Articolul urmărește evoluția teologiei artei creștine, de la rezervele față de imagini și muzică din primele secole până la fundamentarea patristică și sinodală a icoanei, cu accent pe contribuțiile Sfinților Ioan Damaschin și Teodor Studitul. Arta bisericească — iconografia, cântarea la unison, arhitectura sacră — este înțeleasă ca expresie hristologică, euharistică și soteriologică a credinței Bisericii Ortodoxe.