#Har

Smerenia este temelia vieții duhovnicești în spiritualitatea ortodoxă, nu o simplă virtute morală, ci rodul întâlnirii vii cu Dumnezeu și condiția primirii Harului dumnezeiesc. Prin chenoza Fiului lui Dumnezeu, confirmată de Sfinții Nichita Stithatul, Simeon Metafrastul, Petru Damaschin și Dumitru Stăniloae, se arată că smerenia este calea prin care omul se ridică la comuniunea cu Dumnezeu și înaintează spre îndumnezeire.

Articolul analizează etapele urcușului duhovnicesc spre vederea luminii dumnezeiești la Sfântul Simeon Noul Teolog: renunțarea la lume, alegerea unui părinte duhovnicesc cu ascultare totală, pocăința permanentă însoțită de lacrimi și lupta împotriva patimilor. Credința stă la baza întregului efort ascetic, iar lumina dumnezeiască necreată devine accesibilă omului purificat progresiv prin aceste mijloace.

Milostenia creștină este analizată în strânsă legătură cu doctrina îndumnezeirii (θέωσις), pornind de la temeiul trinitar și hristologic al iubirii revelate în Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Maxim Mărturisitorul, Isaac Sirul, Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur. Actul milosteniei depășește filantropia, devenind participare sinergică la iubirea dumnezeiască, anticipare a Împărăției și criteriu al judecății universale.