarele nebune au zis celor înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru. [Dar] cele înțelepte le-au zis: Ne temem ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă.28 În orice caz, nu le-au dat, nu pentru că erau invidioase – căci, în consecință, ce nevoie de aur este acolo, de vreme ce acolo nu este bogat și sărac –, ci [le-au spus]: „Mergeți [la cei ce vând] și vă cumpărați.”29 Și cine sunt cei care vând? [Cu siguranță] săracii!

Gândește-te, care lucru este mai bun, să primești sau să dai? Dă-I lui Hristos cele pământești, și vei primi cele cerești. Așadar, când fecioarele [neînțelepte] au plecat să cumpere [untdelemn], a sosit Mirele, și cele pregătite au intrat în cămara de nuntă, și ușile s-au închis. Când cele neînțelepte s-au întors, au bătut la ușă, și [Mirele] le-a zis: „Nu vă cunosc pe voi.”23 Vezi că, de vreme ce nu aveau milostenie, au pierdut osteneala fecioriei, și au rămas în afara cămării de nuntă!

Prin urmare, înțelegând folosul milosteniei, fraților, să facem milostenie, ca să intrăm în cămara de nuntă și să ne bucurăm de bunătățile cele veșnice, cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care [aducem slavă] Tatălui, cu Preasfântul, Bunul, și de viață Făcătorul său Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

*Această omilie am tradus-o după originalul grecesc: Sfântul Ioan Gură de Aur, Λόγος περί νηστείας καὶ ἐλεημοσύνης [De jejunio et eleemosyna], coll. în Patrologiae cursus completus (series Graeca), Paris, 1857–1866, 1059–1062.

• 1

  Romani II, 13.

• 2

  Ioan XV, 22.

• 3

  Matei XXV, 27.

• 4

  Romani II, 14.

• 5

  Faptele Apostolilor X, 4.

• 6

  Literal: „ceea ce este mai deosebit”, „ceea ce iese în evidență”, „superioritatea” [τὸ διάφορον].

• 7

  E vorba de păgâni. (n. trad.)

• 8

  Pentru a înțelege mai bine sensul acestei fraze, deși, în acest context am tradus termenul τόκος -ου, ὁ prin dobândă, putem avea în vedere și semnificația de „asuprire a altora”. (n. trad.)

• 9

  Matei XXV, 42-43.

• 10

  Aici Sfântul Ioan Gură de Aur face aluzie la textul de la epicleza euharistică: „Τὰ σὰ ἐκ τῶν σῶν σοὶ προσφέρομεν, κατὰ πάντα καὶ διὰ πάντα.” [Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate] Cf. Dumnezeiasca Liturghie a celui între sfinți Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Chilia „Buna Vestire”, Schitul „Sfântul Dimitrie” – Lacu, Sfântul Munte Athos, 2012, p. 90. (n. trad.)

• 11

  Cf. I Regi XVII, 7-16.

• 12

  Matei X, 42.

• 13

  Pildele lui Solomon XX, 6.

• 14

  Luca VI, 36.

• 15

  Literal: „ atunci când vine peste gheață” [εἰς πάγος ἐλθὼν].

• 16

  Literal: „dizolvă”, „împrăștie”, „rupe în bucăți” [λύει].

• 17

  Cf. Pildele lui Solomon VI, 27.

• 18

  Literal: „în perioada intermediară” [ἐν τοῖς μέσοις χρόνοις].

• 19

  Cf. Numerii XII, 1.

• 20a20b

  Matei XIX, 12.

• 21

  I Corinteni VII, 25.

• 22

  Matei XXV, 8.

• 23a23b

  Matei XXV, 12.

• 24

  Cf. Matei XXV, 42.

• 25

  Matei XXV, 34.

• 26

  Matei XXV, 35-36.

• 27

  Cf. Matei XXV, 6.

• 28

  Cf. Matei XXV, 7-8.

• 29

  Matei XXV, 9.